Începe #EURO2016. Ce-i de știut?

Mai multe echipe și meciuri ca niciodată, o Europă domnată de probleme existențiale, și șanse mici pentru România.

A început într-o noapte de vară, cu golul lui Hagi împotriva Columbiei, la World Cup ’94. Mingea care a plutit fără să se învârtă către vinclu e prima amintire pe care o am de atunci. Mintea mi s-a aprins însă abia în timpul meciului României cu Statele Unite, când Dan Petrescu a văzut că portarul Tony Meola nu și-a acoperit bine colțul și a tras din prima, cu latul, pentru un 0-1 care califica naționala noastră în optimi. Aproape de miezul nopții, pe 26 iunie 1994, am știut pentru prima oară: iubeam fotbalul.

În anii care au urmat l-am descoperit pe Cantona și gulerul său ridicat în semn de sfidare a oricărei autorități, mi-am descoperit idolul, pe Sir Alex Ferguson și, în 1996, am completat primul album de autocolante cu fotbaliști. Era ediția Panini pentru EURO ’96, pe care încă o mai păstrez într-un sertar din casa părintească, ca pe o mașină a timpului.

Astăzi, 20 de ani mai târziu, ne aflăm în pragul unui nou european, al 15-lea. Îmi place să cred că mondialul din 1958 a fost scânteia care a aprins ideea de EURO. Atunci au câștigat brazilienii lui Pele, singura echipă din afara Europei calificată în sferturi, brânci care i-a împins pe europeni să organizeze, în 1960, primul Campionat European. L-a câștigat Uniunea Sovietică, baza de selecție rusească fiind, la acea vreme, mai mult de o treime din populația întregului continent.

În 2016, gazda e, din nou, Franța. Din cele patru națiuni prezente la primul turneu final, trei nu mai există azi, dar urmașele lor vor juca la EURO 2016: Rusia, Ucraina, Croația, Cehia și Slovacia. 17 naționale au jucat calificări înainte de prima ediție, 55 au participat la cea mai recentă campanie, cu micuțul oraș-stat Gibraltar debutând cu „onoarea” de a încasa, printre altele, 11 goluri de la campioana mondială en-titre, Germania.

Dar mai e EURO o competiție a elitelor? De la patru participante până în 1980, opt din 1984 și 16 din 1996, anul acest vor fi nu mai puțin de 24 de echipe pe tabloul de start, reprezentând aproape 85% dintre europenii de azi. Noul format al turneului înseamnă șase grupe a câte patru echipe și o rundă eliminatorie în plus. Alături de primele două locuri din fiecare grupă, în optimi vor merge și cele mai bine clasate patru echipe de pe locul trei, criteriile fiind, în ordine: puncte obținute, diferența de golaveraj, număr de goluri înscrise, coeficientul de fair-play și poziția curentă în clasamentul UEFA.

Extinderea de la 16 la 24 de echipe a fost ultima „reformă” susținută de Michel Platini în calitate de președinte UEFA. Golgeterul all-time al campionatului european (nouă goluri în 1984, când Franța a câștigat turneul) a fost răpus de boala morală a politicianului, corupția, pedeapsa sa fiind o suspendare de opt ani, dar EURO 2016 se va juca după regulile pe care le-a lăsat moștenire. E comod să privim transformarea ca pe o șansă acordată echipelor mici, dar explicația e una mult mai cinică.

Fiind o formă de cultură care generează emoții puternice maselor, monetizarea fotbalului este azi inevitabilă, iar cele 20 de meciuri în plus aduse de noul format înseamnă venituri cu aproximativ 40% mai mari pentru UEFA. Banii ajunși la mai multe federații naționale se traduc în voturi la alegerile pentru conducerea forului european. În același an când Campionatul European își deschide brațele către Albania, Islanda sau Țara Galilor, criza migrației aduce la porțile marilor puteri ale bătrânului continent mii de oameni care fug pentru propriile vieți din Siria, Afghanistan sau Libia. (Doar în ultima săptămâna a lunii mai, presa estima că au murit 900 de oameni pe bărci șubrede traversând Mediterana.) Nu există nicio conexiune legală între UEFA și țările care se fac că nu văd refugiații, dar modul de gândire al politicienilor europeni e același: voturile contează.

Geopolitica fotbalului

Privind harta continentului, cu granițele sale crețe, aflate în veșnică schimbare, un pasionat de geopolitică vede un graf de conexiuni, de puncte în timp și spațiu unde națiunile se ciocnesc pe un teren de fotbal.

În grupa B, Anglia întâlnește Țara Galilor, iar oricare dintre cele două se poate ciocni de Irlanda de Nord în optimi. Întortocheatele căi ale fotbalului ar putea schimba însăși harta geopolitică a Europei pe 23 Iunie, când EURO 2016 are prima zi fără niciun meci, imediat după faza grupelor. Întregul continent va fi conectat la referendumul în care Anglia, Țara Galilor, Irlanda de Nord și Scoția vor decide dacă Marea Britanie rămâne în Uniunea Europeană sau dacă o părăsește.

Grupa C îi va opune Poloniei pe vecinii pe care istoria nu-i lasă să-i iubească, germanii, campionii mondiali en-titre, mari favoriți la trofeul din acest an. La 70 de ani de la sfărșitul celui de Al Doilea Război Mondial, Polonia e guvernată de o extremă dreaptă decisă parcă să șteargă cu buretele progresul fantastic al țării din ultimii 25 de ani, exploatând curentul actual al naționalismului care parazitează Europa. În schimb, Germania, cândva călăul continentului, e privită azi ca liderul Uniunii Europene pe poteca îngusta către conservarea păcii cu noul imperiu rus al lui Vladimir Putin.

La ultimul EURO Ucraina era încă suvernă în Crimeea, teritoriu anexat după un scurt și încă neclar război de Federația Rusă, o clonă înspăimântătoare a URSS-ului, care se hrănește din instabilitatea politică a regiunii. În optimi, Ucraina poate întâlni chiar Rusia, un meci al carui grad de risc pentru organizatori ar fi greu de egalat de oricare altă confruntare posibilă din acest an.

Dincolo de lumina reflectoarelor, unde cântecele fanilor nu se mai aud, viața și sângele curg implacabil, indiferent de scor.

În seara zilei de 13 noiembrie 2015, un bărbat a încercat să intre pe Stade de France, pentru amicalul Franța-Germania, care deja începuse. Avea bilet iar la un control de securitate de la una dintre porțile arenei, un membru al echipelor de securitate descoperă centura de explozibil de sub haina bărbatului. Atentatorul fuge și detonează încărcătura la ora locală 21:20, declanșând seria de atacuri teroriste care aveau să ucidă 130 de oameni în acea seară.

Planul primului atentator de pe Stade de France, zădărnicit de un simplu control de rutină, era însă cu totul altul. Voia să pătrundă în arenă și să detoneze cât mai aproape de public. Dar nici asta nu era tot, pentru că oamenii care urmau să fugă panicați către ieșiri, unde erau așteptați de alți doi sinucigași cu centuri de explozibil. Cât de aproape a fost fiecare dintre cei 40.000 de spectatori de moarte în acea seară nu vom ști precis niciodată. Cert este însă că EURO 2016 se va juca sub amenintarea tacita a terorismului, amplificată de valul de suporteri și jurnaliști care vor invada marile orașe franceze pe perioada turneului. (142 de oameni au murit de la ultimul EURO, doar în Franța, în atacuri teroriste.)

Posibila vară scurtă a României

EURO începe chiar pe Stade de France, cu Franța-România, pe 10 iunie. Finala se va juca tot acolo, pe 10 iulie.

Francezii au un lot fantastic, cu sclipitorul Pogba, pentru a patra oară consecutiv campion al Italiei cu Juventus, la doar 23 de ani; specialistul în lovituri libere Payet, renăscut la 29 de ani cu West Ham și Griezmann, finalist de Liga Campionilor cu Atletico Madrid în sezonul tocmai încheiat. Didier Deschamps, selecționerul care îi va monta pe Les Bleus, știe gustul unui trofeu EURO și a unui mondial, le-a câștigat pe ambele ca jucător, iar Franța a câștigat ultimele două competiții pe teren propriu: EURO 1984 și mondialul din 1998. Poate fi anul lor.

Despre România e greu să scriu obiectiv, sufocat fiind de frustrările suporterului care nu-și mai poate iubi echipa de club și naționala din pricina unor paraziți care distrug sistematic orice tentativă românească de performanță. Sunt 22 de ani de când naționala cu Hagi, Ilie Dumitrescu și Dan Petrescu mă făcea să cad în patima fotbalului, atingând sferturile de la World Cup, iar întâmplarea (sau vidul de valori) face ca pe banca României să fie același Anghel Iordănescu. Între timp „tata Puiu” – care nu mai antrenase nicio echipă de opt ani înainte să revină pe banca României – a devenit general de armată dintr-o mișcare dibace de pix, a pupat icoane pe banca naționalei, a intrat în politică și a câștigat de două ori Liga Campionilor Asiei.

Tot opt ani s-au scurs și de de la ultimul turneu major la care au participat tricolorii (EURO 2008) și doar doi jucători de atunci sunt în lotul pentru Franța: Săpunaru și Raț. Cel mai important jucător din echipa de azi pare să fie portarul Tătărușanu, titular la echipa care a terminat Serie A pe cinci, Fiorentina. Într-o grupă în care ne mai ciocnim cu Albania și Elveția avem șanse la un loc în optimi, dar e puțin probabil ca o echipă fără altă identitate dincolo de emblematicul echipament galben, să meargă prea departe în acest turneu. Nu voi uita niciodată cât am râs de fratele meu când, imediat după faza grupelor de la EURO 2004, a dat Grecia campioană. Am privit apoi împreună cum grecii au luat titlul câștigând fiecare meci cu 1-0. Încă aștept pe oricine să profețească un trofeu european pentru România.

Cine va câștiga Euro?

Fiecare ediție de european de până acum a avut cel puțin o debutantă la start, iar EURO 2016 va avea cinci: Albania, Țara Galilor, Irlanda de Nord, Slovacia și Islanda. Dintre cele nouă câștigătoare ale trofeului, trei nu au prins biletele pentru vara franceză: Olanda, Danemarca și Grecia.

Franța și Germania sunt principalele favorite, dar eu mizez pe o anomalie: Anglia, singura echipă de la EURO care va folosi exclusiv jucători din campionatul intern. Englezii vin cu o selecționată tânără și flămândă (cinci jucători sub 23 de ani, doar unul peste 30) și un antrenor de modă veche, Roy Hodgson, un dinozaur al fotbalului englez al cărui palmares include doar trofee prin Suedia, ultimul în urmă cu 27 de ani. Potențialul e însă uriaș în lotul Angliei, cum n-a fost niciodată în ultimii 20 de ani, dar de acolo până la trofeu sunt șapte meciuri de câștigat.

Belgia arată bine și mulți o văd ca pe o posibilă candidată, cu Hazard, De Bruyne și Lukaku ajunși la maturitate în Premier League. Spania uriașului Vincente Del Bosque, deținătoarea trofeului, va alinia nouă campioni mondiali și europeni, dar va fi, pentru prima oară în 16 ani, fără traficantul de mingi decisive, Xavi, retras din fotbalul internațional. Italia e într-un schimb de generații în care și-au pierdut regizorul, pe Andrea Pirlo, autoexilat în Statele Unite, și va schimba selecționerul după turneu, Conte fiind deja confirmat de Chelsea ca manager. Puțin probabil să conteze italienii, cum n-o va face nici Portugalia, a cărei identitate se confundă practic cu muntele de ambiție și talent pe nume Cristiano Ronaldo.

Să ne așteptăm la o surpriză de tipul Danemarca în ’92 sau Grecia în 2004? Dacă Leicester City a luat titlul în Anglia în sezonul tocmai încheiat, după ce cu un an înainte a fost la un pas de retrogradare, pariurile se dovedesc a fi o afacere tare  riscantă.

EURO 2016 e Europa pe care nimeni nu vrea s-o părăsească, un război în care nu se varsă sânge, dar în care bărbați în toată firea vor plânge. Îl voi trăi cu sufletul la gură, pentru fotbal și pentru poveștile pe care sper să le putem depăna aici, pe tot parcursul turneului. ●

Vlad Bogos e specialist în servicii IT și scrie uneori despre fotbal, ca formă de cultură, pe vladbogos.ro. Acest articol face parte dintr-o serie de materiale despre Campionatul European din 2016.