Familiile lui Sișu

E mult verde în public. În faţa scenei de la Arenele Romane din București e o forfotă de dreaduri, ochelari de soare, ţoale largi și multicolore și adidași culeanu. Au venit să-l vadă pe Gentleman și-și plimbă leneși mâinile cu ţigări, pipe și blunturi. În îmbulzeala asta, un tip cu un carneţel în mână e mai suspect decât unul c-un joint. Înainte de reggae manul german au prestat pe repede înainte o mână de trupe care mai de care mai chill: Camuflaj (trupa lui Raku) cu mesajul final „Și cel mai important lucru, s-aveţi încredere în Dumnezeu!”, El Negro cu Ploaia („Păcatele toate mi le va spăla”), Mr. Levy cu „Arde, uite cum arde!”. Urmează Pacha Man, de la Timișoara, cu DJ Undoo la platane.

Rastafarianul își cântă hitul despre toleranţă, Același sânge. E doar un build-up. „V-am spus c-am o surpriză”, spune Pacha în microfon. „Aţi auzit de Haarp Cord?” Nimic. „Pe Cedry2k îl știţi?” Urale. „Pe Sișu îl știţi?” Frenezie. „Pe Dragonu’ îl știţi?” Demenţă. Pacha începe cu-n intro cântat: „Asta sunt și fraţii meeiii / Dragoste-n sufletu’ lor, din partea Domnului / Asta sunt și fraţii tăăiii / Care au sufletul mort de la cât rău au făcut.”

Sișu intră al treilea pe beat. Înalt și uscăţiv, se înfige între monitoare cu cămașa sa cadrilată albăstruie, pantalonii scurţi gri și adidașii alb-negru. E plin de energie și are un flow aproape coroziv. „Vom salva iubirea din hăul ei hedonist / Și-o vom transforma într-o armă împotriva lui Anticrist.”

Publicul nu știe de unde să-i ia. Deși-i știe pe fiecare în parte, nu i-a mai auzit niciodată împreună. Piesa pe care tocmai au dat-o sub luna aproape plină de mai și stoluri de păsări zburând în zig-zag se cheamă Dragoste sau Frică și dă titlul albumului lor, lansat la începutul lui iunie. Ei sunt Haarp Cord – noul proiect al lui Sișu.

Rap creștin ortodox.

Ce știe lumea despre Tudor Sișu? Că e jumătatea trupei La Familia care a avut probleme cu drogurile. „S-a uitat la știri și crede că-s vreun traficant”, spunea el în Nopţi de foc. Dacă citești ce se scrie, cam asta ar părea că e. Doar că Sișu nu prea e cu presa, nu-i place să spună prea multe și nici nu știe cât anume e presă pe bune.

Spune mult mai multe în versuri decât în declaraţii. Din cei 33 de ani ai săi, e rapper de 15. Scrie oriunde, pe orice, versurile care-i vin în cap despre lumea în care a crescut și realităţile din jurul său. Dacă apare și pușcăria în text, e pentru că a stat închis trei ani. A fost dependent de heroină 10 ani, on and off. Cu acuzaţia de trafic însă treaba nu e clară. Ca post-scriptum la bioul de pe blog, Sișu spune: „Niciodată nu am fost prins cu o mare cantitate de droguri asupra mea. Asta ca să începem ușor, ușor să lămurim lucrurile. Ușor, ușor…”.

Mai are o înfăţișare la Curtea Supremă și încă un an de executat. Deși nu poate părăsi ţara, e deocamdată liber să se ocupe de cele mai importante lucruri din viaţa lui: muzica și familia. Doar că Sișu n-are o singură familie. Are mai multe și sunt importante fiecare-n parte. Iar mai presus de toate e Dumnezeu.

Povestea cu albumul creștin a prins rădăcini acu’ trei ani. Sișu fusese proaspăt eliberat și, după o perioadă tulbure, s-a lăsat de heroină. „Am vorbit cu Pacha să facem o brigadă”, spune el. Voiau ceva cu un mesaj mai complex decât era posibil pe albumele lor solo. L-au cooptat pe Dragonu’, din Specii. „Hai să facem ceva, să ne punem de acord”, le-a spus Sișu. Pentru că asta înseamnă a crede, „vine de la a fi de acord”. Cei trei se vedeau o grămadă cu Cedry2k și, după ce în primă fază a refuzat, l-au convins și pe el. Au făcut niște concerte de test și, deși aveau o singură piesă făcută împreună, Recunoaște, suna bine de tot și a prins la public.

Sișu visa să închirieze toţi o casă, s-o ardă acolo ca niște fraţi și să tragă la album. Treaba a picat pentru că era costisitoare, dar în lunile în care-au înregistrat cele 15 piese cei patru s-au apropiat mult.

Fiecare avea un fir religios pe albumele solo, dar acum și-au spus să dea cărţile pe faţă. Chiar dacă primul single, Rămân în Stradă, e mai mult o piesă de cartier, albumul are clar mesaj creștin. Referinţele biblice abundă, însă ei nu cântă despre convertire sau dominaţie ortodoxă. Cum spune Sișu, „Credinţa e una, instituţiile sunt altceva”.

Sișu n-a avut în pușcărie vreo revelaţie care să-l apropie de Dumnezeu. Chestii care ţin de religie, cu Dumnezeu, cu fraţi care privesc de sus, cu bine și rău, sunt presărate în versurile La Familia încă de la al doilea album. O revelaţie a avut, dar nu una cu îngeri.

În studio, Sișu e relaxat. Aceleași haine largi, cămașa deschisă la culoare peste un tricou negru pe care scrie Gipsy ERPS Wear și adidașii bicolori, care reprezintă dualitatea. Albumul e gata, n-a venit la înregistrat ci la fotografiat. Se pregătește pentru un cadru în care scrie ceva – un greu din branșă spune despre el că e writer. A scris de la început, de când a format trupa Il-Egal, cu Cynic, acu’ vreo 15 ani.

Pe ce scrie de obicei? „Pe orice găsesc.” Merge carneţelul ăsta? Merge. Și-a luat un caiet nou, frumos, dar nu-l are la el. „O să-l stric”, spune hlizindu-se. Unde scrie de obicei? „Oriunde.” Merge banca aia? „De ce nu?” O trage în faţa obiectivului și se așază. Are pix, are hârtie. Și nu mimează că scrie, ci chiar varsă idei de piese, structuri și versuri, împietrind în câte-o grimasă chinuită de fiecare dată când îi scapă câte-un cuvânt.

Ţine carneţelul cu stânga. Mai sus, pe braţ, are un tatuaj în arabă care spune: „Ne sacrificăm vieţile în numele lui Dumnezeu”. I l-a scris un pakistanez. După ce umple o foaie, o rupe, o împăturește și o înfundă în buzunarul de la piept. Oricum, după ce înregistrează piesa, aruncă hârtiile. Câteodată le trece în Word și le printează pentru că uneori nici el nu-și înţelege scrisul, dar și pe-alea le aruncă. Ce-a învăţat, uitându-se la strofe în Word, e să aprecieze numărul de silabe după dimensiune. Versurile ies mai tight așa.

Prima dată când a simţit că scrie bine a fost după ce-a ieșit ultima oară de la închisoare. Era în august 2008 și începuse munca la al doilea album solo, Vacanţă în Mexic (trimiterea e la Micul Mexic, „o stare de spirit”). Lucra la piesa Gangsta Sheet și-a scris-o treaz, cu mintea liberă de heroină. A terminat-o fumat și-apoi s-a dus s-o tragă. A ieșit brici.

De heroină a devenit dependent prin ’97 – pe primele albume se aude cât de prăjit e – și în 2003 l-a prins poliţia. A făcut doi ani și în 2006 a intrat din nou. Nu s-a lăsat ușor. Nu mai evolua deloc muzical, heroina era „stereotipul meu despre lume”. N-ar fi reușit fără Oana, iubita sa de atunci și mama primului fiu, Luca. Acum are doi ani și nu-l vede pe cât de des și-ar dori. „Aștept să termin cu procesul, să fie mai ușor.”

Sișu fumează ocazional și spune că îl ajută la aplanarea conflictelor. (Pe Am nevoie de răbdare, de pe Temniţa Luminii, ultimul său album solo, zice: „Eu când mor am să fumez un joint cu sfinţi”.) Problema reală sunt magazinele de legale. Tot în 2008, vreo trei luni a fumat în continuu de la spice shop. Om încercat cu drogurile ilegale, Sișu era lipsit de putere în faţa mizeriilor comercializate ca plante aromatice. „Vedeai dracu’-n faţă, frate!”

Vacanţă în Mexic a ieșit în 2009 – l-ar fi terminat mai repede dacă nu s-ar fi despărţit de Oana. Avea un flow mai dur, versuri mai tăioase și o pronunţie mai limpede. În Visez, spunea așa: „Mulţi nu credeau că o să ajung acasă / Toţi se bucură că Sișu o să ia pedeapsă / Ce contează acum? Sunt în studio / Și trag versuri pe albumul ăsta nou”.

Cu ceva timp înainte să se apuce de Temniţa Luminii, a cunoscut-o pe Cătălina, actuala sa iubită, căreia i-a dedicat piesa Complementar. Cătălina e însărcinată, fiul lor, David, urmând să se nască în august. Sișu vorbește despre el de parcă ar fi deja născut, așa cum vorbea și despre Luca. Sunt două mame, dar tot familie se numește. Sișu nu vrea ca Luca și David, „băieţii mei”, să crească cu un singur părinte, așa cum a crescut el, așa c-ar vrea s-o încheie cu procurorii și cu judecătorii. Dar după toate lucrurile prin care a trecut, nu se agită prea mult. O să treacă. Pe Stare de spirit, de pe ultimul său album, spunea așa: „Lumea-mi supune credinţa la teste / Când de fapt de la mine trebuie să-nveţe / Cum se zâmbește”. Albumul se termină cu o enumerare a rapperilor din România cu care se are bine. Încheie așa: „Și ca să nu uit. E Puya. E Scandalos Music. E La Familia, băi bulangiilor! N-am murit!”.

Din Piaţa Romană, unde e studioul, până-n Sălăjan, unde-a copilărit el, e ceva de mers dar, pentru că e frumos afară, o luăm pe jos. Alături de Sișu e Robert, un prieten din copilărie. „Uite mașina lui Puya”, strigă Sișu când trecem pe lângă o dihanie neagră de lux. Apoi se prind că nu e a lui, că are alt număr. Puya are un succes enorm și Sișu știe că nu l-a obţinut frecând-o aiurea. „Se scoală de dimineaţă și se duce la treabă, nene.”

Sișu l-a întâlnit prima oară pe Puya, crescut și el în Sălăjan, acasă la Tataee, de la B.U.G. Mafia. „Ţinând cont de pasiunea noastră pentru rap, oricum ne-am fi cunoscut”, spune Sișu. Puya era pe-atunci în trupa fratelui lui Uzzi, Ganxta Clique, și nu era mulţumit. S-au înţeles bine și-au zis să facă o trupă. Au tot aruncat nume încoace și-încolo până când au zis Familia. Cineva l-a dus mai departe, cu La Familia. (Ulterior, cei de la B.U.G. Mafia au înregistrat numele la OSIM și au cerut 15.000 de euro pentru el. În 2007, Sișu și Puya și-au recăpătat printr-un proces dreptul de a-l folosi; au și înregistrat piese pentru un album și îl vor lansa în curând.)

Pentru primul lor album, Băieţi de cartier, Tataee le-a făcut legătura cu CAT Music și au semnat cu ei, obţinând bani pentru înregistrare și un studio. (Pe-atunci, Sișu își amintește cum tăia bucăţi de la finalul pieselor străine și le multiplica pentru a face beaturi, dar sunau ca naiba.) Albumul a ieșit în 1997 și a vândut peste 10.000 de copii – peste așteptări, în epoca pirateriei pe casetă –, așa că la al doilea, Nicăieri nu-i ca acasă, au plusat. Sișu s-a dus la un clăpar pe care-l știa, Camil Beldeanu – băga café-concert tipu’– și i-a dat s-asculte rap. Numai chestii savuroase de pe West Coast: Warren G, 2Pac, Snoop Dogg.

Omul s-a îmbibat cu ele și le-a arătat ce-a făcut. Au rămas mască: negative funky până-n pânzele albe. Le-au tras pe dischete în format midi și au făcut rost de instrumentiști care să le înregistreze. Când a auzit albumul, Tataee a sărit: „Ce-i ăsta, pop cu ritmuri de rap?”. Publicul însă era gata pentru asta și albumul a rupt.

Porniserăm spre Sălăjan, dar Sișu nu prea crede că e ceva de văzut acolo. Nici patiseria de la care-și lua plăcintă dobrogeană nu mai e – s-a făcut bancă. A făcut școala la Generala 92, dar nu învăţa prea mult. („Cred că la Română am luat 10, da’ la literatură, nu la gramatică.”) Liceul l-a făcut greu, la seral și în mai mulţi ani decât ar fi trebuit.

Ajungem pe o stradă departe de bulevard și, dintr-o mașină oprită cu geamul coborât, iese un braţ vânjos și tatuat. „Ce faci, Sișule?” Cei doi se știu de ceva vreme și vorbesc diverse. La plecare, tipu’ îi strigă: „Dacă mai ai nevoie, dă-mi un semn”. Sișu-i zâmbește. Nu mai are nevoie. Toată strada e parcă desprinsă din The Wire, cu drogaţi pleoștiţi în căldură, cerșind câte o ţigară.

Sălăjanul pare mult mai pașnic decât în versuri. Pe o alee de pe unde se juca el când era puștan, Sișu pășește greu, cu faţa trasă și aerul unuia de-al locului. E ca o imagine din piesa lui cu Pacha, Rude Boy: „Merg pă jos prin cartier, p-acolo pă unde am crescut / Și văd bagabonzii pă care i-am mai văzut / Făcând aceleași lucruri, de parcă deloc n-au crescut / Deloc n-au văzut că nu poţi toată viaţa / S-o arzi ca un câine și să sari doar la gât / Cred că e clipa să n unul am început”.