Un bal din Vaslui, 14 boboci, o Miss și un Mister. Tu cu cine ții?

Joi, 7 noiembrie, ora 12:00, 30 de ore până la Bal

Cel mai așteptat eveniment al toamnei din Vaslui are loc mâine, iar Denisa Borza, o adolescentă de 17 ani, e organizatoarea principală. De aceea pașii ei traversează repezi holurile liceului Mihail Kogălniceau (LMK), aproape gol la început de noiembrie, când Săptămâna Altfel se suprapune și cu vinerea balului. Ajunge în fața unei săli și intră fără să bată.

„Bună, copii!”

„Bună!”, îi răspund o fată îmbrăcată în colanți și un tricou scurt și un băiat în trening, doi dintre elevii de-a IX-a care speră la victorie. Denisa se așază pe un scaun, lângă băncile și mesele trase grămadă în spate, și-și îndreaptă privirea spre tablă. „Vine balul!”, stă scris cu cretă, urmat de cifrele 4, 3, 2 tăiate cu câte un „X” și un 1 liber.

În boxe pornește o versiune jazz după Oops!… I Did It Again și cei doi boboci încep să danseze. Sunt una dintre cele șapte perechi care vor concura în cinci probe ca să câștige titlul de Miss și Mister ai LMK, cel mai bun liceu din județ. Sunt pregătiți de elevi de a XI-a, cum e Denisa, care acum doi ani au participat și ei la concurs. Peste 500 de elevi, profesori, părinți și alți oameni din oraș îi vor susține și privi în Casa de Cultură a Sindicatelor.

În clasă, Denisa își încrucișează picioarele pe scaun. Știind cât are de umblat, și-a schimbat rutina de dimineață: s-a îmbrăcat mai lejer decât de obicei, cu colanții negri și pulovărul galben și lălâu, iar în picioare, în locul tocurilor obișnuite, și-a luat singura pereche de sneakers.

A fost și ea în locul bobocilor acum doi ani, repetând până la 11 noaptea în liceu. Ca în fiecare an, circulaseră zvonuri despre cine va câștiga. Denisa nu era printre favorite; la 1,56m, era cea mai mică de înălțime și nu era fotomodel ca o altă colegă. Mama ei, educatoare la o grădiniță cu program prelungit, nu era printre părinții influenți în oraș – medici, procurori, oameni de afaceri. Dar Denisa era „foarte încrezătoare”, își amintește un fost coleg care i-a fost mentor în concurs. „Asumată, implicată”, spune altcineva. Poate prea implicată, gândește des mama ei.

Denisa a strălucit pe scena balului. La final, era câștigătoare. A scris și presa locală despre ea că „a îmbinat arta scenică cu vocea puternică” ieșind „din tiparul anilor anteriori”.

Au fost însă și comentarii, cum se întâmplă mereu online. Un rezultat „rușinos”, a comentat cineva pe site-ul ziarului Vremea Nouă. „Ce a văzut juriul la ea?”, zicea altcineva. Concurența și invidia, blestemul Balului Bobocilor de la LMK, a titrat Vremea Nouă într-un al doilea articol despre bal, citând comentariile negative. Erau peste o sută. Denisa știe, pentru că le-a citit pe toate. Cineva i-a spus chiar „purcika”.

Într-un oraș cu puține evenimente pentru tineri – Zilele Culturale, un festival de umor o dată la doi ani, festivalul de muzică Open Camp –, balurile bobocilor și mai ales cel de la LMK devin subiecte de presă. Iar zvonurile și bârfele devin ceva normal. În LMK balul există dinainte de anii 2000, iar cei care își amintesc câte ceva din primele ediții spun că erau mai simple. Mulți ani la rând, fata și băiatul dădeau probe separat – unul dansa, altul cânta –, dar din 2012 bobocii își pregătesc probele pe perechi: defilare, dans, o probă la alegere în care îmbină diferite momente artistice, cultură generală și eleganță. În anul în care a câștigat Denisa, organizatoarea ediției a pus pe grupul de Facebook al balului notele de la jurizare, ca să elimine orice dubiu că n-ar fi fost corecte.

„Vreau să fac balul meu”, și-a zis atunci Denisa, „să nu mai simtă nimeni ce-am simțit eu”. Când profesorul coordonator al balului, Narcis Aprodu, a zis că vrea să vorbească cu un singur elev dintre organizatori, ea s-a propus. Avea idei și erau ascultate. La preselecții le-a propus colegilor să nu fie atât de atenți la aspectul fizic, ci la ce spun și cum se prezintă bobocii. Tot ea a propus și tema: Evul Mediu, ca să iasă din tradiția de prinți și prințese elegante; să fie și spițeri, hangițe, florărese. Tot ea le-a spus colegilor să fie uniți, să se ajute și să-și sprijine bobocii, mai ales că aveau fiecare câte o pereche în grijă. („E cheia și lăcata”, spune Aprodu despre Denisa.)

Acum, Denisa se ridică și iese din clasă; mai are echipe de văzut. Își verifică iPhone-ul și e plin cu notificări: din grupul de prezentatori, din grupul de organizatori principali, din grupul numit „echipa câștigătoare!! #3”. Intră în altă sală. „Bună, copii”, spune din nou.

Sunt bobocii ei: Rebeca, fata șatenă, timidă și cu o frumusețe naturală care a făcut-o pe Denisa curioasă, și Denis, băiatul carismatic, cu ani de street dance în spate, care părea făcut să fie Mister. La preselecții i-a ales pentru că a simțit că poate să-i modeleze, să-i învețe să meargă, să zâmbească, să fie o pereche, să le găsească punctele tari și să le scoată în evidență.

Rebeca și Denis repetă acum pentru proba de dans: un colaj cu lambada, reggaeton, populară, rock’n’roll și altele. Dansează și trag cu ochiul la Denisa.

„Nu vă mai uitați la picioare”, le spune. „Zâmbiți!” Zâmbetul arată juriului că au încredere în ei; asta îi spuneau și ei organizatorii acum doi ani.

Balul în Vaslui e cam așa. Intri într-a IX-a și nu cunoști pe nimeni. În pauze, elevii mai mari încearcă să te convingă să vii la preselecții, că parcă te potrivești, că sigur poți să iei balul. Îți faci curaj și te prezinți. Dacă ești selectat, ajungi să-i cunoști pe cei de-a XI-a și să lucrezi cu ei. Primești încredere, atenție, sprijin, sfaturi și legi prietenii. În două luni petreci mai mult timp la liceu decât acasă. Seara balului trece repede, dar tu îți formezi un grup și te integrezi în mediul nou care te speria. Mergi la petreceri și lumea te ține minte. Anul următor poți să ajuți echipele și să retrăiești experiența, iar doi ani mai târziu poți să coordonezi o pereche. Ai puterea să-i transformi în câștigători.

După dans, Denisa îi pune rapid niște întrebări lui Denis: Anii de domnie ai împăratului Iustinian? Cine au fost generalii lui? Când a fost Războiul de 100 de ani? Denis știe răspunsurile la toate; a învățat cu câteva seri în urmă.

La balul ei, Denisa și-a pregătit singură 101 de întrebări. Le-a înregistrat pe telefon și le asculta în căști pe stradă, răspunzând la fiecare în șoaptă. Era important. Dacă greșești nu ești eliminat, dar nici nu mai ai cum să te redresezi în fața juraților, care punctează fiecare probă. Denisa crede că dacă te bagi în ceva, trebuie s-o duci până la capăt: „Nimeni nu se naște pregătit”. Pentru ea, balul e o ocazie să se autodepășească. Acum patru ani a câștigat organizatoarea balului ei, iar acum doi ani a câștigat ea. N-ar fi frumos ca anul ăsta să câștige perechea pe care a ghidat-o?

Dar presiunea e mare. „Copiii nu știu cu ce se mănâncă balul”, spune ea. N-au făcut ce au vrut ei, au făcut ce a vrut ea. De aceea, dacă greșesc, o să fie eșecul ei.

Ora 13:00, 29 de ore până la Bal

Într-un magazin cu rame de fotografii și ștampile pe rafturi, vânzătoarea îi aduce Denisei o pungă albă din hârtie. Scoate din ea două cupe mici, aurite, așezate pe câte o bucată albă din marmură pe care scrie: „MISTER BOBOC Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu 2019” și „MISS BOBOC Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu 2019”. „E ce trebuie”, spune Denisa în timp ce le întoarce pe toate părțile. Le face o poză și o urcă pe grupul organizatorilor.

În liceul cu cei mai mulți olimpici și absolvenți de Bac cu media 10 din județ, dorința de a ieși pe locul I e mare. De aici și controversele: că rezultatele sunt măsluite, că balul e „cumpărat”, că unii părinți încearcă să convingă juriul să le voteze copiii. Cei care nu sunt atrași de bal văd o altă perspectivă: că doar bobocii aleși sunt integrați, iar restul sunt lăsați în urmă, că cei de-a IX-a care se împrietenesc cu cei mai mari ajung să stea doar cu ei, că balul duce la segregare.

Anul ăsta, pentru prima dată, juriul va fi compus doar din profesori, după ce anul trecut un elev a dat note maxime unor boboci prieteni, care au și câștigat, spune Aprodu, și note mici celorlalți. Aprodu, care predă limba engleză și e director adjunct, a venit cu ideea schimbării jurizării, ca să fie „totul deschis, să se vadă”. Cinci diriginți de-a XI-a și un profesor de arte vor nota probele, apoi se vor retrage într-o cameră, fiecare își va citi cu voce tare nota dată, iar un profesor de informatică le va trece într-un Excel. Patru elevi organizatori vor supraveghea. Pe foi și în tabel, perechile vor fi trecute ca „fata1”, „băiatul1”, „fata2”, „băiatul2”, ca să nu se spună că notele sunt date în funcție de nume.

Bobocii Denisei sunt în echipa 3. Despre Denis se mai aude că ar putea să fie Mister, dar zvonurile despre câștigători au în centru niște adolescenți cu părinți mai cunoscuți în oraș. Denisa nu crede în zvonuri și nici la balul ei n-a crezut, dar i se par normale, pentru că fiecare are susținătorii lui, iar asta se vede și în sală, unde fiecare pereche are galerie. Mai crede și că poziția socială a unei familii poate să influențeze rezultatul, până și prin câți bani investesc în ținutele copiilor. Anul trecut, își amintește că familia unei boboace cheltuise cam 4.000 de lei pe toate rochiile.

Rebeca, boboaca Denisei, va purta două rochii făcute la croitorie și o rochie împrumutată, iar părinții – tatăl, preot, iar mama, administratorul unei firme care are un magazin cu haine – au cheltuit aproximativ 600 de lei pe pregătiri. A mers la preselecții convinsă de fratele ei, elev într-a XI-a și ajutor în organizare, care îi spunea că lui i-a părut rău că n-a participat la Mister acum doi ani; că e o șansă unică. Denis știa de printr-a VII-a de Balul Bobocilor, că e o ocazie să cunoști oameni noi, să-ți faci prieteni și că n-ai nimic de pierdut dacă participi. A vrut de la început să dea cât mai puțini bani, așa că la primele probe va purta bocancii unui prieten și pantaloni și o cămașă de la un magazin second-hand. La proba de eleganță va purta un costum împrumutat.

În magazin, Denisa pune trofeele în pungă. După aproape două luni de pregătiri și nopți petrecute în liceu, a ajuns să țină la toți bobocii, să-i ajute și să le facă fetelor programări la coafor. Le știe punctele tari și punctele slabe. Știe că un băiat cântă la pian de ani buni, știe că o fată face balet și merge pe la competiții prin țară. Știe cine dansează mai bine și cine are prezență scenică. Speră însă ca bobocii ei, copiii ei, să fie cei care vor câștiga. Cum a făcut ea în anul ei și i-a surprins pe toți. Cum ar fi?

Joi, 7 noiembrie, ora 15:00, 27 de ore până la bal

În sala de 575 de locuri a Casei de Cultură Constantin Tănase, vreo 30 de elevi s-au adunat în primele rânduri pentru repetiția generală. Stau cu gecile pe ei, pentru că de când țin minte e frig în Casa de Cultură. Unii vor dansa cu bobocii, alții au momente artistice în afara concursului, alții au grijă de sunet. Denisa e în mijlocul scenei și primește întrebări („Noi avem mașină de fum?”, „Îmi trimiți și mie un desfășurător?”, „Mai sunt invitații?”).

Ține un microfon într-o mână și desfășurătorul de 20 de pagini în cealaltă. Ea l-a gândit. E unul dintre cei patru prezentatori ai serii. „Unu, doi. Deci”, spune ea în microfon. „Am nevoie de șase-șapte băieți să se ducă acum până la LMK să ia bannerul, ca să poată să-l pună în duba lu’ domnu Aprodu, și am nevoie și de un videoproiector.”

Mama Denisei nici nu voia să fie în public la bal – se teme că dacă fiica ei greșește ceva, oricât de mic, o să fie afectată. Dar Denisa nu se teme. Face oratorie din generală, a câștigat și premiul II la un concurs pe țară. Îi place scena. Anul ăsta, pentru prima dată în istoria balului, o să invite pe scenă toți bobocii ca să primească un buchet de flori și vouchere înainte de anunțarea premiilor. A fost ideea ei, pentru ca fiecare să se simtă apreciat.

Începe repetiția. Mai întâi intră filmul de prezentare – șapte povești concepute și jucate de fiecare echipă, pe care bobocii va trebui să le continue în probele următoare. Denis este un portretist care se îndrăgostește de Rebeca, dar al cărei tată nu-i permite să se apropie de ea.

După film cei doi urcă pe scenă și Denisa le face semn cu degetul spre buze. La balul ei organizatorii i-au tot spus că nu zâmbea destul sau că nu dansa bine, au certat-o, au speriat-o că va concura singură, fără partener. A plâns. Și ea a vrut să fie dură cu Denis și Rebeca. Îi compara cu ceilalți sau le spunea că nu-s destul de buni. Le stingea lumina la repetiții, le punea râsete de copii în fundal, ca să vadă cum reacționează la imprevizibil. „Dacă nu munciți, sunteți praf”, își amintește Denisa că le spunea. Nu voia să-i laude. Simțea că trebuie să le spună că se mișcă ca niște legume, că sunt șterși, că ultimul om dansează mai bine ca ei. Au fost momente în care cei doi au plâns. Apoi le cerea scuze. Nu începeau nicio repetiție fără să se ia în brațe.

Joi, 7 noiembrie, ora 18:00, 24 de ore până la bal

Denisa stă pe scaun la un birou plin cu sticluțe cu ojă, pile, o veioză. Întinde mâna dreaptă pe birou, iar femeia îmbrăcată în haine de casă începe să-i rotunjească unghiile deja date cu gel. Denisa le vrea roșii și cu efect de oglindă, „să iasă în evidență pe rochia neagră” și să se potrivească cu rujul roșu, preferatul ei. Pentru ea, înseamnă feminin. Poartă rochii, tocuri și negru, dar nu se îmbracă „împopoțonat,” cu „multe lanțuri la gât”. „Contează ce exprimi, cum te uiți, cum zâmbești.”

Denisa s-a născut și a locuit în Vaslui până la cinci ani, când ea și ai ei s-au mutat în Bârlad, unde tatăl lucra în armată; apoi, la 11 ani, ea și familia au revenit în Vaslui. Aici a intrat într-un cor al orașului, Fantasia, din care face parte și astăzi, și unde e colegă cu alții din LMK, inclusiv cu Rebeca. De când era mică i-a plăcut să fie pe primul loc. În clasa a IV-a a făcut 100 de probleme într-o zi, ca să fie sigură că se descurcă la un concurs. Mama ei, Alina, a încurajat-o să fie independentă. A vrut ca relația mamă-fiică să fie și una de prietenie, iar asta i-a dat Denisei încredere. Când a vrut să participe la Miss, mama n-a fost de acord – se temea că un eșec ar putea s-o doboare pe fiica ei –, dar a lăsat-o. După bal, când Denisa stătea numai în casă și citea comentarii despre fizicul ei pe net deși știa că-i fac rău, mama i-a spus să nu rămână blocată. „Când ești afectată”, i-a spus, „înseamnă că crezi ce spun ceilalți.” A vrut s-o învețe de mică să răspundă cu bunătate și să ierte.

Denisa s-a gândit că titlul de Miss ar putea s-o izoleze în liceu și a fost adevărat că unele prietenii s-au stricat. Dar colegii mai mari de la bal au susținut-o și momentul a trecut. În scurt timp, a candidat la Consiliul Județean al Elevilor și a devenit vice-președinte. Voia să schimbe lucruri, cum ar fi să atragă atenția asupra lipsei de hârtie igienică în licee și să le vorbească elevilor din județ despre drepturile lor. A călătorit în țară, a mers la conferințe, a cunoscut oameni. A intrat și în grupul de voluntariat Interact. A învățat să fie iar pe picioarele ei, iar faptul că roia lume în jurul ei a ajutat-o.

Vara asta a fost și viceprimar pentru o zi într-un concurs organizat de Primărie. Prin ce face vrea să schimbe percepții despre Vaslui cu care se confruntă de când se știe: „că suntem niște limitați, niște țărani, că stau în mijlocul unor persoane care tot ce fac e să bea și să violeze. Când mergi în alt oraș, te duci la o petrecere și iei un pahar, lumea zice «Ție îți punem mai mult, că ești din Vaslui».”

E de părere că tinerii de-aici pot face lucruri. De asta, Balul Bobocilor e important pentru ea. Într-un oraș mic, e proiectul prin care poate să se depășească. „E o continuă luptă cu mine să ajung cât mai sus”, spune ea. De asta și-a dat seama și prietenul ei când a plecat la facultate în Iași: într-un oraș cu mai multe „lucruri de făcut”, tinerii nu mai au același avânt. După liceu Denisa vrea să studieze Dreptul în București și i-ar plăcea să facă un masterat în diplomație. Viața aici are limitele ei. „Dacă într-un oraș mare poți să te ascunzi și să-ți revii dacă ai făcut o prostie”, spune ea, „în Vaslui trebuie să aștepți, să devii tu cel mai bun prieten al tău”.

Vineri, 8 noiembrie, ora 10:00, opt ore până la bal

Denisa e în camera ei. Locuiește într-un apartament cu trei camere care a fost al bunicii dinspre mamă, într-un bloc mai la periferie. Și-a spălat părul înainte să meargă la coafor și îl întinde cu placa, să nu rămână umed. Poartă pantaloni negri și o bluză neagră, un halat roz și papuci albi. Își face bagajul pentru bal. Lângă șifonier e o masă pe care stau trofeul, banderola și coronița ei din 2017, iar într-o cutie cu lucruri personale păstrează și alte amintiri de atunci, cum ar fi numărul perechii ei (7), pe care l-a purtat la încheietură, și trandafirul primit la proba de eleganță, care acum e uscat și maroniu. La finalul acestei seri, Miss și Mister 2017 vor urca pe scenă cu banderolele pe ei și vor anunța noii câștigători.

Denisa se miră că e relaxată, mai ales că s-a trezit la șase dimineața, iar noaptea visa din oră în oră că ceva nu mergea bine: fie că nu găsește taxi, fie că i se face rău Rebecăi. Aseară a plâns de bucurie când Călin, un alt organizator, a scris pe grupul lor de Messenger că „își permite” s-o felicite în numele tuturor „pentru toată organizarea și toate nopțile nedormite”, că le urează succes bobocilor, că speră să fie bine și „să nu iasă cu scandal și articole la ziar”. Mesajul a primit 19 reacții de ador, iar ea a răspuns cu o vorbă de-ale ei, „Vă iubesc cu pumnii”. Denisei îi vine ușor să spună „te iubesc”, dar preferă să mai adauge ceva ca să nu-și piardă din autoritate.

Denisa probează rochia pe care o va purta în câteva ore: neagră, cu decolteu, mâneci bufante și mulată pe corp, lungă până în pământ și cu o trenă în spate. A vrut o rochie senzuală, care să-i scoată în evidență formele. Elegantă, dar nu vulgară. Cel mai mult la corpul ei îi place talia. Îi place că are părul creț și brunet și buzele cărnoase. Nu-i plac brațele ei și uneori ține cure în care nu mănâncă mai nimic – mereu a simțit presiunea că trebuie să fie mai slabă. La bal o să poarte inelul cu rubin al mamei pe care și l-a dorit mereu, dar pentru care abia acum se simte pregătită, pentru că nu mai arată „ca o fetișcană”.

Și-a spus că oricine va fi boboaca ei o să aibă rochie neagră, „să fie regina întunericului, cu coroană, să te izbești de cât de puternică e. Parcă am vrut să mă văd pe mine în ea.” De aceea Rebeca va intra pe scenă tot cu o rochie neagră, cu un braț și un picior acoperite cu lanțuri subțiri aurite – i-a făcut-o mama la croitorie, după designul unei colege mai mari.

Denisei îi sună telefonul. Aprodu, profesorul coordonator al balului, o întreabă care va fi proba de departajare dacă vor ieși perechi la egalitate, ceea ce s-a mai întâmplat. Proba la alegere, îi spune Denisa.

În proba la alegere, fiecare echipă pregătește pentru bal un moment de șapte minute în care continuă povestea începută în filmul de prezentare. Când a concurat ea, a avut un performance cu dans și muzică: ea dansa pe They Don’t Care About Us a lui Michael Jackson, în spate niște colegi care interpretau statui într-un muzeu prindeau viață, iar alți  colegi aveau în mână pancarte pe care scria „THE ART OF PROTEST” și care până la final le rearanjau în „THE PROTEST OF ART”. A lucrat pe concept cot la cot cu echipa ei – voiau să transmită individualitate și s-o facă într-un moment puternic și energic, mai ales că erau ultimii din concurs. „Trebuie să începem în forță ca să-i trezim”, a fost gândul lor, „și să încheiem și mai în forță ca să nu ne uite.”

Pentru Denis și Rebeca, Denisa s-a gândit așa: cei doi îndrăgostiți luptă, prin dans și muzică, cu diferite forțe malefice, ca să ajungă împreună.

Vineri, 8 noiembrie, ora 12:00, șase ore până la bal

Într-un salon din oraș, Denisa se întâlnește cu Rebeca, care tocmai a fost machiată. Fața ei strălucește, pleoapele îi sunt colorate cu verde și auriu, iar Denisa e fericită și-i spune cât de frumoasă e. E prima oară când Rebeca se machiază la un salon. Denisa și-a dorit ca toate boboacele din seara asta să se simtă frumoase, iar pentru coafarea Rebecăi a obținut sponsorizare și n-a trebuit să plătească. Machieuza o pozează pe Rebeca folosind o lampă circulară și postează imaginea pe Instagram. Din tocul ușii privește mama Rebecăi, Mihaela. Are emoții. Și-a încurajat fiica să se înscrie pentru că ea și soțul ei cred că e un exercițiu bun, „o joacă de copii” și „un moment frumos”. În seara asta, Mihaela, care a învățat la un liceu industrial, o să vadă pentru prima dată un bal al bobocilor.

Într-o altă parte a salonului e la coafat Ina, fata despre care se zvonește că va fi Miss. Știe și ea de zvonuri, dar speră să câștige pe drept. Face dansuri de șase ani și crede că asta o s-o avantajeze. Pentru probele din bal, va purta cinci rochii în total. Ina vine să vadă cum arată Rebeca, se salută, apoi Rebeca face un selfie.

Denisa se așază pe scaun la machiat și își lasă telefonul la încărcat pe podea. Ecranul se aprinde din două în două minute, cu notificări. „Nici nu vreau să mă uit”, spune ea. De când lucrează pentru bal stă șapte ore pe telefon în fiecare zi, față de o oră-două cât ar sta de obicei, iar la prânz bateria îi ajunge deja la 5%. Abia așteaptă să revină la normal.

Vineri, 8 noiembrie, ora 16:00, două ore până la bal

Denisa merge la coafor, unde stă două ore și de unde vine să o ia prietenul ei cu mașina. Merg mai întâi la ea acasă. Stau la multe semafoare, timpul se scurge și brusc Vasluiul i se pare Denisei aglomerat. Simte că întârzie. Devine stresată. Mai mare cu trei ani, prietenul ei a învățat tot la LMK, iar acum e student în Iași. N-a fost deloc „cu balurile”, ci mai mult cu învățatul, dar o susține pe Denisa.

Oprește în spatele blocului ei și rămâne în mașină s-o aștepte. Mama ei iese la geam și îl strigă la masă pe fratele Denisei, în vârstă de nouă ani. Din mașină prietenul Denisei o salută. „E nervoasă”, îi spune mama. „E stresată”, îi răspunde el. În scurt timp, Denisa revine îmbrăcată în rochia de bal, cu două pungi în mână. În mașină, privește în sus spre oglinda parasolarului. Fața, machiată cu fond de ten închis, are o nuanță diferită față de gât. Trântește oglinda la loc. Își sună o prietenă să-i aducă un fond de ten. Se enervează și mai tare. Nu-i mai place nici părul, nici rochia. Doar mânecile bufante sunt OK. I se pare important să arate bine și în largul ei pe scenă. Îl întreabă pe prietenul ei dacă crede că e grasă. „Nu, normal că nu”, îi spune el. A mai văzut-o stresată și știe că așa e înainte de ceva important pentru că vrea să reușească.

Merg la Curtea Domnească, un sit istoric din oraș, unde el îi face câteva fotografii cu telefonul ei. Într-un moment de liniște, Denisa îl ia în brațe. După, o lasă în fața Casei de Cultură, iar ea se grăbește să ajungă în culise.

Vineri, 8 noiembrie, ora 18:00, 30 de minute până la bal

În sala Casei de Cultură e harababură. Sunt peste 500 de oameni – cam 400 de elevi și părinți, iar restul profesori și invitați din partea sponsorilor, de la magazine de haine, la cabinete de avocatură, la compania producătoare de carne Safir. Unii elevi încearcă să intre fără biletul de 10 lei sau invitație, iar Aprodu îi dă afară. Startul întârzie. Mama Denisei are emoții și nu poate să se uite la scenă. Stă cu ochii în telefon. Îl întreabă pe prietenul Denisei prin SMS de ce nu începe spectacolul, el îi spune că așa a fost mereu. Galeriile echipelor de boboci își așază pe margini pancartele și cearșafurile mari ca la meciurile de fotbal, pe care scrie „ECHIPA 4 CÂȘTIGĂTOARE”, „MISS DELIA & MISTER RAREȘ”, „ȘTEFANIA & ȘTEFAN”.

La 18:30, luminile se sting și pe cortină e proiectat filmul de prezentare. La fiecare pereche de boboci care apare pe ecran, galeriile încep să strige: „E-chipa trei!”, „E-chipa pa-tru!”. După, luminile se aprind și prezentatorii intră pe rând în scenă: mai întâi doi băieți, care urează publicului bun venit la „evenimentul cel mai așteptat, putem spune de către noi elevii și, de ce nu, și de profesori”. Apoi, cele două fete, între care și Denisa. Ține în mână un clipboard și citește: „Miza este mare, iar câștigul pe măsură.” Ia ochii din desfășurător și zâmbește spre sală. Show-ul poate începe.

Pentru proba de cultură generală, fiecare pereche de boboci merge în fața scenei. Și aici e un plan bine pus la punct. O fată cu un bol în mână vine în fața lor și fiecare extrage o hârtie împăturită pe care e scris un număr. Bobocul spune numărul la microfon, iar un prezentator citește întrebarea dintr-o listă pregătită de un profesor de istorie.

E rândul Rebecăi și al lui Denis. Rebeca extrage un număr. „Unde a fost semnat primul tratat de alianță anti-otomană din istoria sud-estului Europei? A. Brașov. B. Târgoviște. C. Nicopole.” „A. Brașov”, răspunde Rebeca. „Răspuns corect!”, spune Denisa. Urmează Denis. Extrage și el un număr. „În anul 1459, unde încheie Ștefan cel Mare tratatul cu regele Poloniei, Cazimir al IV-lea? A. Podul Înalt. B. Overchelăuți. C. Baia.” „B. Overchelăuți.”, răspunde el. „Răspuns corect!”

În culise, organizatorii aleargă de colo-colo, strigă, mută recuzită, unii se schimbă între momente, părinți își ajută copiii. Denisa se uită în oglindă, își aranjează părul, își întinde rochia în jurul stomacului, verifică desfășurătorul, mai mușcă dintr-un covrig dintr-o pungă lăsată de cineva.

La proba la alegere, privește din culise momentul echipei Inei, fata despre care se zvonește că va câștiga: e o scenă fastuoasă, cu costume de prinți, rochii cu crinolină și doi oameni pe picioroange pe care mama Inei i-a închiriat de la o trupă de dans și evenimente din Iași. Costume sunt de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași. Sala aplaudă, galeria echipei scandează. De după cortină, Denisa privește și se gândește pentru prima dată că boboaca ei n-o să câștige.

Pentru momentul Rebecăi și al lui Denis, Denisa merge și ea pe scenă. Se așază în fața cortinei coborâte, lângă alte 11 fete îmbrăcate în port tradițional, grupate la patru microfoane cu stativ. Rebeca urcă pe scenă și fetele cântă împreună Paparuda de la Via Dacă. Fetele intră rapid în culise și au câteva secunde să se pregătească pentru următoarea scenă: cortina se ridică, lumina se stinge până rămâne o undă roșiatică, iar pe scenă sunt vreo 10 tineri la o masă mare. Vreo 30 de secunde, scaunul Denisei rămâne gol. Din difuzoare se aude Lux Aeterna, melodie pe care ea a ales-o pentru atmosferă și suspans.

Colegii încep momentul fără ea, iar când apare se așază în grabă. Rebeca vine și ea cu 20 de secunde mai târziu și își ia locul cu grație. În poveste, Rebeca, fata simplă cu un tată exigent, e ajutată de personaje mistice să ajungă alături de Denis, băiatul care îi era sortit. Pe ritmuri de muzică populară combinată cu folk și hip-hop și dans pe mese, povestea curge, iar personajul Rebecăi demonstrează că nimic nu-i stă în cale. Asta a vrut Denisa să arate. A știut de la început că boboaca, o puștoaică firavă și timidă, n-ar fi putut nici să cânte, nici să danseze singură. Așa că au construit un moment care s-o ajute pe Rebeca să se simtă în siguranță și pe Denis să arate că știe să danseze.

Galeria strigă. Sala aplaudă. Echipa intră în culise odată cu Denisa, care merge să se schimbe iar în rochia de prezentatoare. Crede că n-a ieșit prea bine, că au întârziat, că sigur au văzut asta și cei din sală. Și Rebeca e supărată și la un moment dat începe să plângă. Denisa îi spune că pentru ea contează că au muncit mult, că ea știe asta. Că ea nu e dezamăgită. Tot în culise, câteva mame își încurajează copiii și le spun că va fi bine. Printre ele e și mama Inei, împreună cu profesoara de balet a fiicei: o schimbă pe fata ei de rochie între momente, o încurajează, ajută și altă boboacă să-și închidă fermoarul rochiei. Alți boboci și organizatori dintr-a XI-a stau la poze în fața unui fundal gri.

La proba de eleganță, fiecare echipă defilează din nou. Organizatorii îi urmăresc din culise. Rebeca poartă o rochie lungă, albă, cu inserții subțiri de verde închis. Denis are un costum cu nuanțe de mov. Merg amândoi până în fața scenei, Rebeca ține o ramă de poză în dreptul feței, iar când Denis se uită la ea Rebeca bagă mâna prin ramă, semn că privirea lui o face vie. Mama Denisei s-a mai liniștit și se roagă să fie bine în continuare.

La finalul probei profesorii din juriu se ridică de pe scaune și ies în foaierul Casei de Cultură, însoțiți de Aprodu și de cei patru elevi supraveghetori. În timpul ăsta, pe scenă cântă elevi de la alte licee. Denis crede că ar putea să câștige, dar Rebeca simte că șansa ei la trofeu s-a dus odată cu proba la alegere, când a intrat târziu pe scenă.

Denisa rămâne în culise, iar în aproximativ jumătate de oră Aprodu apare cu rezultatele.

Denisa le ia, deschide plicurile, dar o colegă e mai rapidă și îi spune la ureche cine a câștigat Miss și Mister. Denisa se oprește o secundă. Cineva scrie numele premianților pe diplome. Apoi ies pe scenă prezentatorii cu diplome, coronițe, banderole și plicuri cu câte 400 de lei pentru câștigători. Denisa ia microfonul, cheamă în scenă perechile de boboci, îi invită și pe coordonatori, care le dau câte un buchet de flori și îi felicită pentru munca lor. În sală, tatăl Rebecăi crede că o să câștige; mama ei nu. În culise, mama Inei ascultă și o privește pe fiica ei.

Prezentatorii anunță pe rând premiile. Ina câștigă eleganța și premiul III; premiul III merge și la băiatul zvonit pentru Mister. Sala aplaudă la fiecare, galeriile strigă. Bobocii Denisei nu și-au auzit numele. Se anunță și premiul II. Rebeca se uită la Denisa, care-i zâmbește.

„Iar acum”, spune Denisa și privește diplomele cu numele câștigătorilor, „e momentul să anunțăm titlul de Miss și Mister Boboc LMK 2019!”. Cei din culise se îngrămădesc lângă cortine, să vadă mai bine. Denisa ridică vocea. „Smîntînă Denis și Iordăchiță Rebeca!”. Se aud strigăte. Din difuzoare pornește We Are The Champions. Cineva din echipă le dă trofeele. Toată lumea aplaudă. Rebeca țopăie, Denis râde. Echipele lor și alți elevi fac grămadă lângă ei, îi iau în brațe și îi aruncă în sus. Câteva fete au lacrimi în ochi, iar unii băieți par triști.

Pe scenă dau năvală toți cei din culise, dar și din sală, inclusiv părinții Rebecăi și ai lui Denis. Rebeca râde cu gura până la urechi, în timp ce Denisa îi aranjează coronița pe cap. Toată lumea face poze. Apar story-uri pe Instagram. Părinții Rebecăi îi mulțumesc Denisei, tatăl îi pupă mâna. Înainte de asta, a dat SMS-uri în familie să anunțe că fiica lui a câștigat balul. Mama îi mulțumește și ea Denisei și spune că i-a ajutat Dumnezeu.

Denisa face poze cu ei, îi pupă, strigă și postează un story, pe care scrie:

„Stiti cum e sa va ia aman2 bobocii balul!?!? EI BINE EU STIU”

Își strânge lucrurile, iese din culise și merge afară. Cineva o întreabă dacă vine la after în Bliss, un club din oraș, iar ea spune că e prea obosită. În fața Casei de Cultură o așteaptă în mașină prietenul ei. Denisa urcă. E fericită. Simte că toată munca ei a meritat. S-a văzut pe ea în locul lor. Parcă ar putea să scrie o carte despre cum să ajungi Miss. „Știi cum e să ai ambii boboci, și Miss și Mister, câștigători?”, îl întreabă. „Ei bine, eu știu”.

Apoi o sună pe mama ei și o întreabă același lucru. „Dar eu cum am arătat pe scenă?”, adaugă. „Am arătat OK?”. Cel mai mândră e când mama îi spune că a fost bine organizat, că i-a plăcut când a văzut toți bobocii chemați la final pe scenă. „Aia a fost ideea mea.”

Își dă jos pantofii și se schimbă în bocanci. E gata să meargă acasă.

Următoarele zile vor fi pentru ea ceva rar: odihnă. N-o să iasă din casă în afară de școală, o să mănânce și o să se uite la seriale. La finalul săptămânii va primi un telefon de la primarul unei comune din județ, la o oră de mers cu mașina de Vaslui. Îi va spune că e curios să știe cine a fost în spatele balului din LMK. Vor să facă și ei un bal în decembrie, dar cu toți liceenii, pentru că singurul liceu din cele patru sate nu are atât de mulți boboci. Și au nevoie de ajutor. Denisa va spune da, cu entuziasm. Primarul o va adăuga într-un grup de WhatsApp cu profesoara de română din liceu și consiliera pe cultură din primărie. „Să facem cunoștință cu Borza Denisa!”, le va spune. „Cu siguranță experiența ta”, îi vor răspunde cele două, „va fi de un real ajutor!”