Cătălin Tolontan: Există o doză de poveste în orice întâmplare, oricât de geometrică ar fi

Cătălin Tolontan, unul din cei mai cunoscuți și premiați jurnaliști români de investigație și de sport, redactor-șef la Gazeta Sporturilor, va vorbi în toamnă la The Power of Storytelling. Iată câteva dintre principiile lui.

Tolontan a iubit fotbalul de când se știe și e sigur că sportul a avut dintotdeauna un rol decisiv în viața lui. Îi place să spună că din cărți a învățat ce e bine să facă, în timp ce sportul l-a scos din încurcătură ori de câte ori a făcut ceva ce cărțile nu te îndeamnă. După liceu a picat de două ori admiterea la Facultatea de Drept și s-a angajat la Institutul de Cercetări în Informatică, unde scria articole despre fotbal pentru gazeta de perete care era lângă lift. În 1990, Tolontan a intrat în presă, la ziarul studențesc al Facultății de Comerț a Academiei de Studii Economice din București. A lucrat la Student, Azi, Gazeta Sporturilor, Sportul românesc și ProSport, pentru a reveni la Gazeta Sporturilor în 2001, pe care a preluat-o ca director general.

În ultimii 10 ani, Tolontan și colegii lui au muncit la mai multe investigații de amploare, deconspirând corupția fie în cluburi mari de fotbal din România, fie în cazul unor înalți oficiali din instituții guvernamentale cheie: Monica Iacob-Ridzi, fost Ministru al Tineretului și Sportului a fost demisă și condamnată la închisoare în urma anchetei GSP din 2009. O altă investigație jurnalistică începută în 2013 de Tolontan și colega lui, Mirela Neag, privind finanțarea ilegală a Galei Bute, a dus la mai multe trimiteri în judecată, inclusiv a fostului Ministru al Turismului, Elena Udrea.

În urma incendiului din clubul Colectiv, din 30 octombrie 2015, Cătălin Tolontan, Mirela Neag și Răzvan Luțac de la Gazeta Sporturilor au început ceea ce avea să devină cea mai importantă investigație din sistemul de sănătate din ultimii 20 de ani (numită „Criza dezinfectanților”), demascând un sistem corupt și zeci de spitale din țară afectate de infecții nosocomiale din cauza diluării dezinfectanților.

Tolontan vorbește adesea despre viitorul presei în era digitală și crede că strategiile după care sunt conduse în prezent trusturile de presă vor duce la dispariția ziarelor – „și asta nu înseamnă că suntem postmoderni – cum ne-am imagina -, anticipativi, avangardiști. Suntem rudimentari. Rămânem fără ziare ­fiindcă nu mai suntem în stare să producem informație credibilă, nu pentru că am fi vizionari și mutăm informația pe digital.” Parte din succesul investigațiilor e importanța pe care Tolontan o acordă eticii și relației cu sursele și cu publicul. Iată câteva dintre principiile sale:

– Suntem sinceri cu sursele, foarte sinceri – de la început. […] Avem foarte multă „administrație” de făcut cu sursele. E o „administrație umană” pe care trebuie s-o mai facem, știm – luni de zile, de-acum înainte. N-avem cum să-i lăsăm pe oamenii ăia… Iar ei ne sună și ne spun toate teoriile lor, „stați puțin, să vă explicăm”, iar tu trebuie să-i asculți; așa că te așezi la masă cu oamenii și-i asculți. Cititorii văd ceea ce ne-a ieșit: dar ceea ce nu ne-a ieșit este de două ori mai mult. […] Nivelul de eșec e cumva în corelație directă cu nivelul reușitei. În spatele fiecărui articol reușit sunt câteva care nu au ieșit.

– Etica niciodată nu este carismatică, etica nu are șarm, etica nu vinde, etica nu este spectaculoasă în niciun fel și totuși ea este practicată în continuu de mulți; de oameni care nu știu că o practică, chiar dacă sunt extrem de atașați de reguli și de felul în care se face o meserie. […] Etica nu este de fapt ceva vag, înseamnă a internaliza și a respecta normele pe care nu le inventezi tu, ci care vin dintr-o experiență umană profundă a ghildelor din această lume. Etica funcționează și are un randament bun pentru că ea este, de fapt, sublimarea a secole în care anumiți oameni din profesii diferite și-au făcut treaba după niște norme, pe care le-au îmbunătățit. Este experiență umană, este eșec.

– „Când se sting reflectoarele, când toată lumea se duce într-o parte, du-te în partea cealaltă”. Cele mai bune imagini de la Jocurile Olimpice sunt cele de la fotoreporterul care se duce în stânga și-n sus atunci când toată lumea se duce în dreapta și-n jos sau care găsește ceva neașteptat pe tunelul care duce spre vestiare.

– Dacă te concentrezi pe ce fac ceilalți de lângă tine, concurenții tăi, pierzi o mare parte din energie și te poți deconcentra pe ceea ce ai tu de făcut. Când te apuci să investighezi investigațiile altora greșești. Atunci când ești foarte atent la ceea ce fac ceilalți, nu reușești să-ți consumi energia necesară pentru a satisface oamenii cărora tu te adresezi.

– Mă crispez în fața camerelor de luat vederi. Şi, vorba unui publicitar din Statele Unite, nu-mi ajunge versiunea vieții de zece inci și jumătate. Uneori, poveștile de viață și explicațiile pentru ceea ce ni se-ntâmplă au nevoie de trei file pentru a fi consistente. Avem nevoie în continuare de nuanțe, de verificări, de subiecte aparent plicticoase, de texte lungi, care sunt dobândite cu documentare de două săptămâni.

– [Prin scris] n-am schimbat guverne, n-am băgat oameni la închisoare, n-am reparat nedreptăți, n-am adus bani la buget, că nu e treaba mea să fac asta. Eu doar am semnalat niște lucruri. Dar am făcut ceva: țin minte mesajul unui om de pe blog care spunea că îi place faptul că, totuși, în cele mai înverșunate dintre momente încercăm să păstrăm o doză de umanitate și de nuanță. Încercăm să fim raționali și să căutăm grăuntele de umanitate din orice întâmplare contondentă. Există o doză de poveste în orice întâmplare, oricât de geometrică ar fi. Asta cred că este o chestiune care ține de misiunea presei.

– Nu sunt convins că meseria de jurnalist și-a spus ultimul cuvânt. Cred că ne-am preocupat excesiv de întrebarea “care este platforma pe care ne vom exprima: net sau ziar? Hârtie lucioasă sau TV HD?”. Până la urmă, nu e treaba noastră, ca jurnaliști, să ne preocupăm de asta. Treaba noastră e să continuăm să ne facem munca păstrând principiile. Dacă ne vom păstra principiile, într-o lume atât de atomizată, cred că oamenii vor continua să ne asculte poveștile. Şi cred că adevărații creatori de povești vor avea în continuare ceva de spus.

– Mai am doar această credință irațională că oamenii au nevoie să asculte poveștile semenilor lor, regăsindu-și cumva povestea lor. Sunt optimist! Nu cred ca jurnalismul va pieri. Pericolul nu e ca presa să dispară, ci să dizolvăm regulile, iar ceea ce rămâne să numim tot presă. Obiectele care zboară în aer și pe care le doare în bască de siguranța pasagerilor nu se cheamă avioane, ci bombe. Abandonul principiilor jurnalistice este de neimaginat în lumea democratică. În România, riscă însă să se generalizeze.

Cătălin Tolontan este unul dintre vorbitorii celei de-a șasea ediții The Power of Storytelling (14-15 octombrie). Detalii despre line-up și programul celor două zile, aici.