Portrete

Ana are fețe

Actrița Ana Ularu poate face multe cu faţa ei. O dovedesc aceste 19 portrete.


Fotografii de Alexandra Sandu 
Timp de citire: 3 minute
22 iulie 2010
Regizorul Radu Muntean
Portrete

Radu Muntean, regizor cu acțiune

Radu Muntean nu face film de‐amorul peisajului românesc, nici al festivalurilor, ci ca să te aducă pe tine la cinema. Și să te ţină în scaun.


Fotografii de Alex Gâlmeanu
Timp de citire: 7 minute
28 mai 2010
Actualizator

Șase lucruri despre steagul de pe Casa Poporului

Cât costă, cum se montează și de câte ori de schimbă drapelul de pe Palatul Parlamentului.


Timp de citire: 3 minute
7 aprilie 2010
Eseuri

Cum mi‐au crescut pedale în tălpi

Când urc pe bicicletă devin alt om. Îmi pierd capul, agitaţia pune stăpânire pe mine, gândesc cu picioarele. Uneori nici nu mai ştiu dacă eu controlez bicicleta sau ea pe mine. Am început cu Pegasurile copilăriei, am continuat cu Turul Franţei şi apoi cu slalomuri prin trafic. Astăzi, pedalez la viitorul propriului magazin de biciclete.


Fotografie de George Poqe Popescu
Timp de citire: 9 minute
7 aprilie 2010
Sânziana Negru mănâncă șaorma
Omnivor

Șaorma mea de toate zilele. Pictorial cu Sânziana Negru

Crezi că pantofii tăi de designer n-au ce căuta în faţa unei mâncătorii de cartier? Crezi că rucola dă mai bine decât varza tocată? Crezi că mâncarea se împarte pe clase sociale? Noi credem că nu eşti niciodată prea bună pentru o şaormă.


Timp de citire: 3 minute
7 aprilie 2010
tartine cu magiun
Reportaje

Mix de prune. Povestea Magiunului de Topoloveni

Ajutat de obsesia recentă pentru hrană sănătoasă şi de încăpăţânarea unui duo mamă-fiică, Magiunul de Topoloveni a cucerit piaţa locală.


Fotografii de Tudor Vintiloiu
Timp de citire: 17 minute
7 aprilie 2010
Alina și Paul
Eseuri

Ordine în dulap

După opt ani, Alina şi Paul au început să se întrebe serios ce‐i ţine împreună. Şi‐au acordat şase luni să vadă dacă relaţia merită salvată. Ce s‐a întâmplat, aflaţi din povestea lor pe două voci.


Ilustrații de Carmen Gociu
Timp de citire: 16 minute
7 aprilie 2010
biblie cu lacăt
Eseuri

În numele tatălui

Deşi e preot, tata nu m‐a învăţat despre Dumnezeu. Nu m‐a obligat să cred orbeşte, dar nici nu m‐a îndemnat să cercetez. De aceea, am pornit singură să‐l caut.


Ilustrație de Raluca Popa
Timp de citire: 12 minute
7 aprilie 2010
Fotomodelul Diana Dondoe, la ședința foto cu Nobuyoshi Araki
Eseuri

Între un bărbat și o femeie e un aparat foto

Nobuyoshi Araki nu are cum să te lase indiferent; ori îl arunci, catalogându‐l drept un alt pervers care transformă femeia în obiect, ori îi cauţi sensul dincolo de ce te şochează sau ţi se pare indecent.


Fotografii din arhiva personală
Timp de citire: 6 minute
7 aprilie 2010
Poza ar putea arăta mai multe femei așezate pe o scenă, în forma hărții României, privind în sus, fotografiate de sus.
Portrete

România lor: Femeile care ne schimbă

Un nucleu de femei tinere schimbă lucrurile în această ţară. Ajută oameni, determină şi propagă trenduri, experimentează, creează, caută. Dacă în timp vom deveni mai buni, e pentru că aşa ne-au vrut ele.


Producție de Cristian Petrescu
Fotografii de Miri Bratu
Fotografie de Alex Gâlmeanu
Timp de citire: 27 de minute
7 aprilie 2010
Eseuri

Un Magor, două Magor

Până la o anumită vârstă nici nu observi că ești minoritar etnic. Apoi apar confuzia, indecizia și ciocnirile cu majoritatea.


Ilustrație de Arpad „Arpi” Rezi
Timp de citire: 13 minute
7 aprilie 2010
Eseuri

Elementul supriză

Într‑o relație, cele mai mai bune surprize sunt cele anunțate.


Ilustrație de Arpi Rezi 
Timp de citire: 3 minute
15 februarie 2010
Actualizator

Lolita la bar

White Russian beau doar alcoolicii sau începătorii.


Ilustrație de Carmen Gociu
Timp de citire: 3 minute
15 februarie 2010
Reportaje

Irene și Cristina

Astăzi nu mai intrăm pe internet, ci ne trăim o bună parte din viaţă acolo: lucrând, căutând, interacţionând. Tot mai des, viaţa virtuală ajunge să ne schimbe realitatea. Asta s‑a întâmplat când Irene a cunoscut‑o pe Cristina.


Ilustrații de Carmen Gociu
Fotografii de Cosmin Bumbuț
Timp de citire: 18 minute
10 noiembrie 2009
Fredo și Pidjin
Reportaje

Fredo și Pidjin, porumbeii apocalipsei

Fredo şi Pid’jin sunt doi porumbei care vor să aducă sfârşitul lumii. Eugen Erhan şi Tudor Muscalu sunt cei care le coregrafiază încercările şi se amuză copios văzându-i cum ratează.


Timp de citire: 8 minute
10 noiembrie 2009
Mihai Dobrovolschi cu o priză în gură
Reportaje

Dobrovolschi plugged

Povestea primului cover story Decât o Revistă, povestită din perspectiva jurnalistului, art directorului, fotografului și protagonistului - Mihai Dobrovolschi.


Fotografii de Alex Gâlmeanu
Timp de citire: 11 minute
10 noiembrie 2009
Made in romania scris din pufuleti
Actualizator

Banalii pufuleți

Totul despre gloria, decăderea și reabilitarea unui snack nostalgic.


Timp de citire: 7 minute
10 noiembrie 2009
Eseuri

Lenea este bună

Nu înţeleg de unde atâta ură împotriva uneia dintre cele mai creative, nobile și atractive trăsături umane: lenea.


Ilustrație de Carmen Gociu
Timp de citire: 4 minute
10 noiembrie 2009