Când visele se închid

În ultimii trei ani am ieșit mai rar din București să fac teren. Asta s-a întâmplat pentru că începând din vara lui 2016 – pentru aproape doi ani – am luat o pauză de maternitate stând acasă cu fiica pe care am născut-o. Nu m-am împăcat prea bine cu decizia asta pentru că înainte de asta mă urcam într-un tren ca să documentez un subiect aproape în fiecare lună și nu conta că asta se întâmplă înainte de Crăciun sau chiar de Revelion.

Ca reporter, cred că poți să arăți mai bine din provincie cum arată România de azi.

De-asta m-am bucurat când toamna asta am ajuns în comuna Puiești din Vaslui ca să scriu despre Alina Mazilu, una dintre cei aproape 1.700 de asistenți medicali comunitari care lucrează în comunități vulnerabile din țară.

Munca Alinei și a celorlalți asistenți ca ea este aproape necunoscută, dar este extrem de importantă pentru familiile pe care le au în grijă. Sunt familii sărace, care trăiesc de azi pe mâine, și nu-și permit să-și țină copiii la școală, familii care se luptă cu violența domestică și probleme de sănătate, familii unde mamele sunt aproape de a-și pierde copiii pe care-i neglijează.

Meseria Alinei este să meargă prin cele 13 sate ale comunei Puiești să aibă grijă de cele 400 de familii, fie că asta înseamnă să ia cuiva tensiunea arterială, fie că verifică dacă cei mici au păduchi, fie că sfătuiește o femeie să nu mai accepte să fie lovită de soț. Uneori completează cereri de divorț pentru femeile care decid să se despartă de soții violenți, alteori caută soluții pentru ca o familie care nu are acte de proprietate să fie branșată la curent electric.

Alina folosește uneori mașina primăriei ca să facă măcar săptămânal vizite de teren, dar Loganul nu e mereu disponibil pentru munca ei. Visul ei este ca anul viitor să-și cumpere o mașină care i-ar face munca de teren mai eficientă – ar putea vedea mai multe familii într-o zi.

Mai visează și la o echipă mai mare de asistenți medicali comunitari – în mod normal, un asistent ar trebui să aibă în grijă 500 de oameni, nu 2.000, câți are în grijă Alina acum – un centru comunitar cu psiholog și jurist, cu care să se sfătuiască atunci când încearcă să rezolve cazuri de abuz în familie, spre exemplu. Mai visează și ca în viitor să-și continue studiile – să înceapă Facultatea de Asistență Socială – ca să învețe cum să ajute mai bine.

Mi-ar plăcea să citești povestea Alinei pentru că, cred eu, reflectă bine ce înseamnă România de azi și pentru că e povestea unui om care are puterea interioară de a schimba lucruri în comunitate prin munca sa.