Bucureșteanul: Magicianul poveștilor
Marian Râlea e Magician și în prag de Crăciun, și de ziua lui, și pe stradă, într-o zi obișnuită.
Marian Râlea joacă rolul de Magician nu doar duminica, ci și în prag de Crăciun, și de ziua lui, și pe stradă, într-o zi obișnuită.
„Cine vrea să fie brăduț?”
În Sala Media a Teatrului Național București, peste 30 de copii până în șapte-opt ani așteaptă să devină actori în povestea bradului de Crăciun.
„Eu! Eu! Eu!”, răspund în cor.
Ghemuiți pe jos sau în scaunele din primul rând, se uită cu ochii mari la bărbatul înalt, îmbrăcat în tonuri aprinse de galben și verde, care le răspunde cu voce cântată.
„Stați puțiiin, o să fiți altcevaaa.”
E o voce pe care părinții din sală o știu de peste 20 de ani, de când Marian Râlea era Magicianul de la Abracadabra, emisiune TV cult a anilor ‘90. Copiii de atunci au crescut, dar încă îl strigă Magi pe stradă, îl strâng în brațe și îl privesc cu drag, ca și cum l-ar cunoaște. „Sunt convins că ne cunoaștem”, spune Râlea. „Eu nu i-am văzut niciodată, dar intrând în casa lor duminică de duminică, am devenit prietenii părinților de acum.”
După ce Abracadabra s-a încheiat în 2001, Râlea a continuat să creeze povești cu și pentru cei mici. În același an, a înființat Fundația Abracadabra, sub umbrela căreia desfășoară evenimente și spectacole în parcuri, piețe medievale sau festivaluri din țară. Iar duminica se întâlnește cu spectatorii la Teatrul Național pentru Copii, unde îi ghidează să descopere povești românești mai puțin cunoscute, ca cele ale florilor, arborilor și animalelor sau tradițiilor de Sfântul Andrei, dar și povești celebre ca Ursul păcălit de vulpe, Fata babei și fata moșneagului sau Punguța cu doi bani. A ales să nu meargă în școli, cum fac alți colegi actori, pentru că a vrut să-i învețe pe copii de mici drumul spre teatru.
Nevoia de povești a stat în spatele succesului Abracadabra, crede Râlea, și tot ea l-a apropiat de actorie. În copilăria petrecută în Brașov, la poalele munților, imita toate personajele din filme, se imagina cavaler și se lupta cu armate întregi. Din emisiunile și spectacolele pentru copii cu care a crescut, ca Daniela și Așchiuță, în care actrița Daniela Anencov dădea viață unei păpuși de lemn, sau Aventurile baronului Münchhausen, a învățat că poveștile sunt importante pentru ce rămâne în mintea și sufletul celor mici.
Spectacolele interactive îi învață, mai ales pe cei emotivi, să-și înfrângă emoțiile, așa cum personajele bune le înving pe cele rele, și să plece de pe scenă cu mai mult curaj. Iar el a învățat de la ei cum să fie mai sincer și mai liber pe scenă, și a folosit asta și în construcția personajelor pe care le-a jucat de-a lungul anilor, printre care Bufonul din Regele Lear, Porfiri din Crimă și Pedeapsă și Sașa Savaliev din Îngropați-mă pe după plintă, rol care i-a adus o nominalizare la Premiile UNITER.
Pentru Râlea, Magicianul e tot un rol, un personaj pe care îl joacă. Doar că e un personaj la care nu s-a gândit mult înainte, care s-a construit în timp, oarecum inconștient. Și-a propus doar, dacă nu poate fi un magician prestidigitator, să fie un magician al poveștilor. „Dacă cei mici nu-l acceptau, personajul nu exista. Ei m-au vrut, ei m-au născut, de fapt.”
Cu ei a construit, acum o săptămână, povestea bradului, o poveste populară românească. Întâi i-a adus pe toți pe scenă să se prezinte, să facă o piruetă și o mișcare de dans pe muzica din perioada Abracadabra. Apoi le-a împărțit rolurile: bradul, tatăl unui băiețel bolnav, plecat în pădure după vreascuri („Adună-le de pe jos”, i-a spus arâtând spre podeaua verde goală, „nu le vezi?”), veverițele și iepurașii care l-au ajutat să ducă pomul acasă. În timp ce le povestea în microfon cum mierea adusă de urs, jucat de unicul lui ajutor în ziua aia, un clovn, a devenit beteală, iar un fulg aterizat în vârf s-a preschimbat în stea, cei mici au împodobit un brad artificial, un pic mai mare decât ei, cu globuri găsite într-un colț al scenei. Când bradul a ajuns în casa bărbatului, fiul lui s-a făcut bine. „Și de asta”, a concluzionat Magi, „e bine să avem măcar câteva crengi de brad în casă.”
Râlea nu și-a împodobit încă bradul, crede c-o s-o facă pe 23. Locuiește în București – „casa meseriei mele” – din timpul facultății, dar tot la Brașov se simte acasă, și speră să ajungă câteva zile și acolo. Până atunci, mai are spectacole și evenimente la care e invitat, destul de multe în perioada asta. Pe 20, chiar în ziua în care a împlinit 57 de ani, a fost la un concurs de împodobit pomi la Magazinul de brazi din Obor, azi dimineață a avut ultimul spectacol cu Teatrul Național pentru Copii înainte de vacanță, apoi a plecat spre Sibiu să închidă un festival pentru copii organizat de Teatrul GONG. Și în Ajun trebuie să fie neapărat în București, „dar nu pot să spun mai multe”, zâmbește complice.
La finalul poveștii de duminica trecută, le-a dat tuturor participanților baghete fermecate, bomboane și moși colorați, spunându-le blând: „Ați devenit cu toții eroi de poveste, ați văzut?” Copiii l-au urmărit și în foaier, unde au făcut poze și i-au cerut autografe pe afișe, pe CD-uri de pe vremea Abracadabra ce puteau fi cumpărate la ieșire, sau pe căciuli de Moș.
„Du-te și vorbește cu el, hai!”, l-a împins de la spate o mamă pe băiatul care a jucat unul din rolurile principale. Timid, puștiul brunet s-a apropiat, l-a tras pe Magician de vesta verde, și i-a urat Sărbători fericite! ●
Bucureșteanul, o serie de articole despre oameni și întâmplări din Capitală, este o rubrică susținută de prietenii de la Intercapital Invest și din donații strânse în cadrul proiectului Big Lunch. Poți citi despre alți bucureșteni în arhiva rubricii.
1 comentarii la Bucureșteanul: Magicianul poveștilor
Comentariile sunt închise.
S-ar putea să-ți mai placă:
Bucureșteanul: Bucurie cu gust de socata
Un arhitect își caută libertatea în florile de soc.
[Interviu] Regizoarea Tatjana Bozic, despre documentar și autodocumentare
În documentarul „Happily Ever After”, Tatjana Bozic revine la foști iubiți pentru a înțelege unde a greșit în…
[EduDoR] Avem o lege, ce facem cu ea?
Elevii dislexici nu au nevoie de o curriculă simplificată și, uneori, nici de profesori de sprijin, pentru că…
ce frumos, foarte dragut, mia incantat ziua acest articol