Bucureșteanul: Parcul profesoarei

Luminița Oancea are 61 de ani, vorbește calm și articulat și locuiește într-un bloc lung de pe bulevardul Ștefan cel Mare, chiar lângă gura de metrou. A ieșit la pensie în 2010, după ce a predat engleza la mai multe școli generale și la liceu, între care a făcut o pauză pentru a lucra șase ani la World Vision, organizație umanitară, care ajută copii din familii sărace.

Îi place să spună că e bucureșteancă get-beget și când face asta enumeră cartierele prin care a locuit, de-a lungul timpului: a crescut pe strada Vasile Conta, în blocul verde, numit pe atunci „blocul cadrelor didactice”; de la Scala, pe strada Rosetti, prima la dreapta. Acolo se juca cu ceilalți copii prin scările interioare sau de serviciu ale blocului. După ce s-a căsătorit și i-a născut pe cei doi copii, un băiat și o fată, stăteau în Colentina și, apoi, când avea 30 de ani, s-a mutat cu soțul și copiii în apartamentul de patru camere, pe Ștefan cel Mare, într-un bloc la parterul căruia sunt înghesuite sedii de bănci, farmacii și un restaurant vietnamez.

Din toată zona Ștefan cel Mare-Lacul Tei, cel mai legată este de parcul de lângă Circul Globus, numit chiar Parcul Circului, acolo unde și-a plimbat copiii și, mai apoi, după ce fiica și băiatul au plecat de acasă, cățelul. O parte din viață și amintirile ei sunt legate de parc. „Probabil când o să mor pe-aici o să bântui”, spune râzând. Se plimbă în parc aproape zilnic, o oră sau două, până își umple bateriile. Din ritual fac parte trei ture largi de parc și trei ture scurte în pas alert, în jurul lacului plin de lotuși roz.

Prin 2000, își amintește Luminița, parcul arăta bine. Se făcuseră noi locuri de joacă, se modernizaseră alei, se plantaseră flori, iar lacul din mijlocul parcului era îngrijit. Tot pe atunci au apărut pe lac și lotușii roz egipteni. Microsistemul unic, cum îi spune ea, a început să se destrame în 2008, când pe bulevardul Barbu Văcărescu a început construcția unei clădiri înaltă de 18 etaje, chiar în locul unui scuar de verdeață. S-au săpat cinci niveluri pentru parcarea subterană de 180 de locuri, au fost atinse izvoarele lacului, iar acesta a început să sece. La sesizările locuitorilor din zonă, câțiva ani lacul a fost umplut cu pompele din două puțuri cu apă din pânza freatică de sub parc. Mai apoi, în 2011, altă problemă a dat peste cap parcul: 11.000 de metri pătrați, adică puțin peste un hectar din cele 26 ale parcului, au fost dați de către primăria Capitalei în administrarea Circului Globus, pentru cinci ani. Au fost montate garduri și țarcuri pe spațiul verde, dar și în spatele circului, unde se văd și acum niște dromaderi albi, iar lângă ei,doi tigri înghesuiți într-o cușcă cu puțin mai înaltă decât ei, rotindu-se unul după altul.

Încet-încet, au simțit Luminița și alți vecini de-ai săi, parcul nu mai era ce fusese, devenise un câmp cu iarbă mare, neîngrijită, lăsat în paragină.

Primăvara trecută, Luminița Oancea a scris primăriei un email unde a înșirat problemele: bănci nevopsite, cu stinghii lipsă, coșuri de gunoi lipsă, alei periculoase, lacul care seacă, mirosul de la animalele circului îngrămădite în țarcuri provizorii, câini fără stăpân, lipsa iluminatului. A primit un răspuns în care cei de la primărie o duceau cu vorba: pentru problema câinilor o trimiteau la Autoritatea pentru Supravegherea Animalelor, pentru iluminatul public la Luxten, firma contractată de primărie să se ocupe de iluminatul public. „Am primit non-răspunsuri, trimitere la plimbare și «Aveți dreptate, vă mulțumesc pentru interes!»”.

Într-o zi, a zărit pe unul din copacii din parc o foaie A4 unde apărea și adresa unui blog laculteiinfo.wordpress.com. Așa a aflat de un grup de cetățeni care se mobilizaseră să încerce să convingă primăria să rezolve diverse probleme. Sunt în jur de 20 de oameni, între 25 și 80 de ani, care discută pe email. Ceva mai puțini se și întâlnesc, uneori și săptămânal, alături de un organizator comunitar de la Centrul de Resurse pentru Participare Publică. Participă pe rând la ședințe de consiliu local, la întâlniri cu oameni din primărie sau de la Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement. Despre Luminița, Ioana Petrache, care le e organizator comunitar, spune că este organizată și reprezintă omul modern din grup: crede că „cetățenii sunt clienți ai autorităților publice, nu subiecții deciziilor lor”. „Cred că aduce în grup și un sentiment al posibilității care relaxează, pentru că e mult mai orientată către soluții decât către probleme. Nu cred că am auzit-o vreodată plângându-se, o aud doar spunând că trebuie să rezolvăm asta sau cealaltă”, spune Petrache.

Micile victorii din Lacul Tei se postează pe blog, uneori alături de fotografii. De exemplu, când au stat până la 23:30 în fața primăriei generale până ce i-a primit Sorin Oprescu, când au fost demontate țarcurile cu animale, montate pe spațiul verde sau când în ALPAB a început curățenia pe care cetățenii o ceruseră. De blog se ocupă și Luminița, îi place și să scrie și să lucreze pe calculator, deși noul Windows 8, pe care i l-a instalat de curând fiul, îi cam dă dureri de cap. Ultima postare, cu titlul „Dacă vă întrebați ce se mai întâmplă cu lacul”, e scrisă de ea. Conține o transcriere a unei conversații telefonice între membrii grupului și reprezentantul Gărzii de Mediu, care le spune că angajații ALPAB sunt incompetenți din cauza salariilor mici și de-asta nu reușesc să umple lacul, dar și o listă de propuneri, printre care și organizarea unui protest public sau darea în judecată a autorităților pentru că nu au grijă de lac. Luminița a încheiat așa lista de propuneri: „Și ultima și cea mai tristă opțiune: ne resemnăm, și zicem, ca românul: “las’ că merge și-așa!”.

Dar Luminița și vecinii ei n-au rămas la ultima opțiune – pe 28 iulie, dimineață, organizează un protest, unde-i invită pe toți bucureștenii care țin la lacul din Parcul Circului.