Cătălin Ivan, trădătorul PSD

Printre miile de pantofi rigizi și lăcuiți care străbat zilnic holurile Parlamentului European din Bruxelles, pașii europarlamentarului Cătălin Ivan, în pantofi sport negri cu dungi roșii, acompaniați de blugi indigo suflecați, par relaxați pe mocheta gri. E mereu bărbierit, cu sacou bleumarin, rareori cu cravată. Fie că e în comisia parlamentară de control financiar, la un prânz de lucru pe teme de liquid democracy sau la atelierul despre tehnologia blockchain și democrație pe care îl organizează, relaxarea pare să nu-l părăsească.

De câțiva ani, de când a intrat în conflict deschis cu conducerea Partidului Social Democrat, biroul lui Ivan nu mai e la etajul 10, acolo unde au rămas ceilalți membri ai delegației PSD și unde holul gri e împodobit cu ocazionalul tricolor și cu un afiș de la un eveniment la care deputata Maria Grapini l-a invitat să vorbească pe Dan Puric. Birourile de la 10 sunt mari, au toaletă proprie, dar Ivan și cei trei asistenți ai lui împart două camere mici de la etajul șase, unde holurile labirintice sunt mai înguste, birourile sunt de două ori mai mici și toaletele sunt comune.

„Am preferat să plec de la etajul 10, să fiu cât mai departe”, spune Ivan.

Din încăperea asistenților, cu o masă mare pe care sunt calculatoare și dosare, se intră în cea a deputatului, cu un birou pe care tronează un monitor imens, o canapea vegheată de o hartă a Europei și două fotolii roșii. Trei mașinuțe Ferrari sunt pe pervazul ferestrei lipsite de panoramă, iar pe pereți sunt trei picturi ale fiicelor lui – triplete –, un tablou cu clădiri emblematice ale Iașului, dăruit de fratele lui, ca să nu uite de unde a plecat, un mic tablou cu rugăciunea Tatăl nostru. Pe un dulap e un afiș pe care l-a adus de la sediul Facebook din California: „Think wrong”, unde cuvântul wrong e tipărit pe dos.

În biroul ăsta, Ivan e departe. Și nu doar de etajul unde avea biroul când era șeful delegației PSD. E departe de studiourile de televiziune de la București, unde e un obișnuit și de unde îl atacă în ultima vreme pe președintele PSD Liviu Dragnea, dar de unde a făcut și campanie electorală pentru partid ani de zile; departe de sediul din Kiseleff al PSD, unde nu mai e binevenit, dar unde a fost purtător de cuvânt, șef de filială și membru al conducerii naționale; departe de Iași, unde are familia, unde a fost președinte al organizației de tineret a PSD și unde a început ascensiunea lui în politică.

Îi e însă aproape congresul partidului, care a avut loc de nici două luni. În urma lui, s-a hotărât să renunțe definitiv la PSD. Pe Dragnea, care conduce partidul din 2015, îl acuză că „a distrus PSD și este foarte aproape să distrugă România, că a pus control direct și personal pe Guvern, Parlament și PSD, că ne scoate din Uniunea Europeană și ne compromite în fața partenerilor din NATO”. Îl ironizează că mănâncă eugenii și joacă Angry Birds și a spus despre el că e „o Elena Udrea cu mustață”. Dragnea, mult mai puțin preocupat de Ivan, spune despre el că e „un băiat obraznic”.

Ivan n-a urmărit congresul în direct. Era la Cota 2000, la schi cu familia, dar seara, când a văzut imaginile cu Dragnea ovaționat în picioare de miile de membri de partid strânși la Sala Palatului, o imagine asemănătoare cu congresele PCR de dinainte de 1989, a scris pe Facebook că nu mai recunoaște partidul în care a intrat și că adeziunea lui e „nulă”.

Apoi a ținut să sublinieze cu fiecare ocazie că PSD-ul pe care l-a părăsit nu are nimic în comun cu social-democrația adevărată și că, sub conducerea lui Dragnea, e un partid ca și mort. Asta într-un moment în care cel mai mare și mai organizat partid din România conduce nu doar instituțiile statului, ci și numeroase structuri în administrațiile locale și centrale, în sport, cultură și afaceri. Pe cine să credem – pe dizidentul nemulțumit de la Bruxelles a cărui viitoare carieră politică e sub semnul întrebării sau pe miile care l-au ovaționat pe Dragnea?

---

Pe 23 decembrie 1989, când PCR murea odată cu milioanele de carnete de partid pe care oamenii le ardeau, Frontul Salvării Naționale (FSN) încă nu devenise partid politic și nimeni nu visa la continuatoarele sale, PDSR și PD, care aveau să devină PSD și PDL (apoi absorbit de PNL), Cătălin împlinea 11 ani. Atmosfera din apartamentul familiei, de la ultimul nivel al unui bloc de patru etaje din Brăila, nu era însă de sărbătoare. Tatăl, ofițer în marina militară, fusese mobilizat odată cu starea de urgență provocată de Revoluție. Unitatea lui trebuia să apere podul de la Cernavodă. Soția lui îi împletise un tricolor pe care să-l poarte la mână. Ea a încercat totuși să organizeze ziua de naștere a fiului. Colegii nu aveau cum să vină, însă, pentru că părinților le era teamă să-i lase. Așa că tortul a ajuns să fie împărțit doar de Cătălin, fratele lui cu un an și jumătate mai mare și cei doi copii ai polițistului de la etajul trei. În zilele acelea, Cătălin a scris, cu o cărămidă, pe cimentul parcării din spatele blocului: „Ceaușescu, Anul Nou, îl va face în cavou”.

În copilărie, sentimentele patriotice ale lui Cătălin au fost, inevitabil, influențate de faptul că tatăl era militar și că vedea mereu soldați mărșăluind pe Trec batalioane române Carpații de-a lungul șoselei care ieșea din oraș spre zona cu unități militare.

În anii ^,90, familia Ivan nu o ducea deloc bine cu banii. „Nu sunt de stânga pentru că am acumulat frustrări”, explică Ivan direcția politică pe care a ales-o, „ci pentru că am crescut de mic în mediul ăsta al oamenilor care muncesc mult și câștigă puțin, care nu se ajung cu banii, care nu reușesc să o ducă de la o lună la alta fără să facă datorii.” Familia a încercat fără succes diverse afaceri apoi, pentru că militarii câștigau prost, tatăl a cerut transferul în marina comercială, iar semnătura pe transfer a fost dată chiar de Ion Iliescu.

Florin Poenaru, doctor în antropologie socială, scrie că, după Revoluție, Iliescu „a reușit performanța ca în timpul celor două mandate ale sale clasa socială ce reprezenta baza socială a puterii sale politice să fie efectiv distrusă de politicile statului”. În cartea Locuri comune – clasă, anticomunism, stânga, explică, printre altele, de ce atât de multe dintre acțiunile PSD nu corespund teoriei politice a stângii, atentă la inechitate și dreptate socială. „Cu Ion Iliescu și cu partidul său la putere – atât în perioada 1990–1996, cât și, mai ales, între 2000 și 2004 – s-au făcut marile privatizări, s-au închis fabrici, s-a ieftinit și precarizat forța de muncă. Cu Ion Iliescu președinte s-au creat ceea ce azi numim baronii locali.”

Problemele cu banii ale familiei – care a trecut de la confort la sărăcie – l-au făcut pe Cătălin un rebel sensibil la nedreptăți. Într-a VI-a a refuzat să meargă la școală după ce a primit o palmă de la profesoara de matematică. „Liceul a fost o perioadă în care am fost împotriva alor mei și nu-mi păsa de nimic, respingeam orice formă de autoritate.” Era rocker, avea plete și era fan Bon Jovi. A contribuit și contextul social, în care se tot vorbea despre „democrație”, iar prin asta România post-comunistă înțelegea adesea nesupunere și nerespectarea autorității. Nu crede că are o problemă cu autoritatea („pot fi într-o echipă cu alt șef”), dar reacția față de nedreptate o vede apărând și reapărând în viața lui de-a lungul timpului. „Perioada aia m-a făcut să-mi consolidez principii la care să nu renunț niciodată.”

Abia după un an ratat („voiam la facultate, dar nu voiam”) a reușit să ajungă la București, la o facultate privată de studii economice. Dar atmosfera de aici nu-l ducea nicăieri. „Nu aveam o direcție, nu aveam drum”, spune el azi. Stătea cu alți șapte colegi într-o cameră de cămin, lucra la McDonald’s Cișmigiu noaptea, dând cu mopul printre studenții care învățau, iar ziua nu se putea odihni pentru că ceilalți erau treji.

Și-a adus atunci aminte de mama lui, care, atunci când îl „băgase” în clasa I la o învățătoare bună, îi spusese: „Dacă intri la doamna Măntăilă în clasă, o să ajungi student”. „Ăla a fost momentul în care mi-am dat seama ce vreau să fac. […] Mi-am dat seama că vreau mai mult de la viață”, spune el despre momentul în care a hotărât să-și continue serios studiile. A ales să renunțe la București și să învețe ca să dea la facultate la Iași, orașul pe care îl admira, chiar dacă îl cunoștea doar din literatură.

Tot la sfârșitul anilor ^,90, nava comercială pe care lucra tatăl lui a fost arestată în Maroc, în Casablanca. Pentru că nu putea părăsi țara, s-a angajat acolo și l-au urmat mai întâi fiul cel mare și apoi soția. După șapte ani au revenit în țară și azi locuiesc la Iași. Ivan vede asta ca sfârșitul unei crize profunde a familiei, care l-a schimbat. În facultate, Ivan a devenit mai implicat. „Dacă mă uit la mine în facultate și în liceu sunt doi poli opuși […] A fost o schimbare radicală”. A stat mult în bibliotecă, a devenit membru în Liga Studenților Economiști și a fost ales în conducerea acesteia. Spune că de atunci a simțit nevoia să se implice, să lucreze pentru schimbare. Despre Ligă își aduce aminte că era o muncă de reprezentare a colegilor care îl aleseseră: să ceară cazări mai bune, să protesteze împotriva condițiilor în care se dădeau examene. Ca să câștige bani a muncit, printre altele, ca agent imobiliar și a vândut mozaic pe care îl căra cu propriul Renault Megane, iar mai târziu, după facultate, a încercat marketing și publicitate.

---

În România anului 2003, când Ivan a terminat facultatea și a intrat în politică, nu era deloc la modă să fii pesedist. Iliescu, fost demnitar comunist, era președintele României. Adrian Năstase era prim-ministru și, conform sentințelor din viitoarele sale procese de corupție, primea „foloase necuvenite” în valoare de 630.000 de euro și își pregătea campania pentru președinție din 2004, inclusiv cu fonduri strânse ilegal. PSD nu era popular nici printre tinerii din Iași. Mulți dintre cei care alegeau să intre în politică mergeau în organizația PNL, condusă din 2004 de Relu Fenechiu (mai târziu ministru și apoi condamnat pentru corupție). „Liberalii erau cool”, spune un prieten și fost coleg al lui Ivan din PSD și din organizațiile de studenți.

Ivan spune însă că istoria lui personală nu-l putea duce în altă parte decât într-un partid de stânga. Mai ales că înțelesese, după rodajul în asociațiile studențești, că în politică, pentru a fi credibil, trebuie să crezi în ceea ce spui și faci. Iar el credea în politicieni dinamici, dezinteresați, care să lucreze pentru „cei mulți”. „Până atunci chiar nu mă interesa politica. Și când am intrat în PSD aveam o părere proastă despre el, dar era singurul partid de stânga în care puteam să intru.”

S-a regăsit în TSD, organizația de tineret a PSD, înființată în 2002 de un tânăr numit Victor Ponta, care a fost primul ei președinte. Cu un suflu nou, organizația a ales roșul drept culoare reprezentativă, un simbol al lipsei de complexe față de trecutul comunist, de care PSD a fost mereu acuzat. Ponta apărea la întrunirile TSD cu tricou și șapcă cu Che Guevara, iar alți membri aveau tricouri cu „Generația TSD” și semnul de circulație „interzis la dreapta”. Ivan, la fel ca mulți colegi din aripa de tineret, simțea că încet-încet ar putea avea șansa să schimbe partidul, să-l reformeze, să-l preia de la seniori, pe care îi considerau contaminați de perioada comunistă: „Oamenii aceștia, gen Oprișan, la Revoluție aveau 30 de ani”, aproximează el. (Marian Oprișan, președintele PSD Vrancea, avea 24 de ani în 1989). „Se uitau la secretarul de [partid pe] județ ca la niște dumnezei. Ei au crescut, s-au maturizat, având niște dumnezei, niște șabloane. Voiau să ajungă ca aceia. Când au pus mâna pe putere ce puteau să facă? Să se comporte exact cum se comportau pe vremea lui Ceaușescu ceilalți.”

La o săptămână după adeziune, un prieten l-a sunat și i-a spus să meargă la ședința TSD a municipiului, pentru că urma să fie ales vicepreședinte. A fost surprins. La ședință, într-un context în care vorbeau doar seniorii partidului, în frunte cu președintele PSD Iași, Ion Solcanu, a prins un moment în care a cerut cuvântul. Văzuse pe stradă o campanie pentru țigările Kent, al cărei slogan era „Atitudinea creează viitorul” și a vorbit despre tineri, care trebuie să schimbe lucrurile.

„Mergea discursul, deja mă simțeam bine. Adică mă simțeam ca la Liga Studenților”, își amintește Ivan. Dar când a terminat de vorbit, nu a aplaudat nimeni. „Liniște de mormânt în sală.” Ședința a continuat, a fost citită lista cu el pe postul de vicepreședinte, dar pentru el a fost un prim semnal că ideea lui de schimbare a generațiilor, și implicit a mentalităților, nu avea șanse să se împlinească rapid. „Ce simțeam eu, ce credeam eu, ce voiam eu să fac, nu rezona deloc cu ce era în sala aia. Și eram la tineret.”

Ivan, care are și azi sloganul ca intro la profilul de Facebook, spune că PSD nu avea nici atunci și nu are nici acum modele pentru tinerii care i se alătură. „Singurul model este al celui care îl sapă pe șef pentru a-i lua locul.” Scopul principal al majorității celor care intră în politică, crede Ivan, încă este cel de a ajunge într-o funcție, eventual una de unde se dau contracte, nu și de a guverna cu gândul la viitor.

În 2005 și 2006 a fost trimis de partid la traininguri – inclusiv despre democrația internă de partid – și a urmat studii post-universitare de management politic la Institutul Ovidiu Șincai al PSD.

În 2007, când România a devenit membră a Uniunii Europene, s-au organizat alegeri pentru deputați în Parlamentul European (PE), pentru un mandat scurt, de numai doi ani. Ivan (proaspăt ales președinte TSD Iași, la diferență de un vot) spune că președintele TSD, Nicolae Bănicioiu (mai târziu ministru al Sănătății în guvernul Ponta), l-ar fi rugat să se înscrie în competiția internă care urma să decidă reprezentantul tinerilor pe lista partidului. Spune că a acceptat în momentul în care nu s-a găsit niciun alt coleg din TSD Iași care să se propună. După ce a trecut de prima etapă de selecție l-a întrebat pe Bănicioiu dacă „trebuie” să iasă cineva; cu alte cuvinte, dacă competiția era doar de formă. A primit asigurări că nu și s-a pregătit serios pentru finală, care a fost televizată și care a avut în juriu personalități media ale momentului. Dintre cei șase candidați pentru locul al cincilea pe lista partidului, Cătălin Nechifor (un TSD-ist din Suceava, viitor președinte de consiliu județean) și Cătălin Ivan au fost candidații care au performat cel mai bine în concursul care presupunea un proiect, un interviu cu juriul și un vot popular. În timpul competiției, Nechifor a anunțat că se retrage. Totuși, atunci când președintele partidului, Mircea Geoană, a anunțat rezultatele, a spus că Nechifor a primit cele mai multe voturi. Întrebat dacă își menține decizia de a se retrage, Nechifor a spus că nu și a acceptat nominalizarea.

Pentru Ivan, a fost clar că concursul fusese aranjat și a contestat rezultatul. Primarul Gheorghe Nichita (președinte PSD Iași) l-a susținut prin declarații în presă. Conducerea partidului a mers mai departe cu decizia luată și Nechifor a fost europarlamentar până în 2009. Deși crede că Ivan s-a prezentat bine în concurs, unul dintre membrii juriului spune azi că a fost o competiție fără rezultat stabilit dinainte și că reacția lui Ivan arată doar că nu știe să piardă, preferând să inventeze teorii ale conspirației.

În 2008, Ivan a candidat la alegerile parlamentare pentru un mandat de deputat, cu o campanie care avea sloganul „Alege bine!”, folosea mere ca obiecte electorale și simbolistica mărului roșu, sănătos (PSD) opus mărului portocaliu, stricat (PDL). A ieșit pe locul al doilea în colegiul lui, în urma candidatului PDL, în condițiile în care, în întreaga țară, cele două partide mari au luat câte o treime din voturi. (PD-L era partidul pe care președintele Traian Băsescu, atunci în primul mandat, îl ridica politic, cu un discurs agresiv anticorupție și anti PSD.)

În 2009 însă, când mizele pentru europarlamentare erau mai mari decât în 2007 (mandatul era de cinci ani, erau mai mulți membri de partid interesați), interesele actorilor se schimbaseră. Nichita, președintele PSD Iași, deși avea deja momente în care îl suspecta pe Ivan că vrea să-i ia locul, voia să pună un om din filială pe listă. Bănicioiu voia și el pe listă un om de la tineret. Ivan deja își dorea poziția. Așa că a ajuns pe listă și pe bannerele publicitare naționale care aveau sloganul „Alege bine!”, preluat de la Iași. Ivan, zâmbitor, în costum, cu cravată bleu și o cărare pe mijloc la care a renunțat între timp, apărea de două ori – și în stânga și în dreapta grupului de candidați. (Macheta afișului era editabilă, iar filialele locale ale partidului își puteau aduce în prim-plan candidații locali. O filială tipărise afișul așa cum venise de la București.) „Eram un politician de Iași. La notorietate m-a ajutat,” spune el despre atenția pe care i-a atras-o gafa. Când s-a confirmat că a obținut mandatul de europarlamentar, la TSD Iași a fost petrecere.

În 2010, la un an după ce Geoană pierduse, la limită, alegerile prezidențiale în fața lui Băsescu, PSD a convocat un congres. Ponta a candidat la președinția partidului, deși părea că nu are șanse. Nichita l-a susținut pe Geoană. Ivan însă, într-un gest de rebeliune, a mobilizat primarii din județ, cu care avea o relație bună, pentru alegerea lui Ponta. „Le-am spus primarilor că Geoană a avut șansa lui. Nu poți să pierzi alegerile și să mergi în continuare cu echipa pierzătoare.” Mai mult, a scris o scrisoare deschisă critică la adresa lui Geoană, în care îl acuza că încearcă să fraudeze alegerile interne. De atunci, relațiile dintre Nichita și Ivan au rămas reci. Ponta a câștigat președinția partidului și a părut mai mult ca oricând că PSD e „preluat” de tineri și că speranțele lui Ivan din 2003 au șanse de realizare.

---

Ovidiu Nahoi, redactorul șef al RFI România, l-a cunoscut pe Ivan în 2010–2011, când era corespondentul ziarului Adevărul la Bruxelles și avea o rubrică săptămânală în care prezenta europarlamentari. Crede că generația lui Ivan nu a intrat în partid pentru a-l schimba, ci pentru a-l exploata așa cum e. „Eu nu am auzit de partid din România care să se reformeze din interior”, spune Nahoi.

La începutul primului mandat de europarlamentar se spunea despre Ivan că e omul lui Nichita de la Iași, dar Nahoi l-a văzut cu „niște convingeri de centru-stânga bine structurate”. Venind dintr-un PSD despre care mulți spun că e lipsit de ideologie, Ivan se încadra bine printre socialiștii europeni. Lui Nahoi i se părea „interesant și un pic diferit” să vorbească cu un politician care avea cunoștințe doctrinare. Discutau uneori și fără reportofon pe masă, pentru că le făcea plăcere să stea de vorbă.

2012 a fost un an plin pentru Cătălin Ivan. Era șeful delegației PSD în PE, a fost numit purtător de cuvânt al campaniei pentru demiterea președintelui Băsescu prin referendum, i s-au născut fiicele, a hotărât să renunțe la PSD Iași pentru a veni la București, a fost ales președinte PSD Sector 1, a fost numit purtător de cuvânt al USL (alianța dintre PSD și PNL), a făcut o afirmație calomnioasă la adresa europarlamentarului Monica Macovei (a spus că ea urma să fie anchetată de o comisie de disciplină a PE care nu exista) și a fost dat în judecată de aceasta. (A fost găsit vinovat, printr-o sentință definitivă, și a trebuit să-i plătească lui Macovei 5.000 de euro.)

În același an, Adrian Năstase a fost condamnat prima oară, s-a împușcat când trebuia transferat la închisoare și a fost încarcerat. Ivan nu-l cunoscuse pe Năstase înainte ca acesta să intre în închisoare, dar a mers să-l viziteze la începutul lui 2013. Crede că Năstase e un om de la care ai ce învăța. „Năstase fascinează pe oricine ca intelectual, dar dezamăgește ca om. Sau, na, cel puțin pe mine”, spune Ivan. Are și o anecdotă despre moralitatea îndoielnică a lui Năstase: după câștigarea unei runde de alegeri, acesta i-ar fi spus lui Ivan că nu e momentul pentru schimbări. Partidul avea nevoie de liniște, ca un piton care trebuie să-și „digere prada”.

Nu putea exista moment mai neinspirat ca Ivan să se apropie de Năstase. A acceptat să faciliteze o ceremonie la final de 2013 prin care fundația lui Năstase a donat Parlamentului European un bust auriu al lui Titulescu și l-a angajat ca asistent pe fiul lui, Mihnea. La o lună după ceremonie, Năstase a fost din nou închis. Mihnea a plecat din cabinetul lui Ivan să lucreze cu delegația PSD și a devenit membru când partidul îl renega deja pe Ivan. După discuția în care Năstase a folosit metafora pitonului, Ivan spune că nu au mai vorbit.

Un consultant politic care lucrează cu PSD și care a dorit să-și păstreze anonimatul pentru a nu-și pune în pericol funcția spune despre faptul că Ivan a avut simultan trei funcții importante și aparent incompatibile în partid (la Bruxelles și București în același timp) că nu sunt un semn bun pentru personalitatea lui. Fie le-a acceptat din lăcomie, fie din oportunism, fie pentru că PSD era (și este) în criză de cadre. Oricare dintre aceste variante, spune consultantul, îl caracterizează negativ pe Ivan. Consultantul îl bănuiește că joacă foarte bine – și constant – preocuparea politicianului de stânga și că e interesat în principal de apariții televizate.

Pentru Ivan, un moment important al carierei a fost discursul din septembrie 2012 într-o audiere în PE legată de situația democrației din România. Pe atunci, referendumul de demitere a președintelui Băsescu, forțat nedemocratic de PSD și PNL după părerea unora, inclusiv a unor comisari europeni, avusese un rezultat covârșitor în favoarea demiterii. Nu fusese însă validat, pentru că se prezentaseră mai puțin de 50% dintre alegători, cum condiționa atunci legea. Înainte de discurs, Ivan a început să primească mesaje de încurajare din țară. Nu înțelegea de ce, până când un prieten i-a spus că dezbaterea era televizată de posturile din țară. „Presiunea a crescut exponențial,” spune Ivan, care s-a gândit că oamenii din fața televizoarelor se așteaptă de la el să spună lucruri pe care le-ar spune și ei, cum ar fi s-o tragă la răspundere pe comisarul european Viviane Reding pentru aparenta favorizare a lui Băsescu:

„Trebuie să spuneți de ce votul a 8,4 milioane cetățeni europeni nu a contat absolut deloc pentru dumneavoastră în această vară, de ce o regulă care nu este valabilă nicăieri, în niciun stat membru al Uniunii Europene a fost impusă de Comisie României, și aici mă refer la prezența de 50% la vot”, a spus Ivan. „Doamna Viviane Reding, am tot respectul pentru dumneavoastră, dar în această vară v-ați comportat exact ca un agent electoral al lui Traian Băsescu, ați fost exact ceea ce arătați și astăzi cu haina portocalie pe care o îmbrăcați. […] Ați reușit să umiliți un popor întreg, ați reușit să călcați în picioare suveranitatea unui stat membru al Uniunii Europene.”

A doua zi, când a ajuns în țară, toată lumea l-a felicitat, de la taximetrist până la preotul care i-a botezat fiicele și care i-a spus că niciodată până atunci nu se mai ridicase în picioare la discursul unui politician.

Poate și ca urmare a acestui discurs, a fost numit purtător de cuvânt al PSD, o funcție cu care spune că nu a fost niciodată confortabil. Spune că dacă Ponta l-ar fi întrebat, ar fi refuzat funcția. Neplăcerea legată de acest rol venea din faptul că era nevoit să apere decizii cu care nu era de acord. Își aduce aminte de o declarație a lui Ponta, care spunea că în calitate de deputat va vota împotriva exploatării de la Roșia Montană, dar în calitate de premier trebuie să atragă investiții. Ivan, purtător de cuvânt, a fost pus în situația de a-l apăra. „Nu a fost simplu”, spune el. „M-am luptat mult în Parlamentul European împotriva proiectului Roșia Montană și a fost complicat pentru mine atunci când Victor a intrat în mină în hainele [companiei de exploatare] Gold Corporation.”

În 2014, înfrângerea lui Ponta de către Klaus Iohannis la prezidențiale a pus în mișcare energiile din partid. Dacă înainte de alegeri toți păreau uniți de scopul comun, după ce Ponta a pierdut, au apărut vocile contestatare. Ivan l-a ales drept țintă pe Dragnea, pe atunci președinte executiv al partidului și coordonatorul campaniei. Mai mulți dintre cei intervievați pentru acest articol spun că greșeala principală a lui Ponta în relația cu Dragnea a fost că s-a concentrat pe guvernare și l-a lăsat pe acesta să gestioneze relația cu liderii din teritoriu ai partidului. Iar puterea în partid vine de la acești lideri. „Dragnea e un parazit politic. S-a făcut util, s-a infiltrat. Un fel de căpușă. I-a împins ușor-ușor pe scări și pe Geoană și pe Ponta”, spune Ivan, convins că Dragnea „dorește puterea absolută și în partid și în România”.

Pe Dragnea îl atacă de fiecare dată când are ocazia. Spune că nu au putut colabora, deși foști colegi au încercat să-i pună la aceeași masă. A spus la un moment dat și o anecdotă despre Dragnea, că ar fi suspendat o ședință de partid ca să vadă un episod al serialului Suleyman Magnificul. (Dragnea a negat și a repetat că Ivan e un băiat obraznic.) Similar, Ivan povestește că Dragnea, care nu putea deveni premier, fiind condamnat penal, deși era președintele partidului care câștigase alegerile în decembrie 2016, a nominalizat-o premier pe Sevil Shhaideh fără să se consulte cu partidul. A chemat Comitetul Executiv, a întârziat o oră, timp în care ceilalți l-au așteptat în picioare, a fost singurul care s-a așezat când a venit și le-a arătat un plic închis. Le-a cerut colegilor să aibă încredere în el în privința nominalizării premierului și nu le-a spus numele acestuia.

„A fost pentru prima dată când Partidul Social Democrat a dat un mandat în alb președintelui să pună primul-ministru”, spune Ivan. „Nu s-a întâmplat niciodată în PSD așa ceva și nu se poate întâmpla într-o democrație. A fost ușurare mare în PSD când Iohannis a refuzat-o [pe Shhaideh].” Consultantul care a vrut să rămână anonim neagă acest lucru, spunând că membrii PSD și-ar fi dorit ca Shhaideh să fie premier.

---

În aprilie 2018, în biroul de la etajul șase al clădirii Parlamentului European, Ivan primește în vizită un vechi prieten și fost coleg de partid din Iași. Sorin Iacoban, fost deputat și actual președinte al Federației Române de Șah, s-a remarcat în campania din 2014 când a publicat o fotografie cu Iohannis cu o svastică pe frunte. Iacoban a fost exclus din PSD la începutul anului 2018, împreună cu primarul Iașului, Mihai Chirica, după ce s-au opus demiterii guvernelor Grindeanu și Tudose.

De-a lungul celor două mandate de eurodeputat, Ivan a fost implicat activ în promovarea Iașului. A dus primari din județ în vizită la primari belgieni, a contribuit la aducerea titlului de Oraș European al Sportului, a fost implicat în încercarea de a aduce titlul de Capitală Culturală Europeană, aleargă și înoată pentru susținerea cauzelor sociale locale. Lui Iacoban i-a facilitat întâlniri la Bruxelles pentru proiecte ale Federației de șah.

Ivan îi povestește lui Iacoban cum, în week-end, la Iași, a mers cu fiicele lui de șase ani în parc, ele pentru prima dată cu biciclete fără roți ajutătoare. Soția lui, Cătălina, avea treabă la grădinița Montessori pe care familia Ivan a deschis-o, și pe care ea o administrează. Ivan îi arată lui Iacoban o poză cu el pe role, cu tricou și cască de protecție verzi. În mijlocul conversației, îl întreabă apoi pe Iacoban:

„Am o dilemă: dacă partidul ăsta a fost așa dintotdeauna, de când am intrat noi în el, sau au dat așa de mulți afară încât a rămas așa?”

„Cred că a doua variantă”, răspunde Iacoban. „E o monstruozitate partidul ăsta.”

„Câte campanii am dus în partidul ăsta?”, întreabă Ivan, nostalgic.

„Ehee, din 2004.”

„Nu, din 2003.”

Iacoban intră în jocul rememorării faptelor de arme: „Ții minte 2004 [după] prezidențiale? Eu cu tine și cu Solcanu mai eram în sediu”.

Ivan zâmbește. „Acum, dacă-mi spune cineva «pesedistule», mă simt jignit.”

---

Povestea despărțirii lui Ivan de PSD e lungă și întortocheată. A devenit europarlamentar pentru a doua oară la alegerile din 2014 și, la scurt timp după, a început să îl critice pe Ponta pentru derapajele de cult al personalității și pentru pierderea treptată a democrației din partid. În mai 2015, părea că regretă că au fost în aceeași echipă: „Am făcut o greșeală fundamentală în 2010, când m-am lăsat păcălit de Victor Ponta și l-am susținut”, declara el. „Dacă nu mă lăsam păcălit, nu era președinte al PSD, a ieșit la limită. I-am adus 34 de voturi, de la Iași, care au făcut diferența.” (Ponta câștigase cu 856 de voturi, față de cele 781 ale lui Geoană.)

„Am avut o relație foarte bună cu Victor Ponta”, spune Ivan astăzi.
„A fost la mine la nuntă, am fost la el la nuntă. Ne-am înțeles foarte bine. Dar nu puteam, în momentul în care l-am văzut cum se schimbă, când am văzut cum se transformă și devine ceea ce a devenit în 2013–2014 să nu zic, să mă fac că nu văd, să-l susțin în continuare.”

Puterea e un drog și trebuie să-ți placă, crede un consultant politic cu experiență la București și la Bruxelles. Năstase, Geoană, Băsescu și Ponta au încercat acest drog și nu pot fără el, spune consultantul. Despre Ponta crede că și-a spus așa cum spunea și Ivan: „când ajung în vârf, îi schimb”. Însă, atunci când a ajuns la vârf – iar pentru Ponta asta a însemnat poziția de șef al partidului și prim-ministru – el era cel schimbat de compromisurile ascensiunii în partid.

Unul dintre lucrurile care l-au deranjat pe Ivan a fost vânătoarea de contestatari începută după ce Ponta, sub coordonarea lui Dragnea, a pierdut prezidențialele. Alegerilor le-a urmat o ședință a Comitetului Executiv PSD, după care au fost excluși din partid Geoană, Marian Vanghelie și Dan Șova, pentru că ceruseră analize interne. Doar doi oameni au votat împotrivă: Iliescu și Ivan. Ivan a cerut și el un congres extraordinar pentru analizarea pierderii alegerilor, sugerând că Dragnea făcuse greșeli în campanie și, în același timp, să-i ceară lui Ponta să nu mai candideze pentru președinție.

Din acel moment, conducerea partidului s-a întors împotriva lui așa cum un organism se concentrează pe eliminarea unei infecții. Câteva colege l-au acuzat pe Ivan că le-a jignit, Dragnea a preluat ideea jignirii și l-a făcut pentru prima oară „obraznic”, iar el a replicat că „domnul Dragnea forțează o sancțiune a mea pentru că se teme că voi candida la Congres împotriva domniei sale”. Astăzi, Ivan spune că, din poziția de candidat, ar fi fost mai greu de sancționat. Iar sancțiunea care plutea în aer era excluderea din partid.

Nahoi spune că Ivan ar fi putut deveni un „exponent de primă mărime” al partidului, dar că 2014–2015 a fost probabil momentul în care „și-a dat și el seama că [partidul] nu se poate schimba după chipul și asemănarea lui și că, dacă voia să facă carieră în PSD, trebuia să se schimbe el după chipul și asemănarea PSD-ului. Și în momentul ăla, bineînțeles că a venit dizgrația”.

Alegerile interne din toamna lui 2015, la aproape un an după prezidențiale, au fost un exercițiu democratic fără precedent. Pentru prima dată, pentru președinția PSD au fost invitați să voteze toți cei 500.000 de membri ai partidului (nu toți sunt activi și, probabil, astăzi sunt mai mulți, pentru că în perioadele de guvernare tind să sosească oportuniști). Alegerile interne au fost însă și o demonstrație a lipsei de opoziție față de cel mai puternic om din partid. Dragnea a fost singurul candidat și a fost ales președinte pe 12 octombrie. Pe 18 octombrie a fost programat congresul, în care au fost aleși vicepreședinții. Pe 30 octombrie a izbucnit incendiul din Colectiv, care a dus la o criză politică punctată cu proteste de stradă, în urma cărora guvernul Ponta și-a dat demisia.

Odată ce Ponta nu mai avea nicio funcție importantă, Dragnea și-a consolidat puterea, iar drumul lui Ivan către irelevanță în PSD nu mai putea fi oprit. A fost destituit de la conducerea filialei Sectorului 1 și a înțeles că excluderea era iminentă. Ca să evite asta, s-a transferat în organizația Dobrovăț, o comună din Iași unde avea relații bune cu primarul.

Din acel moment, au început trei ani în care conducerea PSD a spus în repetate rânduri că Ivan nu mai este membru al partidului, iar Ivan a spus mereu că își plătește cotizația, are activitate în partid și deci este membru. În primăvara lui 2017, după ce a fost anunțat că nu mai face parte din delegația PSD în PE, și-a mutat și biroul de la etajul 10 la etajul șase. Apoi a venit congresul din martie 2018.

---

Congresul extraordinar al PSD din martie 2018 a fost o confirmare delicioasă pentru toți comentatorii politici care au reclamat în ultimii ani „dictatura”, „autoritarismul” și „acapararea puterii” de către Liviu Dragnea. După ce a prăbușit două cabinete ai căror prim-miniștri nu se arătaseră îndeajuns de docili, Dragnea a umplut Sala Palatului cu delegați ai partidului care, în momentul în care i-a întrebat dacă doresc ca el să continue să fie președintele lor, au strigat „da” și s-au ridicat în picioare să-l aplaude.

Felul în care vocile contestatare din interior au fost reduse la tăcere sau ignorate a fost spectaculos. Au existat cazurile vizibile ale celor care ar fi vrut să vorbească la congres, să critice conducerea, să candideze la funcții sau să susțină candidați despre care știau că nu sunt agreați de președinte. Ecaterina Andronescu, Nicolae Bănicioiu sau Codrin Ștefănescu au fost programați la cuvânt când sala era goală, deja se vota, iar filmarea urma să nu fie postată pe YouTube, așa cum a fost începutul congresului. Și au existat cazuri de nemulțumiți care nu au participat la congres și s-au exprimat în public, înainte.

Ivan prefațase pe Facebook încă din noiembrie 2017 despărțirea definitivă de PSD (pe care urma s-o confirme după congres). „Pentru că nu poți fi social democrat dacă ești în dezacord cu Liviu Dragnea, pentru că ești trădător dacă îți exprimi punctul de vedere, sorosist dacă nu-i urăști cu toată ființa ta pe cei care ies în stradă, securist dacă spui că cei care au furat trebuie să ajungă la închisoare și averile obținute ilegal trebuie confiscate, a fost inventat cuvântul «apartidic».” În ianuarie, numărul doi al partidului la acel moment, președintele executiv Niculae Bădălău, a scris într-o scrisoare deschisă: „Pas cu pas partidul nostru a acceptat suspendarea democrației interne, iar acest lucru a fost o eroare pe care trebuie să ne-o asumăm”. Tot în ianuarie, Gabriel Petrea, președintele TSD, scria: „Pilonii relevanței noastre politice se clatină: avem prea multe dispute despre persoane şi prea puține despre idei”. Cu câteva zile înaintea congresului, vicepreședintele Ionuț Vulpescu a scris pe Facebook: „Nu pot fi de acord cu anatemizarea celor care, dacă nu sunt de acord cu liderul, sau cu unele decizii ale majorității din organismele de conducere, sunt demascați ca «dușmani ai partidului»”.

Alt critic, primarul Iașului, Mihai Chirica, fost viceprimar în mandatul lui Nichita, a devenit cunoscut în toată țara după ce l-a criticat pe Dragnea pentru nominalizarea lui Sevil Shhaideh ca premier, dar mai ales după ce a spus public că nu e de acord cu Ordonanța 13. Greșelile precum acea tentativă de schimbare a legilor justiției arată, spune Chirica, că „n-a existat niciodată o dorință de creștere a nivelului de reprezentare a populației prin acest partid, ci de creștere alarmantă a controlului acestui partid asupra populației”. Chirica a fost și el vicepreședinte al PSD, dar spune că în ultimul an și jumătate a văzut că acesta nu mai are nimic de-a face cu social-democrația. „Nici prin politicile publice, dar nici prin propria sa manieră de a se conduce.”

Dincolo de asta, criticii interni și externi îi reproșează lui Dragnea o apropiere de conservatorism. Un argument e un vot consultativ care a avut loc în 2018 în PE împotriva Poloniei. Alături de marea majoritate a deputaților, întreg grupul socialist din care PSD face parte a votat pentru sancțiuni care să atragă atenția Poloniei pentru o derivă iliberală (au fost înlocuiți judecători ai Curții Constituționale numiți în guvernarea anterioară și s-a încercat subordonarea de către puterea politică a magistraților). Delegația PSD a votat, însă, împotrivă sancțiunilor. Dintre parlamentarii aleși pe lista PSD, Ivan și Daciana Sârbu au fost singurii care au votat pentru. Și în disputa recentă a mutării ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, conducerea PSD, care dorește mutarea, este în contradicție cu restul familiei socialiste europene.

Deși, înainte de congresul din primăvara lui 2018, Dragnea și liderii PSD au respins orientarea partidului către o altă familie politică europeană, Nahoi spune că „faptele sunt acolo” și nu ar fi o surpriză ca PSD să intre într-o familie conservatoare. „PSD-ul devine un partid gen PiS”, spune el, referindu-se la ultraconservatorul Partid Lege și Justiție din Polonia.

Există însă și membri PSD tineri și apropiați de societatea civilă care neagă ideea că în partid ar fi dictatură. Petre Florin Manole e deputat PSD din 2016 și e implicat activ în partid începând cu 2009. „În orice partid există un grad mai mare sau mai mic de critică internă”, spune Manole. Dar, se întreabă el, „de ce n-ai vorbit în casă, înainte să te duci în vecini?”

Pedepsele pentru critici la adresa conducerii partidului sunt inegale. După ce a criticat intervențiile pe legile justiției, Chirica a fost suspendat și apoi exclus din partid. Bădălău, după ce și-a publicat scrisoarea, a pierdut funcția de vicepreședinte al Senatului. Vulpescu nu mai e vicepreședinte PSD. Pe de altă parte, Petrea este în continuare șeful TSD. Manole spune că a fost singurul membru PSD care a votat în Camera Deputaților împotriva referendumului pentru definirea familiei în Constituție. „Și sunt viu și nevătămat, și fizic, și politic”, spune el.

---

Ivan are, în drum spre aeroportul Zaventem din Bruxelles, relaxarea omului cu mii de zboruri la activ. Șoferul de la Parlamentul European îl duce cu limuzina cu numere de corp diplomatic până în zona de check-in. Zboară la București, unde își desfășoară cea mai mare parte din activitate: conferințe, apariții televizate, întâlniri. Dacă în cele șase-șapte zile petrecute lunar la Bruxelles locuiește la hotel, la București Ivan are un apartament închiriat.

În politica bucureșteană Ivan nu e un anonim. E invitat frecvent la Realitatea TV (nu și la Antena 3, de o vreme), organizează dezbateri pe tema luptei împotriva corupției, la care aduce invitați străini (de exemplu pe colega din PE Ana Gomes, o socialistă portugheză cu o voce puternică împotriva corupției, inclusiv din propriul partid), jurnaliști, activiști, universitari care au studiat fenomenul. Poziționarea lui Ivan în legătură cu anticorupția din România e clară și în același timp nuanțată: pe de o parte crede că toți cei care fură trebuie să dea banii înapoi, „și cine are de făcut pușcărie să facă pușcărie”, pe de altă parte spune că DNA, încă de pe vremea lui Năstase și a Monicăi Macovei și a lui Traian Băsescu, „nu s-a luptat o secundă cu corupția”. Ivan nu contestă utilitatea de principiu a unui parchet anticorupție. Spune însă că felul cum e organizat și condus DNA îl descalifică: „Încă de la bun început a fost creat ca un mecanism de luptă politică, de înlăturare a adversarilor politici incomozi”.

Ivan n-a stat degeaba în ultimii ani, oricât de pecetluită părea soarta lui în PSD. A anunțat de mai multe ori că lucrează la un proiect de reformare a PSD și, deși a lucrat luni de zile la regândirea și rescrierea documentelor constitutive, deși a avut zeci de întâlniri de consultare cu nemulțumiții din partid, multe dintre ele secrete ca să nu se afle la sediul din Kiseleff, azi nu ezită să spună că a crezut într-o utopie. „Eu nu cred că PSD-ul se mai schimbă. Dacă mă întrebați acum câteva luni, vă spuneam că PSD-ul se va schimba, că există acea energie internă… M-am lămurit”, a spus el într-o emisiune la Realitatea TV.

Chiar dacă nu mai are cum să redevină europarlamentar PSD în 2019, iar șansele să intre pe locurile eligibile ale unui alt partid sunt minuscule, el spune că mai are energie pentru politică. Spune și că nu se grăbește să ia o decizie în legătură cu viitorul lui, mai ales că mai are un an de mandat. Alteori spune că în toamnă ar trebui să se hotărască ce va face.

Manole nu-i dă prea multe șanse: „Istoria liderilor PSD plecați din PSD este o istorie a morții politice. Uită-te la Geoană”, spune el. „Cătălin Ivan, în iunie 2019, va fi un fel de Sebastian Bodu. Un fost europarlamentar care vorbește despre ceva. Nu-l mai pune nimeni pe listă.”

Între timp, Ponta a înființat un nou partid, Pro România, împreună cu foștii miniștri Daniel Constantin și Sorin Câmpeanu. Partidul se vrea o „alternativă la actuala clasă politică”, cu membri „care au profesii în domenii de activitate autonome politicii, fără legături cu trecutul politicii de tranziție”. În ciuda faptului că din PSD au plecat sau au fost dați afară mulți nemulțumiți în ultimii ani, majoritatea celor intervievați pentru acest articol nu-i dau șansele unei reușite electorale semnificative partidului lui Ponta, a cărui imagine publică nu e bună. Eforturile sale de revenire politică au părut suspendate până în luna mai 2018, când a primit decizia de achitare într-un dosar în care fusese acuzat de fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani. După achitare, mai mulți parlamentari PSD, printre care și Bănicioiu, au trecut la Pro România și presa specula că în luna iunie alți câțiva zeci de pesediști urmau să-l urmeze.

Ivan, deși spune că nu se gândește acum să intre în Pro România, a început, în aparițiile televizate și în interviuri, să dea semne că e pregătit să treacă peste disensiunile pe care le-a avut cu fostul premier. A spus de mai multe ori că el crede că Ponta a învățat din greșeli și s-a schimbat, că a vorbit și a „schimbat mesaje” cu el și a declarat la Realitatea TV că „proiectul lui Victor Ponta devine viabil pentru foarte mulți din PSD”. „Teoretic, după regula poziționării, ar trebui să fie împreună”, spune Nahoi despre Ponta și Ivan. „Dar nu știu în ce măsură anumite resentimente mai sunt valabile, sau dacă vor judeca situația foarte pragmatic, că au nevoie să fie împreună mai mult decât să fie pe poziții contrare.” Pe de altă parte, Nahoi e, și el, „foarte rezervat” în privința șanselor lor de reușită ale Pro România. „Nu văd neapărat un electorat PSD care să se dezică și să sesizeze deriva conservatoare a PSD-ului. Și care să spună «nu, asta nu ne reprezintă». De exemplu, electoratul PNL a sesizat că și PNL-ul e într-o derivă conservatoare […] și caută alternative care se pot chema USR, care se pot chema Cioloș. Electoratul tradițional – să zicem, de dreapta – e mai sofisticat și nu se leagă pe viață. E mai puțin «credincios».”

În alte mișcări politice sau civice Ivan se regăsește și mai puțin. Spune că a empatizat cu oamenii care au ieșit să protesteze, mai ales că toți oamenii din generația lui erau în stradă. Are o părere bună, „individual”, și despre oamenii din Mișcarea România Împreună (a lui Dacian Cioloș) și despre cei din USR. Dar spune că nu își aduce aminte de nimic remarcabil sau lăudabil făcut de guvernul Cioloș, iar despre USR spune că nu se grăbește să-i judece, pentru că sunt încă la primul mandat. Despre platforma de stânga Demos, care există din 2016 și are în plan să înființeze un partid în 2018, Ivan spune că a „auzit” și că „era nevoie” de așa ceva.

Claudiu Crăciun, lector la Facultatea de Științe Politice a SNSPA, care este și membru-fondator al Demos, respinge sugestia că ar putea lucra cu Ivan sau alți foști membri PSD. „Noi suntem din altă lume. […] Eu cred că îndată ce te obișnuiești cu un model de partid o să încerci să îl reproduci.” Crăciun crede că PSD nu este reformabil pentru că „mărimea și obișnuința de a guverna îl aruncă într-un cerc vicios. Toți membrii și liderii sunt învățați că succesul înseamnă guvernarea centrală și locală”.

Nahoi spune că, deși în restul Europei se vede o „pierdere de viteză” a partidelor mari, în favoarea celor mici, antisistem, la noi PSD și PNL sunt încă importante. Citează și un sondaj recent, care indică o intenție de vot de 39% pentru PSD, în ciuda erodării popularității pe perioada guvernării. Nahoi avertizează și că distincția stânga-dreapta își pierde relevanța. Amândouă partidele mari sunt, în viziunea lui, „suveraniste” sau „conservatoare” care nu țin seama de interesele comune, europene.

Lectorul universitar Alexandru Gussi, de la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, găsește merite PSD-ului în faptul că de-a lungul anilor nu și-a dus electoratul „cel mai sărac, cel mai puțin informat” către „o dimensiune eurofobă”, deși ar fi putut. Însă exact asta face acum, „încearcă convertirea nemulțumirii față de elita politică românească în nemulțumire față de Bruxelles.”

Pe de altă parte, Gussi crede că alternative precum USR sau România Împreună nu au încă mecanisme de strângere de voturi în teritoriu și vor fi nevoite „să aibă un discurs populist pentru a strânge nemulțumiți”. În condițiile actuale, Gussi este pesimist că s-ar putea naște „o clasă politică alternativă” care să pună în pericol sau să oblige la reformare marile partide.

---

De cele mai multe ori, Ivan folosește drumurile pentru a face tranziția mentală între Bruxelles și București. Și citește dintr-una sau două cărți, de multe ori de teorie economică. O vreme, autorul lui preferat era economistul de stânga Joseph Stiglitz. Preocupat de lupta împotriva inegalității, Ivan numește Capitalul în secolul XXI, de Thomas Piketty, „carte de căpătâi”. (Piketty crede că e momentul ca guvernele să taxeze acumulările de avere, pentru a preveni mari instabilități economice.)

În practică, aplicate la țara lui, teoriile de economie politică se transformă pentru Ivan în întrebări fără răspuns: „Nu înțeleg de ce nu facem autostrăzi, nu atragem fonduri europene, de ce lăsăm oamenii să plece așa ușor, de ce nu ținem legătura cu ei după ce pleacă. Sunt atât de multe de ce-uri la care politicieni cu mai multă experiență decât mine nu au răspuns. Cred că e multă incompetență și indolență, multă micime… conflicte mici, orgolii mici…”.

Dacă îl presezi, Ivan spune că îl preocupă sclavia modernă, căreia românii îi sunt victime, și în țară, și în străinătate. Mulți muncesc fără contracte, fără norme și echipamente de protecție și „nimeni nu se interesează de ei”. Consideră lupta împotriva corupției ca fiind extrem de importantă și legată de sărăcie. Crede că „într-o țară ca România e nevoie de toleranță zero la risipirea banului public, incompetență, superficialitate” și că e nevoie de transparență în acordarea de contracte.

Activitatea lui de europarlamentar e legată de anticorupție, noile tehnologii și egalitate. Are o inițiativă pentru un mecanism european de confiscare a averilor ilegale scoase în afara UE, a fost raportor pe propuneri legislative legate de TVA și tehnologiile financiare, a avut declarații referitoare la copiii lăsați acasă de părinții care lucrează în străinătate, la lipsa de locuințe pentru comunități vulnerabile, la șomajul în rândul tinerilor.

Pentru a mia oară în avion în ultimii nouă ani, în drum spre orașul luptelor lui politice, Ivan pune deoparte cartea pe care o citește, recent apăruta How Democracies Die – un avertisment legat de viitorul democrației, cu exemple istorice de alunecare către totalitarism – și rememorează luptele cu propriul partid. „Permanent am sperat că vom scăpa de ei”, spune el despre anii în care tinerii din PSD au pândit mișcările seniorilor. „Au scăpat ei de noi”, adaugă el zâmbind. Pare să-și accepte înfrângerea, fără să regrete însă. „A fost o școală. Nu sunt ani pierduți.”

Ivan spune cu fiecare ocazie că PSD-ul modern e în declin, că s-a sinucis, că e pe moarte. „Îi cântă moartea cine îl vrea mort”, spune însă Manole. „PSD este un grup enorm de oameni care, în diverse poziții, de la toate nivelurile, răspund unor nevoi. Partidul ăsta livrează și atât timp cât livrezi nu ai cum să mori.”

Avionul venit de la Bruxelles aterizează pe Otopeni și politicianul Cătălin Ivan, cu alura lui tânără și relaxată, ia cartea How Democracies Die, o bagă în geanta de mână, și pleacă spre oraș. A vrut să schimbe un partid a cărui istorie îl face nefrecventabil și pentru oameni care se consideră social-democrați. A pierdut, dar spune că va continua lupta politică, însă nu până în pânzele albe. „Nu am vocația lui Don Quijote. Nici de martir. Lupt atâta timp cât cauza mea are șanse de victorie”, spune el. Și mai are o limită: „Atâta timp cât nu le e fetelor [mele] rușine cu mine și nu le pun în pericol”.