Ăsta e și gunoiul nostru

Cuvintele subliniate cu linie punctată pe fundal galben sunt termeni întâlniți des în managementul deșeurilor dar mai rar în afara domeniului, sau concepte care necesită explicații suplimentare despre cum se aplică în context local. Apasă pe cuvânt pentru definiții și detalii adiționale.

I. PUBELELE NOASTRE 

Când mașina de gunoi a ajuns pe strada Apateului 4 din Oradea, patru pubele erau așezate în parcarea de la colțul blocului cu patru etaje – o asociație mică de proprietari, cu câteva familii. 

Pubelele sunt așezate „la graniță”, adică la limita dintre blocuri și case. Ioan Ferche, președintele asociației, ridică din când în când capacele ca să vadă dacă gunoaiele sunt depozitate conform regulilor fiecărei categorii. Îi place curățenia în ele și-n jurul lor și niciodată nu și-a certat vecinii. Dar i-a avertizat o dată, de câteva ori, până au înțeles de ce să nu le mai amestece.

Din mașină se văd culorile pubelelor din grija lui Ferche: negru, galben, maro, verde. Familia asta de recipiente s-a-nmulțit odată cu trecerea anilor. Demult a fost una singură, neagră, semn că tot ce ieșea din apartamentele noastre ajungea la groapă.

După ce-am intrat în Uniunea Europeană, a apărut și a doua pubelă, galbenă, pentru tot ce e reciclabil – fie carton, plastic sau metal. A treia, verde, pentru sticlă, a apărut în primăvara lui 2021. 

Pubela maro e acolo deja de trei ani, când printr-un proiect pilot o parte dintre orădeni au început să colecteze în ea biodeșeuri. Coji de cartofi, ceapă, ouă, portocale, morcovi, resturi care pot fi transformate în îngrășământ sau pământ de flori. Ferche e cu ochii și pe oamenii care mai aruncă în pubelele blocului deși nu locuiesc acolo, pentru că nu sunt protejate de țarcuri, ca-n alte părți ale orașului. Orice sticlă aruncată de un trecător în pubela lor maro, spre exemplu, le dă peste cap încercarea de a fi în linie cu regulile „de sus” de colectare a deșeurilor, de a fi cât de cât în ton cu un oraș „cât de cât curat”. 

„Până la urmă noi ne facem treaba, colectăm, reciclăm”, spune Ferche, „dar dacă face așa rău plasticul, de ce nu se opresc din a-l mai face? Hai să nu mai facem”.

La Oradea, ideea unui program prin care să fie recuperate biodeșeurile nu a apărut deodată. Administrația locală face eforturi de mai mulți ani. Fostul primar liberal (și actualul președinte al Consiliului Județean Bihor) Ilie Bolojan înființa, spre exemplu, acum 10 ani, Poliția EcologicăO patrulă cu oameni din echipa poliției locale și a colectorului de deșeuri care controla pubelele și dădea amenzi., iar actualul primar liberal (și fostul viceprimar) Florin Birta se ocupă, în 2021, să treacă orașul de la două la patru categorii de deșeuri colectate selectiv.

Eforturile sunt în colaborare cu Zoltán Pálhegyi, directorul firmei colectoare de deșeuri, RER Vest, și Zoltán Pásztai, directorul Eco Bihor, depozitul la care ajung toate deșeurile din oraș. Le voi spune, de-acum, Zoli de la colectare și Zoli de la depozit. 

Eforturile lor de a devia din pubele deșeuri care n-au ce căuta acolo se văd, în primul rând, în cele două platformeUn spațiu betonat, ca o parcare în aer liber, cu parcele delimitate, pentru mai multe tipuri de containere. construite de RER, cu câte 12 fracțiiUn sinonim pentru „categorie”, folosit când vine vorba de tipuri de deșeuri. Fracția de reciclabile etc. (construcții, mobilier, electrocasnice, sticlă, deșeuri periculoase), care adună lunar, gratuitTrebuie să demonstrezi, cu buletinul, că locuiești în Oradea și că ai contract cu RER Vest (sau asociația ta de proprietari)., între 200 și 400 de tone de deșeuri. 

Dacă ne uităm la reciclabilele clasice (plastic, metal), Oradea a recuperat o medie de 15% în ultimii ani, iar în 2019 în jur de 5% (față de media națională de 11%), asta și pentru că reciclatorii au cerut materie mai curată. Explicația mai mare, spune Zoli de la depozit, este și că în 2018 China, care valorifica cele mai multe deșeuri reciclabile din lume, a închis granițele pentru transporturi internaționale. Astfel, toți reciclatorii spre care și Eco Bihor trimitea reciclabile s-au umplut de cereri, așa că au început să le trieze, deci să respingă și ce ajungea contaminat de la orădeni.

Eforturile locale s-au văzut și-n clopote stradale pentru reciclabile sau în taxe suplimentare percepute pentru deșeuri aduse la depozitul lor din alte județe (pentru că al lor este la zi cu normele de mediu și alte județe nu). Din taxe au amenajat un sens giratoriu verde sau un parc public cu aparate de fitness. Se văd eforturi de valorificare și în pământul de flori care se vinde la depozitul de deșeuri, compus și din deșeuri verziFrunze, crengi., colectate din spațiile verzi din Oradea.

Tot în 2018 au început discuțiile pentru colectarea biodeșeurilor din gospodării.

Încercările din Oradea sunt importante pentru ce trăim cu toții

Dacă locuiești într-un apartament de bloc, într-un oraș care încă nu colectează cojile separat, probabil că resturile de la mesele tale fermentează într-o găleată sub chiuvetă, laolaltă cu tubul de la pasta de dinți sau cu absorbante. Cam așa și la mine. Statisticile oficiale, venite din datele gropilor de gunoi, spun că eu am produs în 2019 în jur de 280 kg de gunoi pe an. 

N-ar fi rău, dacă mă uit că un norvegian a produs 776 kg sau un neamț, 609, pentru că majoritatea țărilor, chiar dacă produc mai mult gunoi, recuperează mai mult din el. Vecinii din Ungaria, Polonia, Bulgaria deviază de la groapă 30-40%, noi în jur de 11%. Iar statisticile nu includ și gropile ilegale, câmpurile pe care ne ardem gunoaiele tot ilegal, tonele de PET-uri care ajung în albiile râurilor sau gunoiul care ajunge ilegal în țară (anul trecut, spre exemplu, ajungeau în Bihor 700 de tone.)

Că stăm prost la managementul deșeurilor o demonstrează și zecile de gropi de gunoi pe care trebuie să le reabilităm și care pot deveni focare de infecții. 

Avem și exemple de urmat, precum orașul Târgu-Lăpuș, unde se reciclează și 60% din deșeuri. Oamenii au primit gratuit pubele și containere, au fost informați de reguli și cine nu s-a supus a plătit amenzi (când a greșit unul, a plătit tot blocul); sau comuna Sălacea, care, la fel, trimite spre reciclare 60% din ce colectează. Aici, operatorul de salubrizare, o firmă soră a depozitului Eco Bihor, colectează pe cinci fracții (cartonul e a cincea), cu mașini cu două „camere” (pot lua coji și carton deodată), spre deosebire de cele mai comune, care ridică doar o fracție. Dacă conținutul pubelei nu corespunde cu regulile, gunoiul nu este ridicat, iar pe recipiente agenții lipesc avertismente și explicații. 

Din păcate însă, multe localități mai mari au dus lipsa unui sistem eficient de management al deșeurilor (Bucureștiul are fluxuri și firme diferite de colectare pentru fiecare dintre cele șase sectoare și conflicte constante), iar asta a transformat România în codașa Uniunii în materie de colectare selectivă.  

Jumătate din gunoiul pe care îl producem ca țară ar fi trebuit recuperat până-n 2020, au spus-o normele europene și OUG 74, care în 2018 a modificat o serie de legi privind gestionarea deșeurilor. Pentru nerespectare, UE nu ne-a sancționat încă, însă avertizează cu un infringement.

Pentru fiecare pubelă există un set de bune practici și ilustrează cele cinci categorii de deșeuri la care vom ajunge în viitor (Oradea are patru din ele: galben, verde, negru, maro). Păstrează și tu ghidul de colectare selectivă.

Important în momentul de față, spune Andrei Coșuleanu, președintele asociației de mediu Act for Tomorrow, este să înțelegem și să ne raportăm la deșeuri ca la niște resurse care pot fi valorificate dacă sunt colectate corect.

De exemplu, dacă un kilogram de plastic e predat curat spre un reciclator, poate fi vândut de la depozitul de deșeuri spre reciclatori cu 2 lei, în loc de 1 leu. Pe termen lung, dublarea veniturilor obținute din reciclabile poate sprijini, printr-un parteneriat cu administrația locală, subvenționarea altor servicii publice precum ridicarea gunoiului.

O soluție care ne poate apropia de țintele europene este colectarea cojilor și resturilor alimentare, fracția organică din ce consumăm. Asta pentru că ocupă cam jumătate din gunoiul nostru menajerGunoiul pe care-l producem zilnic în gospodării. și pentru că poate fi recuperată prin compostareProces de mărunțire și pregătire a resturilor pentru fermentare, una dintre soluțiile prin care se transformă în îngrășământ.. Spune asta Legea Compostului, în vigoare de la începutul acestui an, care ne obligă să aruncăm separat aceste resturi organice, fie că locuim în case sau în blocuri. Vestea proastă e că multe primării așteaptă norme de implementare. Vestea bună e că lipsa normelor nu te împiedică să încerci. Sibiu, spre exemplu, a trecut de câțiva ani la cinci fracții, iar una dintre ele e cea maro.

Nevoia asta de schimbare și de mai multe tipuri de pubele reflectă și relația noastră cu gunoiul. Abia avem răbdare să separăm gunoiul pe cât ne permite infrastructura de acum, nu ne gândim mult ce aruncăm, nici nu-i mai acordăm un drum separat, spune Zoli de la depozit, cum făceau bunicii pe vremuri, când coborau cu găleata plină, cu un ziar pe interior, burete de zemuri. Apoi spălau găleata sub duș și o îmbrăcau într-un ziar curat. Acum, gunoiul e un drum grăbit, complementar mersului la serviciu sau la o ocazie pentru care te-ai îmbrăcat frumos, spune și Zoli de la colectare, nu vrei să „miroși” și nu mai contează în ce pubelă nimerești.

Reciclarea n-a fost prioritatea noastră, noi suntem prioritatea noastră. 

Și cum să vedem gunoiul altfel, când nu avem, în multe locuri, infrastructură coerentă.

II. TOTUL A ÎNCEPUT CU PILOTUL

Pubela nouă din țarc, găleata nouă din casă 

În tot contextul, a avut sens ca un grup de lucru format din primărie, poliția locală, RER Vest și Eco Bihor să încerce în Oradea, printr-un experiment, și recuperarea cojilor. 

A pornit și din întrebarea: E Oradea pregătită pentru fracția bio? 

La început, dezbaterile au fost pe 5-6 fracții, tocmai ca să poți recupera mai mult, mai curat, mai diferențiat. 

Pentru Zoli de la depozit, inginerul de mediu care l-a și proiectat, așa ar fi trebuit să arate: cojile să fie o parte din schimbare, dar să ai și carton și sticlă separate. Crede că e singurul mod în care putem progresa, ca un bandaj rupt rapid de pe rană. Cu unguent bun pentru ea, deci toată infrastructura pusă la dispoziție. 

Apoi informare și iar informare, la primărie, pe mașinile de gunoi, în scara blocului. Dar și în școli, la clasele primare, unde e potențial de mini ecologiști care să-i facă pe părinți să se simtă prost dacă nu colectează selectiv, spune directorul, care mai participă la demonstrații în școli, cu colegii. 

Iar dacă nu colaborezi tu, cetățeanul, există taxe, există amenzi pe care le plătești, conform legii, iar agentul de salubrizare nu-ți va ridica gunoiul. E simplu pentru director, care se bucură de apartenența noastră la UE, pentru că ne forțează la progres și ținte atinse. Și, da, va fi o perioadă de mirare reciprocă. Salubristul se va mira că nici azi nu ai colectat cum te-a rugat, tu te vei mira că gunoiul nu e ridicat, însă până la urmă ne vom obișnui. Tough love. Cine vrea să rămână cu gunoiul la ușă? N-ar trebui, în niciun caz, să fie o negociere, cum nu vrem nici să negociem viitorul copiilor noștri în altă țară, spune directorul, tată a trei copii. 

Zoli de la colectare, în schimb, a crezut că trebuie să ne uităm mai calculat la media de 10-15% din deșeuri pe care Oradea reușea să o recupereze până în 2018, din reciclare. 

Directorul, care își începe orice prezentare despre deșeuri cu fotografia unui râu pe care ajungi să vâslești printre PET-uri „ca să se înțeleagă ce poate să însemne un gest adunat de la atâția oameni”, spune că e mai bine s-o luăm pas cu pas. Triplarea pubelelor n-ar face decât să-i frustreze pe oameni și mulți se vor da bătuți. Abia am separat, până acum, cât de cât gunoiul rezidual de reciclabile, spune el. Plus că atâtea fracții noi, atâtea alte nevoi: mașini și angajați noi, trasee noi, adică prea multe riscuri deodată. Dar speră și el, și soția lui, într-un oraș în care să fie normal pentru copiii lui să întrebe, cu un cotor de măr în mână, unde e coșul bio.  

Așa că directorul de la colectare a decis să-și asume, în programul pilot, pe lângă cele două fracții din oraș, o a treia: una experiment, cea a cojilor.

Pubelele maro au apărut în țarcurile a 12.000 de orădeni (cam 10% din populația orașului) care stau la bloc. Dacă la casă e mai ușor pentru orădeni să-și facă compost din coji, la bloc nu chiar, pentru că nu există un spațiu imediat, o bucată de pământ proprie pe care locuitorii să lase cojile la fermentat, cum zice procesul.

Și pentru că în blocuri locuiesc 75% dintre orădeni, pentru ei a și fost gândit pilotul. Într-o zonă compactă apropiată centrului. Miza a fost să afle ce ar însemna să transforme, pe viitor, experimentul într-o regulă pentru oraș. 

Președintele de asociație Ioan Ferche și ceilalți președinți au fost chemați într-o zi la Primărie. Au explicat cei doi Zoli și acolo, și-n alte câteva întâlniri în cartiere că vor distribui câte o pubelă maro la fiecare asociație și că-n ea vor strânge orădenii biodeșeurile. Deci fără plastic, absorbante, bocanci, ulei folositIntră la deșeuri periculoase din deșeuri menajere. Poate fi dus la una dintre platformele cu 12 fracții. sau altele. Ferche s-a bucurat. Și ei și familiile vecine gătesc, deci consumul de coji e constant. Plus că și el și soția vin din familii de agricultori și le-a plăcut că pot fi „mai bio” și la bloc.

În cartiere, vreo 17 studenți colaboratori de la Facultatea de Protecția Mediului din Oradea au distribuit, coordonați de RER Vest, găleți maro de 10 litri, cu crăpături laterale, pentru aerisire și eventuale scurgeri de la legume. E mult mai ușor să convingi oamenii să coopereze când le dai și instrumentele, spune Zoli de la depozit. Dacă ar fi trimis oamenii să-și cumpere găleți, care costă în jur de 200 lei, ar fi lăsat-o baltă. 

Odată cu gălețile, studenții au împărțit și pungi de hârtie care să ajungă șase luni într-o gospodărie. După ce s-au terminat, oamenii au fost încurajați să treacă la pungi compostabile (dacă hârtia li se pare scumpă), de tipul primit astăzi la orice hipermarket. Deși tot dintr-un derivat al plasticului sunt, se descompun mai repede decât o pungă clasică (câteva luni, versus zeci de ani).

Mai avem, totuși, până să trecem la fără pungă în găleți, cum spuneam, pentru că prioritatea noastră e să nu riscăm mirosuri, remarcă și cei doi Zoli. 

Directorul de la depozit, însă, ar fi fericit și cu folosirea pungilor clasice de plastic. Nu e situația ideală, dar măcar conținutul să fie într-adevăr vegetal, nu contaminat cu flacoane (așa ai avea doar un tip de ambalaj de extras și sunt aparate speciale pentru asta). Deși conduce o afacere, iar resturile vegetale nu aduc încă profit, ele sunt un punct sensibil pentru Zoli. Nu mai are idealism de schimbat lumea, dar înțelege potențialul compostuluiEco Bihor e deja fruntașă pe lista scurtă de locuri cu bune practici în care se face compost (se mai întâmplă în Covasna, Sibiu, Galați sau Giurgiu, cu cantități recuperate între 11.000-20.000 de tone de compost). de valorificare și vânzare ca îngrășământ sau energie verde, și i-a rămas suficientă ambiție cât să vrea să scoată ce poate mai bun din fracția cojilor. Pentru asta, speră și că într-o zi o să scoatem tot mai mulți pateul din conservă înainte să-l aruncăm în pubela maro.

După dotarea cu găleți și pungi, studenții au mai venit să verifice cum și ce aruncă oamenii în pubelele dedicate, au vorbit iar cu locatarii, au mai împărțit pliante. În primele șase luni, oameni de la RER au mers pe la asociații cu feedback: „aici faceți bine”, „aici e loc de îmbunătățit”, „aici nu aruncați ce trebuie”.

Ca să fie motivați să intre în horă, președinților de bloc li s-a spus că pilotul începe ca un concurs. Președintele Ferche le-a povestit vecinilor cum asociația de locatari care reușește să separe cel mai bine cojile primește serviciul de salubrizare gratuit pe un an, ceea ce pentru scara lor cu 40 de locatari însemna o economie importantă, cam 5.000 lei (iar motivația trece și prin stomac, spune președintele). De la început, Ferche a băgat fără rușine mâna în pubela maro, ca să scoată din ea pungi de plastic. A strigat la muncitorii de la RER când a părut că au vrut să ia cojile laolaltă cu gunoiul rezidual și a atenționat vecinii când un flacon ajungea în pubela maro, până au înțeles și au început și unii dintre ei să fie atenți.

În bucătăria din apartamentul pe care îl împarte cu soția lui, Emilia, stă pe chiuvetă o găletușă de iaurt în care ea strânge cojile de la legume. Conținutul îl varsă în găleata maro primită de la RER, păstrată pe balcon, ca să nu miroasă în casă. Emilia face eforturile astea cu gândul la copil și la nepoți, cărora le dorește un viitor cu copaci fără pungi de plastic agățate în ei. Soții coboară apoi găleata maro și-o debarasează în pubelă – excepție au fost cele câteva săptămâni în care au fost amândoi slăbiți de COVID-19 și abia au găsit forță să spele o furculiță, darămite să separe coji.

Atenția președintelui în și în jurul pubelelor n-a fost în van, spune diploma agățată pe un perete din scara blocului. Le-a fost acordată de RER Vest și primărie pentru „cei mai responsabili locatari”, care au depus eforturi „pentru separarea celei mai mari cantități” de biodeșeuri, între vara și iarna lui 2018; deci un an fără taxe la gunoi. Au fost și președinți glumeți care au zis că au primit ei premiul pentru că sunt o asociație mică. Și e normal, spune Zoli de la colectare, în locurile mici orice schimbare se întâmplă mai repede.
„Astea sunt gunoaiele noastre”, spune Ferche uitându-se în pubela maro. După concurs, au umplut-o în continuare, pentru că și RER Vest a continuat să ridice biodeșeurile de la blocurile din experiment, în timp ce au început să plănuiască extinderea fracției în tot orașul. După eforturi repetate de a separa cojile, l-am întrebat pe președintele Ferche dacă știe unde ajung după ce le ridică mașina de gunoi. O tăcere de câteva secunde a însemnat că nu știa.

Drumul cojilor cu mașina de gunoi 

Ridicarea cojilor din pubelele maro e intuitivă. Un muncitor RER deschide capacul pubelei maro a lui Ferche, pentru că e vineri, zi de ridicat biodeșeuri. Șoferul mașinii și șeful echipei, Florin Mal, îi face semn să vină înapoi – pubela e prea goală pentru o ridicare, așa că o vor verifica săptămâna viitoare. 

Își văd de drum spre țarcuri. Dacă la Ferche asociația e mică și nu și-ar fi avut rostul un țarc, la majoritatea blocurilor din oraș, care au mai multe scări, pubelele sunt păstrate în aceste cuști care se deschid pe baza unei cartele și care se alimentează de la un panou solar. 

Soluția venise din nevoia de a avea un perimetru la care să nu aibă acces decât locatarii (înainte erau doar containere), ca să nu mai existe riscul ca persoane străine să arunce în „curtea lor” sau să le răscolească gunoaiele. Cu panou solar pentru că și asta fusese o dezbatere, spune Zoli de la colectare. „Cine ar trebui să plătească factura – de câțiva lei – pentru curentul de la țarc?” 

Mal vede și acum pungi de gunoi desfăcute și răscolite, pentru că unii oameni reușesc să deschidă poarta cu un magnet. Alți locatari le-au reproșat lor că au lăsat, prin februarie, țarcurile deschise. Se întâmplase, într-adevăr, pentru că fuseseră zile friguroase și cu pericol de îngheț și de sistem blocat.

În pubelele pe care muncitorii le verifică sunt resturi vegetale, majoritatea în pungi de plastic normale, dar și cu altele pe lângă: de la sticle până la haine împrăștiate. Și-n containerele de reciclabile sau de rezidual sunt cutii de lapte amestecate cu resturi de mâncare – deci în toate un mix din toate. Au fost, însă, și câteva pubele în care au găsit doar coji, fără pungi, fără nimic, idealul teoretic al experimentului. Muncitorii se uită să nu fie alte gunoaie evidente tip poșete sau faianță, însă nu intră în atribuțiile lor să ia la puricat fiecare sac, spune Mal, care-n peste 15 ani le-a văzut pe toate în gunoi – de la haine, la bani falși, la bocanci. 

Unii locatari cred că pubelele diferite sunt luate cu aceeași mașină, ba chiar le-au strigat de la geam sau i-au filmat. Mal spune că e pe teren doar pentru fracția asta, cum și pentru celelalte categorii sunt alte mașini. 

Pentru evitarea unei confuzii legate de programul de colectare, Zoli de la depozit recomandă inscripționarea mașinilor cu niște stickere pe care să scrie „azi colectăm rezidual/ biodeșeuri”, cum a colantat și el mașinile firmei pe care o coordonează (pe lângă depozit) și cu care ridică gunoiul în mai multe comune bihorene.

Zoli de la colectare spune că lumea a fost întotdeauna informată de programul de colectare prin calendare printate, prin pliante cu reguli pentru reciclabile sau pentru biodeșeuri în cazul pilotului, anunțuri la aviziere, online, iar cu locuitorii de la case au comunicat foarte bine prin sms-uri date cu o seară înainte: „nu uitați să scoateți mâine sacul galben”.

Sunt cazuri în care o pubelă maro o blochează pe alta galbenă, spune Mal, și când încearcă să dea una la o parte, pare că vrea s-o golească pe cea din față. Sunt și cazuri în care muncitorii greșesc sau în care Mal e sunat că pubela de rezidual s-a umplut pe după-amiază, deși o golise dimineața. Șoferul are în cabină și un aparat foto cu care de regulă face fotografii la țarcuri, la plecare, și le descarcă într-un folder din calculator, în caz de reclamații.  

Glumea la volan, că așa cum plimbă cu drag copii fascinați de mașina de gunoi în dreapta lui, ar lua și adulții arțăgoși, ca să vadă cum e în teren. Problema e că sunt de la început cu ton de ceartă, spune Mal. Oamenii trebuie să se schimbe, crede, să li se vadă principiile și în cum aruncă gunoiul (și el sortează reciclabilele acasă), însă, cu toate întâmplările, recunoaște că îi e bine în Oradea, orașul pe care-l vede evoluat în ultimii zece ani sub conducerea lui Bolojan, care locuiește în zona pilotului. 

După ce Mal ridică cojile din tot perimetrul, pleacă cu ele spre Eco Bihor, depozitul ecologic coordonat de Zoli.

Învățături pentru schimbarea mai mare din oraș

În ultimii aproape trei ani, Oradea a învățat din experimentul ăsta că fără sprijinul primăriei nu faci nicio schimbare, mai ales dacă primarul e unul respectat. 

Că orice schimbare implică conversații directe. Cea mai importantă, poate, e cea în care le comunici oamenilor că îți vei respecta partea și că suntem împreună în asta. 

Că trebuie să întâmpini gradul de comoditate a locuitorilor, cum spun ambii directori, să le faci viața mai ușoară. Adică să-i echipezi cu pubele sau altele, ca să grăbești un ritm colectiv de schimbare. 

Că trebuie să comunici schimbările pe toate căile. La primărie, în cartiere, pe pubele, pe pliante, pe Facebook. 

Că trebuie să-i recompensezi sau să nu le ceri costuri extra pentru o perioadă, pentru că totul se rezumă la știința comportamentului.

Că trebuie să creezi o infrastructură, ca apoi să poți cere socoteală cetățenilor. De-aici și cele două platformele care adună sute de tone de deșeuri din construcții, una dintre ele deschisă în 2018. Oamenii nu mai pot pretinde că nu au unde arunca diverse și că de-asta lasă o saltea lângă pubele –, și atunci ai cadrul să-i sancționezi. Președintele Consiliului Județean, Bolojan, a semnat în martie 2021 acorduri cu alte patru comune din județ, pentru alte patru, a câte 3.000 metri pătrați fiecare, care vor fi construite în vara lui 2021. 

Poate lecția mai dură (și deloc nouă) e că schimbarea se produce în ani și că nu poți controla mereu cum interpretează fiecare „colectare separată”. Într-un business oarecare deservești o audiență, spune Zoli de la colectare, „dar clienții noștri sunt toți orădenii”. 

Și tocmai pentru toți orădenii, orașul a decis să-și asume, de luna asta, o schimbare și mai mare. 

III. PLĂTEȘTI PENTRU CÂT ARUNCI, NU E CALE DE ÎNTOARCERE

Schimbarea relației cu gunoiul pentru toată Oradea

Mal nu mai colectează, din aprilie 2021, cojile din pubela maro doar în zona experimentului. Oradea a trecut la programul „Plătești pentru cât arunci” (Pay as you throw în alte țări europene), prin care cetățenii strâng deșeurile pe patru fracții: rezidual, reciclabile (plastic, metal, carton, hârtie), sticlă și biodeșeuri – schimbarea cea mai importantă de conținut, pentru că este fracția cea mai voluminoasă la ținte. SchemaRămâne la latitudinea administrațiilor locale pe câte fracții cred că e mai bine să pornească, însă presiunile europene obligă la cel puțin trei (reciclabile, rezidual, biodeșeuri). , care vine să completeze legea privind regimul deșeurilor în OUG 74/2018, a intrat în vigoare acum doi ani și înseamnă că orădenii vor plăti gunoiul în funcție de câte kilograme scot la pubele lunar, de câte ori și ce fel de pubele umplu.

Totodată înglobează și Legea Compostului, în vigoare din ianuarie 2021, care obligă la colectarea de coji în toată țara.

Ideea din spate e să te descurajeze să arunci la pubela neagră, din care tot ajunge pe haldăLoc în care ajung și se depozitează deșeurile inutilizabile; în situația asta, sinonim cu rampă.. Pentru asta, pot exista tarife mai mici pentru celelalte fracții sau chiar gratuități (aici cazul sticlei, o decizie a Consiliului Local, ca să mai curețe fracția reciclabilelor, unde ajungeau des cioburi, lucru periculos și pentru angajații de la benzile de sortare). 

Nu am atins, în 2020, ținta de recuperare a 50% din deșeuri în România, ci am reciclat doar 11%. Ordonanța spune însă că în 2021 e nevoie ca orașele să recupereze 60%, iar în 2022 70%. 

Prima mare schimbare logistică e că RER Vest încheie acum sute de contracte direct cu orădenii, fie că sunt la casă, fie că sunt președinți de asociații. Înainte, contractul era între primărie și operator, iar cetățenii de la bloc regăseau o taxă pentru gunoi în suma întreținerii. E o schimbare care, la un moment dat, ne așteaptă pe toți.

La case, orădenii vor alege pubele de 60 sau 120 de litri, iar plata se va face în funcție de numărul de goliri și de capacitatea aleasă. La blocuri, orădenii continuă să folosească containerele negre și galbene de 1,1 metri cubi pentru deșeuri reziduale și reciclabile (sau pubele, în cazul asociațiilor mai mici) și primesc în plus pubele maro și verzi, pentru biodeșeuri și sticlă. În funcție de numărul de locatari dintr-o asociație, se va aproxima un număr de ridicări lunare – în prezent, media în Oradea este de 17 ridicări lunare, pentru o asociație –, apoi se va calcula câte dintre cele 17, spre exemplu, vor fi de rezidual, câte de reciclabile și tot așa. O ridicare de rezidual e cea mai scumpă, una de biodeșeuri cea mai ieftină (6,3 versus 3,7 lei la un volum de 60 de litri).

Zoli de la colectare a explicat de mai multe ori principiul pentru locuitori și presă. Cu cât containerul sau pubela neagră, pentru rezidual, se va umple mai rar, cu atât factura va fi mai mică (ridicările se fac la pubelă plină). O sticlă de plastic, spre exemplu, trebuie turtită ca să ocupe un volum mai mic și pusă în recipientul galben, nu în cel negru, cum se găsesc adesea amestecate în țarcuri. 

Pubelele vor avea cipuri și vor fi scanate la gura mașinii de gunoi la fiecare descărcare. Dacă asociația ta a fugit de pubela neagră – și a strivit PET-urile și cutiile de lapte și a pus cojile la biodeșeuri –, atunci ea va fi ridicată tot mai rar. Odată ce se va elibera din spațiul din ea, din cele 17 ridicări, o asociație va avea, poate cinci de container negru, nu opt-nouă, pentru că va fi eliberat și 30-40% din volumul ei. 

De aici mergem înainte oricum, nu e o opțiune, a subliniat și viceprimarul la o conferință într-un cartier. Echipele RER au împărțit deja la blocuri mare parte din pubelele maro și verzi și, iar prioritar este să se înceapă trecerea, ca și cetățenii, și autoritățile să observe cum evoluează lucrurile, dacă oamenii se vor acomoda cu noua împărțire. Va fi un experiment pentru tot orașul, iar regulile ajustate pe parcurs.

Știe și Zoli de la colectare că la blocuri va fi o tranziție înceată; el oricum n-a fost de acord cu programul sub forma asta și s-a exprimat la o dezbaterea că oamenii își vor face și impresia automată că le dai mai mult de muncă și le ceri tot lor mai mulți bani. Oamenii nu se gândesc că trebuie să intri tu cu mai multe mașini pe aceleași trasee, pentru că ai fracții noi pentru toți locuitorii, deci costuri noi. Oamenii se gândesc cine plătește curentul de la țarc.

Pentru că prima dată de start a programului a fost 1 martie, cei de la RER Vest au făcut pregătirile în februarie ca să fie gata la termen. În loc de 14-15 mașini în oraș, au cumpărat și trecut la 28. Pentru că majoritatea președinților de asociații de bloc au refuzat să semneze contractele, primăria a amânat data de începere pentru 1 aprilie, ca să poată organiza o serie de întâlniri cu ei, live, să le explice schimbarea. Șoferii noi angajați la RER au fost trimiși în concediu, ca să nu-i piardă. 

În orașe din Italia sau Spania știe că sistemul funcționează pe o taxă unică, mai mare, pusă pe pubela neagră, iar reciclabilele sunt luate gratuit. Ideea asta, spune Zoli de la colectare, că se scumpește taxa pe gunoi, dar la fel pentru toți, e mai ușor de înțeles de oameni. 

Alte orașe mai mici funcționează cu găleți individuale cipate și ridicate din fața blocului, de pe un stâlp-cuier. Zoltan de la depozit a preluat ideea de la un orășel spaniol și a aplicat-o, via firma lor de salubrizare (AVE Bihor) în Valea lui Mihai, oraș cu aproape 10.000 de locuitori. Mulți îi spun, însă, că într-un oraș mare n-ar funcționa. Directorul recunoaște că e pe minus acum, financiar, din cauză că încearcă o recuperare pe cinci fracții, care e mai costisitoare, însă speră ca ADI-urile, structurile județene care adună reprezentanții administrațiilor locale pentru a conveni regulamente de salubrizare să înțeleagă că ăsta e viitorul.

Nu e, într-adevăr, cea mai bună idee să faci sistemul ăsta obligatoriu, cum îl prevede OUG 74/2018, spune și Zoli de la depozit, ci ar trebui să fie unul care să te invite să vrei să faci parte din el, prin beneficii. 

La noi însă, procedura e standard. Primăria a decis trecerea la „Plătești pentru cât arunci” după ce a expirat contractul de salubrizare precedent dintre instituție și RER Vest. Apoi, au creionat o listă de noi îndatoriri care ar trebui îndeplinite prin noul contract (caiet de sarcini), deci și schimbarea de categorii. Apoi, Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară Bihor Ecolect, cea care elaborează regulamentele județene pentru salubrizare, a organizat o licitație la care au aplicat mai multe firme. A câștigat din nou RER Vest, cu cele mai mici tarife. 

Pilotul i-a confirmat lui Zoli de la depozit că ar fi fost nevoie de sancțiuni, însă înțelege și că a fost un experiment, fără un caiet de sarcini sau alte constrângeri pentru locatari. Acum, că devine obligatoriu și oficial pentru toată lumea, iar Oradea pune la dispoziție infrastructura, așteaptă să vadă dacă oamenii își vor schimba comportamentul.

Schimbarea e inevitabilă și implică o întorsătură de paradigmă și despre cum vedem munca salubristului, cum spunea într-un interviu și un manager de colectare din alt oraș. Nu vom mai vedea salubristul ca persoana care colectează și are toate îndatoririle, ci ca pe cea care gestionează. Un transfer de responsabilitate. 

Marea împotrivire, „nu ne păcăliți”

Poate din cauză că nu vorbim suficient despre cât ne costă protecția mediul, unde încep responsabilitățile noastră ca cetățeni sau cât avem de reparat din urmă, ajungem să credem că orice scumpire e un furt și devenim o piedică în propriul nostru progres colectiv. 

Uneori nu ne permitem, într-adevăr, să progresăm din buzunar, și orice schimbare de genul ăsta ne e în afara controlului și ne sperie, cum s-a întâmplat în cazul multor președinți de bloc orădeni care au refuzat să semneze contractele.

Însă ca Mal și colegii lui să ridice cojile de la toți orădenii, e nevoie ca președinții să accepte, măcar, să stea de vorbă cu colegii lui de la RER. Doi dintre ei, Radu Ghergheleș și Gheorghina Dudaș, au patrulat din februarie cartierele, încercând să vorbească cu ei, după ce le trimiseseră scrisori care anunțau schimbarea. Gheorghina, angajata RER la contractări, absolventa de Mediu care a fost ajutor de bază la începuturile pilotului, când a împărțit locatarilor găletușe maro, a fost pregătită cu drafturi pentru președinții doritori să semneze.

Radu îi suna de la volanul unui Dokker și întreba când pot veni. Jobul lui full-time e de controlor al zonei metropolitane, adică să se asigure că e curat în comunele vecine, că zilele de ridicare sunt respectate. A fost controlor și pe Oradea, cunoaște zona, pubelele (și a gândit și implementat și el la traseul din pilot) și de-asta e o persoană potrivită să vorbească cu președinții.

A și stat la pândă cu poliția în apropierea țarcurilor în trecut, și la el în cartier – unde mai trage vecinii de mânecă să meargă câțiva metri în plus, pentru a arunca gunoiul la țarcul lor. „Nu ne lua mai mult de 40 de minute”, spune Radu, „ca să prindem pe cineva că arunca unde nu trebuie”. Atunci, polițistul putea să dea amendă. Fără flagrant însă, spune Radu, greu să dovedești că cineva a greșit. Mereu ai posibilitatea să spui „dar nu eu”, „suntem 50 pe scară”, „poate altcineva”.

Dacă meseria în sine de controlor implică o doză de control, în discuțiile cu președinții, Radu nu l-a avut. Ei spun că nici măcar nu au fost consultați în legătură cu schimbarea asta, că ar plăti mai mult, numai să rămână tariful fix, alții au făcut o conferință de presă ca să comunice că nu vor semna sau că vor semna odată cu majoritatea. 

Momentan sunt aproximativ 20 de contracte semnate la blocuri, din aproape 900 de asociații, așa că primăria și RER au agreat un compromis.

O perioadă de tranziție până la finalul anului, a declarat primarul, în care asociațiile de bloc care nu au semnat noile contracte vor plăti o nouă sumă lunară, fixă, de aproape 19 lei (față de cei 10 anteriori), asta și pentru că președinții unor asociații mai mari au semnalat că pubelele din unele țarcuri sunt împărțite între mai multe asociații, ceea ce face dificil orice calcul la factură. Primarul Birta a declarat că în 2021 vor colabora cu RER pentru o redistribuire a lor.

La sediul RER Vest au dedicat și o cameră unde președinții pot veni, primi mai multe explicații și semna contractele. Directorul spune că doar până pe 16 aprilie vor mai ridica gunoiul în baza înțelegerii anterioare. Dacă președinții nu vor semna, pot fi sancționați de primărie prin taxe mai mari. Cei care au semnat deja contractele, vor experimenta din prima tarifele diferențiate (urmând ca din 2022 să treacă toată lumea la ele).

Soarta zbuciumată a cojilor contaminate

În timp ce echipele RER și primăria fac compromisuri, Florin Mal se îndreaptă cu aproape patru tone de coji și resturi, cam jumătate din capacitatea mașinii, spre depozitul de deșeuri, oprirea finală. 

Depozitul ecologic Eco Bihor funcționează din 2005 printr-un parteneriat public-privat între KEVIEP Kft Ungaria (firma-mamă care deține societatea Eco Bihor) și primărie, care spune că până-n 2025 toate deșeurile de la nivel județean, fie din gospodării sau instituții trebuie redirecționate către ei. În schimb, KEVIEP a adus capitalul pentru construcția depozitului ecologic, când fostul depozit orădean se închidea. Investițiile care ajung la milioane de euro sunt un mix între fonduri de la firma-mamă, fonduri europene și profit (din materiale date către reciclatori, din taxele de la groapă). La depozitul din Oradea ajung și deșeurile din Alba sau Cluj, locuri în care nu sunt încă puse la punct depozite ecologice, cantități taxate extra față de cele din Bihor.

Dacă te uiți de sus la depozit, vei vedea o parcare și câteva clădiri într-o linie. În dreapta, două corpuri pentru birourile lor: unul pentru Eco Bihor și un container provizoriu, pentru echipa AVE Bihor, firma-soră de colectare deșeuri, preluată recent. 

În stânga există două hale: una cu o bandă de sortare, unde ajung deșeurile din pubela galbenă, care sunt separate de angajați pe grămezi de plastic (folii), metal, PET-uri, carton și hârtie; și alta cu un spațiu dedicat balotăriiTurtirea deșeurilor reciclabile pe categorii și împreunarea în cuburi gata de trimis către reciclatori.. 

În a doua hală e o stație de tratare mecano-biologicăLocul în care deșeurile mai pot trece printr-o separare manuală, fracție uscată de fracție umedă, pentru a încerca o recuperare din ambele categorii și a micșora cantitatea care ajunge la rampă. a deșeurilor. În spate, în aer liber sunt, pe pământ înălțat, o stație de recuperare a betonului concasatReciclarea de materiale de construcții, transformarea lor în noi materiale care pot servi drept fundație pentru case etc. și, în fine, depozitul pentru deșeuri reziduale, a cărui tehnologie e gândită și îmbunătățită de echipa Eco Bihor în colaborări cu cercetători de la Universitatea Politehnica București. O stație de epurare permite recuperarea levigatuluiApa contaminată scursă. și o stație de biogazStația de biogaz este conectată la rețeaua națională de energie. reduce, printre altele, emisiile gazelor cu efect de seră, precum metanul. Între clădiri și depozit se vede, tot în aer liber, și stația de compostare. 

Ne oprim într-o coadă de mașini la intrare, unde Mal îmi arată pe geam coșurile de reciclare din fața birourilor Eco Bihor. Plastic, hârtie, metal, biodeșeuri. Își amintește ce obsedat e directorul depozitului de colectarea selectivă. L-a mai surprins muștruluind oamenii și resortând gunoi. Zoli a avut și discuții cu doamna care le face curat, a și verificat seara coșuri, „ca să nu ne chinuim degeaba pe atâtea fracții”.

Coada la care stăm e pentru cântărirea mașinii. O dată la intrare, o dată la ieșire, ca să rezulte tonele depozitate, taxate. „Cea mai tare afacere este groapa de gunoi”, spune Mal, „aici orice intră și orice iese se plătește”.

Ajungem la poartă și șoferul întreabă la geamul gheretei unde să ducă cojile. Ele ar trebui să ajungă la stația de compostare, un loc în care găsești deja câteva grămezi cu resturi alimentare – de la casele dintr-o comună vecină Oradiei, din care firma-soră a depozitului colectează și fracția bio; o grămadă cu deșeuri verzi (crengi și frunze de la curățenii din Oradea, aduse de RER cu mașini separate) care așteaptă să fie tocate și care sunt parte din amestecul pentru pământul de flori; se zăresc și câteva grămezi-linii, amestec deja în descompunere. Pentru pământul certificat după normele vecinilor din Ungaria, Eco Bihor are deja o clientelă fidelă, agricultori care vin și ridică direct de la ei, uneori vrac (și Zoli de la colectare mai cumpără pentru grădină și e mulțumit), sau îl pot lua dintr-un magazine de bricolaj.

„Sus la groapă”, aude Mal un răspuns care nu s-a schimbat în ultimul an. Asta pentru că resturile bio au printre ele pungi de plastic clasice, Domestos sau alte flacoane cu lichide toxice – care contaminează odată mecanic, prin prezența recipientului, a doua oară chimic, dacă mai curg ultime picături printre coji.

La început, trimiteau muncitori și cei de la RER și cei de la Eco Bihor la intrarea în depozit, ca să ajute la o primă sortare manuală, adică să intre cu mâinile printre coji și PET-uri, ca să le separe. Până când treaba asta a devenit umilitoare și niciunii, nici alții nu au mai vrut să piardă oameni.  

Luni întregi au făcut eforturi ca resturile din apartamentele orădenilor din pilot să poată fi recuperate, însă o analiză la depozit a arătat că gradul de contaminare a fost mai mereu pe la 25%-30%. Ca o comparație, biodeșeurile care ajung acolo din comune vecine Oradiei (de la case), au un grad de contaminare de sub 3%, iar cu asta, spune directorul Zoli, poți lucra. 

Într-un petic de pământ înnoroiat și presărat cu alte gunoaie și cu pescăruși vuind în jur, Mal a apăsat pe butoane și au fost câteva minute în care mașina și-a răsturnat cuva și a vărsat ce adunase din oraș, un răspuns final și pentru președintele Ferche, care nu știa, când l-am întrebat, unde ajung resturile lor vegetale. Aici vin toate. Coji multicolore, presărate și cu plastic, în multitudinea lor de forme: pungi, Cola, Fairy, Ariel, Tușnad, Cappy, mâncare aruncată cu tot cu conserve.

Zoli de la depozit a luat o lecție importantă pentru trecerea la „Plătești pentru cât arunci”. Până oamenii vor înțelege valoarea deșeurilor – crede că procesul ăsta prin care fracția bio să vină curată la ei poate dura și câțiva ani –, e nevoie ca ei, acolo, să fie pregătiți pentru toate cojile orădenilor. 

Și-a comandat aparate care vor curăța conținutul de pungile de plastic și care vor mai scoate din umiditatea cojilor. Zoli se gândește și la nivelul următor, să cumpere un aparat care poate transforma resturile în energie și combustibil. Dar investițiile pas cu pas.

Dincolo de cum și ce aruncă oamenii în pubela maro, pilotul a setat un precedent și o direcție pe mai departe, iar directorii știu că e nevoie de conștientizări peste conștientizări, pentru ca oamenii să se oprească din graba lor, să nu mai paseze responsabilitatea doar la ei și să facă ce numim astăzi wishful recyclingCând aruncăm ceva la pubela reciclabilelor despre care nu știm dacă se reciclează sau nu, dar sperăm. Uneori facem mai mult rău și îngreunăm munca pe benzile de sortare. De exemplu, nu-ți arunca umbrela în pubela galbenă. Nici bocancii.. Ambii Zoli remarcă în discuții și prezentări cât de puține știm, de fapt, despre gunoiul nostru, fie că sunt coji sau altceva. 

Încercările noastre pe viitor

Între timp, continuăm să ne aruncăm, în multe locuri din țară, cojile de ouă și de cartofi laolaltă cu tubul de la pasta de dinți. În același timp, mai multe primării au făcut pași către noul sistem, o nouă filosofie din care pubela cojilor e un paragraf important. 

După o veșnicie în care deșeurile au fost gestionate în Capitală în șase feluri diferite, primarul Nicușor Dan vorbește despre o implementare unitară a „Plătești pentru cât arunci”. La Cluj se încearcă o variantă a schemei, cu pubele supraterane pe patru fracții, securizate, în care locatarii aruncă în baza unui cod (și au reușit, prin unele proiecte pilot să recupereze și 17% din deșeuri). Și la Timișoara au început în primăvara asta discuții pentru trecerea treptată a orașului la noul program. În Arad se închid ghenele din blocurile turn, pentru că toboganele nu permit o colectare selectivă, lucru care nemulțumește locatarii, pentru că trebuie să coboare. 

Nu există o lege care să pună sechestru pe ele, dar nici blocuri cu patru tobogane nu avem. Bucureștiul a promis că până-n 2025 le va închide pe toate (iar clădirile noi trebuie să aibă în plan spații dedicate pubelelor separate).  

În ciuda reticențelor la nou, există în români și o dorință generală de învățare și o ambiție spre performanță, spune într-un interviu psihologul și autorul cărții Psihologia poporului român Daniel David. În Oradea am simțit o mândrie locală a omului care aparține unui loc curat și ordonat și care așa vrea să-l păstreze, una pe care eu, ca bucureșteancă, n-o resimt. O doamnă, după ce a auzit că sunt pentru prima oară în oraș mi-a arătat clădirile istorice cu fațade refăcute, o piațetă curată, Primăria în renovare, „la noi se lucrează mereu”. Președintele Ferche mi-a arătat parcuri întreținute. „A făcut, a făcut Bolojan.”

Dar dacă nu știi care e situația în orașul tău sau dacă există o discuție despre „Plătești pentru cât arunci” sau despre biodeșeuri, în general, poți suna sau scrie un email către primărie, să întrebi, cu bune intenții, dacă există un plan. Întreabă-l și pe Mal din orașul tău ce tip de gunoi ridică azi și dă-i o șansă să explice. Dacă nu funcționează și ai dovezi, poți depune și plângeri, ai pârghii.

Dacă ești aventuros, poți face și acasă compost din coji. Ele se pot transforma în îngrășământ pentru florile tale – pentru asta ai tutoriale, grupuri dedicate pe Facebook (și cu discuții despre vecini care fac compost în grădina blocului), articole, vloguri. Dacă nu ai stare de experimente, poate știi pe cineva la țară care să primească și cojile tale.
În București, dacă le duc la magazinul zero wastePrincipiu al economiei circulare (zero ambalaje, în cazul ăsta). Trebuie să mergi cu recipientele tale ca să cumperi detergent lichid sau semințe., ajung într-o grădină din apropiere. 

Între timp, află și dacă există un magazin zero waste în orașul tău. Au apărut în București, Iași, Piatra Neamț. La Oradea s-a deschis primul din țară, care te așteaptă, peste Criș, în centru, și cu scutece reutilizabile, și cu legume sau fructe vrac din agricultura ecologică locală. 

Ioana Tănase, una dintre cele două fondatoare, spune că de fiecare dată când au avut ocazia, fie l-au chemat pe Zoli de la depozit pentru prezentări, fie au organizat deplasări la depozitul de deșeuri din oraș cu oameni din comunitatea lor. „De fiecare dată când organizez ceva mi se pare valoros ca oamenii să ajungă și la groapa de gunoi, să vadă ce se întâmplă cu deșeurile lor”, spune Ioana, „că dacă nu, va fi întotdeauna așa… doar o chestie; ajung undeva, away, și nimeni nu știe unde sau ce înseamnă asta.”  

Ioana e entuziasmată că Oradea face trecerea asta de la pilot, în care a fost și ea prinsă, la întregul oraș și că vor avea și la magazin pubela maro, pe lângă cea neagră și cea galbenă, importantă tocmai pentru că vând legume, deci coji vor exista mereu. 

Fondatoarele fac toate eforturile spre zero deșeuri, dar sunt produse care ajung ambalate, iar asta înseamnă că trebuie să și plătească pentru serviciul de ridicare a lor, spune Ioana. „E foarte bine că e totul obligatoriu”, subliniază fondatoarea magazinului, având în vedere că trăim unde trăim și suntem încă la început cu toate”. 

„E controversat încă pentru că pare că îi pune pe oameni la muncă, ce sunt eu, gunoier?”. Însă și dacă nu vrei să depui efortul, vei plăti la un moment dat (sancțiuni) ca să facă alții în locul tău. Din păcate, încă suntem într-o țară în care greu se schimbă mentalitățile, crede Ioana, „dar o să trecem și peste asta”.