Bucureșteanul: Grădină pentru copii

Un grup de inițiativă îndrumat de Asociația Românǎ de Permaculturǎ a amenajat de la zero o grǎdinǎ pe un teren nefolosit al SOS Satele Copiilor.

Antonio și Alin, doi bǎieței gǎzduiți de SOS Satele Copiilor, o organizație internaționalǎ care se ocupǎ de copii orfani, abandonați sau neglijați, stăteau aplecați deasupra unei arii neregulate de pǎmânt, în formǎ de gaurǎ de cheie, înconjuratǎ de plǎci cǎrǎmizii, rotunjite la vârf.

–          Şi asta lipicioasă ce e?

–           E sânziană, le-a răspuns Tudor, un tip de 26 ani, cu șapcă și ochelari cu lentile heliomate, care le explica și cum să separe buruienile de plantele folositoare.

În sâmbăta aceea călduroasă de la finele lui mai, o mână de oameni mișunau printr-o grădină amenajată în perimetrul satului SOS Satele Copiilor, în spatele clǎdirilor de sticlǎ din Pipera. Şapte voluntari au tǎiat iarba și au smuls buruienile care invadaserǎ grǎdina dupǎ ploile abundente, au adunat salata și ridichiile deja coapte și le-au împǎrțit copiilor din sat.  Împreunǎ cu ei, au plantat varzǎ, ardei și roșii pe suprafețele rǎmase libere.

Tudor Petruțiu este absolvent de Horticulturǎ și membru al Asociației Române de Permaculturǎ (ARP), ONG cu sediul în Cluj. Conștient de efectele nefavorabile pe care agricultura tradiționalǎ le are asupra solului, și din dorința de avea și o altǎ perspectivǎ fațǎ de cea oferitǎ la facultate, Tudor a început sǎ se documenteze despre agricultura ecologicǎ și a ajuns la permaculturǎ. Mai multe a reușit sǎ învețe și sǎ punǎ în practicǎ, la un curs ținut de un profesor francez, în Bistrița.

Permacultura are rolul de a proteja și de a contribui la regenerarea mediului natural, iar grǎdinile organizate pe baza principiilor ei urmǎresc să creeze modele inspirate de ecosistemele naturale, „care sǎ se dezvolte prin auto-reglare, cu un input cât mai mic, și cu un output cât mai mare”, așa cum explicǎ Tudor.

Nu se recomandǎ sǎpatul, ca în grǎdinǎritul clasic, pentru a evita perturbarea echilibrului solului, ci se acoperǎ pământul cu mulci (un strat de paie, frunze și alte resturi vegetale), care pǎstreazǎ umiditatea, împiedicǎ creșterea buruienilor și, prin descompunere, asigurǎ substanțele nutritive necesare plantelor. În  permaculturǎ se ține cont și de proprietǎțile plantelor companion, care se pot sprijini reciproc în combaterea dǎunǎtorilor, sau pentru a crește producția. De exemplu, plantele cu miros puternic (ceapa sau prazul) se planteazǎ lângǎ morcovi, care sunt vulnerabili la insecte, pentru cǎ le vor masca mirosul și îi vor proteja.

Cu fonduri obținute prin Programul de Cooperare Elvețiano-Român, ARP a desfǎșurat, în perioada iulie 2013 – iunie 2014, un proiect prin care a organizat grădini pe principiile permaculturii în București, Iași, Brașov, Cluj, Napoca și Timișoara. Rolul principal al celor cinci membrii ARP implicați în proiect, care, în prezent, se ocupǎ, în Cluj, de douǎ grǎdini comunitare și douǎ grǎdini în școli, a fost acela de a coaliza grupuri locale de inițiativǎ și de a încuraja localnicii cu intenții și valori comune să se cunoască și să lucreze împreună.

În urma mesajelor trimise la asociațiile de mediu, pe diverse grupuri de profil sau pe Facebook, la prima sesiune de informare, ținutǎ în 27 septembrie, în București, s-au înscris cam 50 de oameni. Cei din asociație le-au povestit despre intenția lor: să formeze, prin instruire teoretică și sesiuni practice, un grup care să amenajeze o grădină într-un spațiu public. Dupǎ a doua sesiune, unde s-a vorbit despre designul de permacultură, au rămas în jur de 20 de oameni cu vârste cuprinse între 20 și 45 de ani, care veneau din medii diferite – arhitecți, peisagiști, IT-iști, profesori, persoane din domeniul medical.

Ei se gândeau inițial să amenajeze o grădină pentru un bloc, o școală sau o biserică, dar, pentru că timpul trecea și nu reușeau sǎ gǎseascǎ un spațiu potrivit, unul dintre membrii grupului a vorbit cu directoarea SOS Satele Copiilor, organizație cu care mai colaborase în trecut, când obișnuia sǎ scoatǎ copiii la pescuit de 1 iunie.

SOS Satele Copiilor este o organizație internaționalǎ cu activitate în 133 de țǎri. În România existǎ trei astfel de sate – în București, Sibiu și Bacǎu –, iar cel din București include  un complex de 11 case, în care grupuri de pânǎ la șapte copii locuiesc împreunǎ cu mame sociale.

Voluntarii au mers, în iarnǎ, sǎ vadǎ terenul încǎ acoperit de zǎpadǎ, un fel de groapă de gunoi a unui fost șantier, a cǎrei singurǎ utilitate era cǎ servea drept spațiu de joacǎ al unuia dintre câinii din sat. Au hotǎrât sǎ toaleteze salcâmul mare din mijlocul grǎdinii și puieții care acopereau aproape toatǎ grǎdina, pentru cǎ ar fi umbrit locul, și au îndepǎrtat dalele din beton abandonate pe teren. Încet, încet, au tranformat terenul împânzit cu cǎrǎmidǎ, plastic, țiglǎ sau metal, pânǎ la 10 centrimetri adâncime, într-un teren gata sǎ fie cultivat.

La designul grădinii au ținut cont de orientarea terenului pe direcția N-S și de însorire. Dupǎ confruntarea și refacerea mai multor planuri, grupul de inițiativǎ, care includea și membrii ai Asociației Peisagiștilor din România, a ales planul lui Adrian Ciorgovean, un tip de 28 de ani, specializat în design interior, care a crescut în Blaj, aproape de pǎmânt și care, odatǎ venit în București, a simțit cǎ îi lipsește apropierea de naturǎ și hrana gustoasǎ de acasǎ.

Pe 15 februarie, voluntarii s-au întâlnit cu copiii, cu care au vorbit despre importanța hranei sǎnǎtoase. Mai târziu, au plantat, în 100 de pahare și douǎ jardiniere pe care copiii le-au luat acasǎ, semințe ce urmau sǎ fie folosite ca rǎsaduri: ridichi, roșii, ardei. Pe parcursul proiectului, copiii le-au dat o mânǎ de ajutor celor cinci voluntarir care au venit constant la grǎdinǎ. Au smuls buruieni, au plantat, au udat grǎdina și au învǎțat activ cum sǎ recunoascǎ și sǎ îngrijeascǎ plantele, primind legume drept recompensǎ pentru munca lor.

Grǎdina nu respectă în totalitate principiile permaculturii, ci include un amalgam de construcții, pentru a afla care dintre ele ar oferi o producție mai bunǎ: Un keyhole garden, o suprafațǎ sub formǎ de gaurǎ de cheie, înconjuratǎ de plǎci joase, care reduce spațiul ocupat de poteci. O spiralǎ, cu lǎțime mai micǎ de un metru, îngrǎditǎ de nuiele împletite. Un Hügelkultur, o piramidǎ, cu lǎțimea de un metru și înǎlțimea de aproximativ 80 de cm, în care s-au îngropat lemn și compost, ce rețin apa și oferǎ nutrienți. Pentru a folosi și terenul din pantǎ, l-au terasat, și au plantat cartofi. Pe patru straturi înălțate la vreo 30 de cm – un strat de cartoane, un strat de pǎmânt, un strat de paie și încǎ un strat de pǎmânt mai fertil – au plantat spanac, lobodǎ, ceapǎ, ridichi, rucola,salatǎ.

Copiii merg la grǎdinǎ mai ales pentru a-i însoți pe cei din grupul de inițiativǎ și au perceput munca mai degrabǎ ca pe o joacǎ. Proiectul i-a pus, însǎ, în contact cu ideea de a-ți crește propria hranǎ, „pe care dacǎ o sǎ-l reia când vor crește, vor avea deja un insight”, explicǎ Adrian, care, pe plan personal, considerǎ cǎ proiectul i-a dat prilejul de a învǎța principii de bazǎ în ale gradinǎritului și de a se rupe de ritmul urban prea alert.

„Eu îmi doresc sǎ mai adunǎm oameni în jurul nostru,” spune el, „sǎ facem mai multe echipe în timp, sǎ dezvoltam și alte proiecte similare”, fie cǎ este vorba despre „grǎdini particulare, loturi din fața blocurilor neutilizate, grǎdini pe terase de clǎdiri sau parcele din intersecție”.

În grǎdina din Pipera, plantele de primǎvarǎ au fost înlocuite cu conopidǎ, sfeclǎ, roșii, castraveți, vinete sau varzǎ, pe care voluntarii încearcǎ sǎ le ude cât mai des și care sunt aproape coapte, acum, în august. Grǎdina va continua, cu actualii voluntari, pânǎ la 1 octombrie și va avea sprijinul lor și din primǎvarǎ, pentru plantǎri sau dezvoltarea designului existent, iar ARP este în cǎutare de noi voluntari care sǎ ducǎ proiectul mai departe. ●

Bucureșteanul este o serie de articole despre oameni și întâmplări din Capitală.