Bucureşteanul: Vânzătorul de Bingo

Un fost șofer de autobuz împarte norocul la hipermarket.

 

 

„Astăzi avem biletele albastre, portocalii și tricolore. Dacă le cumperi pe astea două și îl ai și pe cel albastru, când ești sunat, câștigi o mașină în plus”. Așa îi explica vânzătorul Florian Blaga primei sale cliente dintr-o vineri cum se folosesc taloanele de SuperBingo Metropolis. Blaga are 63 de ani și vinde taloane într-un colț din hipermarketul Kaufland, de pe bulevardul Barbu Văcărescu.

Până acum o lună, stătea la o masă din fața Teatrului Național, afară, la Universitate. Era cumplit de cald vara și cumplit de frig iarna. Vara se mai adăpostea pe la magazinele din apropiere sau în parcul din fața teatrului, la umbră, sub copaci. Până și scările de marmură din fața teatrului se încingeau și emanau căldură. Avea o clientă care în fiecare dimineață, la 10,  îi aducea câte o sticlă de apă rece, pusă de seara la congelator.

Blaga a lucrat 23 de ani ca șofer de autobuz la RATB. După niște restructurări, în 2002, a început să își caute de lucru. Găsise un job de șofer de maxi taxi, dar n-a stat acolo mai mult de două zile. Începea prima cursă, Obor-Colentina, la 6 dimineața, și, seara, când termina tura, trebuia să ducă mașina acasă la director, în afara orașului. În plus, șeful țipa la el și la colegi. A mai lucrat pentru perioade scurte pe unde mai găsea, ajuta oamenii cu munca în grădină, dar mai mult a stat acasă. S-a descurcat din pensia mamei și cu ajutorul fiicei, dar tot se plictisea stând acasă. În plimbările prin cartier, vedea vânzători de Bingo la fiecare colț. I-a întrebat ce trebuie să facă ca să se angajeze. L-au trimis la sediul firmei și s-a înscris acolo.

În câteva zile, a început să vândă și el bilete.

Inițial, cel mai greu i s-a părut să dea rest, pentru că nu mai lucrase înainte cu banii. Se încurca, îi număra de mai multe ori, apoi îi scotea din buzunarul din față să îi aranjeze și să se asigure că îi iese socoteala. Nu de alta, dar îi era frică să nu se facă de rușine când se duce duminica la sediu să predea situația pe întreaga săptămână. Cu toate astea, i s-a mai întâmplat să fie și pe minus. A pus într-o săptămână din salariu 50 de lei, ca să-i iasă casa. Câștigă 400 de lei, plus cinci procente din vânzările lunare. Vorbește cu clienții și mai uită să le ceară banii, dar cei mai mulți își dau seama și se întorc să îi plătească. Un domn pe la vreo 90 de ani, care vinde des la cumpărături acolo, i-a plătit din greșeală 10 lei în plus. Când și-a dat seama, Blaga i-a căutat pe talon numărul de telefon și l-a sunat. Clientul s-a întors după câteva zile și i-a spus să păstreze banii. Și-a cumpărat patru ciocolate pe care le-a împărțit cu fetele de la ghișeele alăturate.

Blaga lucrează în ture – de dimineață de la 8:30 la 15 și după-amiază de la 15 la 21:30. Citește ziarul, vorbește cu celelalte vânzătoare, de la standurile de mâncare, asigurări sau accesorii. O dată la câteva minute aranjează taloanele de Bingo de pe masă, mereu în aceeași ordine: albastre, la 5 lei, portocalii, la 10 lei și tricolore la 15 lei. „Trebuie să le vadă oamenii bine; când sunt așa frumos aranjate, ți-e mai drag să vii să tragi unul”.

Săptămânal, 300 de persoane câștigă premii la SuperBingo Metropolis, emisiunea din fiecare duminică, de pe Antena 1. Bani, case și mașini. Unii participanți câștigă și câte 100 sau 20 de lei, pe care-i iau direct de la vânzător. Chiar dacă Blaga nu se uită la emisiunea de duminică, și nici nu a jucat vreodată la Bingo, se bucură pentru fiecare client câștigător.

Are clienți fideli cu care râde și vorbește de fiecare dată când vin la cumpărături și se opresc și pe la masa de Bingo. Se bucură nespus de cei care câștigă după ce trag biletul norocos de la standul său. Înainte de sărbători, un tânăr care cumpărase bilete trecea de la cumpărături cu capul în jos. Blaga l-a văzut și l-a tras de mânecă să-și verifice norocul în lista de câștigători, expusă la stand. Câștigase 600 de lei. Cântărețul de manele Leo de la Strehaia, cel mai renumit client al său, cumpără bilete de 200-300 lei.

Secretul în vânzări este, spune Blaga, să zâmbești mereu și să vorbești cu clienții, ca și cum i-ai ști de o viață. „Trebuie să fii binedispus ca să atragi oamenii, că altfel, dacă te văd cu nasul în gură, nu le mai vine să cumpere niciun bilet”. ●