Bucureșteanul: Prima librărie italiană

Librăria Pavesiana era marcată joi după-amiaza doar de niște coli lipite pe ușa din lemn de la intrare. Macheta viitoarei firme tocmai sosise, însă, iar proprietara librăriei o privea lung întrebându-se dacă, odată montată, va fi suficientă pentru a îndemna trecătorii să intre.

Înăuntru, Pavesiana lasă loc de respiro. În dreapta cum intri, e o sală de cursuri cu două mese și zece scaune albe. În stânga, e librăria propriu-zisă – rafturi cu trei etaje pe un perete, o masă garnisită cu presă italiană, trei fotolii care îmbie la lectură și cafea, și mult loc de mișcare. Selecția de cărți e bogată, dar nu copleșitoare: colecțiile editurii Pavesiana conținând deopotrivă traduceri în română ale autorilor italieni și traduceri în italiană ale lui Neagu Djuvara și Lucian Boia, traduceri ale clasicilor italieni apărute la alte edituri românești, beletristică adusă din Italia.

„Și acum mă uit în jur și-mi spun: Dumnezeule mare, am făcut-o,” spune Mara Chirițescu. „Am comis-o.”

Librăria e visul împlinit al Marei, traducătoare și profesoară de italiană. După doi ani în care a tot căutat un loc pentru propria ei librărie, era gata să renunțe când a văzut un anunț pe pagina unei mici agenții imobiliare: un apartament de 84 mp pe strada Boteanu 5, nu departe de Biserica Italiană. De bucurie, la rubrica unde trebuia să treacă destinația pe care i-o va da apartamentului, a scris câteva paragrafe bune în care a explicat ce vrea să facă. În octombrie, era oficial chiriașă și în decembrie a inaugurat librăria.

Cât Mara e la Școala Italiană Aldo Moro, unde predă la ciclul gimnazial și liceu, Pavesiana și clienții ei sunt în grija lui Daniele Gusberti, un student la italiană-portugheză, jumătate român, jumătate italian, născut în Foggia. Acum 13 ani, când părinții lui au început o afacere în România, Mara i-a devenit profesoară. S-au reîntâlnit din coincidență anul trecut, la o zi de naștere, iar acum serile în librărie sunt plăcut punctate de schimburile bilingve dintre ei.

Cesare Pavese – Il mestiere di vivere: diario 1935-1950 (Meseria de a trăi: Jurnal 1935-1950)

Mara a început să învețe italiană de una singură prin 1967-1968, după ce a descoperit pe strada Republicii din Brașovul natal un magazin cu presă străină. Deși nu se găseau decât publicații controlate de partidul comunist italian, precum ziarul L’Unità, Mara spune că îi ofereau săptămânal prin cronicile de carte și de spectacole din ele o deschidere la care altfel nu ar fi avut acces. „Era o lume fabuloasă pentru mine care nu ieșeam din România și care astfel puteam să-mi imaginez o mulțime de lucruri.” Și-a luat dicționare și, ocazional, exersa italiana cu un francez poliglot care locuia cu soția în Brașov.

A venit la facultate la București spunându-le părinților că dă la franceză, dar a dat la italiană și a prins unul din cele zece locuri pe care se băteau 300 de înscriși. Era studentă când a găsit la librărie Meseria de a trăi, o meditație a scriitorului Cesare Pavese asupra propriei vieți și opere, în traducerea lui Florin Chirițescu. Fascinația pentru Pavese a făcut-o să caute și alte cărți scrise de el și să înceapă să traducă, în ultimul an de facultate, două romane ale lui, La spiaggia și La bella estate și să propună traducerea celui de-al doilea la Editura Univers, care la vremea aceea avea o colecție bine îngrijită de literatură italiană. Acolo, traducătorul și redactorul  Florin Chirițescu, a privit-o pe Mara cu neîncredere: nici nu terminase facultatea, cum să-l traducă ea pe Pavese, un scriitor pe care nu era suficient de experimentată să-l înțeleagă? Mai bine de un an jumate a așteptat Mara un răspuns de la editură, până și-a luat inima în dinți și-a pus mâna pe telefon, un telefon după care magia țesută de Pavese în viața ei s-a accentuat: editura era interesată de o colaborare cu ea. Mai mult, Florin și Mara, uniți inițial de pasiunea comună pentru autorul italian, s-au căsătorit câțiva ani mai târziu.

În 2009, au fondat Asociația culturală „Amicii lui Pavese”, urmată de lansarea editurii Pavesiana în 2011. Librăria omonimă e punctată acum de portretele grupului einaudian, literați din cercul lui Giulio Einaudi care în 1933, la 21 de ani, a fondat una din cele mai prestigioase edituri italiene.

Mimmo Fiorino – Alla guida dell’Einaudi (La volanul lui Einaudi)

Cartea pe care șoferul lui Einaudi a scris-o după 12 ani de lucrat pentru editură e una din preferatele lui Ștefan Chirițescu, fiul Marei, pentru că e, spune el, povestea unui om simplu despre ce înseamnă cultură și despre respectul italienilor pentru carte și pentru edituri.

Deși are părinții pe care-i are, Ștefan, un publicitar la 36 de ani, spune că italiana nu s-a prea lipit de el. „Sunt un vorbitor de italiană de televizor mai degrabă, spre marea mea rușine și spre disperarea lu’ mama. Cred că mai degrabă m-a atras cultura anglo-saxonă.”

A înțeles, însă, visul Marei de a avea o librărie și a decis să facă pentru ea ce face el mai bine: comunicare. El administrează pagina de Facebook și încearcă să atragă public cât mai divers. „În continuare avem discuții despre cum ar trebui să fie produsul și cine e targetul și chestii din astea de care mă ocup eu în fiecare zi. Mama e cel mai complicat client pe care l-am avut vreodată, niciodată nu suntem de acord.” Mara crede că Pavesiana are obligația de a pune pe rafturile sale în primul rând canonicii, alcătuind un fel de istorie a literaturii italiene care nu e suficient cunoscută în România. Ștefan se gândește că, pentru a spori popularitatea proiectului, e nevoie de mai multă literatură contemporană, de o branșare în egală măsură la trecut și la prezent.

Ștefan vede Pavesiana ca un produs mic, dar complex – e extensia unei edituri și un loc cu cărți și presă italiană, e un centru cultural unde din martie se vor face cursuri de italiană și, foarte important, e un loc de întâlnire pentru copiii cu dislexie, unii dintre ei chiar elevi ai Marei.

Mara își amintește și acum cu mirare perioada 1985-90, când școala italiană Aldo Moro funcționa în Biserica Italiană, închisă publicului în vremea comunismului. Pe atunci, stătea în fața altarului cu o mână de elevi, copii de ambasadori, copii ai experților veniți să construiască centrala nucleară de la Cernavodă, cărora le preda de toate: istoria literaturii, istoria filosofiei, chiar și geografie sau istoria artei.

De patru ani, printre elevii ei se numără și copii cu dislexie pentru care sistemul de predare italian, cu o programă mai aerisită și atent la nevoile fiecărui copil în parte, s-a dovedit un refugiu. Mara a descoperit cu uluire drama cu care se confruntă elevii cu dislexie în școlile din România, unde sunt adesea marginalizați și lăsați în urmă de profesori. Acum găzduiește în fiecare sâmbătă la librărie întâlniri de socializare pentru ei și părinții lor organizate de Asociația București pentru Copii Dislexici. În librărie se vor găsi curând și cărți dedicate lor.

Provocarea acum pentru Mara și Ștefan e să ajute acest produs cu multe capete care e Pavesiana să-și atingă potențialul: să strângă în jurul lui italienii din București, să promoveze limba și cultura italiană în rândul publicului român și să aducă un plus în viața copiilor cu dislexie. Mara e optimistă că se poate. „Povestea asta de nișă pare o nebunie. Dar eu tocmai pe asta mizez: pe o nebunie frumoasă și bună, pentru că până la urmă dacă nu ai o nebunie, nu ai pe ce să construiești. Stai și aștepți.” ●

Bucureșteanul, o serie de articole despre oameni și întâmplări din Capitală, este o rubrică susținută de prietenii de la Intercapital Invest și din donații strânse în cadrul proiectului Big Lunch. Poți citi despre alți bucureșteni în arhiva rubricii.