Bucureşteanul: Dresorul de maidanezi

E puțin trecut de 11 dimineața și e ultima sâmbătă din septembrie. Șase căței maidanezi, de toate culorile si mărimile (o cățea mare și neagră cu o urmă de alb pe coadă, o alta, mai mică decât un pekinez, două cățele roșcate, una cu picioare lungi, alta cu picioare scurte și corp masiv, dar ambele cu energie cât pentru zece, un cățelandru somnoros cu fruntea albă și corpul maroniu și unul roșcovan) stau în cerc la intrarea în Parcul Lia Manoliu. În spatele lor, ținându-i stingher de lesă, stau stăpânii. Toți îl așteaptă pe Cătălin Cornea, specialist în dresaj, un tip la 37 de ani, nu foarte înalt, cu o șapcă kaki pe care sunt desenate două labe de câine negre  și cu o vestă de fâș peste o bluză gri.

Pe la mijlocul lui septembrie, Cătălin a postat  un anunț pe Facebook prin care oferea posesorilor de maidanezi 10 lecții de dresaj gratuite. Intenția lui a fost să încurajeze iubitorii de animale să adopte un cățel de pe stradă, în contextul morții lui Ionuț Anghel, băiatul de patru ani care ar fi fost omorît de câini vagabonzi, și al legii promulgate la sfârșitul lui septembrie prin care maidanezii pot fi eutanasiați dacă nu sunt adoptați în termen de 14 zile de la aducerea în adăposturi.

În funcție de nevoile și trecutul fiecărui câine, Cătălin predă pentru început cursuri de dresaj comportamental: chemarea la apel, cedarea mâncării, oferirea lăbuței și multe altele care ajută câinele să fie un bun animal de companie și să nu creeze probleme. După cele 10 ședințe (care în mod normal ar costa 125 de euro), Cătălin se gândește să pună o taxă simbolică.

Pentru ziua de azi se anunțaseră 11 stăpâni de maidanezi, dar nu au reușit să ajungă toți. Cătălin e binedispus, dacă ar fi fost mai mulți căței, nu ar fi avut timp să se ocupe de toți.

Cătălin e dresor de mai bine de 10 ani. Face dresaj de grup la Lia Manoliu, dar și ședințe particulare. Muncește și în timpul săptămânii și în weekend. O face cu pasiune și răbdare. Atașamentul lui față de câini are rădăcini vechi. Primul cățel cu care s-a împrietenit a fost Tzupy, un maidanez roșcat care își petrecea timpul la picioarele șahiștilor dintr-un parc din zona Piața Progresul din București, unde mergea cu tatăl lui. Copilăria și adolescența i-au fost apoi marcate de Biță, Fetița, Nera, Rita, Jack și Concetta, o lupoaică sperioasă, găsită pe lângă bloc și câinele pentru care a început să învețe câteva reguli de dresaj. Cu multă răbdare, în aproape jumătate de an a reușit să o facă pe Concetta să nu-i mai fie frică de câini, să aibă încredere în oameni, să nu mai fie agresivă. Dresorul numește acest procedeu desensibilizare. Acela a fost momentul când și-a dat seama ce îi place să facă.

Nu a ales să urmeze cursurile Facultății Veterinare, ci a dat examen în 1996 la Facultatea de Psihologie din București. „Eram un tânăr entuziast, cu pletele în vânt, dornic de a afla cât mai multe despre om.” Un an mai târziu a renunțat și a plecat în armată, cerând să își facă stagiul militar la „Școala de dresaj câini de serviciu Ciorani”, la grăniceri, o școală de dresaj pentru câinii polițiști. Din cei 30 de câini câți erau într-un padoc, un fel de țarc compartimentat, s-a atașat de Dixy, un ciobănesc german ca și Concetta. Folosea ca recompense salamul și  brânza pe care le primea la masa de la 11.00, chiar dacă în cadrul școlii nu se folosea această tehnică de dresaj. Examenul de final de stagiu pe care l-a luat cu nota maximă l-a susținut cu Dixy.

După Ciorani, a început să colaboreze cu Gabriel Cocu, specialist în dresaj canin, alături de care și-a consolidat cunoștințele. Doi ani mai târziu a plecat pe cont propriu. De atunci, a dresat câteva sute de câini și și-a construit și propria haită, cum îi place să spună. Are o cățelușă maidaneză, Team, care era deja matură când a găsit-o și pe care a învățat-o mai întâi cu zgarda și lesa, ajungând să participe cu ea la emisiuni TV, dar și la protestele  din septembrie, împotriva eutanasierii câinilor. Mai are un akita japonez, Takeo, pe care l-a găsit undeva în zona Videle, abandonat. A ajuns la el cu ajutorul paginii personale de Facebook: unul din prieteni i-a spus de condițiile în care trăia câinele și s-a dus să îl ia de acolo. Ultimul din haită a fost TipiTip, un fox terrier cu păr neted, cu jumătate de față neagră și jumătate de față albă. Stă cu toți cei trei câini într-o garsonieră.

Din anii de facultate (ulterior și-a dat licența și masterul în Psihologie), a rămas cu gândul că înainte să dresezi câinii, trebuie să educi oamenii. Asta încearcă să facă și acum, în această sâmbătă însorită, să schimbe mentalitățile stăpânilor față de maidanezi, să le arate că și câinii vagabonzi pot fi animale de companie. „Câinii de pe stradă vin cu experiențele lor, cu un anumit comportament. Înțeleg altfel gesturile pe care le fac oamenii, nu poți să vii să îl mângâi cum vrei tu și când vrei tu. Un câine maidanez trebuie dresat. Tu ești stăpânul. El va fi mai fericit dacă știe ce vrei de la el, și tu la fel.”

Grupul de câini și stăpâni s-a instalat pe una din aleile principale ale parcului Lia Manoliu, nici foarte goală, nici foarte aglomerată. Cei șase câini stau în semicerc pe câte o bucată pătrățoasă de cauciuc, aduse de Cornea și ajutoarele lui, Roxana, posesoare de câine maidanez și Cătălin, un student la Veterinară, care îl asistă aproape în fiecare zi în dresaj. După mai bine de o oră în care câinii au învățat să meargă pe lângă stăpânii lor prin nenumărate plimbări înainte și înapoi pe distanțe scurte, urmate de recompense, sau să stea în poziția șezut la tragerea lesei în sus, patru din cei șase câini au reușit să stea cuminți pe pătrățel mai mult de cinci minute și să meargă pe lângă stăpânii lor, fără să fie distrași de oameni sau de alți câini. Ăsta este un prim pas în construirea relației stăpân-maidanez.

Cătălin se apropie de Sophie, unul din cei mai agitați câini maidanezi din grup, apucă lesa, ia câteva bucățele de carne și trage scurt de lesă. Câinele de ridică rapid. Cătălin face câțiva pași, uitându-se la câine, din când în când. Se întoarce, Sophie îl ocolește fără probleme. Se oprește. Câinele se oprește și el. Cătălin trage de lesă în sus, câinele se așază în poziția șezi cu privirea spre dresor, așteaptă câteva secunde, apoi se apleacă și pune recompensa pe asfalt. “Trebuie să fii atentă la câine”, îi spune stăpânei, o tipă înaltă, blondină și cam copleșită de energia câinelui. „Înainte să îi dai recompensa să te asiguri că știe că o primește de la tine. Şi să știe că tu ești stăpânul.” Sophie întinde gâtul, prinde cu botul și limba pătrățelul de carne și se așază apoi liniștită pe bucata de cauciuc. ●

Bucureșteanul este o serie de articole săptămânale despre oameni și întâmplări din Capitală.