Bucureșteanul: Fata cu împletiturile

O pasiune de cămin

.

În noiembrie, Roxana Voicu a postat pe grupul de Facebook al studenților care locuiesc în căminul Moxa un colaj de opt fotografii cu coafuri: cocuri împletite, codițe împletite, bucle. Într-una era chiar ea, cu părul roșcat prins într-o împletitură romană, care-i contura fața.

Nu se lăuda, ci își oferea serviciile: „Acum că a venit perioada balurilor vă propun coafuri cu împletituri”, a scris. „Toate modelele din această poză sunt făcute de mine prietenelor mele pentru banchet. Deci dacă vă plac și aveți nevoie de o coafură nouă, modelul fiind în totalitate ales de voi, veniți în camera 617. Pot să fac orice model doriți. Numele meu este Voicu Roxana Andreea. Prețurile sunt studențești”.

Rox, cum îi spun prietenii, are 19 ani și e studentă în primul an la Finanțe-Bănci la Academia de Studii Economice. Încă nu și-a găsit nicio clientă în urma anunțului, dar continuă să-și folosească cele trei colege de cameră ca modele pentru împletit. Ştie întotdeauna cât de groase sau subțiri trebuie să fie cele trei șuvițe și care e locul fiecăreia în procesul de îmbinare, pe care îl încheie întotdeauna cu un elastic mic, subțire. O face pentru că-i place mult, pentru că-i aduce aminte de copilărie, pentru că împletiturile îi aduc aminte de feminitatea Elenei din Troia, pe care o adoră, și pentru că împletitul a devenit un laitmotiv în viața ei.

Rox s-a născut și a crescut în Ostroveni, județul Dolj, o comună de nici 6.000 de locuitori, la 60 de kilometri de Craiova. Când avea șase ani, mama ei, care avea un păr negru, bogat și lung până la șold, o punea să i-l împletească. Așa a învățat să facă codițe simple și spic. Îi plăcea pentru că venera părul lung al mamei și pentru că și mama era fericită când fiica o pieptăna și-i umbla prin păr cu mâinile mici, în timp ce se uitau la televizor. Când a ajuns la școală, a început să-și împletească singură părul lung până după umeri. Părinții ei au divorțat când avea 7 ani și jumătate, iar Rox și fratele ei mai mic au rămas să locuiască cu tata și nu au mai păstrat legătura cu mama.

Când a ajuns la liceu în Craiova, la Colegiul „Frații Buzești” – unde a dat ca să facă mai multă matematică –  pasiunea pentru împletit a revenit. Stătea la cămin și fetele din cameră erau nerăbdătoare să-i fie modele. A văzut pe internet fotografii cu vedete de la Hollywood, și-a imaginat cum sunt făcute împletiturile complicate și a exersat în cămin, pentru baluri, pentru ieșiri în oraș. Fetelor le plăcea pentru că se săturaseră de monotonia părului liber și voiau o schimbare.

În seara dinaintea banchetului dintr-a XII-a, în camera ei de cămin se strânseseră în jur de 15 fete. Un coc din împletituri, onduleuri, alte împletituri – așa a coafat vreo șapte colege de liceu. La un moment dat, în glumă, prietena ei cea mai bună, care se pricepe să penseze, i-a spus că atunci când vor ajunge în București, ar trebui să se apuce serios de găsit clienți, ca să-și strângă bani de „ieșit în club”. La facultate, au căutat în joacă, pe internet, anunțuri de saloane care caută personal.

Rox nu știe cum să-și ducă mai departe pasiunea. E devreme pentru o afacere; i-ar plăcea măcar să-și facă mâna, exersând cât mai mult, la prețuri studențești, adică „cât vrea să dea fiecare”.  Nu e săptămână în care să nu-și facă și trei împletituri. Pentru colege, face în medie trei împletituri într-o săptămână, dar are uneori și zile în care face mai mult de patru. Este încă într-o perioadă de începuturi – la facultate nu-i place atât de mult pe cât și-a imaginat, dar se simte în largul ei în organizația studențească în care s-a înscris, Asociația Studenților Economiști din România (ASER), unde învață marketing.

Spune că împletește nu pentru că o relaxează, ci pentru că o face să se concentreze. Când îi iese o împletitură rapidă, corectă, din mâini, e ca atunci când rezolvă un exercițiu. Îi ocupă timpul și i-a creat și un brand. La teambuildingul ASER din toamnă, fiecare a primit un bilețel cu numele unui coleg, cu sarcina de a-l descrie prin desen, pictură sau orice altă formă. Rox a primit o pictură cu o fată cu o coadă împletită-spic, pe care a lipit-o pe peretele de lângă patul de sus, în camera de cămin, alături de zeci de fotografii cu prietenii și familia. ●

Bucureșteanul este o serie de articole săptămânale despre oameni și întâmplări din Capitală.

5 comentarii la Bucureșteanul: Fata cu împletiturile

  1. și cum dăm de ea? eu exact asta căutam.

    1. Bună Andrada. Mă găsești pe facebook https://www.facebook.com/rox.voicu?ref=tn_tnmn, oricând ai nevoie.
      Aștept mesajul tău. 🙂

  2. Atunci cand exista, pasiunea va gasi o cale sa mearga mai departe. Proud of her!

  3. Felicitari, Rox!
    Articolul acesta ma face mandra ca te cunosc si de abia astept o ocazie pentru care sa iti solicit serviciile:)

  4. Pastreaza vie aceasta pasiune si vor veni in curand si satisfactiile financiare ca cele sufletesti le ai deja.felicitari pentru acest talent.

Comentariile sunt închise.