Calendarul evenimentelor
Organizăm evenimente pentru comunitatea DoR în fiecare săptămână. Iată ce urmează.
Seară de lectură și Q&A cu Lavinia Braniște și Georgiana Ilie
În ultimii ani e posibil să-ți fi trecut prin mâini una dintre cărțile Laviniei Braniște: Interior Zero, Sonia ridică mâna, sau cea mai recentă, Mă găsești când vrei, o poveste de dragoste modernă, cu bagaje emoționale grele și negocieri personale dure.
Miercuri, 3 noiembrie, de la 6pm, am invitat-o pe Lavinia la o seară de lectură în care să ne citească câteva fragmente din ultimul ei roman, și să ne răspundă la curiozități.
Înscrie-te și lasă-ne întrebări aici. Și nu uita să adaugi întâlnirea în calendar.
Planuri clare în vremuri incerte cu Erika Popliceanu
Erika e expert în planificare și motorul contului de Instagram plan.clar, prin care ne învață cum să ne organizăm mai eficient. Își dorește să-i ajute pe ceilalți să învețe să-și cunoască relația cu timpul, ca să-și recâștige din libertate.
Cum mereu e loc de regândire a strategiilor de organizare, te invităm vineri, 12 noiembrie de la 6pm la un workshop în care Erika o să ne povestească mai multe despre cum planificarea ne poate ușura viața.
Participă la întâlnire completând formularul de aici.
Evenimentele DoR au fost mereu un prilej de a discuta direct cu voi, de a lucra împreună (în 2019 am pregătit o întâlnire cu comunitatea unde am desfăcut materialele pe care voiam să le documentăm), de a aduce împreună comunități și a discuta subiectele cu care se confruntă.
De-a lungul anilor, am organizat conferința The Power of Storytelling, spectacolul DoR Live (și DoR Live la Cluj), expoziția proiectului 100 de oameni pentru România de mâine, pop-upul la Târgu-Mureș, vizite la Vaslui sau Alba Iulia, și atelierele de storytelling.
Iată o selecție de câteva evenimente pe care le-am organizat în 2021:
- Cum avem grijă de plante, cu Luminița Nicorici de la Primitiv Plants
- De ce avem nevoie să ne jucăm indiferent de vârstă, cu Ana Ciobanu și Mirona Păun
- Cum ascultăm copiii, cu Oana Sandu și Alina Costescu
- Conversație cu Andra Tarara despre filmul Noi Împotriva Noastră, cu Andra Tarara
- Atelier de povești „Joaca fără miză”, cu Ana Ciobanu și Oana Barbonie
- Sincer acum, cum ești?, cu Georgiana Ilie și Domnica Petrovai
- De ce contează că medicii sunt în burnout, cu Sorana Stănescu și Vlad Stroescu
- Pe Bune Live: Cum am continuat
- Concentrat x BCR: Tu și banii tăi
- Q&A Anca Iosif despre experiența pe Via Transilvanica
- DoR Live: Zona Neutră
- Cum putem redefini relația cu munca, cu Nicoleta Rădăcină și Cristian Lupșa
S-ar putea să-ți mai placă:
Lavinia Braniște: „Să te ferească Sfântul să fii timidă, singură și să ai de renovat o baie”
Scriitoarea Lavinia Braniște, despre muncă, cât de greu e să fii femeie, păcatele tinereții și relația ei cu BOR.
Sonia ridică mâna (fragment)
Pornită în căutarea unor povești cu securiști, Sonia descoperă că trecutul e mult mai complicat și personal decât credea.
Via Transilvanica: Nu mă întorc, doar ajung Versiune audio
Am mers 700 de kilometri din Via Transilvanica prin ruralul românesc ca să‑mi descopăr curajul de a merge în ritmul meu.