Bucureșteanul: Ela de la ghișeul 4

În Oficiul Poștal nr. 30, sursa de bună dispoziție e la ghișeul 4.

Dintre toate angajatele din Oficiul Poștal nr. 30, Elena Stroe, sau Ela, cum îi spun colegii, zâmbește cel mai mult. E la ghișeul numărul patru și vinde timbre, felicitări, se ocupă de corespondență, primește și trimite colete, în țară și în străinătate. Pe lângă toate operațiunile oricărui angajat de la ghișeu, Ela discută cu clienții, le zâmbește și încearcă să le facă ziua mai bună.

Ela are 42 de ani și din ‘90 lucrează în același oficiu, pe strada Glinka, în zona Floreasca. A terminat Liceul „Nicolae Bălcescu” din București, apoi a dat la ASE, la Facultatea de Relații Economice Internaționale, dar a picat. Dezamăgită, nu a vrut să mai încerce și s-a dus la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, unde a găsit un post liber la Poșta Română. A avut de ales între oficiul din Floreasca și cel de lângă Facultatea de Construcții și a ales Floreasca pentru că zona îi era cunoscută, locuise în Tei.

Acum, locuiește cu familia la casă, în Chitila, și schimbă trei autobuze până la serviciu. Are doi copii, un băiat în clasa a IV-a și o fată, într-a VII-a, și în fiecare zi se trezește la 07:00 pentru că băiatul începe orele de la 08:00. Pregătește micul dejun, îi verifică lecțiile și îl duce la școală. Pe drum, îl mai întreabă din lecția la istorie sau câteva cuvinte în engleză. Fiica ei vrea să rezolve problemele la matematică în fiecare seară cu mama, chiar dacă asta înseamnă că se culcă târziu. Copiii îi spun: „Dacă nu ai fi tu, mama, ce ne-am face?”. Şi ea le răspunde râzând: „Măi, ar trebui să mai gândiți și cu capul vostru”.

La muncă, Elei îi place cel mai mult să socializeze cu clienții. Crede că e important să fie răbdătoare și să își ajute clienții. „Nici mie nu îmi cade bine să merg la un magazin și vânzătoarea să aibă o expresie acră, pentru că data viitoare nu mai merg acolo.” Majoritatea clienților sunt oameni în vârstă și face ce poate pentru fiecare. De multe ori, după serviciu, mai merge prin zonă, pe la cei mai apropiați, și le cumpără pâine sau medicamente.

Toți o iubesc și, de ziua ei, îi aduc garoafe și ciocolată, sau îi mai dau din hainele vechi, pe care ea le apreciază pentru că sunt din materiale de calitate, care nu se mai găsesc azi în magazine. Uneori, îi trimit felicitări din vacanțe și ea face la fel. Are acasă un album plin cu felicitări de la clienți, din diferite locuri pe care le-au vizitat. „De la Disneyland sau Cascada Niagara, le arăt copiilor și le spun să se uite bine, că probabil nu o să ajungem acolo niciodată”.

Nu s-ar putea despărți de uniforma ei de serviciu, fusta cu cravata roșie, cu cămașa albastră, în dungi. Când nu are cravată la gât, parcă îi lipsește ceva. Are un client de la o firmă care îi spune „stewardesa” – „Ce face stewardesa? Câte zboruri avem azi?”. Ela poartă mereu o clămiță mică în păr, o floare colorată, ca să-i țină șuvițele mai scurte care cad din breton în partea dreaptă. Îi place să meargă la coafor, de-asta îi plac clientele mai în vârstă, adevărate doamne cu părul coafat și manichiură impecabilă.

Ela mai are momente în care „cade în butoiul cu melancolie”. Odată, s-a hotărât să nu mai vorbească cu clienții decât despre treburile de la ghișeu. Au trecut un client, doi, s-au uitat lung la ea, dar următorul s-a întors și a-ntrebat-o: „Sunteți bolnavă, doamnă ? Ce ați pățit azi ? Dacă nu îmi zâmbiți, eu nu mai vin aici”.

De atunci, se tot gândește cum e mai bine, să fie serioasă sau să fie așa cum vor clienții. Își dă seama că e mai bine dacă-i întâmpină veselă. În 23 de ani la Poșta Română, a acumulat multe întâmplări amuzante, dar preferata ei este gluma unui curier, care voia să trimită un colet. Când Ela i-a cerut pentru factură CUI-ul, codul unic de înregistrare, el i-a întins hârtia pe care erau scrise cifrele, în care împachetase un cui. Ela a râs și, de atunci, bărbatul aduce coletele numai la ghișeul patru de la Oficiul Poștal nr. 30.

Ar fi putut să se mute mai aproape de casă, dirigintele oficiului poștal din Chitila i-a propus să lucreze acolo, dar ea a refuzat. Îi place Bucureștiul și-n plus spune că nu e bine să ai serviciul peste stradă de casa ta. „Ce faci, mergi cu șorțul din bucătărie, traversezi și ajungi la serviciu? Nu se poate așa, trebuie să ieși, să mai treci printr-un parc, să mai vezi oamenii, te relaxezi.” ●

Bucureșteanul este o serie de articole săptămânale despre oameni și întâmplări din Capitală.