Bucureșteanul: Educația fizică

„Ai două furtunuri, din care țâșnești două jeturi de apă și le intersectezi la un anumit unghi. Scrie și investighează ce se întâmplă.” Cu astfel de probleme se joacă zilele astea Tudor Ciobanu, care pe 15 iulie s-a întors de la Olimpiada Internațională de Fizică, ținută la Copenhaga, cu medalia de argint – câștigată al doilea an consecutiv.

Peste o săptămână va fi în Taiwan, unde va concura la International Young Physicists Tournament, într-o echipă de cinci tineri fizicieni.

Tudor tocmai a trecut în clasa a XII-a și spune că pasiunea pentru fizică vine de la bunicul lui, care a fost profesor de fizică la liceu, dar pe care nu l-a cunoscut foarte bine fiindcă a murit când el avea șapte ani. „Când aveam nouă ani, am găsit un manual care era în biroul lui”, își amintește Tudor. Era manualul de fizică de clasa a VI-a, cu coperta albastru deschis pe care era desenată o rachetă, ceea ce l-a făcut să creadă atunci că o să învețe despre fizica rachetelor.

O profesoară de la Școala Generală nr. 150 i-a observat aplecarea spre fizică și dintr-a VII-a l-a îndrumat către olimpiade. Acum învață la Liceul Teoretic International de Informatică București, un liceu privat în care mulți olimpici sunt atrași și încurajați către performanțe școlare.

Tudor e mândru că părinții lui, ambii ingineri, i-au sprijinit pe el și sora lui mai mică, care e pasionată de balet și participă la concursuri internaționale. „S-au ocupat de mine, m-au îndrumat și chiar e importantă partea asta”, spune el. A făcut înot, tenis și baschet și toate se reflectă în constituția atletică, la cei 1,84 m înălțime. A făcut chiar și pian din clasa I până într-a III-a. Intr-a II-a a început să fie pasionat de matematică și a participat la concursul Cangurul, unde a ieșit primul pe școală la nivelul lui, apoi a fost la olimpiada de matematică și apoi a ajuns la fizică.

Chiar dacă e olimpic, Tudor nu stă tot timpul să studieze fizica. De patru ani joacă la Teatrul Vienez de Copii, unde repetă împreună cu 60 de copii din martie până în octombrie-noiembrie și apoi au câte 10 reprezentații la Teatrul Rapsodia, pe Lipscani. L-a jucat pe Lysander, în Visul unei nopți de vară, de Shakespeare, pe Argan, în Bolnavul închipuit, de Molière. Îi place teatrul și crede că l-a ajutat mult să își controleze emoțiile. Mai important este că teatrul și fizica nu interferează. „Norocul meu e că nu am nimic important pentru olimpiadă tocmai când e spectacolul”, spune Tudor.

Calificarea la olimpiada internațională de anul acesta nu l-a stresat așa tare, pentru că a fost aceeași materie și aceeași metodă de selecție ca anul trecut. N-a fost ca într-a X-a, când a trebuit să parcurgă și materiile din a XI-a și a XII-a. Dar n-a avut timp de citit (îi plac clasicii, Idiotul, Crimă și pedeapsă de Dostoievski, Anna Karenina de Tolstoi) sau de jucat pe calculator, pentru că s-a pregătit și pentru International Young Physicists Tournament. La competiția de la final de iulie va participa în echipă cu patru colegi și va trebui să rezolve 17 probleme ca cea cu furtunurile.

Se gîndește și la facultate, ar vrea să meargă la Princeton sau Harvard, facultățile pe care le aleg majoritatea olimpicilor. „Nu e până la urmă doar o școală”, spune el. „Sunt persoane care încă din anul I au primit deja oportunități de cercetare.” Cercetarea e direcția în care vrea să continue, poate pe fizica teoretică, care îi place mult, sau poate pe ceva mai aplicat, cum sunt nanotehnologiile. Oricum ar fi, vrea să se întoarcă în țară, căci cercetare poate să facă oriunde. ●

Bucureșteanul este o serie de articole săptămânale despre oameni și întâmplări din Capitală.