Bucureşteanul în mişcare
Pentru festivalul Texte în mișcare organizat între 18 și 21 aprilie, Institutul francez de la București i-a propus…
Pentru festivalul Texte în mișcare organizat între 18 și 21 aprilie, Institutul francez de la București i-a propus actorului francez Arnaud Bichon să efectueze un spectacol-lectură pe baza articolelor din seria Bucureșteanul.
Iată câteva gânduri ale lui Bichon legate de texte, abordarea artistică și felul în care le va juca.
Am fost în primul rând plăcut surprins de stilul editorial: articolele mi-au dat impresia unor monografii antropologice – trasează portrete într-un mod informativ, foarte obiectiv, punctate din când în când cu câteva fraze subiective.
Mi-a plăcut apoi tonul lor. Deși fiecare personaj a trecut sau trece prin dificultăți – în a-și găsi un job, acumularea mai multor locuri de muncă etc. –, toate au dat dovada unor resurse proprii inepuizabile. Un francez nu ar reacționa la fel și și-ar deplânge foarte mult situația.
Perspectiva adoptată în fața greutăților este diferită: oameni care au trebuit la un moment dat să renunțe la visele lor au mers mai departe, și-au găsit o altă cale, s-au descurcat. Cititorul nu simte deloc frustrarea protagoniștilor din spatele acestor alegeri, deși cu siguranță există, de parcă personajele au ales de fiecare dată să trăiască și să profite de momentul prezent. E o atitudine demnă pe care am regăsit-o încă din primele mele vizite la București.
Ca cititor te atașezi ușor de fiecare dintre ele și poate că te și poți regăsi în unele portrete. Câteodată îmi zic că aș fi putut fi în locul unora dintre ei, sau poate că i-am și întâlnit în București pe unii dintre ei.
Obiectivitatea articolelor și optimismul pe care îl transmit, la fel ca și felul românilor de a se bucura de viață, mă determină să pregătesc o lectură ritmată. Voi folosi frazele scurte, informative pentru a da ritm și bucurie performace-ului.
* Interpretarea textelor din Bucureșteanul va avea loc joi, 18 aprilie, de la ora 19:00
S-ar putea să-ți mai placă:
Mini-povești de iubire în carantină
Cititorii povestesc cum le schimbă carantina relațiile de cuplu.
[24/7] CONCORDIA: Din centrul de plasament, pe propriile picioare
Cum menții vânzările într-o afacere menită să ajute tinerii defavorizați să-și construiască un viitor.
Bucureșteanul: Steagul Erasmus
Prima petrecere oficială a celor 350 de studenți Erasmus din București.