Bucureşteanul: Compoziţii pe poante

Ioana Andrei a primit pianul dorit când a împlinit șapte ani. Fiind printre puținele fete din grupa ei de balet care nu știa să cânte la unul, ceruse încontinuu timp de un an. Până la urmă, s-a întâmplat: o pianină clasică Yamaha instalată lângă geamul-perete al apartamentului dintr-un bloc nou din Grozăvești, încă un semn că părinții au completă încredere în Ioana și-n ce-și propune să facă.

Mădălina și Gabriel Andrei au fost colegi de liceu la Câmpina. Încă dinainte de a o cere de soție, Gabriel i-a spus Mădălinei că vor avea o fetiță pe care o va chema Ioana. S-au căsătorit la 20 de ani și nouă ani mai târziu, după ce și-au așezat carierele de ingineri și au fost siguri că-i pot oferi tot ce-și dorește, s-a născut Ioana.

A fost specială de mică, spun ei, și nu doar pentru că s-au înțeles cu ea precum cu un om mare. Pe la doi ani, pentru că mergea mai mult pe vârfurile degetelor, medicul ortoped le-a recomandat s-o dea la balet. La patru ani, când au dus-o pentru prima oară la Operă, la Studio M Ballet, profesoara a spus că Ioana e născută să danseze.

Mădălina, care a făcut chitară și balet când era mică, a mers la spectacole și a ascultat multă muzică în timpul sarcinii. „[Ioana] vibra într-un anumit fel când ascultam muzică clasică”, spune ea. „Și mă simțeam eu extraordinar, o simțeam pe ea.” Ioana a crescut desenând, făcându-și temele și adormind pe muzica lui Mozart, care e și acum compozitorul ei preferat.

Odată instalată pianina în casă, mama și fiica au început să ia lecții cu Grațiela Nichita, o profesoară de pian și vioară de 28 de ani. „Deja de la a doua ședință rămăsesem în urmă”, spune Mădălina „nu mai puteam să țin pasul. În a treia săptămână, la a treia oră, i-a arătat Grațielei prima compoziție. Și așa m-am lăsat de pian.”

Prima compoziție a Ioanei se numea Pentru Mozart, și avea 45 de secunde. Deși Ioana nu știa încă ce sunt alea, avea optimi și șaisprezecimi de note. Grațiela a descoperit cu surpriză capacitatea ei de a compune, dar și de a varia piese abia învățate. Contrar metodelor rigide de predare cu care a crescut, profesoara a lăsat-o pe Ioana să-și încerce ideile, chiar dacă însemna întreruperea lecției obișnuite: „Mi-am dat seama că trebuie s-o las pe ea să se dezvolte, fără s-o bat la cap: «fă ca mine». Să nu-i tai aripile.”

Ioana, un fluturaș de fată, cu râs molipsitor, nu poate să explice exact cum compune. „Învăț o melodie nouă și de la acea melodie îmi vin idei. Când încep un acord, mâinile îmi fug, dar nu știu cum, îmi dansează pe clape. «Dacă aș face și așa?… Hmm, sună foarte bine. Dar așa?» Dar trebuie să simt acea melodie. Dacă nu o simt, mintea mea nu o bagă în sertar.” Importantă în poveste e și matematica, materia ei preferată, fără de care, spune Ioana, nu se poate nici balet, nici pian. „Compozițiile mele sunt bazate pe matematică. Eu când fac un acord, calculez câte clape las, unde mai pun deget. În mintea mea, calcule, calcule.”

Când Ioana avea 8 ani, părinții i-au strâns primele 12 compoziții într-o cărticică, pe care s-o aibă amintire când se va face mare. În martie 2012 a urmat o a doua culegere, de data asta cu CD, Aventuri pe portativ – Suita pentru o balerina. Ioana a lansat-o cu un recital în foaierul Operei, în fața a peste 130 de oameni, majoritatea rude și prieteni de familie. Ca de obicei când are public, nu putea fi mai fericită.

„Aparent e o fragilă”, spune Mădălina, „dar pe scenă e viața ei, e în al nouălea cer.”

Totul pare ușor la Ioana, care va merge din toamnă la Liceul Teoretic Național. A fost mereu prima la școală, în clasa formată din 10 băieți și ea. A învățat să schieze la cinci ani și la șase deja a câștigat un prim concurs în Austria. Pasionată de modă, a făcut un curs de modelling, a defilat la Bucharest Fashion Week și are caiete întregi cu haine desenate de ea. Primul concurs internațional de balet l-a câștigat la 7 ani, la San Marino, cu un solo pe poante în Pastorala din Spărgătorul de Nuci. De atunci, a fost în Egipt, China și India. Are un site vizitat tot mai des de străini, așa că a început deja să compună vocal în engleză.

I-ar plăcea să cânte într-o zi cu o orchestră. I-ar plăcea și să fie cântată.

„Tot merg la concerte, la simfonii și mă gândesc cum ar fi peste 100 de ani să-mi cânte și mie cineva piesele.” Cu toate astea, planul ei de viitor nu e legat nici de balet, nici de pian: vrea să se facă arhitectă și visează la clădiri în formă de vioară.

În rest, se joacă. Dansează pe orice prin casă, de la Bach la Usher. La televizor se uită mai ales la desene animate și la Mezzo, cu care și adoarme adeseori. La calculator nu stă, preferă să iasă pe-afară cu prietenii. Îi plac cărțile de aventură – vara asta a început al doilea volum din Cireșarii și cartea O tabără de coșmar. De un an, i s-a alăturat în casă și bebelușul Anastasia, pe care a declarat-o sora ei geamănă care n-a fost pregătită să se nască odată cu ea. Când Ioana cântă la pian, Anastasia, oricât ar fi de sâcâită, tace și ascultă.

Vacanța, Ioana și-o petrece, ca de obicei, în curtea bunicilor din Câmpina, unde o așteaptă cei trei câini ai familiei, unde joacă baschet sau remi cu prietenii de pe stradă, și unde are și o pianină electrică, pentru multele idei care-i vin când stă acolo. Unele dintre ele s-au transformat în compoziții (care au chiar și 7 minute) și vor face parte din a treia carte a Ioanei, care va include și povestioare scrise de ea. Cum e In the Darkness, în care întunericul acaparează tărâmul notelor, transformă oamenii în stane de piatră și cântă cea mai înfiorătoare melodie, distrugând totul în jurul lui. Dar Ioana și prietenii ei, transformați în echipă de compozitori, salvează lumea și redau forță luminii cu o singură piesă, cântată la pian. ●

Bucureșteanul este o serie de articole săptămânale despre oameni și întâmplări din Capitală.