[Out] Ea e Daria

Înainte de ultimul an de liceu, Daria se împarte între orele de la școală, unde face actorie, și vlogul ei de pe YouTube. Se pregătește și de tranziția care ar aduce-o de la corpul de băiat în care s-a născut la corpul de femeie pe care și-l dorește.

În octombrie anul trecut, Darius a ieșit de la școală și s-a dus, ca în fiecare zi, în stația de tramvai din apropierea liceului bucureștean unde învață, atunci în clasa a XI-a. Vorbea la telefon cu o prietenă despre costumul pe care urma să-l poarte la petrecerea de Halloween și nu era atent la cei doi băieți din fața lui. Îi știa, învățau într-a VI-a în același liceu. Cei doi vorbeau către el ca și cum i se adresau, dar Darius nu și-a dat căștile jos. Era sigur că-i spuneau aceleași lucruri pe care le auzea și la școală („Daria”, „gay-uțul”, „poponarul”) sau îl întrebau dacă are prieten. La un moment dat, cei doi s-au apropiat, l-au mângâiat pe mână, s-au uitat la degetele lui, l-au întrebat de ce se dă cu ojă pe unghii, iar unul dintre ei a început să-l filmeze cu telefonul. Darius a scos și el telefonul lui, după care au dispărut și el a crezut că au plecat de tot.

Apoi a văzut un tramvai apropiindu-se, dar nu era cel pe care îl aștepta. Când tramvaiul a ajuns în stație, Darius s-a simțit împins din spate și s-a trezit la o palmă distanță de a fi călcat. S-a întors și i-a văzut pe cei doi puști. O doamnă i-a luat apărarea și i-a amenințat pe băieți cu poliția. „De ce faceți asta?”, i-a întrebat.

„Păi el nu e om, e băiat-fată”, au răspuns ei.

Lui Darius nu i-a venit să creadă. Era obișnuit cu batjocura unor elevi din liceu de când începuse să se îmbrace mai feminin, să-și vopsească părul și de când devenise mai cunoscut prin vlogul lui de YouTube. Dar nu înțelegea de ce cineva ar vrea să-i facă rău doar pentru că vorbește mai feminin, se vopsește și se machiază. Și de ce, de fiecare dată când cineva râde de el, îl înghiontește sau scoate telefonul ca să-i facă poze, vrea să știe ce e: băiat sau fată.

Darius a fost feminin încă de când se știe. A crescut cu mama și cu bunica; părinții lui s-au despărțit când avea un an. Mama lui nu obișnuia să poarte tocuri și nici să se machieze, dar lui îi plăcea la nebunie să le facă pe ambele, așa că mergea acasă la prietenele lui, unde găsea mai mulți pantofi de probat. Avea numai prietene. Pe la 11-12 ani, când fetele vorbeau despre băieți, vorbea și Darius același lucru. Când ele spuneau că le plăcea un băiat sau altul, zicea și el ce băieți îi plăceau. S-a întâmplat natural și nu avea un nume pentru asta. Pe atunci, stătea în internat în București, unde se mutase din provincie ca să învețe coregrafie. Împărțea camera când cu trei, când cu patru băieți și nu-i plăcea deloc, mai ales că dușurile erau la comun, iar el se spăla mereu îmbrăcat de față cu alții.

Coregrafia a fost pentru el trecerea naturală de la gimnastică, pe care a început-o pe la opt ani, după ce a reușit o dată să se îndoaie perfect ca să facă podul. La Palatul Copiilor din oraș profesoara de gimnastică lucra numai cu fete și nu voia să-l ia, dar s-a rugat să-l primească. După o oră, profa i-a zis mamei lui: „Doamnă, nu vi-l mai dau” și au început să lucreze împreună. La început, mama lui Darius n-a fost de acord. Gimnastica era sport pentru fete și i-ar fi plăcut ca fiul ei să facă fotbal sau baschet. Dar când l-a văzut cu primul premiu I în mână, după patru luni de muncă, s-a bucurat. (Darius a continuat să facă gimnastică până în clasa a noua, în paralel cu baletul (coregrafia), când a început orele de canto și actorie.

Mama lui Darius și-a dorit dintotdeauna să aibă un băiat, încă de când era la liceu. După ce s-a despărțit de soțul ei, a rămas să-l crească singură pe Darius, împreună cu bunica lui. A încercat să fie înțelegătoare cu stilul, plăcerile și schimbările copilului ei. La 15 ani, Darius i-a spus mamei că e bisexual. Deși știa că-i plac băieții și că fetele nu-l atrăgeau (au fost fete care voiau să fie cu el, ceea ce lui i se părea ciudat, pentru că știa că era foarte feminin), Darius se gândea că dacă era gay era doar o fază trecătoare. Doi ani mai târziu, când Darius era în prima lui relație cu o persoană de același sex, i-a spus mamei că era gay. „Ai zis că ești bi”, a zis ea. „Acum sunt gay”, i-a răspuns el.

Nivelul de toleranță al mamei scădea cu fiecare destăinuire a fiului. În București, Darius începuse să fie din ce în ce mai feminin: se vopsea, se machia, își făcea unghiile cu ojă și funcționa el însuși ca o portavoce pentru exprimarea libertății individuale și a preferințelor de orice fel. Acasă, pentru mama lui, era tot Darius, băiatul ei.

În iunie 2015, la scurt timp după ce-i spusese cele mai bune prietene că, de fapt, e transgender, adică o fată prinsă în corpul lui Darius, i-a spus și mamei sale în vacanță, când erau în croazieră. Se aflau pe vapor și Darius avea pe umăr geanta pe care o cumpărase pentru prietena lui cea mai bună, iar mama lui i-a zis: „Ai purtat-o azi, n-o s-o mai porți și mâine. Ești băiat”. Darius a tăcut și s-a uitat la ea: „Nu sunt băiat”. „Nu sunt băiat”, a repetat. A început apoi să plângă și i-a spus mamei ce simte. Că nu era el, că era ea. Că nu era nici bi, nici gay, ci trans. A început și mama lui să plângă.

Vedeau valurile de la terasă și plângeau amândouă, cu băutura lângă ele. Atunci, mama i-a zis că o să treacă. Și-a dat seama că era ceva serios când s-au întors acasă și a văzut tocurile pe care și le cumpărase copilul ei și l-a auzit zicând: „Eu nu mai port ce purtam până acum, de băiat, clar”. A încercat să-i explice mamei schimbarea, că s-a simțit fată dintotdeauna, dar că până acum nu a avut un nume pentru asta. Mamei i-a fost greu să înțeleagă, așa că a început să facă terapie. Vrea să se obișnuiască cu ideea că are o fiică, nu un fiu. Nu i-a fost ușor să-i spună pe numele nou, dar, treptat, pe măsură ce a început să-i cumpere rochii și să-i răspundă când îi cerea sfaturi („Îmi stă bine cu asta? Nu-mi stă bine?”), a trecut de la Darius la Dari – ca soluție de mijoc – și acum la Daria.

Darius și Daria sunt amândoi pe YouTube. Probabil cele mai vechi videoclipuri cu Darius încărcate aici sunt două de la o competiție de gimnastică de când avea opt ani. Urmează primele videoclipuri din vlogul pe care l-a pornit când avea 16 ani, inspirat de cele americane. „Voiam să le explic oamenilor în limba mea, în limba lor, ce înseamnă chestiile astea – nu legate de trans ci, atunci, în perioada aia, că și băieții se vopsesc, și băieții poartă machiaj, și băieții fac anumite lucruri.”

Când a început vlogul nu voia să se afle orientarea sexuală (pe atunci credea că e gay), dar cu timpul și-a spus că nu contează, că se îmbracă cum vrea și că poate să afle oricine. A trecut de la tutoriale despre folosirea lentilelor de contact, tratarea acneei, vopsitul părului și machiaj, la videoclipuri în care filma o zi la școală sau povestea o întâmplare amuzantă. Vorbea despre relații, obiceiuri, adopția în cuplurile homosexuale și răspundea la întrebări despre orientarea sexuală – prefera băieți sau fete? În cele mai multe clipuri apărea un băiat vopsit blond, uneori și albastru sau roz, și de cele mai multe ori machiat cu fond de ten, rimmel și blush în obraji.

Treptat au apărut episoade dedicate haterilor și bullying-ului. Citea comentarii negative primite pe YouTube sau Ask.fm (un site de socializare unde utilizatorii își adresează întrebări), ca „homalăul dracului” sau „oi fi obișnuit, dar tot gay ești și nu recunoști direct”, și îi sfătuia și pe alții cum să facă față discriminării și agresiunii pe internet. Primea zilnic înjurături și amenințări cu moartea și toate erau de la utilizatori români, așa că a început să vorbească în limba engleză pe YouTube și a mai scăpat de ei.

Cam la șase luni de când i-a spus mamei că e fată, Daria a anunțat și pe vlog că e transgender. Cu părul roșcat, de nuanțe diferite, mai lung și mai înfoiat decât în alte clipuri, machiată cu roz și albastru pe pleoape, Daria a explicat, în limba engleză, în patru minute și jumătate, ce înseamnă pentru ea să fie transgender.

„Nimeni, absolut nimeni nu îmi poate nega feminitatea, care este evident reală. Dar a fi fată nu înseamnă a fi feminină, a purta machiaj sau tocuri, chestii feminine, nu. A fi fată ține de ceea ce simți și eu sunt de acord cu fetele care sunt masculine sau cu băieții feminini. Nu trebuie să fii transgender ca să faci ceea ce de obicei corespunde altui gen. Deci nu trebuie să te conformezi, dar, în cazul meu, lucrurile sunt simple. Eu sunt o fată.”

Prima dată când a venit îmbrăcată în haine de fată la școală, colegii ei au fost șocați. Se pregătise pentru un interviu despre vloggeri la o televiziune, iar reacția lor a fost: „Să fii așa în afara clasei, nu și în clasă”. Dar zilele următoare s-a îmbrăcat la fel și ei s-au obișnuit. Mai târziu, în decembrie anul trecut, și-a făcut coming out-ul în fața lor. Își dădea oricum unghiile cu ojă și se machia, dar, cum recent se fotografiase purtând tocuri, colegii au început s-o întrebe de ce. „Nu mă mai tratați ca pe un băiat, că nu sunt băiat”, le-a răspuns Daria.

Le-a explicat ce înseamnă o fată trans, iar acum sunt obișnuiți, adică o văd și nu mai au nicio reacție de uimire.

Cu profesorii e diferit. Unii evită să vorbească cu ea, alții se obișnuiesc mai greu cu faptul că nu mai e băiat, iar o profesoară a întrebat-o concret dacă e băiat sau fată, că ea o știa drept Darius. După ce i-a explicat Daria, a zis că e în regulă cu alegerea ei, dar că-i spune în continuare Daria. Notele ei rămân în continuare de 9 și 10; mereu i-a plăcut să învețe bine și a primit bursă în fiecare an.

În restul școlii, situația stă cu totul altfel. Cum intră în liceu, elevii o scuipă, o îmbrâncesc, îi spun „gay-uțule”, „poponarule” și o întreabă ce are în pantaloni. Strigă mereu după ea când o văd, o împing și râd de ea. La baia băieților nu poate să se ducă, iar la baia fetelor toată lumea se uită ciudat și nu știe unde să se ducă. Odată, când era în baia fetelor și se pieptăna în fața oglinzii, vreo 20-25 de elevi, care păreau să fie între clasa a VI-a și a X-a, s-au strâns pe hol și au început s-o filmeze și să-i strige: „Homosexualul”, „Bulangiul”, „Te bat”.

„În baie mai erau niște fete, care s-au speriat și au început să râdă”, spune Daria. „Mă simțeam ca la grădina zoologică. Am stat acolo, nu puteam să ies, până au venit niște colege și au țipat la ei și au plecat toți.”

La strigăte nu reacționează, nu se uită și nu dă atenție. Dar când vin în fața ei și o opresc din drum, le spune să se dea la o parte, dar mai mult nu știe ce să facă. Dacă îi spune vreunui profesor, vorbește cu ei și le spune s-o lase în pace, dar nu durează mult și se întâmplă din nou. Mama Dariei știe ce pățește la școală și îi e teamă pentru siguranța copilului ei. Recent, a venit în București și, împreună cu Daria, a vorbit cu directorul liceului. Deocamdată au obținut asigurarea că profesorii sunt de partea ei și că vor încerca să o apere.

După ce a fost împinsă în fața tramvaiului, în octombrie anul trecut, Daria a făcut ședințe speciale de terapie. Mergea deja la psiholog, dar a făcut câteva ore special ca să treacă peste episodul ăsta.

„Mi-am recăpătat încrederea în mine, m-au făcut să-mi reanalizez potențialul, am comparat mesajele pozitive pe care le primesc cu cele negative și am ieșit cu mult înspre cele pozitive, ceea ce m-a bucurat. Am avut o atitudine mai pozitivă față de tot și nu mai eram afectată, iar pe zi ce trecea deveneam tot mai indiferentă și imună.”

Daria știe ce vrea să schimbe la ea și i-a spus și mamei că o face pentru propria siguranță pe stradă.

„(Recent) când eram în stație au venit niște băieți la mine și eu aveam căștile în urechi, vorbeam la telefon cu o prietenă și bineînțeles (că am primit) aceleași întrebări: «Ce ai în pantaloni?». Unul spunea «E femeie», altul «Nu, e băiat», și tot așa. Mi-am dat jos o cască și le-am spus «Plecați, lăsați-mă în pace». Au început: «E băiat sigur, că are voce de băiat». Când ei vorbeau și râdeau acolo au venit un băiat și două fete. El a venit lângă mine și a zis «Lăsați-o în pace, plecați!». M-a impresionat.”

Daria ar vrea să-și modifice și corzile vocale ca să aibă o voce mai subțire, dar, pentru că ia lecții de canto, ar putea suna fals și în curând ar putea să n-o mai stăpânească, așa că va încerca să-și schimbe vocea prin antrenament.

Din iunie e majoră și vrea să înceapă și procesul de tranziție. Mai întâi, va trebui să meargă la psihiatru ca să obțină un raport care atestă că e o persoană transgender și are nevoie de hormoni: estrogen, hormoni feminini și blocatori de testosteron. Apoi, după niște analize, un endocrinolog îi va prescrie doza pe care s-o ia. În România, medici care să se ocupe de persoane transgender sunt greu de găsit, dar Daria știe că un medic de la Spitalul de Psihiatrie din București mai are fete trans sub observație. Știe că urmează o perioadă grea, că hormonii de estrogen o vor face mult mai sensibilă la ce se întâmplă în jurul ei și că i-ar putea cauza depresie și anxietate. Dar abia așteaptă să înceapă.

Cu trei ani în urmă, când se uita în oglindă, Daria se întreba: „Așa, și pe mine când mă văd?”. În fața ei era un băiat, tuns scurt și cu puțin păr facial. Se simțea foarte rușinată pentru că nu arăta deloc cum voia, iar lumea o judeca pentru ce făcea ca băiat. După ce termină liceul, Daria vrea să dea admiterea la actorie, la UNATC, deși nu știe dacă acceptă persoane transgender. Vrea să continue lecțiile de canto pentru că are piese compuse de ea și vrea să schimbe mentalitatea legată de artistele trans în muzica românească. („Vreau să arăt că poți să fii fată trans fără să te prostituezi, fără să iei droguri, pentru că lumea asta crede când aude «trans».”) Vrea să ajungă să se întrețină din vlogul de pe YouTube, dar momentan se bucură că îi poate ajuta și pe alții prin el. Mesajele de încurajare sunt acum mai multe decât înjurăturile și amenințările, iar după ce și-a făcut coming out-ul în martie, multe persoane trans i-au scris ca să-i ceară ajutorul. Daria le îndrumă spre asociația TRANSform, unde găsesc susținere și îndrumare în tranziție. În fiecare zi, mesajele de încurajare îi spun același lucru: „Nu renunța, noi te iubim”.

Povestea Dariei face parte din proiectul început cu articolul Out, publicat în DoR #24: „Feminin/Masculin”. Găsești seria de povești aici.