Ce răspunzi?
Dacă oamenii din jur nu înțeleg de ce protestezi și spun că ești manipulat, iată ce le poți răspunde.
S-a vorbit des în ultima perioadă despre o „bulă” în care trăim care, prin rețelele sociale, nu ne expune la opinii diferite și ne întărește convingerile proprii (confirmation bias). În momentul în care apar opinii diferite, discuțiile se transformă rapid într-un schimb de vorbe aspre care reduc șansele unui dialog constructiv. Credem că în contextul politic local și global trebuie să încurajăm acest dialog pentru a nu mări și mai mult prăpăstiile dintre oameni.
Pornind de la protestele recente, am încercat să redactăm un scurt ghid de conversație politică care să ne ajute în comunicarea cu oamenii care au o opinie diferită. De notat că este util în cazul persoanelor pe care le cunoști, în conversații față-n față sau la telefon, nu în schimburi pe rețelele sociale cu persoane pe care nu le cunoști.
Am strâns 10 dintre cele mai frecvent întâlnite motive pentru care oamenii sunt împotriva protestelor sau nu vor să se implice în ele.
„Toți politicienii sunt la fel”
Nu protestăm împotriva unui partid, ci a unei ordonanțe care permite abuzul. Legile bune ne vor proteja pe termen lung, indiferent cine ar fi la putere. Dar trebuie să luptăm să avem legi juste.
„Protestul destabilizează țara”
Protestul e un mod de dialog social. Dacă guvernul ar fi făcut o consultare publică reală, nu era nevoie să se iasă în stradă ca să avem dialog. Cât timp este un protest pașnic, el apără și întărește statul de drept.
„Sunteți manipulați, nu știți pentru ce protestați. Credeți ce citiți pe Facebook”
Protestăm împotriva ordonanței de urgență care le permite autorităților să facă abuz în serviciu fără să răspundă penal. Uite, scrie negru pe alb aici, în ordonanță. Nu trebuie să-mi spună cineva ce să cred, au scris ei în ordonanță.
„Crezi că le pasă că ieșiți în stradă?”
Puterea stă în numărul oamenilor care ies în stradă. Este adevărat că pot ignora câteva mii, poate chiar zeci de mii de oameni. Dar nu pot ignora sute de mii care protestează în zeci de orașe din toată lumea și care atrag atenția presei internaționale. Plus că mă face să mă simt tare bine. E recomandat și de psihologi, să știi.
„Pentru educație și sănătate de ce n-ați ieșit în stradă?”
Cred că înțelegi că oamenii se mobilizează mai bine – și ca să protesteze, și ca să doneze, și altele – atunci când există o urgență. Lucrurile care se schimbă încet, chiar dacă se schimbă în rău, ajung să fie acceptate și ignorate. Când ceva se întâmplă peste noapte și ai doar câteva zile ca să îndrepți răul, găsești timp și energie să ieși în stradă.
„Au fost votați de majoritatea și acum vreți să dați guvernul jos. De ce nu-i lăsați să-și facă treaba?”
Respectăm votul din 11 decembrie, dar considerăm că acest vot nu oferă guvernului dreptul să emită ordonanțe de urgență care încurajează abuzul. Democrație nu înseamnă domnia majorității (care a votat) ci, literal, puterea poporului. Opinia fiecărui cetățean contează în fiecare zi, nu doar în ziua votului. Aleșii trebuie să țină cont și de cei care nu i-au votat.
„Nu ies în stradă pentru că nu mă interesează politica”
Politica nu este ceva care există în paralel cu realitatea. Îți influențează calitatea vieții. Îi poate da unui primar dreptul să facă reparații fictive la școala copilului tău și să nu fie în niciun fel sancționat pentru asta – și asta face Ordonanța 13.
„Ne-au mărit salariile/pensiile”
Foarte bine au făcut. Promisiunile din timpul campaniei electorale trebuie respectate. Asta nu înseamnă că au dreptul să dezincrimineze abuzul în serviciu. Banii pe care ți i-au dat la pensie sau la salariu ți-i poate lua un polițist care te amendează abuziv – și ordonanța 13 îi permite să facă asta.
„Sunteți plătiți de Soros”
La câte sute de mii de oameni ies în stradă în fiecare zi, cam de ce aparat administrativ crezi că e nevoie pentru a-i plăti? Cum ține cineva evidența acestor oameni? Semnează prezența în piețe? Cât durează colectarea conturilor și a numelor corecte și efectuarea plăților? Sau, dacă îi plătesc cash, cam de câte bancnote e nevoie și cum le cară cineva? N-ai văzut că românii nu reușesc să facă o coadă disciplinată nici la Poștă? Cum ar arăta coada la casierii lui Soros? Și cam cât ar dura?
„Justiția și DNA-ul sunt controlate politic, arestează numai pe cine vor”
DNA a anchetat de-a lungul timpului membrii tuturor partidelor politice. Dar, presupunând că e adevărat și DNA se concentrează doar pe membrii unui anumit partid, ieși în stradă și protestează pentru a schimba asta. E datoria fiecăruia să încerce să schimbe lucrurile care îl nemulțumesc.
5 comentarii la Ce răspunzi?
Comentariile sunt închise.
S-ar putea să-ți mai placă:
Dependenți de like-uri și inimioare
Am devenit dependentă de confirmările venite pe social media și am hotărât să schimb ceva, ca să îmi recâștig încrederea în mine.
Ce ne-a plăcut din DoR în 2018
Iată poveștile noastre preferate dintre cele pe care le-am publicat anul acesta.
„Nu pot să stau în casă”
Am vorbit cu câțiva dintre supraviețuitorii din Colectiv care au ieșit în piața Victoriei.
Imi place comentariul ,este complet ,la subiect fara inflorituri si scris pe intelesul tuturor .
Foarte bine punctat. Ar mai fi una, pe care tot o aud: De ce sa ies in strada? Cu ce ma afecteaza pe mine Justitia? Oamenii nu isi dau seama ca efectele acestei OUG ne vor afecta direct, pe fiecare in parte.
Justiția și DNA-ul sunt controlate politic, arestează numai pe cine vor.
„presupunând că e adevărat și DNA se concentrează doar pe membrii unui anumit partid, ieși în stradă și protestează pentru a schimba asta”.
Protestele au fost posibile datorita acoperirii intensive (aproape exclusive) a acestei teme de catre ziare si televiziuni cu audiente importante, timp de mai mult de o saptamana (hotnews, realitatea, b1, digi, gandul), intr-o SINGURA directie: anti ordonante. Opiniile contrare au fost ridiculizate (vezi de ex. lelia munteanu in gandul de azi) sau prezentate ca fiind inventii/ conspiratii. Segmentul de populatie care a iesit se informeaza aproape exclusiv din aceste surse. Pe tema independentei DNA aceste institutii media aproape nu sufla o vorba. In aceste conditii, cred ca e nerealist si inegal sa rezolvi aceastta problema cu „iesi in strada daca tu asta crezi”.
Haha mai nou va invatati cititorii cum sa nu mai fie prosti?
Si ca sa nu raman la stadiul de caterinca. Atitudinea dor este vadit partinitoare prin acest articol. Practic ii spui cititorului ce sa gandeasca dupa ce il managi la inceput si il asiguri ca nu e manipulat. Aveam pretentii de la voi