Bully-ul spune că îi pare rău

Un studiu realizat de Institutul Național de Sănătate Publică în 2017 spune că în România 9,5% dintre elevi și-au agresat colegii de școală și 17,9% dintre elevi au recunoscut că au fost agresați de colegi frecvent. Diferențele dintre cifre sunt cauzate fie de faptul că nu toți elevii au recunoscut că i-au agresat pe alții, fie pentru că nu toți elevii consideră aceleași comportamente ca fiind bullying.

Bullyingul este definit ca un comportament de excludere, de luare în derâdere a cuiva, de umilire. Termenul nu are o traducere exactă în limba română. Bullyingul poate însemna și agresivitate fizică, dar cel mai frecvent se manifestă prin agresivitate psihologică și emoțională. Copilul este umilit în repetate rânduri de colegi, primește porecle răutăcioase și este exclus din grup. Bullyingul diferă în funcție de gen. În cazul fetelor, forma de bullying mai des întâlnită este cea emoțională, în timp ce la băieți este cea fizică.

Am documentat diferite fațete ale bullyingului, de la percepția agresorului – care nu crede că a greșit – și poveștile intime ale câtorva victime (aici și aici) – care nu cred că vor uita vreodată ce s-a întâmplat cu ele –, la perspectiva unui psiholog, acțiunile de prevenire pe care le fac autoritățile în școli – care încearcă să stârnească empatie între elevi – și posibilele soluții. Toate pentru a înțelege mai bine fenomenul și pentru a realiza de ce nu este doar o joacă.

S-a întâmplat în…, presupun că în clasa a VI-a, nici nu știu ce vârstă aveam atunci. Oare 13 ani? A început pentru că mi-am schimbat școala și în vechea școală am avut niște probleme. Eu am fost ținta unor bătăuși, ca să zic așa, și îmi ziceau tot felul de căcaturi d-alea de clasa IV-a, a V-a, știi? Sunt convins că aveau probleme ei acasă, de obicei ăsta e principalul motiv, probleme de furie și lipsă de atenție, dar la mine nu a fost chestia asta. La mine a fost faptul că am vrut să mă integrez, eu încă aveam o grămadă de furie din cauza momentelor de atunci și pentru că am vrut să mă integrez, am găsit lume care făcea chestia asta și am intrat fără să-mi dau seama în anturajul ăla.

Nu te gândi că eram genul ăla de bătăuș cum e în America, știi, mă duc la un fraier „hei, fraiere, te bag în dulap! Ha ha”. Nu, doar făceam mișto de unul-doi fraieri.

Și când ei încercau să se bage în seamă cu noi, noi făceam mișto de ei. Când erau enervanți, nu știu, le luam penarul, îl puneam undeva mai sus unde nu ajungeau ei sau îl ascundeam într-un dulap și ei stăteau să plângă ca proștii pentru că nu-și găsesc penarele. Chestii de genul ăsta, adică nu te gândi că în generală când am fost bătăuș, bully, am făcut eu cine știe ce chestii. S-au luat de mine mult mai rău decât m-am luat eu de alții. 

Am realizat relativ ulterior, printr-a VIII-a, că hei, eu am ajuns să fac ce mi se făcea mie și totuși am ajuns la concluzia, nu ca să-mi găsesc eu un alibi moral, că până la urmă legea darwinistă cu cei care sunt mai puternici au dominanță peste cei mai slabi este adevărată. Fie că se referă la faptul că omori pe cineva în bătaie, fie că se referă la faptul că sunt mai inteligent ca cineva și pot să-l prostesc, fie că am mai multă, nu știu, atitudine față de altcineva și pot să îl pun la locul lui să facă ca mine sau să-și țină gura sau să fie intimidat de mine, totul este cât se poate de adevărat.

Să zicem că am simțit nevoia să fac parte din cei puternici. Am realizat că în momentul în care faci parte din cei puternici ai mai multe de câștigat în viață. Și asta se referă la atitudine, la comportament, la etica de muncă, la viziunea despre viață, la bani, la încrederea în tine, la tot. Am văzut, nu știu, aproape jumate din viață, poate mai mult de jumate din viață cum este să fii în tabăra celor care sunt slabi și mi-a luat câțiva ani de zile ca să pot să ajung în tabăra celor care sunt puternici.

Nu am simțit că fac ceva greșit. Mie îmi pare rău pentru că mă gândesc cum ar fi fost să fi pățit eu toate lucrurile alea. Nu m-am gândit niciodată conștient că trebuie să mă răzbun, nici inconștient la faptul că vreau să le-o fac, să i-o fac eu altuia cum mi s-a făcut mie. Din toate lucrurile nașpa care mi s-au întâmplat eu n-am rămas cu „trebuie să le fac altora la fel”, eu am rămas cu niște lecții. De ce mi s-a întâmplat mie asta și ce pot să fac eu? Și prin retrospectivă am ajuns la concluzia că pacifismul este o idee foarte proastă. Nu lași pe cineva să te calce în picioare fără să-l omori în bătaie după și aici nu mă refer neapărat la violență fizică, dar dacă nu reacționezi, atunci el o să o facă din nou și din nou și din nou.

Ai auzit vreodată de efectul Benjamin Franklin? N-am să intru în detalii cu el, dar acest efect spune că în momentul în care avem două părți și una din părți atacă o parte sau ia ceva de la o parte sau rănește o parte, ce crezi că s-ar întâmpla logic? Partea care a fost atacată o să facă ceva înapoi. Nu. Adevărul este că partea care a fost atacată nu o să facă nimic și partea care a dat o să o facă din nou și din nou. Ce înțelegem de aici? Atâta timp cât nu ripostezi, persoana care te-a atacat o să continue și tu nu o să faci nimic în privința asta. 

Ca să ne explicăm, trebuie să mergem mult înapoi. Ce este omul la bază? Nu suntem mai buni decât animalele, pentru că, în opinia mea cel puțin, există o fundație și totul se construiește pe baza ei. Dacă tu ți-ai făcut fundația pentru o casă de 100 de metri pătrați, nu poți să construiești pe baza acelei fundații 10.000 de metri pătrați.

Nu zic că este drept ce se întâmplă, dar opinia mea este în felul următor. Lucrurile sunt cum sunt și dacă vrei să schimbi ceva trebuie să te adaptezi lucrurilor și apoi să înceapă o schimbare. Oricum, gândește-te cât am evoluat de la momentul când mie îmi este foame, tu ai o bucată de carne, eu îți dau un pumn în gură și-ți iau mâncarea sau de la eu mă cred mare cocoș și când tu te dai la femeia mea sau ai o femeie care mie îmi place, vin, îți dau un pumn în gură, ți-o iau pe aia, fie că vrea sau nu. Eu consider că în mare parte am evoluat de acolo sau evoluăm de acolo. Violența și toată chestia asta de dominație a început să se schimbe într-un mod din în ce mai civilizat și din ce în ce mai puțin agresiv. Ți se pare că oamenii se mai omoară pentru mâncare?

De ce devine un copil bully? De obicei sunt trei motive. Ori este partea aceea naturală, este prost și, pur și simplu, n-are capacitățile cognitive să gândească rațional, logic și să își poată controla emoțiile și gândurile și atunci ce gândește aia face. După, în al doilea rând, sunt problemele de acasă, e bătut de părinți, nu primește atenție suficientă, părinții sunt atât de proști încât îl încurajează să facă lucrurile astea sau pur și simplu el e cel mai bun, el e cel mai deștept, tot părinți îl facă să creadă asta și în momentul acela are un ego și face ce vrea pentru că toți ceilalți sunt inferiori și după aia ajungem în doctrina nazistă. Și în al treilea rând este dezamăgirea socială. Dacă nu sunt un bărbat puternic și amărui, în momentul ăla societatea o să mă vadă ca pe un prost. Dacă nu sunt eu ăla dominant, nu o să mă aprecieze femeile, n-o să mă aprecieze prietenii și în momentul ăla trebuie să arăt că sunt un bărbat în alte feluri. 

* Efectul Benjamin Franklin nu înseamnă ce crede Robert: este un fenomen psihologic care spune că oamenii sunt mai predispuși să-i ajute pe cei pe care i-au ajutat deja mai mult decât pe cei care i-au ajutat pe ei înșiși. Astfel, oamenii cred că-i ajută pe ceilalți pentru că-i plac, chiar dacă nu o fac de fapt. Poartă numele lui Franklin pentru că este primul care a postulat acest fenomen și chiar era faimos în vremea lui pentru felul în care își făcea aliați printre persoane care nu îl plăceau: în loc să le facă favoruri, le cerea, și în felul acesta crea o legătură de loialitate cu ei.

Acest articol a fost publicat în cadrul proiectului Școala9, creat de DoR și BRD – Groupe Société Générale.