Bucureşteanul: Noile dansuri orientale

Andreea Bonea își lasă geanta Desigual și rucsacul pe o masă dintr-o sală goală de dans, și-și pune la gât un badge pe care și-a scris prenumele. Cerceii ei sunt niște arabescuri tribale de culoarea fildeșului. Poartă pantaloni negri, evazați, despicați în lateral, în lungul cărora atârnă aripile unei fuste asimetrice. Are 34 de ani, dar nemachiată și cu părul împletit în două cozi groase, arată de cel mult 30.

E trecut de prânz în prima zi din noiembrie, iar ea abia a venit de acasă, unde e bebelușul ei de o lună, la centrul cultural ArCuB, unde trebuie să-și intre rapid în rolul de organizator.

La ora 14 va începe primul workshop din cadrul Tribal Fest Bucharest, un festival pe care Andreea a știut că vrea să-l organizeze încă de când s-a mutat înapoi în România acum un an jumate. Tribal Fusion, tipul de dans pe care încearcă să-l promoveze festivalul, îmbină dansul oriental cu cele mai diferite stiluri – flamenco, hip-hop, breakdance –, și a fost dezvoltat în San Francisco, unde l-a descoperit și Andreea. Miza ei e acum să le prezinte românilor această formă de dans pe care a ajuns, într-un fel, s-o practice din pură întâmplare.

Născută și crescută în București, Andreea a făcut grădinița și școala germană și, spune ea, mai toate joburile bune pe care le-a avut vreodată le-a primit datorită germanei.

De la 14 ani a făcut traduceri, îndemnată de părinții care au vrut s-o învețe să fie pe picioarele ei. A dat la Drept și nu la Teatru, cum își dorea, din același pragmatism părintesc. „Ai mei au zis: «exclus, o să împingi tava într-un rol și n-o să ai bani. Trebuie să fii independentă.»”

La facultate, s-a prins rapid că poate fenta cursurile plictisitoare și examenele și că, dacă vrea experiență și bani, trebuie să înceapă să lucreze cât mai repede. Din job în job, a ajuns ca la 23 de ani să lucreze chiar și 13 ore pe zi pentru o firmă austriacă de avocatură. Urcase în ierarhie, dar nu-i plăcea aproape nimic din ce făcea. Cum și-a dat definitivatul, s-a mutat în Silicon Valley, unde era și prietenul ei de atunci. La nici două luni, a găsit un job la Google, care aveau nevoie de un vorbitor de germană pentru un proiect al lor.

În State, a descoperit Andreea, viața nu era numai despre serviciu, iar timpul liber nu se petrecea numai cu prietenii, în oraș, vorbind la nesfârșit despre aceleași lucruri. Și-a dat seama că avea resursele să-și dezvolte o pasiune, putând totodată să-și facă noi prieteni. „Asta mi s-a părut drăguț,” spune ea, „că acolo nu ești calat numai pe muncă și că oamenii au timp și de hobby-uri.”

A vrut să facă flamenco, care o atrăgea prin forță, dar a greșit ora și a nimerit la un curs de belly dance. Văzând-o cum se mișcă pe Sandra, instructorul de 1.90 cu păr lung, negru, și ochi verzi, Andreea nu a mai vrut să plece. Din acel moment, revelațiile s-au ținut lanț, pe ritmuri orientale. A aflat că se mișcă mai bine cu partea stângă decât cu cea dreaptă, a antrenat mușchi de existența cărora nici măcar nu era conștientă, a făcut șpagatul pentru prima oară în viață.

„E ca un vortex care te atrage”, spune ea „pentru că, pe măsură ce înveți mai mult, îți dai seama că ai și mai multe posibilitați, iar când îmi ieșea o mișcare, mi se părea cea mai mare realizare.”

Pentru un plus de flexibilitate, a făcut de la început și cursuri de yoga, unde a învățat respirație, controlarea corpului, concentrare. I-a plăcut atât de mult încât și-a luat și certificat de instructor (din iarnă plănuiește să predea yoga într-o sală pe care o va închiria în București).

La vreun an de la începerea cursurilor, a început să meargă la competiții de dans și nu-i lua mai mai mult de o secundă să se transforme din Andreea care făcea project management la Google și, apoi, Yahoo, în personajul făcut să fie pe scenă.

Când niște prietene au direcționat-o spre Tribal Fusion, cu multele lui influențe muzicale, universului ei artistic i s-a adăugat un nou strat, mai intens și mai acaparator.

De-asta când s-a întors în România pentru a fi cu soțul ei de acum, a venit chitită să organizeze din fonduri proprii un festival. Căutând comunitatea de belly dance de la noi, le-a găsit pe Kamilla, care predă de 10 ani dansuri orientale clasice, pe Deea, care a învățat singură să danseze Tribal Fusion, pe Hermina, singura care preda Tribal Fusion în București și care a devenit mâna dreaptă a Andreei și partenera ei de dans la diferite evenimente din oraș. „Am zis: suntem numai noi”, spune Andreea „e teren virgin, hai să mișcăm un pic lucrurile.” Cele patru s-au împrietenit și au organizat împreună festivalul.

Tribal Fest Bucharest, găzduit de ArCuB, a însemnat trei zile de workshopuri cu artiste internaționale, o competiție care a pus accent pe forme inovatoare de dans, nu pe cele specifice Orientului Mijlociu, și o gală, programată pentru seara de 3 noiembrie, la care vor dansa atât invitate din străinătate, cât și Kamilla, Deea și Hermina.

Percepția românilor despre dansurile orientale, asociate în principal cu manelele în ultimii ani, nu a făcut deloc ușoară misiunea Andreei, care spune că s-a lovit des de prejudecăți, inclusiv atunci când a încercat să integreze dans contemporan în festival și a fost refuzată. Ştie că e nevoie de timp pentru ca oamenii de aici să vadă ce-a văzut ea când a intrat în sala de curs a Sandrei, dar ar vrea, deocamdată, prin festival, ca măcar să stârnească curiozitate și deschidere pentru dansul care i-a pătruns ireversibil în viață. ●

Bucureșteanul este o serie de articole săptămânale despre oameni și întâmplări din Capitală.