Bucureşteanul: Zi frumoasă în Vitan

Marți, 15 aprilie, pe la 16:00, într-un apartament din cartierul Vitan compus din două garsoniere unite. Raluca Bumbac, o șatenă de 30 de ani în haine de casă și totoși-cizmă, face ultime aranjamente prin sufragerie pentru spectacolul de teatru care va avea loc în câteva ore acolo.

Ca să încapă spectactorii, ea și Dănuț, soțul ei, au făcut câteva modificări. Au scos din cameră un cuier, un lampadar, două măsuțe de cafea și bicicletele lor. Pe spațiul de lângă calorifer unde până mai deunăzi erau împrăștiate jucăriile fetiței lor, au tras o canapea pe care încap, înghesuiți, cam patru oameni. Pe fostul loc al canapelei, având ca fundal peretele alb din spatele ușii, va fi scena.

Vreo 30 de oameni se așteaptă Raluca să-i vină în sufragerie, la opt seara, dintre care numai vreo 12 cunoscuți. Nu și-a pus problema de încălcare a intimității, pentru că e obișnuită să aibă casa plină cu prieteni. În plus, a captivat-o ideea de teatru în apartament de când a citit, acum trei ani, în Decât o Revistă, un articol despre lorgean theatre al scriitorului Jean-Lorin Sterian, care și-a deschis casa pentru spectacole. Anul trecut, când l-a întâlnit pe Lorin la un eveniment în Berceni, i-a expus o idee: cum Dănuț era pe atunci președinte al asociației de locatari, oare n-ar fi putut să organizeze tustrei un eveniment pe terasa blocului din Vitan? Ideea, și-au dat ulterior seama Raluca și Dănuț, ar fi cam greu de pus în practică, dar dorința lor de a găzdui un spectacol s-a mulat perfect pe HomeFest, un festival de nouă zile organizat primăvara asta de Lorin, care transformă apartamente și case din oraș în spații culturale. Raluca s-a oferit gazdă, Lorin a zis da și așa a ajuns familia Bumbac să primească în sufragerie monodrama Ce zile frumoase! a lui Beckett, în interpretarea Iuliei Georgeta Popescu și regia lui Iulian Suman.

„Eu mă autointitulez promoter cultural”, spune Raluca, o absolventă de Comunicare angajată la HP, pentru care, înainte de a o avea pe Eva, „casa era hotel”. După serviciu mergea invariabil în oraș să bifeze locuri, filme, vernisaje, orice se întâmpla nou. A și organizat, în 2012, Zilele Independent84, un maraton cultural de trei zile menit să promoveze galeria unei prietene. Acum, ea și Dănuț, care are 32 de ani, fie fac cu rândul la ieșit în oraș, fie o iau pe Eva cu ei la evenimente, dar nu lasă lucrurile bune care se întâmplă în București să treacă pe lângă ei.

17:00 Raluca o întâmpină pe Eva, o gâză blondă, cu ochi albaștri, adusă de tata de la grădiniță.

„Ce-ai acolo?”, întreabă Raluca.

„O diplomă.”

„Și ce-ai făcut pentru diplomă?”

„Nimica.”

Planul e simplu. La 18:45, Dănuț o va duce pe Eva să vadă Rio 2 la mall și o va ține acolo până se termină spectacolul de acasă. E prea mică pentru piesă, dar nu ăsta e motivul principal pentru plecare, ci acela că Iulia va simula un orgasm.

Doar că Eva, care zburdă prin cameră în șosetele ei fuchsia, cu un croissant în mână, nu vrea la Rio Papagalul, ci la Clopoțica și Zâna Pirat, care începe prea devreme. Planul trebuie schimbat.

Eva pare încântată de noua configurație a camerei, pentru că se poate cocoța lejer de pe speteaza canapelei pe calorifer și apoi pe pervazul înalt din spatele lor, rămășiță dintr-un balcon spart. Raluca și Dănuț, și ei mulțumiți de cum arată camera acum, se gândesc să păstreze configurația.

17:06 Sosește Iulia, actrița, împreună cu doi prieteni care o vor ajuta cu partea tehnică. Iulia scoate dintr-o husă de haine o fustă-vulcan cu crinolină care umple un sfert de cameră, o rochie crem, cu bretele, un cearșaf arămiu, lucios, care, întins pe jos, servește, practic, drept scenă. A răcit, spune, și o roagă pe Raluca să-i facă un șodou. „Un ce?”„Gălbenuș de ou cu miere și lapte cald.”

Iulia e o actriță independentă care a terminat actoria la Iași, în 2001. O joacă pe Winnie în Ce zile frumoase! din 2011, când a avut premiera la un festival de teatru din Tulcea. Coincidență, din Tulcea sunt și Raluca și Dănuț, ceea ce a creat o legătură specială între cei trei.

Winnie, un personaj considerat greu, pe care actrița Peggy Ashcroft l-a numit „un Hamlet feminin”, e îngropată până la brâu, sub un soare orbitor, într-un pământ care o înghite puțin câte puțin, și vorbește încontinuu, de parcă e singura garanție a faptului că trăiește. Iulia vede în Winnie „o ființă inepuizabil optimistă” și în cheia asta a ales să o prezinte și publicului.

Decizia de a participa la HomeFest a fost a ei. Nu e prima oară când joacă Ce zile frumoase! într-un apartament – „La Jean-Lorin cred că era și mai strâmt” – și, oricum, e genul de spectacol care cere intimitate, nu funcționează pe scene mari.

17:46 Plasticul reflectorului adus de Iulia și pus pe o masă de după ușă începe să miroasă a ars, pentru că e prea nou. Lumina face mult din spectacol în mod obișnuit, dar de data asta va fi minimală. De exemplu, lumina deșertică obținută de obicei cu trei reflectoare va fi înlocuită de becul din mijlocul tavanului. În apartament, convențiile teatrului se schimbă.

Eva, cu o agendă mare în brațe ia notițe imaginare despre ce se întâmplă în jur. O întreabă pe mama cât durează piesa și cât ar trebui să dureze filmul ei de la mall. Amuțește și face ochii mari de câte ori Iulia începe să repete câte un fragment din monolog.

18:31 Lumina în cameră, de la bec, de la norii de afară, de la înserare, pare chioară. Raluca vine din camera alăturată frecându-se la ochi. Trebuie să se schimbe în hainele de gazdă, dar îi e groaznic de somn. Până și mișcările Evei sunt mai încetinite, iar ultimele pregătiri ale Iuliei dau senzația aia de dinainte de Revelion, când lumea se gândește că ar putea la fel de bine să stea în plapumă.

19:15 Iulia își face vocalizele, stând yogin pe canapea. „Maaaaaaaa!” Eva ciulește urechile. „Meeeeee!” Eva râde cu poftă în pragul ușii. „Miiiiiiiii!” Eva privește gânditoare de pe fotoliu, etalându-și buzele proaspăt rujate cu roșu de Iulia. „Mooooooo!” Eva chicotește. „Muuuuuu!” „De ce faci așa, Iulia?”

19:20 Raluca, deja un pic emoționată, dă indicații la telefon în camera alăturată. „Mihai Bravu”. „Și vezi un Renault roșu în față”.

19:23 Sună interfonul.

19:25 „24 am numărat”, spune în șoaptă Raluca, în timp ce mai numără o dată locurile disponibile. Nu mai are perne de pus pe covor, asa că aduce și 3 pături mici. În stânga cum intri, sunt două fotolii rezervate de ea pentru spectatoarele însărcinate. Cine nu încape pe covor va sta pe canapea și pe scaune pliabile puse în fostul balcon, sub o lustră lățoasă din hârtie.

19:30 Eva e pe hol, încălțată și gata să meargă cu tata la pizza. Seară americană.

19:50 Vreo 20 de oameni așteaptă zgribuliți în fața blocului cu patru etaje de pe strada Agatha Bârsescu, stradă cu nume de actriță. O locatară tânără, trecând pe acolo, întreabă dacă e ședință de asociație. Raluca, în fustă lungă, multicoloră, și cardigan cu motive grafice descheiat peste un maiou, îi dă un pupic de plecare Evei. Are pe umăr o sacoșă mare, verde, de la Mega Image, în care va strânge biletele de intrare – fiecare spectator de la HomeFest trebuie să aducă o carte pentru o viitoare bibliotecă a festivalului.

Fix când începe să picure, invitații sunt rugați să urce în șir indian, ca să ia loc pe covorul familiei Bumbac. Acolo, în sufrageria din Vitan, Winnie cea vorbăreață își pornește monologul în „dogoarea și lumina de iad” a unui bec obișnuit, în timp ce stropii de ploaie bat în geamuri ca la un început de stagiune. ●

Bucureșteanul este o serie de articole despre oameni și întâmplări din Capitală.