DoR de Cluj: Salvați Roșia Montană – o cronologie

2002 – Iulie

Alburnus Maior, asociația înființată în 2000 de locuitorii din Roșia Montantă pentru a lupta împotriva proiectului minier al Roșia Montantă Gold Corporation (RMGC), organizează o adunare la Roșia Montană, adunând activiști și oameni interesați din toată țara. Printre ei erau și câțiva tineri din Cluj, studenți sau recent absolvenți, care au ajuns să formeze nucleul campaniei Salvați Roșia Montană.

2002 – 2003 

Mâna de tineri din Cluj au început să se organizeze în biroul organizației PATRIR (Peace Action Training and Research Institute of Romania), unde aveau acces la calculatoare, internet (dial‑up) și o bibliotecă din care să învețe despre activism. În ședințele săptămânale au chemat exerți din domeniile relevante, arhitecți, geologi, specialiști de mediu. Au început să promoveze cauza „ca martorii lui Iehova”. Au înființat un birou în Roșia Montană, o încăpere de suficienți metri pătrați încât să doarmă 15 persoane pe jos. O colegă s‑a mutat acolo, ceilalți mergeau fie cu autostopul, fie cu autobuzele de prin anii ’50 alintate „Arieș Blitz”.

2003 – 6‑11 octombrie 

Primul marș de solidaritate Cluj – Roșia Montană, pe jos, în șase zile. Au pornit vreo 20‑30 (mobilizați pentru plecare măcar, în caz că venea presa), dar s‑au tot alăturat pe parcurs, ajungând peste 200 pe ultimii kilometri. Când au ajuns în piața veche, satul i‑a întâmpinat cu pălincă, pâine, sare. A ieșit și‑un curcubeu, ca un semn: „Divinitatea era de partea campaniei”.

2004 

Logoul desenat de colectivul creativ‑activist clujean MindBomb, care ulterior a preluat comunicarea vizuală. Eminamente non‑violentă, campania s‑a vrut de la început creativă. S‑a conturat un grup de coordonare, de vreo 20 de persoane, care crește când se întâmplă ceva. N‑au format o nouă organizație, nu s‑au promovat ca grup, ci s‑au mulat pe nevoile Alburnus Maior. Acțiunile și mesajele sunt naționale: „Orice cetățean are dreptul și responsabilitatea să ia o atitudine vizavi de ce se întâmplă acolo”.

2004 – 29 august 

Concert de protest în Roșia Montană, la finalul celui de‑al doilea marș de solidaritate. Au fost cam 4.000 de oameni, un puhoi de lume pe imaș. FânFest era o modalitate prin care să aducă oamenii în Roșia Montană, să vadă și să înțeleagă  nemijlocit situația.

2005 – mai

Nu vrem bărbi, Sulfina! Printre primele flash moburi din România. Ministrul mediului, Sulfina Barbu, venise la Cluj la o conferință și, cum tot refuza să răspundă la întrebări despre proiect, era o ocazie de încolțire. În fața hotelului au întâmpinat‑o câteva zeci de oameni care mimau bărbi, în timp ce o activistă i‑a oferit o barbă mare, din vată, cu rugămintea să răspundă la întrebări.

2006 – 19 martie 

Campania s‑a profesionalizat: și‑au desemnat roluri, comunicare, dezvoltare, consiliere juridică, fiindcă au început să depună o mulțime de contestații și să intenteze procese. Au început să fie operativi: „Dacă venea o oficialitate la Cluj, sau RMGC sponsoriza un eveniment, era standard: banner, cârâitori, fluiere, scandal”. Deviza campaniei: „Nu există nu se poate, sau nu ai cu ce”. 

2006

Consultări publice în 14 localități din țară, unde era public interesat și unde proiectul ar fi avut impact. (La Cluj, a început la amiază și s‑a terminat la 4am.) Activiștii aveau foarte multe întrebări, majoritatea tehnice, dar după cinci minute se tăia microfonul și nici nu puteau reveni dacă răspunsul era pe lângă subiect, așa că ridicau cartonașe roșii și bannerul care spunea „Răspunde la întrebare, nu bate câmpii!”.

2007

Propunere legislativă de interzicere a cianurii în minerit, inițiată de senatorii clujeni Péter Eckstein‑Kovács și Gheorghe Funar. Campania a marșat mult pe petiții adresate Parlamentului, diversificându‑și uneltele – la început accentul a fost pe informare, ulterior instrumentele au devenit tot mai țintite și variate. 

2008‑2009

Pauză, după ce ministrul mediului, Korodi Attila, a suspendat procedura de evaluare a impactului de mediu până se rezolva în instanță problema certificatului de urbanism. A dispărut urgența, au desființat biroul din Roșia Montană, „am mai făcut și noi un masterat”. Până în primăvara lui 2009, când ministrul mediului, Nicolae Nemirschi – zis Nemernischi – a reluat procedura evaluării impactului de mediu.

2009

Roșinarea înseamnă un panou, cu poza unui ministru sau politician care face afirmații pozitive la adresa proiectului minier, bombardat cu roșii. Prima victimă a fost Adriean Videanu, care, din postura de ministru interimar al economiei, a introdus proiectul minier în programul de guvernare. În plină guvernare PDL, cu prim‑ministru fostul primar al Clujului, activiștii l‑au roșinat pe Videanu prin tot Clujul.

2010 – august 

După o pauză de trei ani (ediția din 2007 crescuse la circa 15.000 de oameni), FânFest s‑a mutat în sat, mai aproape de oameni, și s‑a transformat într‑un festival cultural, activist, comunitar. „O chestie de senzație: o adunare a tuturor oamenilor faini care lucrează în România și nu numai pe chestiile importante pentru societate – și niște DJ”. 

2011

2011 –  noiembrie 

Occupy Conti. Câțiva activiști s‑au încuiat în hotelul Continental, o clădire emblemă a orașului, semi‑abandonată și cu un status juridic incert și au afișat un banner cu Salvați Roșia Montană. A urmat o lună de acțiuni în Piața Unirii, seară de seară. „Lumea nu mai voia să stea în casă.”

2011 – 1 decembrie

Photobombing. La festivitățile de 1 decembrie din Alba Iulia, cum își făcea cineva o poză, cum apăreau cu bannerul. L‑au fugărit pe Emil Boc, prim‑ministru „iute de picior”. 

2012

2012 – decembrie

Odată cu alegerile parlamentare, s‑a organizat în 35 de localități din regiune un referendum în care oamenii erau întrebați dacă sunt de acord cu începerea proiectului minier. Campania s‑a mobilizat, au reușit să distribuie prin Poșta Română un fluturaș cu mesaj de boicot al referendumului și au plasat 60 de observatori în secțiile din localitățile cele mai mari. Referendumul n‑a fost validat, în câteva secții au fost chiar mai multe voturile împotrivă. „A arătat că suntem mult mai mulți care ducem lupta asta, avem aliați pe care nici nu‑i bănuim. Campania a prins aripi.”

2013 – februarie

Ziarul Apusenii Liberi l‑au lansat după referendum, în semn de recunoștință și ca o „datorie față de fiecare om înțelept de pe vale”. Apare de vreo trei ori pe an și e ca un update al campaniei pentru oamenii fără net. (Ediția de vara asta conține jocul Pitigold – pe modelul Piticot, tu ești compania minieră și în funcție de ce șpăgi dai avansezi spre zăcământul de aur.)

2013 – mai

2013 – septembrie

Guvernul a aprobat în august o lege care permitea continuarea proiectului minier și a trecut‑o spre vot în Parlament. Campania avea pregătită o strategie pe două luni ca să influențeze procesul decizional: audiențe la parlamentari, pagini web, modele de bannere, calendar, baze de date în fiecare județ cu oameni dispuși să meargă în audiență. „Suntem conștienți că dacă pierdem o bătălie, poate să fie ultima. Ca și campanie socială nu primești atâtea șanse câte are o companie.” 

Explozia mișcării Uniți Salvăm a fost o confirmare că tot ce au comunicat, crezut, muncit în toți acești ani nu a fost în zadar. Dar au vrut ca cele două mișcări să rămână distincte – știau că euforia Uniți Salvăm va scădea. Or, misiunea campaniei e una asumată, pe termen lung, crescută organic.

2013 – 10 decembrie 

„Ziua în care am murit și reînviat.” Parlamentul a votat, printre alte proiecte de lege controversate, modificări a legii minelor care ar fi permis exploatarea de la Roșia Montană. Campania s‑a mobilizat de pe‑o zi pe alta, încercând să pună presiune pe parlamentari. „În campania asta te reinventezi tot timpul, în momentul în care ți‑au înțeles un instrument, eficacitatea lui dispare.”

2014 – aprilie 

Două victorii în instanță: anularea avizului de mediu pentru Planul de Urbanism Zonal pentru zona de dezvoltare industrială a RMGC și respingerea recursului înaintat de RMGC privind suspendarea descărcării de sarcină arheologică a masivului Cârnic, care e plin de galerii romane.

---

De 12 ani, campania înseamnă pentru câteva persoane din nucleu muncă de zi cu zi, din deadline în deadline și din urgență în urgență. Monitorizează tot ce înseamnă administrație, consultări, avize, documente și, de vreo doi ani, proiecte de modificare legislativă menite să faciliteze accesul la avize și autorizații. Mai sunt FânFest, demersurile de networking internațional, programul Adoptă o Casă și Mining Watch, o inițiativă de monitorizare a proiectelor miniere din întregul patrulaterul aurifer din Apuseni.

Sunt formați de Roșia Montană și de campanie, dar s‑au ferit să ajungă în public. „Ce s‑a întâmplat în 12 ani a fost efortul a mii de oameni care au crezut în cauza asta și fiecare la un moment dat a făcut ceva ca Roșia Montană să existe. E o victorie comună și e important să rămână în memoria colectivă.”