Bucureşteanul: Mărţişoreasa

Andreea Ciucă e senină ca ziua. De trei ani de când vine la târgul de mărțișoare de la Muzeul Țăranului Român a învățat câteva lucruri despre vânzare. Ia-ți cort și leagă totul bine: dușmanii numărul unu sunt vântul și ploaia. Pune prețurile la vedere, fiindcă oamenii nu se prea opresc să întrebe cât costă – se gândesc că e scump. Intră-n vorbă cu ei, mai fă o glumă, mai destinde atmosfera, că dacă te văd încruntat, normal că se încruntă și ei și nu cumpără. Și, în esență, fii optimist.

E 1 martie, trecut de ora 11. Andreea a venit echipată cu maiou, pulover făcut de ea, eșarfă și o haină neagră din fâș, până la genunchi. Pe sub blugi, are dresuri groase, șosetele sunt lungi, din lână, și-n picioare are cizme UGG. E norocoasă astăzi: deși vântul vâjâie de saltă picioarele cortului, a ieșit soarele și bate chiar spre taraba ei, aflată cam la mijlocul curții, la doi pași de standul cu kürtős kalács.

Andreea a terminat de aranjat și rearanjat pe masă și pe șevalet mărțișoarele-broșe croșetate – flori, fluturi, fundițe, buchete de trandafiri, monstruleți (prospăturile de anul ăsta), gentuțele („astea cu lanț sunt de pițipoancă”) și cerceii lungi din mărgele minuscule.

De un picior al cortului portocaliu a agățat alte genți croșetate, mai mari. La una în care încape lejer o carte mai mare lucrează cam o săptămână, de-asta o dă cu 100 de lei. La mărțișoare tot lucrează de la Crăciun. Cu cele rămase din anii trecuți, să tot fi avut vreo 1.000 la începutul târgului. Taxa de participare a fost de 75 de lei pe cinci zile. Pentru ea, o zi bună înseamnă minimum 500 de lei. Cel mai mult de până acum a făcut pe 28 februarie – 1.000 de lei.

Cere pe majoritatea mărțișoarelor între 3 și 5 lei și vânzarea a luat-o deja din loc. Un tip a luat două fundițe – una roșie cu alb, cealaltă albă cu roșu – pentru colegele de birou. Altul a cumpărat de 38 de lei.

Alții sunt mai ghinioniști. Vecinul din dreapta, de exemplu, n-a vândut aproape nimic. Își soarbe cafeaua, nervos pe clienții care află că mărțișoarele pictate pe piele costă 5 lei și trec mai departe; nervos pe munca-n zadar a fetei care le-a făcut; nervos pe vântul care bate ca la balamuc.

Două femei în vârstă se opresc și admiră buchetele croșetate ale Andreei.

„Eu le fac pe toate”, le spune.

„Nu cred”, zice una, cochetă și cu părul alb.

„De ce n-o crezi, mă?”, intervine cealaltă, cu ochelari mari de soare la ochi.

Doamna cochetă e reticentă; are nepoate și niciuna nu se pricepe la așa ceva.

La 33 de ani, Andreea nu e angajata nimănui. Locuiește în Snagov cu soțul, mecanic auto, și cu cele două fete ale lor – una, de patru ani, cea mare, de opt.

A lucrat vreo trei ani într-o firmă după ce a terminat facultatea de management, dar până la urmă tot spre ceva artistic a tras-o viața, că doar făcuse liceul Tonitza. De bijuterii s-a apucat acum vreo opt ani, mai întâi pentru ea, apoi pentru alții. De croșetat s-a reapucat acum vreo cinci, când și-a amintit cum o punea bunica în copilărie s-o ajute la făcut ciorapi și mănuși. Nu i-a luat mult să-și recapete îndemânarea, iar acum lucrează inclusiv bolerouri și costume de baie, ba chiar și zgărzi pentru câini.

Le vinde pe toate sub numele de Redacaju. Redacaju vine de la canisa din care sunt setterii ei irlandezi. Andreea a primit acum 14 ani de la mama ei o cățea care, deși ținută mai mult în apartamentul cu trei camere în care locuiau pe atunci, s-a dovedit un câine excelent de vânătoare. Așa că Andreea s-a apucat să crească și câini (are doi la crescător, în Austria). Pe lângă asta, face graphic design și fotografii (o parte la nunți și botezuri). Visul ei de un an e să-și ia un obiectiv care costă vreo 10.000 de lei, cu care să poată fotografia, de exemplu, animale sălbatice de la ditai distanța.

Mai are până acolo, dar, cu puțin ajutor de la mărțișoarele de anul ăsta, va fi cu un pas mai aproape. ●

Bucureșteanul este o serie de articole săptămânale despre oameni și întâmplări din Capitală.