Teodora, handbalul și idolul
Cum s-a îndrăgostit o handbalistă de nouă ani din Războieni de sportul Cristinei Neagu.
● Portretul Cristinei Neagu a apărut în DoR #23. ● Abonează-te ca să nu ratezi nicio poveste.
Text de Andreea Giuclea
Fotografii de Roxana Pop
În fiecare seară, când ajunge acasă de la școală și antrenamente, Teodora Damian, o handbalistă de nouă ani din satul mureșan Războieni, se uită pe tabletă la clipuri cu Cristina Neagu. Pe peretele de lângă pat, printre propriile diplome și medalii, sunt înșirate fotografii cu idolul ei pe teren și cu ele două împreună, pe margine: de la prima, făcută după un meci România-Portugalia din octombrie 2009, la imagini cu interul stânga semnându-i autografe pe tricouri, la îmbrățișarea recentă din Danemarca, după ce România a câștigat medalia de bronz, iar Neagu titlul de cea mai bună jucătoare.
Teodora a crescut într-o familie de pasionați și practicanți de handbal. Mama, o profesoară de franceză de 47 de ani, a jucat la nivel de amatori, dar n-a găsit echipe bune în zonă și a ales facultatea și familia; cele două surori gemene de 16 ani joacă la Universitatea Cluj – una a fost convocată și la lotul național de junioare –, iar alta, acum de 19 ani, s-a lăsat după o accidentare.
În casă se vorbea de handbal și se urmărea handbal și așa a descoperit-o Teo pe Cristina. Avea trei ani când auzea strigându-se „Hai, Narcisa!” și „Hai, Elisei” – preferatele surorilor – la meciurile Oltchimului și a început să strige și ea în fața televizorului: „Hai, Neagu!”
Mama nu știe nici acum de ce a ales-o tocmai pe ea, dar a încurajat-o. Mergea deja cu celelalte fete la meciuri, le imprima tricouri cu numele jucătoarelor, își pictau tricolorul pe obraz și numele jucătoarelor pe frunte. Așa că a apărut și Teo în tribună, fluturând un steag mic făcut de părinți pe măsura ei, cu un 8 desenat în mijloc, îmbrăcată în tricouri cu numărul 8 pe spate și cu „Neagu” scris cu roșu pe frunte. Părinții au vrut să le ducă și la meciuri importante, să-și vadă idolii în momente de apogeu ale carierei – pe gemene la finala Champions League din 2010, jucată la București de Viborg și Oltchim, iar pe Teodora la Campionatul Mondial din Danemarca. N-a fost ușor financiar, spune Mari Damian, dar se bucură că și-a ascultat instinctul de-a face totul pentru visul lui Teo de-a fi handbalistă. „Copila asta a mea a venit de acolo cu o încărcătură emoțională care cred că o să-i ajungă drept combustibil pentru multă vreme.”
Damian simte că își retrăiește visul prin copiii ei, dar fără să-i forțeze. „Eu doar i-am păcălit”, spune, „arătându-le cât de special poate fi handbalul. Şi odată ce microbul a prins, n-a mai fost nevoie decât să le ajut din răsputeri să își urmeze drumul.”
Un drum care nu e ușor de început la țară. Echipa la care au jucat surorile și la care a început și Teo să bată mingea s-a desființat, așa că de un an, face naveta zilnic cam 25-30 km, până în Luduș. Deși la început a vrut să fie inter, ca Neagu, a ajuns extremă pentru că restul fetelor erau cu doi ani mai mari; între timp au venit și altele de vârsta ei și s-a format o nouă grupă. De când s-au întors din Danemarca, mama o vede exersând scheme și mișcări noi, pe care nu le știe de la antrenamente, ci le-a învățat filmându-le pe jucătoare și plonjând pe canapea și pe perne înșirate pe jos. La ultimul meci jucat acasă, a dat nouă din cele 11 goluri ale echipei.
Adoarme în continuare uitându-se la golurile lui Neagu, în timp ce și ea, și mama, visează la momentul în care o să preia ștafeta de la liderul naționalei. Până atunci, se bucură de fiecare întâlnire, de fiecare poză și fiecare autograf și cel mai mult își dorește un tricou purtat de jucătoarea ei preferată în Danemarca, la turneul unde-a văzut-o câștigând o medalie mondială și fiind cea mai bună. ●
✦✦✦
Povestea Teodorei și a începutului ei în handbal e un material auxiliar portretului Cristinei Neagu, pe care l-am publicat în DoR#23. Dacă vrei să-l ai în colecția ta și să ne susții să continuăm să facem astfel de materiale, cumpără-l din shopul DoR. Îl poți avea și în format digital. Dacă vrei să nu ratezi niciun număr, abonează-te. DoR are nevoie de supereroi cititori ca tine ca să continuăm să scriem astfel de texte.
S-ar putea să-ți mai placă:
[Corespondenţă One World Romania] Misiune posibilă
Andreea Kuhn are 41 de ani, e directorul Nuremberg Human Rights Film Festival și e la prima vizită în România.…
Obiceiul pământului: Cercetători, activiști și artiști romi care caută istoria și vindecarea
Romii au fost ținuți în sclavie de domnitori, biserică și boieri timp de 500 de ani. Cercetătorii, activiștii și artiștii romi cu care am vorbit în ultimul an despre moștenirea acestei traume generaționale spun că orice vindecare necesită recunoaștere, scuze și măsuri reparatorii. În fotografiile care urmează o să-i cunoști pe unii dintre ei și o să afli gândurile lor despre un viitor pe care să-l trăim mai bine, împreună.
Pointer Wine Glass: Paharul pentru picnic
De la o idee venită la picnic, la realitatea unei afaceri.
Comentariile sunt închise.