[EduDoR] Un liceu finlandez ține pasul cu tehnologia și cu elevii

Helsinki Upper Secondary School of Languages e un liceu cu o vechime de 50 de ani situat aproape în afara orașului. Din centru iei metroul, treci de zona industrială și ajungi în cartierul estic Vartiokylä, o zonă verde, chiar mai verde decât restul orașului. Școala e la capătul unei străduțe cu blocuri. Dincolo de ea încep pădurea și liniștea.

E o clădire din cărămidă gri și ferestre mari, de doar două etaje, austeră și deloc atractivă. Însă pe cât e de gri pe dinafară, pe atât de colorată și caldă e pe dinăuntru. Holul central care funcționează și ca sală de spectacole, cu o mică scenă cu cortină, e inima școlii. E populat cu fotolii și bean bags colorate și mese înalte cu table de șah pregătite pentru o nouă partidă. Locul ideal pentru a lucra în grup după ore. Sălile de clasă sunt așezate pe laturile clădirii, înconjurând din toate părțile „viața” care se întâmplă în centru.

În cei trei ani de liceu – echivalentul claselor X-XII la noi – , elevii au 50 de cursuri obligatorii și își pot alege maximum 25 opționale. Cursurile se desfășoară pe durata unuia sau a mai multor module numite „perioade”, iar o perioadă durează șapte săptămâni. Fiecare liceu are un consilier educațional care îi ajută pe copii să-și aleagă materiile pe care le vor studia de-a lungul anilor și pe care le vor susține la examenul de absolvire.

Elevii sunt încurajați să vină cu propriile idei, pe care au libertatea să le implementeze, de la competiții de făcut curățenia de primăvară în jurul școlii, până la colectarea de fonduri pentru caritate sau programe de mentorat pentru elevii din anul I.

La fel ca în școala generală, nici la liceu elevii finlandezi nu primesc prea multe teme. Sirpa Jalkanen, profesoară de matematică și chimie care conduce școala de cinci ani ca director general (după ce înainte fusese încă 10 adjunct), spune că sistemul finlandez lucrează acum la o transformare a învățării nu doar în ceea ce privește programa, ci în primul rând în ceea privește metodele de lucru. Directoarea vorbește continuu despre digitalizarea învățării, într-o școală în care deja toți elevii de anul I trebuie să vină la ore cu laptopul (cei care nu și-l permit îl împrumută de la școală) și primesc de lucru în programul Google Classroom (o platformă în care profesorii își organizează elevii pe clase și grupuri de lucru și le dau teme în Google Docs, pe care le notează apoi în catalogul electronic).

La ora de italiană, de exemplu, în timp ce elevii finlandezi lucrează pe laptop propoziții condiționale, două eleve din Roma aflate într-un stagiu Erasmus le pregătesc colegilor un nou exercițiu de traducere, tot pe calculator. Pe lângă Google Classroom, profesoara de italiană-engleză nu se ferește să folosească și altă platformă, numită Fronter. „Avem încredere în profesorii nostri, sunt bine pregătiți și motivați”, spune directoarea. Pot să folosească ce vor, atâta timp cât continuă cu digitalizarea.”

În drum spre cantina liceului, după ce elevii au mâncat, o întreb pe Jalkanen despre inspecțiile școlare. „Nu avem”, spune simplu. În Finlanda, să fii profesor presupune independență în luarea deciziilor și multă creativitate. Iar dacă ar avea inspecții, n-ar mai avea timp pentru creativitate, ci ar face ce vor inspectorii și hârtiile lor. Singurii la care profesorii se raportează sunt elevii și rezultatele de la examenul final (elevii de la acest liceu dau examenul la patru materii: finlandeză, matematică sau suedeză – care este a doua limbă oficială, o limbă străină și o materie din aria științelor umane). Atât elevii, cât și școala, iau examenul final în serios, deși el nu contează pentru admiterea la facultate.

Mesele calde, gratuite, au fost introduse în școli imediat după al Doilea Război Mondial, inițial pentru elevii mai săraci și apoi pentru toată lumea. Mâncăm o mâncare de mazăre cu carne tocată, pâine cu unt, salată și bem un pahar cu lapte rece (pentru a suplini vitamina D, laptele e nelipsit de la orice masă în Finlanda), în timp ce directoarea îmi explică sistemul angajării profesorilor. Pentru un post vacant de un an, directorul ia decizia, dar pentru un post permanent, Consiliului de Administrație e cel care decide, după analiza portofoliilor și interviuri cu candidații. Vara trecută Jalkanen căuta un profesor de matematică pentru câteva luni și a avut peste 50 de aplicanți, iar asta se întâmplă frecvent, nu doar la școala ei.

În Finlanda, profesia de dascăl e una dintre cele mai dorite, în principal datorită statutului social ridicat de care se bucură profesorii, deși nici salariul nu e neapărat de lepădat. Salariul mediu la nivelul țării, spune directoarea, e undeva puțin sub 3.000 de euro, pe când în liceul ei un profesor – fie suplinitor, fie permanent – ia 4.000, iar un consilier chiar 5.000.

Când a dat ea concurs pentru postul de titular au mai fost încă 30 de candidați, își amintește profesoara de engleză Merri Kannelniemi, înainte de a începe ora – un curs de speaking la care elevii vorbesc cea mai curată engleză britanică pe care am întâlnit-o în afara Angliei. Kannelniemi face cu ei atât exerciții clasice – îi pune să asculte mai multe dialoguri și să recunoască diferitele accente ale vorbitorilor: australian, scoțian, afro-american, nigerian, dar și unele mai puțin convenționale pentru niște elevi de 17 ani – îi grupează în perechi și le împarte ilustrate cu opere de artă celebre, cumpărate de ea în plimbările prin lume. Unul dintre ei trebuie să descrie ilustrata în trei minute, cât mai detaliat, iar celălalt, fără s-o fi văzut, s-o deseneze. Nu e doar un mod de a-i amuza și ține atenți, explică profesoara, ci o demonstrație despre nevoia de a comunica foarte precis și în detaliu anumite mesaje.

Tot Kannelniemi ține unul dintre cele mai populare cursuri opționale de engleză: despre chick flicks, un gen de comedii romantice în special pentru femei, în care analizează atât elementele de pop cultură, cât și limbajul. La liceu, profesorii pot propune propriile cursuri opționale, pentru care își construiesc singuri programa și pentru care pot fi plătiți suplimentar.

Majoritatea profesorilor din școală s-au implicat și în scrierea curriculumului, spune directoarea. În ultimii patru ani, în Finlanda s-a lucrat la modificarea lui: întâi la nivelul Consiliului Național de Educație, care a stabilit valorile, principiile și tipurile de conținut, și apoi la nivel de municipalitate și de fiecare școală în parte, pentru a ține cont de specificul local, de nevoile, dar și de resursele comunității și ale fiecărei școli. „Am explicat, practic, ce metode de predare vom folosi noi la clasă și cum le vom dezvolta elevilor abilități de viață”, spune Jalkanen. Profesorii s-au implicat voluntar și fără să fie plătiți suplimentar, în timpul programului obișnuit. „Au muncit ca să facă o școală mai bună”, spune Jalkanen, înainte să se întoarcă la vraful de documente care o așteaptă pe birou.

Are 60 de ani și încă patru până la pensie. Unii colegi o roagă să mai stea până la 68, dar Jalkanen spune că i-a ajuns. O așteaptă acasă nepoții cu ale căror fotografii și-a înconjurat spațiul de lucru de pe birou. Are încredere că profesorii ei vor duce mai departe ce s-a străduit ea să construiască.

Articol realizat cu sprijinul Ministerului finlandez al Afacerilor Externe. Dacă vrei să afli mai multe despre învățământul din Finlanda, poți citi:

– cum arată o zi într-o școală generală din Helsinki;

– cum funcționează sistemul de pregătire a profesorilor;

– cum a avut loc procesul de reformă curriculară în Finlanda.

Acest articol a fost publicat în EduDoR, o serie de texte pe tema educației, un proiect finanțat de Romanian-American Foundation și DoR.