Bucureşteanul: Medicinista

Daniela Ilașcu, o șatenă cu ochi verzi și pistrui, vorbește repede și are tot timpul multe pe cap. Are 22 de ani și trece în anul IV la Medicină. Vara care tocmai a trecut și-a împărțit-o între practica la Institutul Fundeni, caravane în sate ca să le vorbească oamenilor despre prevenirea tuberculozei, o tabără la mare pentru studenți la medicină.

Să fie medic a fost un vis din copilărie, o încânta că e o meserie prin care poate să ajute. Însă, până într-a XII-a, când s-a apucat serios de învățat pentru admitere, și copilăria, și adolescența i-au fost ocupate de patinajul de viteză. Pe la 8-9 ani, făcea deja dansuri sportive și, la deschiderea patinoarului din Galați, mama i-a spus încântată: „Ia uite ce patinatori drăguți! Nu vrei să faci și tu asta?”. Șase luni a făcut și asta și dansuri sportive: se ducea la școală, termina la prânz, își făcea temele, pe la 15:00 alerga la antrenamentul de patinaj, la 18:00 fugea la dansuri, iar după continua acasă cu temele pentru a doua zi, la cursuri.

Ce începuse ca o activitate drăguță care-i plăcea mamei a devenit curând antrenament de performanță. Într-a IX-a, Daniela a ajuns în lotul național de junioare, alături de alte două fete, una din Cluj și una din Ploiești și au început să meargă la competiții în afară, chiar și la campionate mondiale. (Cel mai bun rezultat a fost la campionatul din Rusia, în 2010, când au obținut cel mai bun timp, 3 minute și 23 de secunde la proba de urmărire pe echipe.

Îi plăcea sportul pentru că la antrenamente era distractiv, învățase cum să-și ajute coechipierele, cum să tragă una de cealaltă. Dar cel mai mult o atrăgea euforia când patina pe gheață: „viteza, senzația de multă lume, de a merge prin aglomerație la antrenamente”.

În liceu, un medic de la București care i-a făcut o electrocardiogramă i-a găsit o posibilă problemă la inimă care i-ar fi putut cauza tulburări de ritm. A hotărât să-i pună un holter EKG – un dispozitiv care înregistrează ritmul inimii în timpul activităților de zi cu zi – și să o consulte la fiecare șase luni. Când se ducea la control la Fundeni stătea uneori pe holuri să urmărească interacțiunea doctorilor cu pacienții și le spunea medicilor rezidenți că peste câțiva ani și ea va deveni doctor. A început timid să se gândească la cardiologie ca la o posibilă specializare.

După vacanța de primăvară dintr-a XII-a, când a participat la o ultimă competiție de patinaj, s-a apucat de învățat pentru bacalaureat și admiterea la Medicină. E o facultate aglomerată, cu sute de pagini de învățat la examene, dar îi place și cumva a reușit să se aglomereze constructiv și cu altele. În anul I s-a înscris în Societatea Studenților în Medicină din București – se duce prin sate să consulte oameni care nu au acces la spitale, prin licee să vorbească despre prevenirea tuberculozei (De doi ani coordonează proiectul „Împreună învingem tuberculoza”; un proiect important pentru organizație mai ales că, la noi, se îmbolnăvesc anual de tuberculoză peste 20.000 de persoane). Sunt toate proiecte care-i dau bucurii, cum a fost, vara asta, cel de la Araci, o comună din județul Brașov, unde a întrebat oamenii ce simptome au, ce boli au avut în trecut. În tren spre București a sunat-o bucuroasă pe mama să-i spună că tocmai ce a făcut pentru pentru prima oară o anamneză (termenul medical folosit atunci când medicul consultă pacientul întrebându-l de simptome și istoricul medical).

A surprins-o când vara asta, la Institutul Clinic Fundeni, au recunoscut-o niște medici de pe vremea când venea la control la cardiologie. Îi place mult specializarea, dar încă nu știe ce să aleagă între cardiologie și chirurgie cardiovasculară. Îi place să vorbească cu pacienții, dar și să fie în sala de operație. Într-o zi, o bătrână abia aflase că are probleme serioase la inimă, avea amețeli, hemoglobina îi ieșise mică, și medicii o trimiteau la diverse cabinete pentru mai multe analize. Danielei i-a părut rău de ea că e singură și a ajutat-o să se plimbe de la un cabinet la altul, chiar dacă a pierdut în acea zi alte cazuri cu boli mai rare, din care avea de învățat mai multe.

Mai are trei ani să se decidă ce fel de medic va deveni. Ce știe sigur e că atunci vrea să-și aducă aminte de ce crede acum: „pacientul nu e o mașinărie care s-a stricat și trebuie să o tratezi ci un om care suferă, care are probleme”.

Bucureșteanul este o serie de articole săptămânale despre oameni și întâmplări din Capitală.