Bucureşteanul: Taxiul cu Bomboane
O cursă cu taxiul prin București alimentată cu bomboane și povești.
Bine-ai venit în Taxiul cu Bomboane. Obiceiul acestui taxi – Meridian indicativ 983 – este următorul: fiecare pasager, când urcă, primește o bomboană. Uită-te rapid la șofer: un bărbat mare și sur și zâmbitor. Ia-o, asta e o poveste în care poți avea încredere într-un străin care îți dă o bomboană. Și ăsta e doar începutul. Vei mai putea primi și altele – chiar și regina bomboanelor –, dacă îndeplinești niște sarcini. Dar, până una alta, să pornim.
Să zicem că ai urcat pe Eminescu, undeva prin spate pe la Romană, și nu vrei să ajungi undeva anume. Îl lași pe taximetrist să aleagă. Faceți cunoștință: Cristian Roman, taximetrist de doi ani și jumătate (altfel s-ar fi turnat deja film despre el, adaugă, așa frumos, chipeș și modest), un om căruia îi place să spună și să asculte povești.
O poveste. S-a născut în București în 1959, într-o familie cu cinci copii dintre care a rămas singurul. Tata a fost diriginte de șantier, a făcut Palatul Telefoanelor pe Calea Victoriei, așa că fiul a ajuns la liceul de poștă și telecomunicații. În liceu cânta la bas într-o formație, Pentaconta, iar la voce era Cristi Minculescu (căruia i se spunea Blondu’). Au cântat BTO – Bachman-Turner Overdrive, rock de imperialiști, așa că i-au dat afară din Cântarea României. Le-au scos instrumentele din priză, le-au tras cortina.
Apropo de muzică, uite o primă sarcină: dacă ghicești cine cântă bluesul care se-aude în mașină, mai primești o bomboană. Shazam și aplicațiile similare sunt interzise în Taxiul cu Bomboane. Pentru indicii, poți să tragi cu ochiul pe scaunul din față, dreapta, pe care sunt răsfirate CD-uri cu John Lee Hooker, Buddy Guy, Santana, Eric Clapton, câteva dintre alte sute.
O luați pe Dacia spre Romană, coborâți pe Calea Victoriei, spre parcul Izvor și Casa Republicii – nu Casa Poporului, insistă taximetristul, fiindcă acolo nu stă poporul. E un bulevard spectaculos, spune, dar nu e extraordinar. Locul în care mergeți e extraordinar.
Încă o bomboană, încă o poveste. După ce-a terminat facultatea de Construcții, taximetristul tău a plecat de la postul unde a fost repartizat, la fabrica de zahăr de la Burdujeni, Suceava, și a ajuns MNLFG, adică muncitor necalificat lucrări foarte grele, la un depozit de combustibili, în Piața Chirigiu. A lucrat și la schimb ulei, unde ține minte că făcea o șpagă teribilă. Într-un rezervor de Dacia intrau 2,7 litri de ulei, oamenii luau câte trei, rămâneau 300 de mililitri de la unul, 300 de la altul. Ciupeală. Erau niște vremuri de cacao, în care oamenii făceau tot felul de tâmpenii.
A ajuns apoi șef de stație PECO, iar după Revoluție a încercat o afacere cu produse petroliere, dar n-a avut loc pe piață. În anii 2000 a început o afacere cu doage de butoaie, pentru Franța. O treabă senzațională. Lemnul este viu, trebuie să-l miroși. Lemnul e ca un om: un om sănătos miroase frumos, un om bolnav miroase urât. Stejarul, de exemplu, are un parfum de vanilie. Afacerea a ajuns măricică dar n-a rezistat, așa că s-a reprofilat: a început să facă prefabricate pentru crose de crichet, pe care le vindea în Anglia. Dar a venit criza și afacerea a dat faliment. Nu i-au mai reușit alte încercări și așa a ajuns la taximetrie.
Taximetristul tău nu e cel mai bun, îți spune (fără GPS e victimă), îi lipsesc vreo 30 de ani de experiență. Dar vrea să fie cel mai politicos. Și inovator.
E probabil singurul taxi din București în care pasagerii primesc bomboane. Bomboanele au și ele o poveste. În anii ’90, semafoarele erau pline de copii care cerșeau și el nu voia să le dea bani, fiindcă știa că ajung la alții, așa că le dădea bomboane. În taxi, le-a văzut inițial ca un mod de a-și împărți câștigul cu cei care îl ajutau să-l dobândească. După care a început să-și mituiască pasagerii cu bomboane ca să-i dea like-uri pe Facebook.
Pagina i-a făcut-o fiul lui, care are 25 de ani și anul trecut a absolvit marketing și management la Essex. (Brandul Taxiul cu Bomboane are și logo, și tricou personalizat.) Pe Facebook postează muzica din taxi, fotografii și selfie-uri cu pasagerii, mai scrie câteva rânduri. Like-urile sunt importante, fiindcă i-au convins pe cei de la Meridian să-i deconteze bomboanele.
Mai sunt pasageri care nu intră în joc, sau sunt suspicioși, îi vede că pun bomboana în geantă. Dar majoritatea sunt cuceriți, mai ales copiii, care nu se mai dau coborâți din taxi. Are clienții lui fideli, puținii care îi știu numărul de telefon, pe care îi duce zilnic la serviciu sau săptămânal la aeroport.
Ajungeți în Rahova-Uranus, cu clădirea The Ark, Palatul Bragadiru, care în anii ’70 era Casa de Cultură „V.I. Lenin”, unde cântau Margareta Pâslaru și Anda Călugăreanu – sincron cu Cornel Fugaru – și se organizau seri de dans.
Încă o sarcină: dacă desenezi ceva – îți dă taximetristul post-it și carioci de toate culorile – primești o bomboană. Regina bomboanelor, un bob de cafea fiert în izmă și îmbrăcat în ciocolată neagră. Poți să desenezi orice, te-ncurajează. Un ou, două ouă, un carton de ouă. Desenele le pozează și le postează pe Facebook, apoi le plastifiază și le vinde, în taxi, cu prețul de pornire de 50 de bani. Cu banii strânși, cumpără bomboane pentru copiii de la centrul de plasament Cireșarii.
Taximetristul se ghidează după un decalog. Pe cât de repede parcurgi o distanță, cu atât următoarea comandă va veni mai târziu, pentru că ceea ce trebuie să se-ntâmple se-ntâmplă. Drumul cel mai scurt nu e cel mai ieftin, pentru că pe drumul cel mai scurt poți avea neșansa de a sta în trafic. Cursele scurte aduc cursele lungi. Cel mai important principiu: orice este mai bun decât nimic. Asta îl eliberează de stres.
Acum, taxiul alunecă pe-o dâră de blues pe lângă piața de flori din Rahova, printre tarabele improvizate de-o parte și de alta a drumului. Gladiole, flori de câmp, flori de mireasă. Uită-te și tu ce spectacol. Vara, sau de sărbători, se întind tarabele până în stradă, iar noaptea e liniște și se aud precupețele: vino la mine, ba vino la mine.
Taximetristul a învățat multe în ăștia doi ani jumătate. A învățat că taximetriștii, pe care îi disprețuia, sunt – nu toți, dar majoritatea – niște oameni minunați. Că răbdarea este virtutea regilor. Că cu o floare nu se face primăvară, dar nici iarnă nu mai este.
O învățătură. Ai grijă ce îi ceri lui Dumnezeu, că s-ar putea să îți dea. Dar, ai grijă cum îi ceri. Trebuie să îi ceri cu puncte și subpuncte. Așa ajunge la o poveste. Când s-a născut fiul lui, în 1989, a început să-l roage pe Dumnezeu, seară de seară: „Doamne, fă din el un om”. Și Dumnezeu a început să lucreze. Băiatul lui a crescut frumos, cu talent artistic, sportiv, învăța bine. Când afacerea a dat faliment, băiatul era student în Anglia și cheltuielile au devenit o problemă. La un moment dat, vorbind cu fiul la telefon, tatăl l-a întrebat cum stă cu banii. Băiatul i-a zis că are chiria plătită, frigiderul plin, mai avea de luat banii pentru niște zile de muncă. Atunci a închis, s-a înclinat și i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru că deja își desăvârșea lucrarea. Copilul lui se gospodărea, muncea, avea grijă de el, era chibzuit. Și s-a gândit că trebuia să i se întâmple ce i s-a întâmplat, ca să se îndepărteze pentru că îi strica lucrarea. Dacă lui îi mergea în continuare, fiul lui n-ar fi muncit, nu s-ar fi chibzuit, nu se desăvârșea. Asta, îți spune, e povestea lui.
Și-acum, înainte să cobori, plin de bomboane și povești, o ultimă sarcină: Facebook Taxiul cu Bomboane – like, comment, share. ●
Bucureșteanul este o serie de articole despre oameni și întâmplări din Capitală.
19 comentarii la Bucureşteanul: Taxiul cu Bomboane
Comentariile sunt închise.
S-ar putea să-ți mai placă:
Pe Victoriei – Episodul 2
Acesta este al doilea episod al documentarului multimedia „Pe Victoriei”, o serie de povești în fotografii și…
[Mobilizăm Excelența] Stația de biciclete
Din primăvara asta, bicicliștii din București vor avea service-uri DIY în unele dintre cele mai circulate zone ale orașului.
[Școala9] Bacul nu mai e ce-a fost
Cum a transformat proba orală de limba română a Bacalaureatului examenul și predarea la clasă.
frumos. din pacate astfel de oameni sunt putini. multi s-au apucat de taximetrie de nevoie. insa dupa un numar de ani s-au birjărit…
bine că domnul Cristian nu. uite că-n București mai există și povești frumoase…
Miniciuni, tot ce a povestit despre viata lui este o mare minciuna, nu a terminat facultatea, nu a fost fost inginer. Nu a crescut intr-o familie cu 5 copii. Tatal lui a avut 2 baieti din prima casatorie care erau mult mai mari ca el si care au murit si foarte tineri ( ambii au avut 39 de ani cand au murit).Deci cand el s-a nascut fratii lui erau casatoriti. A avut un singur frate bun care era cu 9 ani mai mare ca el. Va mintit la greu si a povestit basme de adormit copiii. Stiu ce spun, este treaba lui.Dar ar fi bine sa va documentati mai bine cand scrieti un articol.Suntem multi care stim adevarul, tot ce a povestit este o mare minciuna.
Cristian-Ioan (Jean) Roman,MINTE !
Este fiul cel mic,al unei surori(sora cea mare) a mamei mele.
Jenel (cum i se spune in familie)MINTE!
V-a aburit!
A fost exmatriculat din facultate,deoarce a stat trei ani in anul intai.
Afacerea cu lemnele este o poveste.Le-a tras tepe la partenerii de afaceri si asa a dat faliment,foarte rapid.Sa o lase mai moale cu cantatul si formatia.Da a cantat intr-o formatie,dar de mandoline la Palatul Pionierilor.Unchiul Nae,nu a fost diriginte de santier si nici nu a construit Palatul Telefoanelor,a fost maistru la la telefoane, a construit retele telefonice si a montat centrale telefonice automate,in tara.Asa a cunoscut-o pe sora mamei si s-a casatorit cu ea.Frati a avut doar trei.Doi dintr-o casatorie anterioara a tatalui sau,si unul bun de sange,toti trei sunt decedati.De la PECO i-au dat vant ca a bagat mana in bani 🙂
Are un talent deosebit in a spune povesti,basme,abureli.In scoala generala colegii de clasa ii spuneau „micul Creanga”
Alea bune si bafta.
Foarte frumos!!! Un om fericit care inspira aceeasi stare!
M-a cucerit și fără bomboană! Și are și un like pe Facebook de la mine. Abia aștept să ne cunoaștem!
In Cluj se practica de mult!
Fain, m-a dus cu gândul la acest domn mai în vârstă pe care l-am reperat vara trecută prin Bukresh – http://instagram.com/p/aXm-KDklXx/
frustratilor nu este obligatoriu sa le raspunzi daar… pentru ceilalti cititori este bine sa
lamuresti unele lucruri :
1. nu puteai si nu poti sta 3 ani in anul intai in facultate.
2.Da. am cantat si la mandolina dar si la vioara si la violoncel. si la mandola si la banjou. pot da probe.
3.cat despre Cristi Minculescu… inca traieste si il puteti intreba. pentru individ : am postat o poza din liceu.
4.tatal meu corect a fost maistru diriginte de santier si pe langa palatul telefoanelor a mai construit si alte centrale telefonice in tara : Arad, Corabia… etc.
5.Corect. am fost doar 4 frati. dar are vreo importanta?
6.cat despre lemn… pt domnu’ s-a cam rupt filmul. pot dovedi cu documente contributia mea in cercetare, dovada standu-mi ”studiile comparative in salcie”, facute in colaborare cu INL. Bucuresti.
7.sef statie peco… poate nu ar trebui sa spun daaar: am ”inventat” apa calda in statiile peco comuniste si sunt multi actuali administratori de statie care pot da referinte despre mine.
8. DAR OARE CE LEGATURA AU TOATE ASTEA CU FAPTUL CA NISTE OAMENI SE SIMT BINE INTR-UN TAXI?
nici una . este vorba doar de un serviciu facut bine si cu suflet intre alte mii de servicii facute de mantuiala.
v-as fi spus „domnilor”, dar nu meritati. va spun doar atat : nu va cunosc.
Doamne, ce lume invidioasa! Nu ne intereseaza trecutul taximetristului….atat timp cat in taxiul lui ne simtim confortabil, ne insenineaza ziua. Am cunoscut soferi de taxi suparati pe viata,emanau negativitate, nu puteai sa stai in masina lor nici 2 minute. Dar acest om ,dupa parearea mea (de client) are lipici la oameni.
Cata rautate…pt un articol…Bravo lui, taxiului cu bomboane:)))
ce initiativa buna! m-am uitat la pagina de facebook, vad ca lumea posteaza poze din taxi! mi-am notat numarul ca sa dau si eu o fuga, sa ascult o poveste spusa cu haz si sa servesc o bombonica.
bafta colegule macar tu si inca cativa ne mai scoti din…. tipar
Din punctul meu de vedere, cursa cu dl taximetrist cu studii comparative in salcie a fost o experienta mai degraba neplacuta. Da, mi-a oferit generos o bomboana, dar a si avut grija sa imi atraga atentia, in mai multe rinduri, asupra generozitatii gestului respectiv,considerindu-ma probabil insuficient de matur ca sa il pot evalua/cintari singur. De altfel tot timpul m-a tutuit, iar din cind in cind mi s-a adresat si cu „ma”, „mai”, „bai”, ceea ce mi-a taiat din start cheful de excursii in lumea muzicii, artelor plastice, teologiei etc. N-am vorbit, deci, mai nimic – adica eu am tacut si a vorbit el – in principal despre surpriza mea de a fi fost obiectul generozitatii sale, precum si despre supriza sa de a fi fost martorul – neputincios si dezamagit – al surprizei mele. A mai zis si citeva vorbe cu caracter general despre natura umana (rebela si in esenta rea), din care am reusit sa desprind sugestia ca binele (datul bomboanei) e intotdeauna, in opinia lui, rasplatit cu rau (indiferenta, banuiala, ostilitate etc.). Asa e viata. In sprijinul meu sa spun totusi ca la final a pretins ca nu are sa-mi dea rest, si ca de-abia dupa ce am insistat a gasit: ceva-ceva a fost, deci, in neregula. Retrospectiv, si vazind din articol ca filozoful preferat al d-lui taximetrist este chiar D-zeu,ii reamintesc ca El numeste ipocrizie genul asta de behaviour, adica sa imprastii in jur aparente de locatar al sferelor ceresti fara ca mai intii sa adresezi, cum e normal, o serie de chestiuni imediate (politete, obiceiul de a da rest etc.). Sa mai adaug si ca nu recomand experienta doamnelor, intrucit in momentul in care d-l taximetrist ofera bomboana, blocheaza usile; dar daca totusi va plac kafka, david lynch sau alice in wonderland, si vreti sa vedeti cum e through the rabbithole sau ce inseamna fight or flight response, incercati.
Vă înțeleg perfect, exprimarea nepotrivită(aplelativele complet deplasate, tutuirea) este mult prea răspândită în România. Nimănui nu pare să-i pese, puteți să vă luați gândul de la shcimbări majore prea curând. Dacă vreți să fiți tratat/ă cât de cât corespunzător, exprimentați traiul pe alte meleaguri (eventual nipone).
Iar în răspunsul său, domnul în cauză nu a avut decența să-și ceară scuze pentru limbajul informal din timpul călătoriei. Felicitări, domnule taximetrist, să nu vă schimbați.
Cum spuneam: „NU RASPUND LA PROVOCĂRI. Dar trebuie sa-i spun domnului de mai sus ca:
1. Blocarea portierelor este obligatorie mai ales pentru siguranța pasagerilor. Mai mult decât atât, autoturismele de data recenta au în dotare blocarea automata după ce vehiculul se pune în mișcare.
2. Trebuie sa recunosc ca nu îmi aduc aminte sa nu fi avut moneda divizionara, asa se numește „restul”, pentru ca deviza mea este:”adică am bomboane și nu am mărunt”???
3. Dacă domnul cu pseudonim considera ca nu a avut o călătorie plăcută,vreau sa ma revanșez cu o călătorie gratis și contra bonului fiscal sa-i returnez contravaloarea cursei la care face referire.
P.S. Ioji, mai ai și alte adrese de e.îl??? 😀
pemtru Dan:
avem un coleg, in capitala, care le canta pasagerilor la muzicuta.
dar asta nu e nimic pe langa taximetristii din Cluj care le canta pasagerilor in timpul cursei la acordeon! ba, am auzit ca la curse speciale exista o orchestra de camera/mercedes , pentru ca nu e asa…, in Cluj nu sunt decat beamveuri si mearcedesuri.
la mai mare.
ardelu ii fruncea.
Am avut neplacerea de a merge cu un alt domn de la aceeasi companie de taxi care tinea bomboane in masina si se lauda ca el este celebrul „Taxi cu bomboane”. Am intrat pe net instantaneu si i-am aratat poza adevaratului sofer din „Taxiul cu bomboane” si mi s-a spus ca a fost copiat. Dar el habar n-avea ce-i ala internet :))) Observ si comentarii malitioase cu duiumul. Este in tagma asta a taximetristilor o concurenta intre care sa dea la gioale colegilor de n-ai vazut…
Unchiul meu Iosif Nagy deviaza.A avut ani de zile probleme cu alcoolul, fiind internat in nenumarate randuri la dezalcolizare.Probabil ca acum scrie de acolo, pentru ca scrie coerent.El in majoritatea timpului este beat.Intotdeauna si-a denigrat familia, iar in 2014 ce credeti? I-a propus prietenei mele, viitoarea lui nepoata sa iasa la un suc.Radu Marian e tot el.Vazand ca nu ii citeste nimeni prostiile :))) a mai incercat odata sub alt nume.Hai noroc unchiule! S-a ieftinit cinzeaca.
Eu m-as bucura sa am centura in spate, aer conditionat, dl taximetrist sa nu inceapa sa se vaicareasca de ce viata grea are si sa aiba un limbaj si tinuta decenta. Respectul cere sa nu ne tutuim, iar eu merg cu taxi, nu ies cu dl sofer la sueta. In ritmul asta, ne tutuim cu vatmanul si paznicul de la supermarket. Fiecare cu treaba lui. Ne respectam, dar ne pastram distanta. Iar trecutul dlui nu ma preocupa. Fiecare isi are istoria lui de viata.
Mi-am amintit de aceasta initiativa! Dupa atatia ani, articolul tot este bun!