Carantina care accelerează mutatul împreună

Pe 21 martie, Laura și Tudor au avut prima discuție despre mutatul împreună. Se întorceau dintr-o plimbare solitară în pădure când au aflat că autoritățile urmează să anunțe restricții de circulație. S-au gândit la slalomul pe care nu l-ar mai putea face – de la ea la el, de la el la ea.

„Trebuie să vorbim despre asta”, a zis Tudor. „Dar nu la volan.”

Sunt împreună de aproape două luni, perioada aia când celălalt e tot ce ai nevoie. Laurei îi place maturitatea lui Tudor, că e blând cu el și cu alții, că are pielea fină și multe alunițe, că poate vorbi cu el orice, „chiar orice”. Lui Tudor îi place curiozitatea Laurei, că se scotocește și descoperă, că vrea să construiască, nu să ia de-a gata, că e casual și-n rochie de gală, și-n pijamale.

Cu toate astea, nu s-au gândit să se mute așa repede împreună. Amândoi cară bagaje din alte traiuri în comun – fosta care stătea cu orele pe Netflix, fostul enervat de datul obsesiv cu mopul după duș. Nu voiau să le trăiască din nou, dar nici să nu se mai vadă.

„Ce facem dacă o să restricționeze ăștia circulația?”, l-a întrebat ea de pe canapea, de lângă o sticlă cu vin roșu.

„Păi zi-mi tu cum facem”, a prelungit el suspansul.

„Păi eu am întrebat prima!”

La vremea aia circula pe internet o memă cu un tip care trebuia să aleagă între carantina cu soția și copiii și necunoscut. Alege instant necunoscutul pentru că – se știe – orice izolare e mai bună fără soție. După ce au râs de ea prin diverse grupuri de WhatsApp, mema i-a ajuns din urmă.

„Putem sta singuri sau…”, a bâiguit Laura.

„Între a nu te vedea deloc și cealaltă variantă, prefer cealaltă variantă”, a completat-o Tudor.

Niciunul n-avea curaj să spună sus și tare, din prima, da. De teamă să nu îl ia pe unul gura pe dinainte, iar celălalt să nu prea vrea. Una e să te vezi două ore în oraș și să rămâi o noapte, și-a spus Laura, alta e să te vadă omul ăla încontinuu, cu toate ticurile și defectele. Cum ar fi că ea curăță scame de pe șosete când e anxioasă. Sau calcă hainele până le înnăbușe. Sau mănâncă puțin și pe fugă, pentru că se recuperează după 10 ani de tulburare alimentară. Cum ar fi că el sforâie când cade lat seara. Că se concentrează pe un lucru și nu mai aude nimic în jur. Că mănâncă prea des.

Alegerea apartamentului a fost tranzacțională. „Tu ce ai?” Tudor: Garsonieră de vreo 20 de metri pătrați și parcul Tineretului vizavi. „Tu ce ai?” Laura: Garsonieră de aproape 40 de metri pătrați, balcon deschis și cuptor, a spus și a câștigat detașat. Bine, a contat și că Tudor avea mai puține de cărat.

Cât l-a așteptat, Laura s-a aruncat în muncă, adică gândit scenarii pentru un chestionar care evaluează experiența utilizatorilor într-un site. E metoda ei de-a se liniști când lucrurile accelerează. Când i-a văzut mașina pe geam, și-a aprins o țigară și l-a ascultat urcând pe scări.

Tudor a ajuns la ușă cu un troller, o geantă sport, o cușcă în care aștepta pisoiul Iv și niște sacoșe cu litieră, nisip, conserve. Yuri, pisoiul Laurei, nici n-a clintit. S-a frecat de picioarele stăpânei ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ca și cum teritoriul său nu va trebui de-acum împărțit. Pe Laura și Tudor i-a pufnit râsul. Un pic de la situație, un pic de la stânjeneală.

În primele ore, Tudor s-a învârtit prin garsonieră ca un zombie.

E OK dacă-mi pun telefonul la încărcat aici? Trusa de îngrijire e OK în dulap? Sau direct în fața oglinzii? Hainele? E mai bine pe raftul ăsta de jos sau pe ăsta mijlociu? Te apleci mai mult după ale tale acolo, vrei să le pun eu sus?

Tatonarea aia de început, când nu vrei să strici orânduirile celuilalt, dar nici să renunți la ale tale. Contextul lor oricum e deosebit, s-a gândit Tudor. S-au mutat împreună când toată lumea e blocată în casă. Nimeni nu merge la bere, la sală, la ședințe. Rutinele au explodat.

Primele reguli s-au negociat din mers. Laura doar mormăie dimineața, așa că Tudor știe să păstreze distanța. Tudor gătește, că altfel ea nu se prea atinge de mâncare. Laura lucrează de pe canapea și-i cedează lui biroul, de unde se ocupă de afacerea lui cu gustări sănătoase. Cine găsește litiera pisicilor plină o curăță. Fiecare pune muzică pe rând, câte două ore.

O singură regulă au bătut-n cuie: să-și spună orice îi deranjează la celălalt și să nu pice în plasa ignorării situației, că poate se rezolvă de la sine.

Probabil că tot la mutat împreună ar fi ajuns, doar că ar fi luat-o treptat. Un weekend prelungit la ea, un weekend prelungit la el. Un city break de câteva zile prin Spania, un festival pe-o insulă din Deltă. Laura și-ar fi lăsat câteva haine la Tudor, iar el și-ar fi lăsat câteva haine la ea. Și-ar fi cunoscut prietenii altfel decât din povești. Chiar planificaseră o vizită la una dintre colegele Laurei – fiecare trebuia să-l cunoască pe iubitul celeilalte. Dar cine mai iese acum?

Vinul de seară s-a mutat pe Skype, unde au rezolvat stângăciile arătându-și pisicile. Improvizează și ei ca noi toți. Laura spune că a ieșit chiar bine.

Iau timpul ăsta ca pe-o șansă de a învăța unul despre altul – cum să-și acorde spațiu și să stabilească granițe sănătoase, cum să nu se neglijeze pe ei înșiși, cum să nu-l ia pe celălalt for granted, doar pentru că e acolo.

Seara, la o țigară și-un pahar de vin, Laura se uită la blocul plin de lumini aprinse de vizavi. Oare câte alte cupluri s-au mutat împreună poate mai devreme decât ar fi făcut-o în mod normal? Oare câte n-or să mai fie pentru că n-au avut curajul și câte tocmai pentru c-au avut? Inspiră-expiră, își spune. O să fie bine. Deja e.

Am ales să folosim doar prenumele personajelor pentru că am vrut să evidențiem experiența trăită.

Ai și tu o poveste despre cum v-ați hotărât să vă petreceți carantina împreună? Sau poate ați decis să o trăiți fiecare separat. Cum e pentru tine? Povestește-ne în formular.