Andy Mills: Cum găsești vocea unui podcast

Traducere de Elena Văduva

Andy Mills își dorea să devină un predicator atunci când era mic. Era cel mai apropiat model de povestitor pe care îl avea în orașul mic în care crescuse, unde nu exista un cinematograf sau un grup de teatru, iar ideea unei slujbe în domeniul actoriei nu exista în mintea nimănui.

,,Predicatorul era acest rol de interpretare, dar mai mult decât un interpret, predicatorul făcea un mare bine comunității și îi făcea pe oameni să se simtă conectați la o poveste mai mare.”

Mills a intrat la o universitate creștină, unde se aștepta să-și dea seama ce fel de evanghelist urma să devină, dar de-a lungul timpului a devenit interesat mai mult de alte religii și mai puțin de a lui.

A devenit, de asemenea, captivat de ideea de storyteller, care nu făcea parte din nicio tradiție, în timp ce a realizat că educația lui religioasă a fost una destul de limitată.

S-a îndrăgostit de jurnalism după ce a decis să-și urmeze un prieten în Sudanul de Sud, unde a lucrat ca jurnalist de cercetare pentru o organizație umanitară, dintr-o dorință de a face un bine lumii.

În timp ce-și începea cariera de scriitor în Sudan, Mills spune că s-a simțit mai conectat cu partea de audio ca modalitate de a spune povești autentice.

,,Era foarte greu să captezi emoțiile pe care le experimentam, cuvintele spuse în lacrimi, schimbările din vocile oamenilor. Să scrii este al naibii de greu și trebuie să ai multă răbdare, iar eu nu cred că am.”

,,După ce am stat în Sudan timp de un an, am obținut o slujbă să vopsesc case, și în timp ce vopseam case am ascultat multe episoade din This American Life. Am realizat că e mult mai ușor să captezi emoțiile din experiențele cuiva și vocea lui dacă doar îi înregistrezi vocea, știi, dacă doar înregistrezi. Îl poți înregistra ore întregi și apoi poți edita. Mi se potrivește mult mai bine asta, cred.”

A început să producă povești audio din apartamentul lui și să le trimită altor oameni pe care îi admira pentru munca pe care o făceau. Într-un final, unul dintre ei i-a oferit un job la Radiolab, un podcast pe care Mills îl asculta cu atenție ca să poată înțelege mecanismul de alegere a poveștilor.

Abordarea pe care Radiolab o are asupra poveștilor audio este centrată pe deblocarea ,,informației emoționale”, de exemplu recrearea unui moment de descoperire, cum ar fi primirea unei scrisori. Stilul lor de a prezenta povești a schimbat total modul în care radio-ul public obișnuia să sune.

În 2016, Mills s-a angajat la The New York Times, iar echipa lui a primit misiunea să-și dea seama cum sună, de fapt, The New York Times. Dar cum mandatul lui Trump începuse deja să agaseze țara, Mills a văzut în noul lui rol o oportunitate să meargă și mai departe.

,,Să fiu sincer, ca o persoană care a crescut la țară și acum locuiește în oraș, am văzut o deconectare incredibilă. Oamenii care erau în jurul meu acum păreau să aibă o impresie greșită despre oamenii care trăiau la țară și părea că exista un fel de bigotism în creștere, în sensul că oamenii erau foarte intoleranți față de viziuni care erau diferite de ale lor. Am văzut asta reflectându-se în jurnalismul american și am vrut să investighez asta.”

,,Din fericire, The New York Times și-a asumat un mare risc atunci când a angajat o persoană ca mine. Nu sunt la fel de deștept ca toți cei de aici și am un background ciudat, dar asta s-a dovedit a fi un lucru foarte bun, pentru că acum simt că fac exact ceea ce îmi doream.”

Andy a fost angajat la The New York Times cu o idee care urma să devină Caliphate, un serial audio care o urmărește pe reportera americană de origine română Rukmini Callimachi în timp ce documentează ISIS și căderea orașului Mosul.

Existau discuții și despre posibilitatea unui talk-show zilnic, însă The New York Times nu avea încă o rețetă pentru a îmbina știrile cu storytelling-ul audio.

The Daily s-a născut într-un moment de urgență, atunci când Trump a fost ales președinte, iar amploarea și succesul proiectului a surprins întreaga echipă. A devenit cel mai descărcat podcast al Apple în 2017, a câștigat premiul duPont în 2018, iar echipa are acum șase producători.

,,Era o fereastră în care oamenii erau mai interesați de podcasturi, pe o parte, iar pe de altă parte au devenit suspicioși în ceea ce privește televiziunea și ceea ce citeau pe Facebook.”

,,Am mai realizat și că nimeni nu mai făcuse asta până atunci. Nimeni nu încercase să vadă cum ar putea suna un podcast de știri zilnice. Și nici noi nu prea știam când ne-am apucat.”

,,Am încercat o grămadă de chestii înainte să decidem formatul pe care îl avem acum, în care intrăm adânc într-o poveste împreună cu un reporter care nu doar documentează și dă mai departe informațiile, ci și trăiește povestea, e mai aproape de poveste decât poate fi oricine. Asta ne-a cam surprins pe toți când am descoperit ideea.”

Mills a preluat de la Radiolab ideea de informație emoțională, și echipa s-a folosit de concept pentru a crea o experiență captivantă. Folosirea materialelor din arhive joacă un rol important, iar storytelling-ul este luat foarte în serios, chiar și într-un mediu unde se produc știri zilnice.

Dar tonul The New York Times este și unul jucăuș.

,,Vezi mult din tonul ăsta în Caliphate. Ne-am asumat niște riscuri mari în termeni de sunet, în termeni de a nu aranja lucruri, de a nu oferi semnalizări ascultătorilor.”

Cu cât ascultătorii se obișnuiesc din ce în ce mai mult cu mediul de podcasting, cu atât creatorii au mai multă libertate de a experimenta. Așa cum regizorii au mai multă libertate atunci când aleg cum să arate o scenă și când să taie, așa pot să facă și producătorii de podcasturi, spune Mills.

În ceea ce privește Caliphate, nu există nicio semnalizare pentru ascultători, nu există niciun prezentator în sensul tradițional al cuvântului. Intriga menține povestea. Și, poate cea mai neobișnuită alegere pentru un podcast care oferă informații din interiorul unei organizații brutale și macabre, echipa experimentează și cu umorul.

,,Rukmini, reporterul, e amuzantă, dar umorul ei este foarte negru și foarte ciudat. Ea e, de fapt, o imigrantă din România în Statele Unite ale Americii și am vrut să mă folosesc de asta. Nu am vrut să ascund de ascultători acest aspect din personalitatea ei, pentru ca ei să se poată simți și mai aproape de ea, dar chiar și această decizia a fost destul de riscantă.”

,,Pentru că avem această trupă de jurnaliști, mai ales jurnaliști care acoperă lucruri serioase, cum ar fi răzbiul din Irak, sclavia minorității yazidi, și avem această idee că toți jurnaliștii trebuie să fie ca BBC.”

,,Cum ar fi să nu fim? Eu îi tot spun ei: nu te preface, fii tu. Nu deveni ceva ce crezi că trebuie să fii.”

,,Ea a fost personajul principal al emisiunii, așa că am încercat, cumva, să o documentez pe ea, să-i documentez experiențele, expertiza, să o înțeleg. Sunetul, intriga, lipsa explicațiilor extra, faptul că nu exista niciun prezentator tradițional, că exista umor, toate astea sunt aspecte ale exprimentului cu care ne jucam.”

Andy Mills va vorbi la a opta ediție The Power of Storytelling despre puterea poveștilor bine spuse de a rescrie narațiunile existente. Rezervă-ți un loc aici.