Anca Iosif
Reporter
Anca Iosif este reporter pe mediu. E pe teren ca să înțeleagă cum ne raportăm la natură și cum o protejăm. A început cu relația noastră cu râurile și cu consumul de plastic. Din 2017 s-a ocupat de educație, apoi a explorat satele și potențialul lor. A scris despre cățăratul ca unealtă de a ține copiii în școală, despre producători locali, despre zbor sau despre urși. Cel mai recent a văzut unul în pădurea în care își începea călătoria ei de 100 km în Făgăraș.
Pentru orice gând legat de mediu, scrie-i la anca.iosif@dor.ro.
Bucureșteanul: Ăia mici să stea în față
Nu e simplu să ții un copil locului, darămite să urci pe o scenă și să dirijezi câteva sute în două ore.
[EduDoR] Ministerul Educației încearcă să modernizeze învățământul profesional
După șapte ani în care învățământul profesional a fost pe butuci, Ministerul Educației acordă un rol major firmelor unde elevii vor face practică.
Contracronometru
Cum îi îmbunătățește alergatul viața lui Andrei Roșu.
Bucureșteanul: Buletin de Bucegi
Născut în București, dar crescut pe munte.
Prispa viitorului
Cum a construit o echipă de studenţi o casă nouă pentru satul românesc, în proiectul Prispa.
[Corespondenţă One World Romania] Misiune posibilă
Andreea Kuhn are 41 de ani, e directorul Nuremberg Human Rights Film Festival și e la prima vizită în România.…
Reuniune de protest
La un an de la protestele din ianuarie 2012, MC-ul de la fântână se întoarce.
Santinela (o poveste de la Festivalul NexT)
Este prima sâmbătă seară din aprilie, iar Roberta Șerban stă în fața unei clădiri aflate la câteva străzi de hotelul…
Portrete din Piaţa Universităţii
Protestele din Piața Universității au deja aproape o săptămână. Miercuri seară, fotograful Tudor Vintiloiu…
MC-ul de la fântână
Marți, 17 ianuarie, a fost a patra seară de proteste în Piața Universității din București. Dacă pe partea cu Teatrul…
Scrisori din București, 16 ianuarie 2012
Anca Iosif și Ana Maria Ciobanu, colaboratoare de nădejde la DoR au fost și aseară, 16 ianuarie, în Piața Universității…
Scrisoare din București, 15 ianuarie 2011
Anca Iosif a ieșit în seara de duminică, 15 ianuarie, în Piața Universității. A făcut apoi drumul până la Unirii.…
Despre munte – de la Alex Găvan pentru o începătoare
Anca pleacă la sfârșitul săptămânii pe Mont Blanc. Ca s-o ajute la drum, l-a rugat pe alpinistul Alex Găvan să-i…
La Tăşuleasa, copacii fac oamenii mai buni
Înainte de mult așteptata plecare pe Mont Blanc, Anca Iosif a fost la Tășuleasa, la inaugurarea unei păduri pedagogice. Iată ce a văzut acolo.
Învăț să fiu nefumătoare
De la începutul lui iulie, Anca Iosif, ucenica DoR, încearcă să se lase de fumat pentru că nu vrea să gâfâie când urcă pe munte.
Muntele fabrică egoişti
Cu nici o lună înainte de Mont Blanc, am pornit la o cățărare de antrenament prin Bucegi. Era cât pe ce să rămân acolo.
Paramongols – cinci aventurieri şi o ambulanţă
Paramongols înseamnă cinci buzunare găurite pentru un vis, o echipă de „patru hăndrălăi, dintre care unul cu pleată,”…
Anca urcă munți și vrea să scrie
Anca Iosif și-a început azi ucenicia la DoR. O învățăm ce știm despre procesul de a face o revistă și încercăm s-o ajutăm să urce pe munte.