Bucureșteanul: Circa 1703 – 3071, adică pentru totdeauna

După ce a terminat facultatea de arhitectură, în 2002, Laura Paraschiv a început să adune accesorii și piese de mobilier vechi, din târguri și magazine specializate, pentru proiectele ei de amenajare. Când spațiile pentru depozitarea lor au devenit neîncăpătoare, a deschis Circa 1703 – 3071.

Fără o firmă luminoasă și în lipsa unor vitrine generoase, la stradă, la un an după deschidere, Circa 1703 – 3071 e încă un spațiu frecventat mai degrabă de cunoscători. De cele mai multe ori, sunt cunoscuți de-ai Laurei Paraschiv: o arhitectă de 39 de ani, din București, care a decis să găsească un scop nou colecției veșnic în creștere de obiecte vintage, antique, bizare sau nostime pe care le adună, de câțiva ani, din călătoriile prin Europa.

Lipsa de indicatoare e și o manieră de selecție a clienților: cine ajunge aici împărtășește, de obicei, cel puțin o fărâmă din entuziasmul Laurei pentru piesele din alte vremuri. Cei care frecventează magazinul vin atrași de amestecul aproape scenografic de lemn, alamă, bronz sau fier, reflectat în toate colțurile în oglinzi cu rame dantelate, metalice, așezat sub lămpi care luminează și astăzi, uneori după mai bine de un secol. Rareori, cine vine la Circa știe cu exactitate ce caută – ceva diferit, ceva funny, ceva care să-ți facă cu ochiul și-apoi se lipească de tine, altfel decât o fac obiectele din magazinele clasice de cadouri.

Ideea unui magazin i-a venit Laurei în 2015, când căutările ei depășiseră demult granițele nevoilor impuse de amenajările interioare și de proiectele de scenografie la care lucra. Adunase piese pentru poveștile lor și pentru perioadele de care aminteau, fără să mai aibă suficient loc pentru ele, în timp ce solicitările pentru acestea, de la colegi și prieteni care îi cunoșteau preocupările, se înmulțeau.

Pe lângă selecția de piese ready-made, magazinul Laurei a devenit și un loc de expunere a obiectelor pe care ea însăși le creează, materia primă fiind tot timpul piese de mobilier de care alții se descotorosesc. Fiecare proces de resuscitare a unui obiect ieșit din uz e o provocare, pe de o parte din cauza intervențiilor minuțioase necesare (în cazul lemnului, de exemplu, câteva dintre etapele acestui proces sunt șlefuirea suprafețelor, chituirea fisurilor, aplicarea unui strat nou de lac sau de vopsea), iar pe de alta, pentru că meșterii cu care Laura are nevoie să lucreze, fie că-i vorba de tâmplari, sudori sau tapițeri, sunt tot mai greu de găsit. Astfel de piese expuse în magazin și rezultate din joaca serioasă a Laurei sunt masa botezată Double Trouble, al cărei blat e compus din două uși de dulap vechi, din lemn masiv, sau seria de cuiere Porcelain Boobs – niște capace de ceainice din porțelan, cu prindere în perete, așezate într-un colț de Circa în preajma unui portret de-al Laurei în care autoarea, fiica de 6 ani a unei prietene, i-a desenat bucle mărunte, roșcății, ochi veseli, rotunzi, și mărgele turcoaz la gât.

Spațiul de 50 de metri pătrați pe care Laura l-a găsit disponibil la o adresă cunoscută bucureștenilor – pe strada 11 Iunie, la numărul 50, același care găzduiește cluburile Fabrica și B52 – e micul ei univers custom-made. În trei luni de șantier, rămășițele spațiilor comerciale care funcționaseră înainte aici au fost șterse: Laura și-a dorit să aducă locul la o formă cât mai brută, cât mai apropiată de finisajele inițiale (pe jos a ajuns la șapa originală a fostei fabrici de ciorapi Apollo, iar pereții au fost decojiți de tencuială, detalii care îi dau locului un aer industrial). A construit aici și un etaj din schele metalice și cu ajutorul lui a compartimentat spațiul: parterul, unde e magazinul, și nivelul superior, care servește drept mic depozit și atelier de lucru, și unde Laura își petrece o bună parte a timpului dezvoltând proiecte de amenajare. Perdele albe, din pânză, prinse la mijloc în curele de piele, sunt suspendate de niște șine fixate în plafon, iar la nevoie, acestea pot să facă întreg decorul dispărut și să transforme spațiul într-unul pentru proiecții, ateliere și alte happening-uri. De la început, Circa Laurei a fost mai mult decât un magazin: un loc de adunare pentru prieteni, de activități plănuite peste noapte, o extensie a propriei case și o reflexie a propriului stil de viață, lipsit de rutină și de previzibil.  

E și o sursă de refugiu și de experiment: dacă în majoritatea proiectelor de amenajare pe care le propune Laura caută soluții cât mai ușor de pus în practică, fără să insiste să deturneze viziunile estetice ale clientului, Circa 1703 – 3071 e un catalog personal de opțiuni pentru clienții dispuși să facă un pas în direcția propusă de ea, către spații eclectice, dar nu haotice, către contraste ceva mai curajoase, dar nu ostentative sau lipsite de noimă. Alți arhitecți și designeri de interior apelează la magazinul ei pentru că știu că aici vor găsi piese alternative într-o marjă de buget prietenoasă, de 10 – 500 de euro.  

„Nu tot ce este vechi este interesant; în orice perioadă au fost create obiecte urâte sau complet plictisitoare”, spune Laura, un miez de cunoștințe când vine vorba de vechituri, pe care le selectează nu doar pentru poveste, ci și pentru soluții tehnice ingenioase sau pentru materiale frumoase și durabile. Uneori, selecția e una pur intuitivă, și-atunci se leagă, de pildă, de umor. Este cazul unor goblenuri la limita kitsch-ului sau a unei păpuși din textil de o jumătate de metru, semănând cu o bunică, cu sâni și sfârcuri tricotate. Pe rafturile de la Circa găsești și tot soiul de figurine stilizate din ceramică și porțelan, obiecte cu proporții stângace, ieșite din scară, care aproape că te înduioșează și te îndeamnă la o filosofie veșnic pe placul Laurei: să nu te iei în serios până la capăt.

Circa n-a fost, de la bun început, o idee de business. S-a strecurat între planurile Laurei cu naturalețe, a prins viață repede și a crescut încet, fără să se transforme în principala ei sursă de venit. La o lună de la deschidere, o parte consistentă dintre piesele expuse rămâneau într-o categorie de „neprețuite”, așa cum o botezase Laura. Piese care completau decorul, dar la care nu ar fi renunțat indiferent de suma propusă, precum o oglindă primită de la bunica ei, un dulap medical din anii ’40, care fusese în casa unui arhitect, o vulpe sau un pitic din porțelan primite la petrecerea de inaugurare a magazinului, sau un leu de plastic care îi aducea aminte de jucăriile din copilărie. Și acum, le recunoști în magazin după eticheta pe care scrie „decor”, și se întâmplă să dai și peste altfel de piese, „prețuite”, însă aflate într-o zonă incertă – Laura povestește cu pasiune despre ele, însă îți lasă impresia c-ar prefera să nu le vadă plecând vreodată – așa cum este cazul celei mai scumpe piese din magazin, un candelabru sculptural din anii ’60, semnat de Gaetano Sciolari, și care valorează 3000 de euro.

Ritmul așezat cu care lucrurile se întâmplă la Circa 1703 – 3071 rămâne, deocamdată, pe placul Laurei.  Nu ține magazinul deschis zilnic, chiar dacă ea e de găsit acolo aproape la orice oră. Programul e actualizat săptămânal pe Facebook și nu depășește 3 – 4 ore seara, de marți până vineri, și 5 – 6 ore, sâmbăta. La un moment dat, poate va avea nevoie de o echipă,  însă în prezent, de la chestiunile ce țin de contabilitate și până la cele care țin de promovarea pe social media, magazinul e doar gospodăria ei. Mai puțin o afacere și mai degrabă bucuria colecționarului de a-și împărtăși preocupările și expertiza. În plus, e și-o chestiune care ține de firea Laurei, mai degrabă copilăroasă și-ntr-o măsură anti-marketing, decât înfiptă în imperativele retailului à la carte. Și asta începând de la numele magazinului – unul complicat de reținut, dar care conține tot optimismul și toată autoironia care îi sunt caracteristice. 1703 -3071 e timpul dilatat, o marjă voit exagerată în care pot fi încadrate obiectele de aici. O oglindă decorată cu vrejuri vegetale te va duce cu gândul la art nouveau, o vază geometrică, minimalistă va fi un exponat simpatic mid-century, un abajur eyeball ți se va părea delicios de retro-șaptezecist, însă zigzagurile semantice și referințele moderniste își pierd, la un moment dat, relevanța.  „În funcție de ce cunoștințe ai, de cât de corect vrei să fii, această marjă de timp în care încadrăm obiecte devine uneori hilară”, spune Laura. Optimismul cuprins în numele magazinului ține de viitorul acestor obiecte, la fel de vii, în viziunea ei, și peste 2000 de ani – e un certificat de garanție pe care Laura îl promite, valabil până în viitorul pe care nu ni-l putem imagina.●