[EduDoR] Directoarea care nu educă doar elite

Cum schimbă o directoare o școală din interior cu ajutorul ONG-urilor

Nici nu pășește bine Violeta Dascălu pe lângă peretele din mozaic, că trei băieți se agață de ea. O iau în brațe și țopăie bucuroși. Doi dintre ei abandonează misiunea curând, dar ultimul o însoțește până în biroul său.

Lasă ușa de la intrare exact cum era, lipită de perete, și pășește în camera plină cu flori, cărți, cupe și premii. Gala Olimpicilor 2008, Spiru Haret 2013 Fair Play, Școală Verde, Diplomă de Excelență a Primăriei Sectorului 2.

Dascălu predă geografie de 28 de ani, iar de opt ani este directoarea Școlii Ferdinand I din cartierul bucureștean Baicului, aproape de Gara Obor. Ar trebui să aibă șase ore la clasă, dar a ales să predea nouă, pentru că îi place să fie printre copii.

***

În 2003, imediat după ce a preluat funcția de conducere, Dascălu a început să facă proiecte de ecologie împreună cu elevii și cu alți profesori, iar în 2009 a înființat primul festival de teatru din școală, Ferdinand I, care a ajuns la a VI-a ediție. Simțea însă nevoia să facă și mai mult.

În iunie 2012 a participat alături de reprezentanți ai ONG-urilor și ai mediului universitar la o conferință despre educație la Impact Hub București. A fost, de fapt, o discuție în care toată lumea arăta cu degetul, dar nimeni nu venea cu soluții.

„Am ridicat mânuța și am întrebat dacă cineva este dispus să vină în școală, să vadă dacă aia e realitatea pe care o știu ei. Le-am zis: veniți, avem nevoie de ajutor”, spune Dascălu.

Au venit câteva ONG-uri, iar de la ele s-a tot dus vorba că în școala Ferdinand I e deschidere spre inovație, așa că propunerile continuă să vină și azi.

Într-un dosar mare, galben, Dascălu păstrează contractele pe care le are cu membrii societății civile: Asociația Why Not Me face dezvoltare personală cu nouă profesori; Asociația Edusfera face cursuri de informatică și programare cu elevii; Cercetașii României au în școală trei grupe, de diferite vârste; Asociația Komunitas a pictat împreună cu elevii un perete întreg din școală; Teach for Romania are aici un învățător; Federația Română de Arte Marțiale face cursuri gratuite pentru copii; voluntarii Asociației Educație pentru Toți, tineri care lucrează în companii multinaționale, fac meditații cu elevii la matematică; Asociația Tineri de Succes face dezvoltare personală și orientare în carieră cu cei din clasele a VIII-a.

Directoarea spune că păstrează relații armonioase și cu instituțiile statului. De exemplu, Administrația Domeniului Public a sectorului 2 aduce aici iarba pe care o tunde din parcuri, pe care elevii o folosesc pentru a obține compost pentru grădina școlii. „Este benefic acest gen de parteneriate pentru că ai sentimentul lucrului bine făcut. Este totul transparent. Fiecare dă ce poate el mai bun.”

De cele mai multe ori, școala primește cursuri și activități și oferă gratuit, pentru câteva ore, spațiul din sălile de clasă sau sala de sport. „Legea nu mă împiedică să am parteneriate, să fac proiecte”, spune Dascălu.

Valentina Maghirescu, directoarea Fundației Inocenți, a bătut pe la mai multe uși ale școlilor ca să implementeze un program de ajutorare a copiilor care provin din familii defavorizate, iar școala Ferdinand este una din cele trei care au primit-o. Din februarie, asistenți sociali, psihologi și voluntari se ocupă de zece elevi care aveau un risc crescut de a renunța la școală. În timpul săptămânii, în fiecare zi, între ora 12 și 15 iau o gustare, fac teme și se joacă împreună. „Liderul dă tonul. Dacă tonul e pozitiv, toată muzica e faină. Dacă aș putea, aș clona-o”, spune Maghirescu.

Într-o zi obișnuită, în care toată lumea își vede de treabă, trupa Barbarossa repetă în vestiarul de la subsolul școlii. Membrii trupei de percuție au sub aripa protectoare opt elevi de la Ferdinand, cu care exersează de doi ani, și sunt atât de apreciați de cei din școală, încât deseori se aud strigați pe nume prin curte, pe holuri, ba chiar pe stradă și în parcuri.

„Doamna directoare ne-a văzut într-un parc. Era cu un tandem împreună cu soțul ei, am întrebat-o de bicicletă și așa am intrat în vorbă. E ceva din filme ce face doamna directoare aici”, spune fondatorul trupei, Felix Mircea Moldovan.

Între timp, în sala de spectacole, regizorul Vasile Toma de la Teatrul Nottara pune în scenă Om de omenie, o piesă în care joacă numai liceeni.

„În alte școli nu se întâmplă atât de multe lucruri ca aici și avem un fel de satisfacție pentru că mereu avem activități. Eu de-aia m-am mutat aici în clasa a IV-a, că fratele meu învăța deja la școala asta și mereu făcea câte ceva interesant”, spune Alina, elevă din clasa a VIII-a.

***

Buletinul îi arată Violetei Dascălu că în curând va împlini 60 de ani, dar în realitate transmite altceva. Înaltă, zveltă, cu ochi vii, îmbrăcată cu pantaloni negri, cu o bluză de culoarea zmeurei și o cămașă violet, cu o manichiură impecabilă, fără pic de fard pe față, directoarea pornește spre clasa a VI-a, unde are oră de geografie. Nu-și ia catalogul sau manualul, nici măcar poșeta. În schimb, are un zâmbet larg și-un mers vioi.

Holurile răsună a joacă și a veselie și sunt împodobite cu picturile piticilor din clasele primare, cu pictura murală pe tema „Drepturile copilului” și cu planșe cu descrierea țărilor. Un băiețel solid ronțăie de zor dintr-o pungă de chips-uri: „Hei, Ștefan! Vrem să fim sănătoși sau să punem kilograme nesănătoase pe noi? Să îi zici mamei să-ți facă sandvișuri!”, îl apostrofează directoarea.

Înainte să intre în clasă, aruncă un ochi în grădina școlii. Copiii din clasa a VIII-a se ocupă de ea de patru ani, alături de Asociația România în Tranziție. Proiectul a început în 2012, cu două pagini de Word pe post de strategie și cu Violeta Dascălu prezentă la activitățile de grădinărit în fiecare sâmbătă, în primul an. Elevii au înțeles rapid ce au de făcut, așa că directoarea a mai rărit vizitele din weekend. Îl lasă pe Ionuț Bădică, coordonatorul proiectului, să îi îndrume pe copii.

Grădina lor a fost premiată de două ori. Recent, a primit medalia de aur la Concursul de proiecte firSTep, unde școala Ferdinand a fost singura din sistemul public invitată și premiată. Acum, grădina din curtea școlii e toată verde, iar soarele mângâie trandafirii, lalelele, salata și căpșunile. Cum toate-s în regulă în grădină, poate să-și vadă liniștită de lecție.

Începe ora cu un joc de încălzire: „Hai, apele curgătoare din România în ordine alfabetică. Ia s-auzim!”. Copiii ridică mâna pe rând: Argeș, Buzău, Cerna, Dâmbovița.

„Mai departe, hai să vedem ce înseamnă Italia!.” Cu puțin ajutor, cu indicii și cu „Aida” fredonată, elevii fac o listă în care figurează Michelangelo, da Vinci, Verdi, Pavarotti, Bocelli. Dascălu crede că au avut nevoie de cam mult ajutor, așa că primesc ca temă să asculte Verdi și Bocelli.

„Nu mai pot să le dau lucruri gata făcute, tipare, pentru că ce pot să facă este uluitor. Pur și simplu nu mai răspund la metodele vechi. Atunci când sunt obosiți sau stresați trebuie să te adaptezi, să transformi lecția într-o poveste. Metodele folosite în predare sunt la liberă alegere, nu ne impune nimeni, nimic”, spune ea.

Uneori, când îi vede cu privirea undeva pe geam sau, din contră, agitați, face cu ei exerciții de energizare sau de interiorizare. Respiră puțin, își concentrează atenția asupra fiecărei părți a corpului sau fac rapid un joculeț. „Atunci știu că sunt din nou în corp și mintea nu le mai zboară”.

Dacă ar fi după ea, ar desființa toate manualele, iar banii i-ar investi în formarea profesorilor și în realizarea unei baze de date naționale cu mai multe tipuri de materiale, astfel încât procesul de învățare să fie spectaculos.

***

Foarte puțini dintre părinții copiilor care învață la școala Ferdinand I au studii superioare. Cei mai mulți au studii medii, dar sunt și părinți analfabeți pe care copiii îi ajută să completeze o cerere. 25% dintre elevi sunt de etnie romă.

Dascălu spune că aceștia nu sunt obișnuiți cu reguli, nu înțeleg de ce trebuie să aibă un program, de ce nu trebuie să întârzie la ore. Fetele se căsătoresc la 15 ani, iar abandonul școlar nu este văzut ca o problemă în familiile de romi. Ba mai mult, sunt copii care abandonează școala în clasa a V-a, iar părinții zic despre ei că sunt cei mai deștepți din casă, spune directoarea.

„Asta a fost provocarea mea, să găsesc soluții pentru toți copiii. Financiar, noi îi ajutăm. Sunt burse de care beneficiază, am avut și foarte multe cereri din partea asociațiilor sau a persoanelor fizice care și-au dorit să sprijine un copil. De sărbători primim pentru ei donații constând în bani, rechizite și alimente. Dar e vorba de motivația personală de a trimite copilul la cursuri”, adaugă Dascălu.

Ca să apropie părinții de școală, directoarea a început să organizeze întâlniri între aceștia și toți profesorii unei clase, așa cum se întâmplă la școlile private. Îi așteaptă cu ceai, cafea și prăjituri și discută despre dezvoltarea elevilor, educație sexuală, o viață sănătoasă, despre programul elevului de somn, de relaxare și de petrecere a timpului liber. Până acum, prezența părinților la astfel de întâlniri a fost de 90%.

„Prima dată, o parte dintre părinți au fost reticenți”, spune Adrian Dascălu, tatăl unei fete din clasa a VI-a. „N-am avut o listă clară de discuție, ci pur și simplu a fost o întâlnire amicală. S-a discutat despre probleme de control și autocontrol care nu se pot rezolva într-o ședință. Despre agitația de la ore sau despre schimbările care apar la 12 ani.”

Directoarea nu aleargă după concursuri, olimpiade și mai ales premii. „Eu sunt o școală care formează elite sau care educ copiii? Am hotărât că trebuie să le ofer educație tuturor copiilor.” Așa că le-a întins o mână și elevului cu autism, și celui cu retard mintal, și celor zece cu ADHD și celor care nu pot ține pasul cu clasa.

Chiar și așa, cu o gândire centrată pe competențe și valori, nu neapărat pe note, școala Ferdinand trimite elevi la liceele mari din București, ba chiar și la Cambridge.

Elena Davideanu este în clasa a IX-a la Colegiul Național „Iulia Hașdeu”, dar aproape săptămânal face o vizită școlii sale generale. Despre Dascălu spune că la orele de geografie le cerea să vină cu proiecte inedite, niciodată cu lecția învățată pe de rost. „Voia să comunicăm, să înțelegem, nu să învățăm ca papagalii. M-a ajutat foarte mult experiența la Ferdinand pentru că acum nu îmi este greu să comunic cu cei din fața mea, chiar dacă e un public mai mare”, spune Elena.

Dascălu nu și-a propus niciodată să o iubească toată lumea căci, spune ea, ca director faci și lucruri mai puțin plăcute. „Mai tai o oră, mai trimit acasă un copil care nu e îmbrăcat adecvat.” Iar atunci când a adus ONG-urile în școală, în 2012, a început un proces de transformare a modului de a vedea educația la toate cadrele didactice.

„A muncit mult să schimbe aspectul școlii, cât și pe noi, oamenii”, spune Elena Gheorghe, profesoară de chimie. „N-a fost deloc ușor, pentru că suntem de vârste diferite, mentalități diferite, dar până la urmă ne-am înscris câte unul, câte unul, la cursurile de formare și ne-am schimbat în bine. În momentul în care vezi că nu mai ești mulțumit, copiii se plictisesc și nu ascultă, cauți soluții.”

Dascălu se bucură că acum o echipă întreagă de profesori vine cu propuneri și cu oameni din afara școlii care le pot oferi ateliere copiilor. La început n-a impus nimic, nimănui. A întrebat doar dacă este nevoie de anumite cursuri în școală, dacă ar găsi copii care să se înscrie la activitatea cutare sau ce elevi ar rezona cu un anume atelier.

Și dacă au fost momente în care unii profesori erau sceptici, Dascălu spune că asta era pentru că nu fuseseră expuși la altfel de experiențe. Acum, de câteva ori pe an, profesorii și învățătorii de la școala Ferdinand nu sunt doar colegi, ci devin prieteni care împart un pahar de vorbă, unul de vin și o prăjitură. Au întâlniri regulate numai între ei, când ies la un restaurant sau la o cafenea.

Simona Spirescu este învățătoare la Ferdinand de 20 de ani și a prins vremurile în care școala era gri, în care toți veneau la serviciu mai mult din obligație. „Acum școala este strălucitoare. Ne vin copii din tot Bucureștiul, nu doar din cartierul nostru anost. Într-o lume în care toți spun: «La noi nu se poate», doamna directoare a fost omul care zis: «Ba la noi se poate. Veniți la noi, că noi vă vrem».”

La cursul de dezvoltare personală pe care consilierul școlar îl face cu profesorii, aceștia au avut de scris, pe două liste, persoane care au adus lucruri pozitive în viața lor și persoane de care ar vrea să se debaraseze. Din cinci oameni prezenți la curs, cinci au trecut-o pe Violeta Dascălu în prima coloană, fără să se fi vorbit între ei.

Directoarea nu măsoară rezultatele în note, ci în entuziasmul copiilor, în implicarea părinților și în creativitatea profesorilor. Când va ieși la pensie, vrea să țină traininguri bazate pe cunoștințele pe care le-a dobândit la Masterul de pedagogii alternative și artă teatrală în educație. În plus, vrea să facă voluntariat, să termine cartea cu povești pentru copii pe care a început-o sau să facă un ghid cu titlul: „Cum să aduc proiecte și finanțare în școală”. „Nu ar fi păcat ca eu să fi descoperit niște mecanisme și să nu le împărtășesc și altora?”