[EduDoR] Tinerii care nu se văd

La începutul anului am citit într-un raport că România are un număr îngrijorător de mare de NEETs, un termen care îi definește de câțiva ani pe tinerii care nu sunt nici în școală, nici în alt tip de formare și nici nu lucrează (în engleză, NEET e prescurtarea pentru „not in education, employment or training”). Apoi, într-un discurs despre învățământul profesional, l-am auzit pe fostul ministru al Educației, Adrian Curaj, spunând că la sfârșitul lui 2015 erau cam 400 de mii de astfel de tineri.

Știam că numărul celor care termină anual liceul e undeva la 150 de mii, așadar era vorba de cel puțin două generații care sunt inactive, deci, cel mai probabil, care nu se pot întreține și care, mai devreme sau mai târziu, vor deveni un cost pentru societate. Așa că am început să mă documentez ce e cu acești tineri, pe unde se pierd și ce se face pentru ei.

Mă așteptam să nu știm exact câți și cine sunt – școlile nu păstrează contactul cu elevii odată ce termină sau abandonează – și, implicit, nici să nu știm ce să facem cu ei. Ce-am găsit e o poveste despre instituții care dau vina una pe alta pentru lucrurile care nu funcționează, despre cât de ușor se poate manipula prin cifre și definiții, despre proiecte private și de stat care se suprapun, despre vreo 30 de centre făcute cu bani europeni care ar fi trebuit să ajute tinerii să se angajeze și care s-au închis imediat ce s-a terminat proiectul și despre o comună din Maramureș în care 26 de tineri au fost formați să devină babysitteri și 28 – frizeri sau cosmeticiene, și au primit și bani pentru asta. Iar când credeam că am înțeles hibele din sistem, au început politicienii să se acuze între ei.

Dar s-o luăm pas cu pas.

---

Termenul „NEET” a apărut în Marea Britanie, iar șomerii sunt doar unul dintre grupurile care îl populează. În afara lor mai există cei care nu sunt disponibili să muncească sau să se întoarcă în educație (cum ar fi cei cu dizabilități, cei cu copii sau care îngrijesc rude bolnave), cei care caută oportunități (vor să lucreze, dar nu ar accepta orice) și cei care sunt NEET voluntar (de exemplu, își iau un an sabatic, studiază pe cont propriu sau fac voluntariat).

Cel de care se leagă istoria termenului e Howard Williamson, profesor de politici europene de tineret la Universitatea din South Wales, Țara Galilor, un bărbat de 62 de ani cu dreaduri până la șold și cercel în urechea stângă. Pe la sfârșitul anilor ’70, mi-a povestit el, pentru că se lupta cu un șomaj tot mai mare, Marea Britanie a introdus niște scheme de ucenicie și formare profesională pentru tinerii de 16 și 17 ani care terminau învățământul obligatoriu. În 1988, guvernul a hotărât că tinerii care nu intră într-o astfel de ucenicie și nici nu lucrează nu mai au dreptul să primească ajutor de șomaj. Chiar și așa, nu toți au acceptat oferta statului, mai ales dacă nu răspundea unor criterii pe care ei le considerau relevante: de exemplu, ca jobul să fie aproape de casă sau să fie la un loc cu prietenii lor, spune Williamson. Și atunci, dacă nici nu primeau bani și nici nu voiau să intre într-un program de training, nu s-au mai înregistrat la birourile de forță de muncă și au devenit invizibili.

Astfel, programul creat să-i ajute i-a împins, de fapt, în afara statisticilor și guvernul a început să se refere la ei ca „not in education, employment or training”. Fenomenul e asemănător cu ce se întâmplă la noi: tinerii nu au încredere că Agențiile Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) îi pot ajuta să-și găsească de muncă, ajutorul de șomaj – dacă îl primesc – e mic și vine maximum un an, așa că nu se mai înregistrează și devin invizibili.

În ’93, Williamson a participat la o cercetare privind tinerii din capitala Țării Galilor care au terminat școala la 16 ani: pe cei care au continuat la facultate i-a numit „status 1”, pe cei care s-au dus în formare profesională, „status 2”, pe cei care s-au angajat, „status 3”, iar pe cei cărora li se pierduse urma, „status 0”. Studiul a estimat că ultimii sunt undeva între 16 și 23%, valoare necontestată până astăzi. De aici, lucrurile s-au rostogolit: cercetarea a fost citată de presă, Williamson a fost chemat să vorbească în Camera Lorzilor și subiectul a intrat în atenția școlilor, care au început să facă politici de prevenire a abandonului. În ’99, Departamentul pentru Excluziune Socială al guvernului Tony Blair a lansat o strategie dedicată acestor tineri, în care apărea pentru prima dată acronimul NEET.

Termenul a fost adoptat rapid la nivel internațional. Pentru ca monitorizarea să fie unitară la nivelul UE, s-a convenit ca el să însemne „persoane care nu sunt într-o formă de educație, ocupare sau instruire profesională” și să se refere la grupa de vârstă 15-24. Atenția merge către această grupă de vârstă și pentru că acolo sunt banii. Comisia Europeană va aloca în următorii ani fonduri pentru ei pentru că sunt ușor activabili și cu potențialul cel mai mare: sunt flexibili, au mai puține responsabilități familiale și mai mult timp pentru a munci și a se reintegra social.

---

În România nu știm exact câți astfel de tineri există, dar putem estima: Institutul Național de Statistică (INS) face în fiecare an un studiu privind forța de muncă, după o metodologie comună cu biroul de statistică al UE (EUROSTAT). Așa am aflat că la sfârșitul lui 2015 aveam 18.1% tineri NEET de 15-24 de ani (în UE media e 12%), dintr-un total de 2,18 milioane care au aceste vârste. Aproximativ 396 de mii, după calculele mele. Adică un oraș mai mare decât Clujul.

Această pondere ne-a plasat în 2015 pe locul patru, după Italia, Bulgaria și Croația. Conform EUROSTAT, în România numărul lor a crescut constant din 2012 și e acum mai mare chiar decât în timpul crizei economice. Cei mai mulți sunt în rândul femeilor și al populației rurale.

Pe de altă parte, raportând numărul celor înregistrați ca șomeri la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) la estimările INS, reiese că statul îi cunoaște cu nume și prenume doar pe 10% dintre ei, iar mai puțin de 1% din ei primesc indemnizație de șomaj.

La mijloc e o chichiță semantică și birocratică, dar e importantă: a fi „șomer” în România înseamnă că ești înregistrat la agenția de ocupare, ceea ce înseamnă, teoretic, că îți cauți un loc de muncă și că agenția te ajută să-l găsești. Cu alte cuvinte, România definește șomerii nu prin raportare la activitatea de a munci, ci prin actul birocratic de înregistrare la o instituție a statului.

Am vrut să văd cum se raportează experții independenți și autoritățile la aceste cifre și ce soluții există pentru reducerea lor. Manuela Stănculescu, cercetător la Institutul de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române spune că astfel de tineri au fost dintotdeauna, dar „e bine că acum există o etichetă, pentru că înseamnă că Europa recunoaște că are o problemă”. Ea crede însă că în România statisticile ar putea fi supraevaluate, din cauza numărului mare de tineri plecați din țară, dar asta nu rezolvă problema, pentru că, dacă se vor întoarce peste cinci ani, tot NEET vor fi.

Ministerul Muncii spune că indicatorul NEET a intrat pe agenda guvernului român în 2013, odată cu recomandarea Comisiei Europene ca fiecare țară să ofere tinerilor până în 25 de ani, în termen de patru luni după ce au terminat ultima formă de învățământ sau ultimul job, o ofertă de a se reîntoarce în educație, de a urma o ucenicie într-o fabrică, un stagiu profesional într-o firmă sau o ofertă de angajare – cu alte cuvinte, o garanție din partea țării de reîntoarcere în sistem.

Programul Comisiei Europene s-a numit „Garanția pentru tineret” și, pentru perioada 2014-2015, fiecare țară trebuia să-și găsească singură metodele de implementare. Banii (470 de milioane de euro) veneau atât de la UE, cât și de la guvernele naționale și trebuiau să acopere atât măsuri ale Ministerului Muncii, cât și ale Ministerului Educației, Energiei și Mediului de afaceri. Interesul României părea dat, așadar, nu de rezolvarea problemei, ci de existența fondurilor și de recomandarea UE. (Ajungem puțin mai încolo și la rezultate.)

La nivel birocratic „NEETs înseamnă că ai niște fonduri special pentru niște tineri și tu vrei să iei banii ăia. Dar așa fac și alte țări”, spune Stănculescu. Ca stat, trebuie să fii oportunist și să te folosești de banii disponibili, dar îți trebuie o viziune: ce vreau să fac cu acești tineri, or în România nimeni n-a avut interes pentru tineri, spune ea. Pentru că tinerii, în general, nu votează, iar aceștia, cu atât mai puțin.

Sociologul Dani Sandu spune că tinerii NEET din România sunt tocmai cei care „nu au încredere în instituțiile statului și în societate în general, probabil nu au nici foarte mulți prieteni. Nu interacționează cu instituțiile publice – poate doar ca să ceară ajutoare sociale, dar și asta se întâmplă rar. Nu vor să iasă din bula în care se introduc singuri, de aceea e foarte greu să ajungi la ei”.

Pentru Geomina Țurlea, specialist în politici de ocupare cu peste 20 de ani de experiență, o întrebare esențială este: din ce trăiesc? „Poate mama unuia e milionar. Altul poate lucrează la câmp. Dar câți muncesc la negru și în ce condiții? Vezi sclavii de la Berevoiești – majoritatea erau minori, erau NEETs.” (În iulie, în comuna Berevoiești, din Argeș, poliția a descoperit peste 40 de tineri care erau ținuți în lanțuri și puși la muncă de membrii unei rețele de trafic de persoane.)

Din discuțiile cu specialiștii am înțeles că e nevoie să scoatem tinerii din categoria NEET din două motive: e rău pentru ei și e rău pentru noi. Pentru ei, studiile arată că lipsa de ocupație poate duce la activități ilegale, la consum de alcool și droguri, ceea ce crește probabilitatea de a rămâne fără slujbă. Cu cât au mai puțină experiență acumulată, cu atât vor câștiga mai puțin în viitor și vor avea acces la joburi de joasă calificare, care sunt și cele mai nesigure, perpetuând astfel cercul sărăciei – în România sunt cei mai mulți copii în risc de sărăcie din UE, și asta tocmai pentru că părinții lor sunt săraci.

Pentru statul român acești tineri înseamnă costuri (asistență medicală, ajutoare sociale și alte subvenții) și resurse umane potențiale care nu sunt folosite. „În momentul în care o grupă de vârstă nu produce, altcineva trebuie să producă pentru acea categorie”, spune Veronica Ștefan, care conduce Social DOers, un ONG preocupat de politici pentru tinerii NEET și care a făcut și o coaliție de 34 de organizații care lucrează cu aceștia„Pierdem de două ori: o dată cu ceea ce ei ar putea contribui și nu contribuie și a doua oară cu ceea ce cheltuim.”

Mai mult, dacă nu intră pe piața muncii și nu își dezvoltă abilitățile pe care le-au obținut deja în școală, le vor pierde, spune Țurlea. E o investiție a statului în ei care se va irosi. „Și să pierzi 18% din forța de muncă așa, în neant, e foarte mult”, în condițiile în care avem deja un deficit de forță de muncă, iar numărul tinerilor scade și al bătrânilor crește.

---

Deși acești tineri ar trebui, așadar, să fie o prioritate, la nivel instituțional, am constatat o fragmentare a responsabilității și o lipsă de viziune: Ministerul Muncii e preocupat să scrie și apoi să raporteze strategiile pe care le cere Comisia Europeană, ANOFM se interesează de acești tineri doar dacă le-au călcat pragul și devin un număr în rapoartele lor, iar Ministerul Educației evită întrebările despre misiunea pe care și-o asumă în ceea ce-i privește. Încercând să înțeleg cine și de ce anume e responsabil, am aflat și de 30 de milioane de euro destinate tinerilor NEET, care nu s-au cheltuit la timp și de o bază de date care trebuia să îi identifice, făcută de ANOFM.

De exemplu, România a decis ca acele patru luni din Garanția pentru tineret să curgă nu după ce tânărul termina liceul sau era dat afară de la locul de muncă, ci la patru luni după ce se înregistra ca șomer.

Chiar și așa, Ministerul Muncii se laudă că a implementat acest program și, în plus, a făcut și alte două proiecte pilot asemănătoare. Diferența a fost că Garanția pentru tineret a fost aplicată de ANOFM și acoperită din banii statului, iar cele două au fost realizate de firme private și ONG-uri, cu fonduri europene din vechiul program operațional destinat resurselor umane (POS DRU).

Tania Grigore, directoarea Direcției Politici de Ocupare din Ministerul Muncii, spune că în 2014-2015, 321 de mii de tineri de 16–24 de ani „au beneficiat de un pachet de măsuri active conform profilului lor educațional și profesional”, dintre care 121.000 s-ar fi angajat.

„Măsuri active” înseamnă informare și consiliere, subvenții pentru firme ca să-i angajeze, curs de formare profesională, ucenicie, stagiu profesional, primă de mobilitate pentru cei care își găsesc de muncă la distanță mai mare de 50 km, primă de instalare pentru cei care se mută pentru job în alt oraș. Deși cifrele comunicate de minister arată impresionant, detaliile sunt mai relevante: din totalul celor 321.000, 26.000 au făcut un curs de calificare la AJOFM, 172 au încheiat contracte de ucenicie, 81 au luat prime de instalare și 54 de mobilitate. Ministerul recunoaște și că unii tineri sunt numărați de două ori: consilierea e obligatorie, așa că un tânăr consiliat despre ce înseamnă să-și caute un job e numărat o dată că a fost consiliat și a doua oară că a făcut un curs, de exemplu. Din start deci, cei 121.000 sunt numărați de cel puțin două ori.

Și chiar dacă un tânăr care a fost consiliat pleacă acasă și AJOFM nu mai aude de el niciodată, el tot e numărat. „Consilierul de ocupare vine și îi spune: știi că sunt locuri de muncă în județul ăsta? Da. Ai înțeles? Da. Bine, pa. Se cheamă că i s-a aplicat o măsură activă”, spune Țurlea, dar insistă că angajații ANOFM nu au timp de mai mult. În calitate de consultant independent, Țurlea a fost angajată de Banca Mondială să lucreze la Delivery Unit, o structură administrativă care a funcționat în 2014 și 2015 în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, cu rolul de a urmări unele priorități stabilite de premierul Ponta, și anume achizițiile publice, energie, taxe și impozite și crearea de locuri de muncă (iar implementarea Garanției pentru tineret a fost unul dintre obiective la acest capitol).

Am vrut să văd cum stau lucrurile în teren, așa că am vorbit cu Fundația Bunul Samaritean, unul dintre ONG-urile din Coaliția pentru drepturile tinerilor NEETs inițiată de Social DOers. Organizația se află în Nicorești, o zonă săracă din Galați unde lumea trăiește din agricultură, și are un centru permanent pentru adulți cu dizabilități și un centru de zi pentru 40 de copii din familii dezavantajate, finanțate cu bani din Italia și Irlanda. Din cei 120-140 de tineri de 16-24 ani, abia dacă termină 30 liceul, spune Aurelia Stoian, asistent social la fundație. Problema e costul navetei de 25 km până la Tecuci (200 lei lunar), pe care prea puțini și-l permit, iar decontul de la primărie e parțial și întârzie. Așadar, pentru ei, prima măsură ca să iasă din categoria NEET ar fi asigurarea transportului. Stoian a fost anul trecut cu doi tineri de 18 ani la AJOFM Galați. „S-au înscris și nimic. Au spus că o să-i cheme la un curs, dar nu i-au chemat niciodată.” Cei doi sunt cu siguranță printre cei 321 de mii din listele ministerului. „N-au speranță, n-au în ce să creadă”, spune Stoian. „Primesc numai uși închise.”

La scară mai mică, situația e la fel de tragi-comică în cele două proiecte pilot ca și în programul ministerului. Ambele au făcut aceleași lucruri, în zone diferite ale țării: centre care să identifice tineri NEET, să-i formeze și să-i ajute să se angajeze, fiecare cu un grup țintă de 2.500 de persoane și un buget aproximativ de patru milioane euro. Ambele proiecte s-au terminat la finalul lui 2015, până când erau valabili banii și din toate cele 27 de centre, doar cel din Baia Mare pare că mai funcționează (adică răspund la telefon și oferă consiliere), dar numărul este al unuia dintre ONG-urile care au făcut proiectul. Se confirmă astfel ceea ce specialiștii în fonduri europene spun, mai în glumă, mai în serios: „Rolul unui proiect este să se termine”, iar România face din absorbția banilor un scop în sine.

De la organizația care răspunde la telefon, ASSOC, am aflat că în regiunile de Vest și Nord-Vest, din 1.188 de tineri care au terminat cursuri de calificare organizate de ei, doar 80 s-au angajat. E de înțeles, dacă ne gândim că în comuna cu 4.000 de locuitori Ieud, din Maramureș, au fost formați 26 de babysitteri și 28 de lucrători în frizerie/manichiură/pedichiură. Au venit și din comunele învecinate, era cerere de babysitteri în Italia, iar cursurile au fost alese de participanți, explică organizatorii. (În sudul țării au fost și cursuri de detectivi particulari.) Mai mult, tinerii au primit și bani ca să vină la cursuri: 350 lei pe lună timp de șase luni pentru un curs de bucătar sau frizer, de exemplu.

„80 e foarte puțin și am fost chiar nemulțumită”, spune Grigore, directoarea din Ministerul Muncii, chiar dacă pe POS DRU nu a existat țintă de ocupare, adică câți dintre cursanți se și angajează, și nici de monitorizare a celor care reușeau să o facă. (În cele două proiecte s-au făcut în schimb 23.000 de pixuri, tot atâtea mape și broșuri și 11.700 de tricouri.)

„Proiectele au avut un succes moderat”, scrie și un raport al Ministerului Fondurilor Europene (MFE). „Ceea ce în limbaj de consultanță înseamnă o frecție”, spune Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene. Astfel de proiecte, prin care până acum s-au dat bani pentru nevoi inventate, nu ar trebui să mai existe, adaugă el.

Pe de altă parte, spun cei de la ASSOC, au fost și tineri care fuseseră acceptați în ucenicie (timp de un an învățau o meserie și luau salariul minim pe economie), care primeau și o locuință de serviciu (garsonieră de două persoane pentru care trebuiau să achite utilitățile) și care au renunțat după câteva zile spunând că banii sunt puțini și că nu le convine programul.

Profesorul Williamson are o părere mai nuanțată. El spune că, deși tinerii nu s-au angajat imediat, nu înseamnă că nu se vor angaja niciodată sau că nu pot câștiga niște bani: frizerul își poate tunde rudele și vecinii și tot e ceva. Iar uneori, simplul fapt că le-ai dat un sens și o activitate e un succes. „Chiar dacă nu vin de prima dată, trebuie să continui să crezi în ei, să reînnoiești oferta. E nevoie de timp și răbdare. Pe când autoritățile vor rezultate imediate: acum 26 de babysitteri.”

Dar ca să faci oferta cât mai relevantă, trebuie să știi cui te adresezi. Să creezi un tabel complet cu numele, prenumele și adresa tuturor tinerilor NEET e imposibil și nu poți să ceri asta niciunui stat, spune Țurlea, „pentru că oamenii sunt, prin definiție, invizibili”. Totuși, și ea, și Stănculescu, cercetătoarea de la Academia Română, sunt de acord că identificarea ar trebui făcută de serviciile de asistență socială, care, cel puțin la nivel de comună, „ar trebui să îi știe pe toți”.

„Ce ne lipsește nouă e un sistem, nu oameni”, spune Stănculescu. „Un asistent social din România nu e mai prost decât un german, diferența e că germanul știe ce are de făcut. Totul e înregistrat, monitorizat. Ai noștri n-au nimic, nu există procedură, metodologie. Sunt puși să facă dosare pentru ajutoare sociale și asta fac.”

La noi există o ruptură fantastică între serviciul de ocupare, cel de asistență socială, medicală și educațională, pe când afară toate astea sunt reunite într-un singur loc. „Eu pe teren găsesc o familie unde copilul nu merge la școală, mama are o dizabilitate, tata n-are job și bunica are nevoie de îngrijire”, continuă ea. „La noi se duce asistentul social și zice: pentru tata să vină AJOFM, pentru bunica să vină medicul de familie, pentru copil să vină mediatorul școlar și el rămâne cu mama și zice: vă dau un beneficiu social, că nu știu să fac altceva.”

---

Comisia Europeană a impus României încă din 2014 ca până la 31 decembrie 2016 să aibă un registru al tinerilor NEET. Fără acest registru, România nu ar fi putut accesa banii europeni adresați lor în perioada 2014-2020. Crearea lui a fost responsabilitatea ANOFM și s-a făcut cu bani europeni în perioada martie-decembrie 2015. S-a numit Chance 4 NEET.

„Această bază de date ar trebui să știe datele din buletin, care vin de la Evidența Populației, ce școală am absolvit, de la Ministerul Educației, dacă lucrez, de la ANAF, dacă am vreo dizabilititate, de la Autoritatea pentru Persoanele cu Dizabilități”, explică Țurlea. Iar dacă la momentul interogării bazei de date o persoană nu e nici la școală și nici nu lucrează, e considerată NEET.

Țurlea a povestit despre problemele creării acestui registru, pe care le cunoaște de când era la Delivery Unit: de exemplu, Ministerul Educației a refuzat să transmită cine e la școală, cu nume și prenume, în ciuda unui protocol scris. Pe de o parte, spuneau cei de la Educație, din motive de protecție a datelor personale (deși celelalte instituții nu avuseseră restricții în a furniza datele) și, pe de altă parte, dintr-o incompatibilitate de ordin tehnic: baza de date pe învățământul preuniversitar era mult mai modernă decât a ANOFM și cele două nu puteau fi sincronizate. Pentru învățământul superior nu există încă una, ea ar trebui să fie gata pe 30 septembrie anul acesta.

În primă fază, Monica Anisie, secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar, mi-a confirmat că aceste probleme au existat, dar că nu vrea să le comenteze, pentru că ar fi avut loc înaintea mandatului ei. Un protocol între Ministerul Educației și ANOFM pentru preluarea datelor din sistemul preuniversitar s-a încheiat abia în 23 decembrie 2015, cu opt zile înainte de finalul proiectului Chance 4 NEET.

Am întrebat-o pe Anisie dacă Ministerul Educației transmite către ANOFM datele elevilor care abandonează școala sau care termină liceul fără să dea BAC-ul și mi-a spus că astfel de informații nu au fost solicitate. Nu le-au dat din proprie inițiativă pentru că „e ca și cum v-aș trage pe dumneavoastră de mânecă pe stradă și v-aș întreba dacă vreți o bază de date. Poate se gândesc și ne solicită.”

Anisie adaugă că a propus însă ca, anual, când un profesor din fiecare școală merge în comunitate să facă recensământul copiilor de șase ani care ar trebui școlarizați, să se intereseze și dacă în familia respectivă există tineri NEET.

„Fiecare instituție își protejează foarte strict atât teritoriul, cât și sarcinile, iar NEETs e o chestie între ministere”, e de părere Țurlea. Acești tineri sunt, practic, ca bebelușul cu multe moașe, care rămâne cu buricul netăiat.

Acum, ANOFM spune că registrul tinerilor NEET e funcțional și că în el sunt înregistrate 486.000 de persoane.

---

Fosta consilieră a ministrului Muncii, Elena Botezatu, declara la sfârșitul lui iulie că ANOFM, Ministerul Educației și cel al Muncii vor face un proiect de 41 de milioane de euro prin care în patru ani vor identifica personal 200 de mii de tineri NEET, iar pe 160 de mii dintre aceștia îi vor înregistra la ANOFM. În primă fază vor fi campanii media în urma cărora speră ca tinerii să vină singuri. Apoi vor fi echipe județene formate din consilierii AJOFM-urilor, asistenți sociali, consilieri școlari care vor face întâlniri în comunitate, iar dacă nu toți potențialii NEET dintr-o localitate vor veni la întâlniri, aceste echipe vor merge la ei acasă. Detaliile nu sunt puse încă la punct: ministerul știe că mai trebuie să angajeze consilieri, dar nu știe câți și nici cu cât îi va plăti, deși proiectul ar fi trebuit demarat în iunie.

Va fi o mare pierdere de bani, crede Williamson, profesorul galez: „Una dintre problemele cu România e că totul e despre managementul imaginii și campanii. E o abordare post-comunistă clasică a strategiilor de tineret. Plus obsesia pentru cifre, să spunem la sfârșit: am înregistrat 160.000”.

E nevoie de multă gândire strategică înainte să operaționalizezi astfel de strategii, iar România nu e foarte bună la asta, crede Williamson și sugerează o pilotare de proiecte mici, pe trei luni, în care să se amenajeze centre pentru tineret cu activități care să îi atragă și să îi dezvolte (inclusiv proiecte artistice, muzicale), ca după aceea să începi să-i pregătești pentru un loc de muncă.

Dă-le ceva care să-i intereseze, un spațiu unde să se adune și vor veni singuri – or în România astfel de centre nu există. Aurelia Stoian, de la fundația din Nicorești, spune că i-a cerut primarului un spațiu în care să facă activități cu copiii care au abandonat școala și care stau efectiv la gardul centrului ei, dar a fost refuzată.

În aceste condiții, e îngrijorător că în următorii ani avem ocazia să cheltuim milioane de euro făcând aceleași lucruri ca până acum, cu eficiență aproape zero. Acești tineri sunt, de fapt, un efect al altor lucruri care nu funcționează, dar la care nu ne uităm. Rezolvarea problemei lor nu constă doar în a-i învăța o meserie și a le spune ce locuri de muncă sunt libere în săptămâna respectivă, ci și în a-i ține cât mai mult în școală, în a construi creșe la sat, ca părinții să poată lucra, în a-i convinge să se mute în alt oraș, dacă acolo sunt locuri de muncă și în a le oferi locuințe ieftine de închiriat.

Sunt puse în joc peste 500 de milioane de euro prin Programul Operațional Capital Uman (POCU). Veronica Ștefan, de la ONG-ul Social DOers, spune că acești bani pot să ducă undeva atât timp cât funcționează ca o investiție, și nu ca o cheltuială. „Dacă îi vedem ca un proiect care începe în luna unu și se termină în luna 24, degeaba.”

Când credeam că sunt pe aproape să înțeleg și să închei subiectul, la mijlocul lui august a izbucnit un scandal deschis între reprezentanți ai PSD și ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea. Președintele Tineretului Social Democrat și un europarlamentar au trimis o scrisoare deschisă Guvernului în care îi cereau lui Ghinea demararea proiectelor pentru NEETs și „întoarcerea în țară” a 30 de milioane de euro dedicați acestora, care s-ar fi pierdut. Banii constituiau o prefinanțare (un avans) din care România ar fi trebuit să cheltuiască jumătate până la sfârșitul lui mai 2015.

Pe 18 august Ghinea a răspuns dur pe Facebook, citând o scrisoare a Comisiei Europene care explica faptul că banii nu sunt pierduți și că vor fi recuperați când încep efectiv proiectele POCU, și a acuzat Ministerul Muncii și ANOFM că au cheltuit inutil bani pe baze de date nefuncționale. Ghinea spune și că nu poate fi acuzat de necheltuirea banilor în condițiile în care el devenise ministru cu doar câteva săptămâni înainte de deadline-ul din mai. Acesta era un prim motiv de dispută.

În al doilea rând, Ghinea a dezvăluit și că un fost secretar de stat PSD din Ministerul Muncii, Adrian Dobre, ar fi propus un alt proiect, de 46 de milioane de euro, care ar fi făcut caravane prin țară pentru identificarea tinerilor NEET. Ghinea spune că bugetul prevedea 12 milioane de euro pentru benzină, altele pe închiriat mașini și că tinerii ar fi urmat să primească memory stick-uri, șepci și aproape un milion de ceasuri.

Dobre a trimis un draft al proiectului Comisiei Europene în februarie. Feedback-ul de la Bruxelles cerea simplificarea procedurii prin care angajatorii primesc subvenții, întreba ce se întâmplă cu tinerii odată identificați și spunea că aceste campanii de comunicare sunt scumpe și fără efect. Proiectul a fost ulterior blocat, iar Dobre a fost demis în martie. (Proiectul de 41 de milioane de euro care ar trebui să înceapă acum, cel de identificare și profilare a 200 de mii de tineri prin echipele mixte județene, e, practic, urmașul acestor caravane.)

Draftul fusese trimis fără buget reprezentanților Comisiei. Ghinea spune că el a primit ulterior bugetul de la cineva din Ministerul Muncii, dar că nu îl poate arăta pentru că ar însemna deconspirarea sursei. „E aberant că umblăm pe sub mână cu documente”, spune el, adăugând că acei bani „puteau fi foarte bine deturnați pentru a face campanie electorală. Te duci, îi dai omului stick, șapcă, tricou și spui: îți dă Gigel de la partid.”

Am găsit și eu un anunț din octombrie 2015, prin care Ministerul Muncii căuta un partener care să organizeze centre mobile care să caute și să înregistreze tineri NEET prin țară. Anunțul prevedea că „se vor oferi tinerilor care se vor adresa caravanelor materiale ce vor avea rol de stimulent pentru atragerea grupului țintă”, fără a detalia ce înseamnă „materiale”. Oficial, cererea a fost retrasă chiar a doua zi de pe site-ul Ministerului Muncii „din cauza unor erori materiale”. Fostul secretar de stat Dobre mi-a spus că nu știe despre existența acestui anunț și că, dacă a existat, era doar un document intern, pentru că o decizie finală nu fusese luată.

Dobre i-a răspuns lui Ghinea că „aruncă în spațiul public o găleată plină de minciuni, abjecții, scuze și acuze” și că îl va da în judecată. Mie mi-a spus că el nu a făcut un asemenea buget și că în niciun caz nu s-ar fi dat bunuri tinerilor. În plus, a răspuns acuzelor cu altele: Ghinea și ministrul Fondurilor Europene de dinainte, Aura Răducu, ar fi vrut să dea tinerilor 400 de mii de biciclete a câte 200 de euro bucata. Ghinea confirmă că au existat discuții despre biciclete, dar susține că nimeni nu ar fi primit nimic.

„Răducu a picat în capcană și a zis: decât să le dăm ceasuri, mai bine biciclete”, spune Ghinea. „Era un fel de hahaha: să le dăm ceasuri sau biciclete. Și eu am zis: nu le dați nimic. Au fost și alte idei crețe, cum ar fi carduri cu reducere la mall.”

Dincolo de acuze, pare că există dificultăți mari de colaborare între birocrați cu ștate vechi din Ministerul Muncii și oamenii guvernului tehnocrat. În iulie, șefa Serviciului Ocupare din Ministerul Muncii, Monica Moștenescu, îmi spunea că cele 30 de milioane de euro s-ar fi pierdut pentru că nu au existat ghidurile de finanțare pe care Ministerul Fondurilor Europene ar fi trebuit să le facă. „Așteptăm și noi, ca toată lumea”, spusese și șefa ei, Tania Grigore.

Ghinea confirmă că ghidurile au întârziat, dar spune că nu înțelege de ce Ministerul Muncii a stat trei ani fără să încerce să miște procesul înainte. „E un eșec al statului român de a se ocupa de o categorie vulnerabilă pentru care primește bani gratis”, spune Ghinea, o situație absurdă în care toată lumea ar fi câștigat, „mai puțin amărâții ăia, la care nu ar fi ajuns nimic, doar un stick și o șapcă”.

În vreme ce tehnocrații, birocrații și politicienii se ceartă și se acuză, timpul trece. (La toate astea se va adăuga din toamnă un nou guvern, ales politic.) O parte din fondurile pentru NEETs trebuie cheltuite până în 2018 (inclusiv cele 30 de milioane mult disputate) și accesarea lor ar fi trebuit să înceapă din martie. Restul trebuie cheltuiți până în 2023 și ar fi trebuit să fie accesibili din iunie. Ghinea spune că acum lucrează cu ministrul Muncii și cu reprezentanți ai Comisiei Europene la modificarea unor proceduri POCU și a legii șomajului și că fondurile pentru NEETs vor fi disponibile din septembrie, împreună cu alți bani pentru reforma ANOFM.

Vorbim de NEETs, dar de fapt e vorba despre un set întreg de politici care trebuie gândite împreună. Dacă lanțul se rupe, sistemul nu funcționează. „E ca și cum ai zice: astăzi îmi fac machiajul, dar plec în pijama de acasă. Așa e România la nivelul politicilor”, spune Stănculescu. Iar în timp ce la București se vorbește despre măsuri active și pasive, proiecte competitive și necompetitive, activare și beneficiari, tinerii din Nicorești încă așteaptă AJOFM-ul să îi învețe o meserie, oricare, sau pe primar să le dea un spațiu de întâlnire.