Bucureșteanul: Fetele de la haltere

În sala de haltere a clubului Olimpia București, discuri și bare de zeci de kilograme duduie pe dușumea, aruncate de sportivi după fiecare exercițiu. Zdrăngănitul fiarelor urmează ritmul repetărilor și seriilor și se împletește cu piesele lui Michael Jackson care răsună din telefonul antrenorului Adrian Ionescu.

Mădălina, Georgiana și Larisa, trei colege de liceu și de cameră, lucrează în liniște în jumătate de sală și nu-și ridică privirea către cei cinci băieți care se antrenează în cealaltă jumătate. Cu palmele îmbibate în magneziu, toate trei își înfășoară încheieturile cu bretele de pânză și fac genuflexiuni când cu 80, când cu 90 de kg. Cu bara de 15 kg în spate și picioarele depărtate, se apleacă până jos, fără să se uite una la cealaltă. Fixează câte un punct de pe pereții albastru deschis ca să se concentreze ca la concurs. Antrenorul le urmărește de la distanță și le întreabă din când în când câte serii au făcut, ca să verifice dacă au numărat corect. Fetele nu trișează niciodată. De trei ani de când vin la sală au învățat că în sportul ăsta concurează doar cu sine și n-au de ce să fure.

Doar Larisa Dincă, o șatenă slăbuță și zâmbăreață de 15 ani se mai plimbă pe lângă colege în pauzele dintre serii. E cea mai mică și cea mai jucăușă și ochii îi mai fug la masa de tenis din camera vecină. Antrenorul n-o lasă să mai joace tenis de masă pentru că nu se mai dă dusă din sală. În martie, cu câteva zile înainte de Cupa României, a jucat tenis de la 12, imediat după antrenamentul de dimineață, până la 5 când începea cel de după-amiază. Înainte de concurs a fost epuizată și emoțiile au copleșit-o. Cu Georgiana Curt pe primul loc și Mădălina Ciocan pe locul II la categoria 58 de kg, juniori feminin, fetele au fost aproape să ocupe tot podiumul, dar Larisa s-a clasat pe locul IV. Și-au promis că o să le iasă până la urmă și de-atunci Larisa nu s-a mai apropiat de masa de tenis. Vrea o medalie și trage tare la antrenamente pentru campionatul național de seniori de la sfârșitul lui aprilie.

Cele trei s-au cunoscut la centrul de plasament Sfântul Nicolae din sectorul 3 și au fost mereu ca niște surori, chiar dacă nu împărțeau aceeași familie. Profesorul de sport Lucian Buduroi le-a întâlnit în clădirea portocalie în formă de U alături de zeci de alți copii pe care încerca să-i disciplineze prin educație fizică. I-a dus pe rând la cluburi de înot, baschet, handbal și fotbal ca să le verifice aptitudinile și să-i îndrume spre sporturile cele mai potrivite personalității lor. Profesorul Buduroi a observat că la sporturile de echipă de multe ori apăreau certuri în teren și că nu toți copiii se simțeau în largul lor. Adesea se împărțeau în grupuri – „cartieriști” și „căminiști” – mai ales când cei care nu erau de la centru îi priveau diferit. Se entuziasmau câteva luni, cum s-a bucurat și Larisa când s-a apucat de fotbal, apoi se plictiseau sau se descurajau. Pentru că îl cunoștea pe antrenorul Adrian Ionescu și știa că e în căutare de copii pe care să-i pregătească pentru performanță la Olimpia, Buduroi a selectat trei fete și cinci băieți și le-a propus să-i înscrie la haltere. Le-a explicat că dacă vor fi buni, au șanse să se mute la club, să călătorească prin țară și prin lume pentru cantonamente și competiții. Băieții au fost încântați, dar Mădălina, Georgiana și Larisa nici nu voiau să audă. Colegii de centru le spuneau că o să ajungă bărbați, că o să rămână pitice, că ăsta nu e sport pentru fete. După aproape un an de muncă de lămurire, timp în care băieții începuseră deja să se antreneze zilnic, Buduroi le-a convins să meargă până la sală să vadă măcar despre ce e vorba.

Când au venit prima oară la sală în 2012, fetele s-au antrenat cu o coadă de mătură în loc de bară și chiar și așa li s-a părut greu. Le-a plăcut însă atmosfera, că nimeni nu s-a uitat urât că erau de la cămin, că antrenorul era prietenos și au decis să se întoarcă. Ionescu le-a explicat așa cum le explică și părinților reticenți că n-o să se transforme în bărbați, că riscul de accidentare e mult mai mic la haltere decât la sporturile de echipă unde ai contact direct cu adversarul, că e un mit că se vor opri din creștere. Vreme de câteva luni, în fiecare zi profesorul le lua de la școală și le aducea la antrenament. Când au lucrat prima oară cu bara de 15 kg pe umeri, se dezechilibrau și nici nu-și imaginau că doi ani mai târziu vor avea pereții dormitorului plini de medalii și că vor putea face genuflexiuni chiar și cu 100 de kilograme.

În 2013, antrenorul i-a spus lui Buduroi că fetele pot face performanță. Prinseseră tehnica repede, aveau viteză, coordonare și se deschiseseră. Învățaseră să asculte sfaturi, să nu mai răspundă cu „nu” la orice propunere, nu se mai supărau când greșeau, se împrieteniseră cu ceilalți sportivi. Mădălina și Georgiana obținuseră deja medalii de bronz și argint la campionatele naționale de juniori și tineret, după doar un an de antrenament, iar Larisa era mereu aproape de podium. Ca să continue să crească, aveau nevoie de două antrenamente pe zi, de un regim alimentar adecvat efortului și de odihnă. Cum centrul de plasament Sfântul Nicolae era în curs de închidere, iar copiii se transferau în apartamente de tip familial sau se încerca integrarea lor în familiile biologice, Buduroi a propus Direcției pentru Protecția Copilului un protocol de colaborare cu Olimpia și mutarea sportivilor la hotelul clubului. S-a convenit că suma pentru mâncarea și cazarea copiilor să fie împărțită egal între DGASPC și club. Pe parcurs, unii dintre băieți au renunțat, alții s-au înscris la școli de antrenori. Mădălina, Georgiana și Larisa au rămas la Olimpia și în 2014 au obținut toate trei medalii de aur, argint și bronz la competițiile naționale. Vara au plecat în cantonament cu lotul olimpic de haltere și au fost luate în vizor pentru o viitoare selecție.

Fetele acceptă programul monoton cu antrenament dimineața, teme la prânz, antrenament după amiaza,ore fixe de masă și somn, cu gândul la Irina Lepșa – vicecampioană europeană și mândria clubului Olimpia – și la competițiile internaționale la care dacă ar lua medalii de aur ar putea primi o rentă viageră din partea Ministerului Tineretului și Sportului. Toate trei se luptă anul ăsta să ajungă la baremul competițiilor europene și-n 2016 să înceapă să concureze internațional. Au reușit deja în sală de câteva ori să smulgă 80 de kg și să arunce 100, dar important e să mențină performanța ca s-o demonstreze și în concursuri. Direcția încearcă să găsească sponsorizări ca să le premieze rezultatele, dar reușește în cel mai bun caz o dată sau de două ori pe an, iar banii îi investesc de obicei în echipament sportiv. Ghetele de haltere sunt scumpe (minim $150), se comandă din străinătate, se găsesc greu și se strică după un an-doi. Ca să susțină presiunea sutelor de kilograme, au tălpi de lemn, dar pielea cedează și crapă. Ghetele fetelor mai rezistă maxim până la vară.

Pentru că protocolul cu clubul Olimpia a dat rezultate, Buduroi își dorește să extindă inițiativa și să selecteze copii și de la asistenții maternali din sectorul 3. Crede că sportul îi disciplinează, le crește încrederea în sine și le dă puterea să se gândească la viitor, să-și facă planuri, să-și seteze obiective. Partea cea mai grea e să-i convingi să încerce, să-i încurajezi că se descurcă, apoi, dacă au calități și le place, încep să-și croiască singuri drumul. Crede că halterele sunt potrivite mai ales pentru tinerii cu probleme de disciplină sau de încredere în sine. „Muncesc cu bara pentru rezultatul lor. Trag ca să-și depășească propria performanță”, spune Buduroi. După ce-ai crescut într-un mediu în care totul era la comun și te-ai ghidat după o mentalitate de grup, un sport individual te învață să te cunoști, să te evaluezi și să gândești pentru tine. Ruperea de mediul cu un supraveghetor angajat, aduce independență. La club fetele își fac singure ordine, își spală hainele, merg la liceu și se culcă devreme fără să le bată nimeni la cap. În plus, prin sport au învățat să fie mândre de ele, cum i s-a întâmplat Georgianei în martie când a ieșit campioană la juniori și mama ei (cu care nu ținea legătura până acum doi ani) a venit pentru prima oară s-o vadă concurând; cum se mai amuză Larisa când se ia la întrecere la skandenberg cu colegii de clasă și-i dovedește; cum s-a simțit Mădălina când la o festivitate de premiere de la DGASPC a primit o placă de îndreptat părul, exact ce-i spusese profesorului Buduroi că-și dorește cel mai mult.

După antrenamentul de după-amiază care durează o oră, fetele se îndreaptă lent spre dormitorul pe care îl împart în complexul Olimpia din șoseaua Iancului, fac duș, își pun colanții și tricourile la spălat, mănâncă de seară și se întind în pat. În spatele ușii pe care au desenat o bară cu greutăți, s-au semnat și au scris „Interzis băieți!”, uneori se mai uită la Violetta pe Disney Channel, alteori ascultă muzică și dansează, dar de cele mai multe ori adorm obosite. ●

Bucureșteanul, o serie de articole despre oameni și întâmplări din Capitală, este o rubrică susținută de prietenii de la Intercapital Invest și din donații strânse în cadrul proiectului Big Lunch. Poți citi despre alți bucureșteni în arhiva rubricii.