Ce se întâmplă cu turismul rural în perioada amânărilor?

Oamenilor cu care am vorbit le e greu să folosească trecutul („așteptam turiști”) cum le e greu să preconizeze ce va urma, dar se alină cu faptul că se pot mișca într-o grădină, pe un câmp. Cine încondeia ouă pentru comenzile anulate ale turiștilor o face în continuare pentru că ține mintea ocupată. Altfel, așteaptă cu toții să vadă încotro ne duce valul schimbător. Unii se gândesc la vloguri pentru turiști din rural, alții stau pe lângă case și trăiesc din economii.

Cum își continuă munca o asociație care cel mai mult vrea să te plimbe prin sate?

Dacă îl auzi pe Cristian Cismaru cum povestește despre munții Cindrel, cât de buză-n buză cu Sibiul sunt și cum poți să alergi de acolo cam oriunde în Carpați, mai că-ți vine să evadezi. Cristian e fondatorul asociației My Transylvania, o comunitate la intersecția mai multor lumi: mici producători, ghizi, proprietari de pensiuni sau de restaurante, săteni, voluntari, cu care conturează experiențe gastronomice și culturale în ruralul Transilvaniei: prânzuri în curțile sătenilor, drumeții, uneori ambele la pachet.

Dacă pentru evenimentele din mai și vară nu vor să se grăbească cu deciziile, pentru luna aprilie, au decis în echipă să anuleze evenimentele plănuite. Unul dintre ele, MUSAI experience la Rășinari, un sat la vreo 10 kilometri depărtare de Sibiu, includea trei zile de activități de cunoaștere și supraviețuire în natură, biciclit, povești despre case, ateliere de țesut și despre cum se face brânza și mâncat local, în compania sătenilor. Alt eveniment pe final de aprilie era un brunch la Nou Român, un sat aproape de capătul sibian al Transfăgărășanului. De peste zece ani, în ultima sâmbătă a lunii, câte o familie din județele Sibiu, Mureș sau Brașov invită turiștii la masă, în curțile proprii.

Cristian e și fondatorul agenției de turism Reky Travel, umbrela sub care a crescut Asociația My Transylvania și prin care-i invită pe turiștii străini să descopere ruralul cuprins între Sibiu, Agnita și Sighișoara. Pentru 2020, e conștient că sezonul de incoming nu mai există. Deja turiștii, în principal din Germania, Austria, Elveția și-au anulat rezervările pentru perioada următoare. Pierderile – la 600 de turiști anual a câte 600-700 de euro pachetul turistic – înseamnă pierderi de peste 400.000 de euro.

Speranțele pentru o redresare, poate din iulie, sunt în turiștii interni, care în general sunt tineri sau familii cu copii care caută evadările din oraș. Dacă la agenție vor intra în șomaj tehnic (pentru că dispare obiectul muncii), la asociație se concentrează pe scriere de granturi și așteaptă să vadă dacă linia de finanțare pentru un proiect local câștigat la primărie se va păstra. Pierderea locurilor de muncă nu este momentan o discuție în asociație, există unele rezerve, dar Cristian e conștient că după două luni discuția se poate schimba – e o industrie în care furnizorii depind unii de ceilalți.  

Altfel, se gândește să facă un sistem prin care oamenii să-i poată susțină în avans, să doneze pentru evenimente viitoare. Un sistem de food delivery de la localnici ar fi greu de construit în perioada asta prin asociație, spune Cristian, dar există Sibiu Food Hub, un agregator de alimente de la micii producători cu care sunt și ei parteneri și care livrează la domiciliu în Sibiu și-n localitățile din jur. În online se gândește la crearea unei reviste care să ilustreze poveștile locurilor prin care au trecut în 13 ani de activitate sau un vlog prin care să invite oamenii la tururi rurale virtuale.

Între timp, Cristian continuă să ia pulsul satelor din mărginimea Sibiului fără să intre în curțile oamenilor, să vadă ce se mai întâmplă. În rural nu se simte izolarea ca în urban. Sătenii nu-și fac griji pentru mâncare, pe asta o vor avea întotdeauna la îndemână, se îngrijorează doar că lipsa turiștilor le va îngreuna plata facturilor. Din păcate, utilitățile nu le poți plăti cu un kilogram de făină, spune Cristian. „Deși poate n-ar fi rău să găsim un sistem de troc.”

Însă în ultimele zile, a resimțit și el tensiunea în rural. În Săliște, la 19 kilometri de Sibiu, localnicii l-au întrebat de unde e, dacă nu cumva s-a întors din Italia. Acum, Cristian are la îndemână hârtiile care să demonstreze că se plimbă în interes de serviciu și așteaptă să vadă cum va funcționa controlul și cine-l va face.

Cât de greu le va fi proprietarilor de pensiuni și meșteșugarilor să-și revină?

Pentru pensiunea Melios din Ciocănești, o comună cu puțin peste 1.300 de locuitori în Suceava, rezervările au fost anulate pe următoarele două luni. Nici nu mai contează dacă au multe sau puține anulări, oricum nu aveau flux continuu de turiști, spune proprietarul pensiunii, Gheorghe Țărănel. Important este că măcar nu au luat avans pe rezervări și că nu trebuie să dea bani înapoi. La Melios oricum lunile în care e post sunt de criză, dar mai erau activități precum Școala Altfel. „De ici, de dincolo se adunau, se făcea treabă.” 

Mai important și greu totodată, spune Țărănel, va fi „să ne revenim, să repornim după perioada asta”. Și dacă pensiunile ar avea voie să redeschidă la începutul verii, nu crede că oamenii vor mai avea tragere de inimă să călătorească pentru o vreme. Crede că nunțile, botezurile, evenimentele obligatorii îi vor mai scoate la liman – oamenii nu vor renunța la ele. Dar e o perioadă de criză în care crede că turiștii vor umbla la economiile pentru vacanță, pentru că vor sta acasă, pe bani mai puțini. Deci cui să-i mai ardă de planificat concedii (când vor avea din nou voie), întreabă Țărănel.  

Și dacă românii vor opta pentru a se plimba în țară o vreme (de teama călătoriilor externe), preferă să fie sceptic și să fie apoi inundat de turiști. „Și când au fost voucherele de vacanță a fost un respiro pentru turismul românesc”, spune Țărănel,  „dar la noi au intervenit repede companiile mari”, cu pachete all inclusive.

Țărănel subliniază importanța rezervelor în perioada asta, din care și ei vor trăi o vreme, gospodărindu-se și făcând treburi în jurul casei, el, soția și copiii care au venit și ei acasă. 

„Asta trebuie gândită logic, pentru că se pot întâmpla o grămadă de lucruri în viața asta. Dacă ești un pic prevăzător și-ți faci mici rezerve, indiferent ce s-ar întâmpla, cred că o să treacă toată lumea. Economiile trebuie să le ai tot timpul.” 

Se bucură că e o perioadă în care pot meșteri. „Dacă era iarnă, trebuia să stăm în casă”, spune Țărănel, „dar la sat e tot timpul ceva de făcut”. Alte drumuri nu fac, decât la Vatra Dornei dacă va fi vreo urgență sau la magazin, unde deja a observat cum au explodat prețurile. „Să ajungă un kilogram de cartofi 10 lei? E bătaie de joc. Ceapa, la un market de aici care se aprovizionează de la Suceava, a costat cinci lei la angro. Dacă e cinci lei la angro, mai pune doi lei, șapte lei kilogramul.” 

O măsură imediată care lui Țărănel i s-ar părea potrivită ar putea veni de la Consiliul Concurenței: să oblige comercianții să nu crească prețurile, într-o perioadă în care el încă nu știe dacă trebuie să plătească rate la bancă sau nu. „Nu ni s-a spus nimic încă, dar cum ni se spune să plătim ratele, așa ar trebui să ni se spună acum că se pot amâna.”   

Crede că e un moment în care am putea fi mai uniți ca popor, dar când se uită spre guvernanți, nu simte asta. „Dacă acum stau și se ceartă iarăși între ei și nu iau măsuri economice, eu zic că va veni un boomerang asupra lor. Există rezervele statului, există Banca Națională a României? Există bani? Umblați la rezerve. Și ajutați o lună, două, trei. Și încet, încet, lumea este responsabilă și-și va plăti datoriile.”

---

Lipsa turiștilor din Ciocănești nu îi afectează doar pe proprietarii de pensiuni, ci și pe meșterii locali. Cei mai mulți încondeiază ouă, un obicei care a făcut celebru Ciocăneștiul și care a devenit o sursă de venit suplimentar importantă pentru unii săteni.

Mărioara Timu s-a mutat în Ciocănești acum 30 de ani, când s-a căsătorit cu un localnic. De câțiva ani vinde ouăle cu model în străinătate, la asociații caritabile sau unor intermediari care le dădeau mai departe. În martie s-a trezit deja cu o comandă către Germania anulată. Spune că e devreme să-și dea seama cum o s-o afecteze ce se întâmplă acum. E mai îngrijorată de creștere numărului de cazuri, decât de unde își va vinde ouăle. Se gândește că marfa ei nu e perisabilă și spune oricum că încondeiatul o mai ajută și să se deconecteze. „Ouă de rață strâng din curtea mea și de încondeiat tot o să încondeiez, că nu se strică.”

Și comenzile Mariei Istrare, o altă artizană din Ciocănești, au fost anulate. Acum o săptămână 20 de ouă de găină și unul de struț trebuiau să călătorească cu un microbuz din România în Italia, dar, cum s-au închis granițele, ouăle au rămas în Bucovina. Istrate a reușit să le vândă în zonă. A primit 390 de lei pentru toate, aceeași sumă pentru care le dădea și în Italia. Oricum Paștele ăsta n-ar fi încondeiat nimic, pentru că la începutul lui februarie și-a rupt mâna. De când cu răspândirea COVID-19, Maria simte că e într-un război tăcut, în care nu știe cineva va învinge. Îi e frică de virus, de cei care se întorc în țară și ar putea să-l aibă și de consecințele economice. „Să fim sănătoși, să treacă greul. Ouăle sunt mai puțin importante acum.”

Ciocăneștiul a devenit pustiu, oamenii ies tot mai rar din curte. Și muzeul satului s-a închis, după ce ultimii turiști au trecut pe aici la sfârșitul lunii februarie.  Erau oricum oameni veniți la tratament la Dorna Candrenilor, oraș la 30 de kilometri distanță, și care nu au poposit prea mult la Ciocănești. Satul trebuia să se umple la începutul lunii aprilie, când urma să aibă loc Festivalul Ouălor Încondeiate.

Meșteri populari din toată țara veneau să-și arate talentul în fața turiștilor, să concureze între ei, dar și să vândă ouă la care au muncit toată iarna. În luna februarie s-a anulat și festivalul. Marilena Niculiță, muzeograful satului, a trebuit să-i sune pe artizani și să le spună că trebuie să rămână acasă. „Pentru unii meșteri încondeiatul era unica sursă de venit. Unii încondeiază tot anul să vândă la festival.” 

Poate, dacă lucrurile își revin până la vara, oamenii vor putea recupera din pierderi în august, în Săptămâna Plutăritului și la Festivalul Păstrăvului, celelalte momente care aduc sute de turiști în Ciocănești. Marilena crede că dacă lucrurile își vor reveni până la vară, evenimentele astea ar putea avea loc. „Este prematur să anulăm. Vom merge din aproape în aproape.”

Ce soluții găsește o comunitate în criză?

Pentru Anca Dalmasso, localnică din comuna Saschiz, județul Mureș, o zi obișnuită de la sfârșitul lunii martie ar fi fost aglomerată cu multe planuri. Ar fi calculat costurile pentru un brunch de Paște cu oamenii din comunitate, ar fi pus la cale Sărbătoarea Rabarbărului, cel mai cunoscut eveniment din regiune, care anii trecuți a adunat și 1.000 de vizitatori, și ar fi pus pe hârtie ce trebuie să pregătească pentru cele două grupuri de turiști pe care urma să-i cazeze la pensiunea ei, Casa de pe Deal, în săptămânile următoare.

În schimb, privește o hârtie goală. Din cauza epidemiei, a anulat sau amânat tot. Singurele planurile pe care și le face acum sunt soluții la criza care va afecta nu doar sănătatea oamenilor, dar și satul care se sprijină pe numărul mare de turiști.

Pentru o comună de 2.000 de oameni tranzitată anual de alte câteva mii, de la bicicliști care traversează Colinele Transilvaniei și se opresc la biserica fortificată patrimoniu UNESCO, la sașii nostalgici plecați în anii ‘90 și care vin să-și petreacă vacanțele de vară în casele restaurate, criza cauzată de coronavirus e și una economică. Anual au loc evenimente culturale pentru turiști, reuniuni pentru comunitate și înfloresc mici afaceri – de la case de oaspeți, la ceainării și restaurante. Acum și-au pus toate lacăt.

„Până în iunie cel puțin totul va fi mort – nicio activitate și niciun eveniment”, spune Anca, care e membră a Asociației Vecinătății Femeilor din Saschiz, antreprenor local și unul dintre oamenii implicați în diverse proiecte locale. Asociația și-a luat numele după forma de organizare veche a sașilor și e formată dintr-un grup de 23 de femei din comună care organizează evenimente culinare pentru a promova gastronomia săsească și alte proiecte care răspund nevoilor comunității: sprijină producătorii locali să-și vândă produsele sau fac campanii de sterilizare pentru animale. 

Anca spune că oamenii care trăiesc de pe seama cazării turiștilor nu prea găsesc soluții în afară de promisiunile Guvernului de ajutoare financiare. S-au gândit în asociație la varianta unor vouchere pentru viitorii turiști, ca să aibă măcar cu ce să-și plătească utilitățile în perioada asta, dar e prea devreme să-și imagineze când turiștii vor umple iar satul lor. Sunt însă și mulți care n-au actele-n regulă, pe care statul n-ar putea să-i ajute în niciun fel. „Pentru ei va fi o provocare să supraviețuiască și o lecție de învățat pentru viitor, altfel… Noapte bună, turturică!”, spune Anca. 

Pentru ea, șocul închiderii a fost mai ușor de tolerat, pentru că soțul ei, Charlie, are un atelier de tâmplărie și oamenii încă fac comenzi de uși și mobilă în casă. Coordonează și proiectul Bucate din vecinătate, care livrează acasă coșuri cu produse de la micii producători, și care-i ocupă timpul în perioada asta (livrează mai ales brânzeturi, conserve, zacusă, gemuri). Săptămâna trecută, când oamenii au făcut provizii, au livrat așa de mult către Sighișoara și Târgu Mureș, încât producătorul de pâine a rămas fără drojdie și făină, dar și fără variante de a face rost rapid de ele. Nu mai găsea pe niciunde. „Poate că e și o perioadă bună ca oamenii să reflecteze la importanța produselor locale”, crede Anca.

La nivel local, există solidaritate. „Dacă vrei să o scoți la capăt, o scoți împreună, nu separat”, spune ea. Ține legătura cu autoritățile locale – în perioada asta mai mult pe Facebook – cu care discută despre măsuri, restricții și propun idei care să ajute o comunitate. Pentru că aproape 30 de oameni sunt în izolare la domiciliu în Saschiz, viceprimarul le-a propus femeilor din Vecinătate să pregătească, voluntar, tarte pentru desert. O parte dintre ele au fost de acord. 

O altă idee i-a luat pe toți prin surprindere: Jim și Sally Turnbull, doi britanici care locuiesc de mai bine de zece ani în Saschiz și au o afacere cu produse locale numită Pivnița bunicii, și-au transformat alcoolul pentru producția de gin din flori de soc ca să facă dezinfectant pentru mâini. Planul lor e să-l distribuie gratuit comunității.

Jim și Sally ar fi trebuit să plece la începutul săptămânii trecute în Marea Britanie, dar s-au răzgândit cu o zi înainte de plecare, când a fost instituită starea de urgență în toată țara. Nici dinspre Marea Britanie, celălalt loc pe care-l numesc „acasă”, veștile nu erau mai bune – Serviciul de Sănătate Publică din Anglia anunța că epidemia de coronavirus ar putea dura până în primăvara anului viitor, școlile urmau să se închidă, panica se intensifica. Cei doi au aproape 70 de ani și n-au vrut să-și riște sănătatea prin aeroporturi.

Când a văzut că farmacia din sat a rămas fără dezinfectanți, lui Jim i-a venit ideea de a face dezinfectantul după o rețetă recomandată de Organizația Mondială a Sănătății. Ca să-l producă, Jim amestecă un produs secundar folosit pentru fabricarea ginului cu mai multe ingrediente (glicerină naturală și peroxid de hidrogen) și-l distilează până iese un produs finit care conține 93% alcool. „Pălinca nu e suficient de puternică”, glumește el, pentru că dezinfectantul trebuie să aibă peste 70% alcool ca să fie eficient. Până acum, a oferit 80 de sticle de dezinfectant de 300 de ml către angajații săi, localnici din sat, prieteni care au acasă vârstnici, familii în izolare și instituții locale cu fluxul mare de oameni. 

Pentru Jim și Sally, produsul e și o măsură de protecție fiindcă amândoi sunt printre persoanele vulnerabile cu risc mare de îmbolnăvire din cauza vârstei. „E un mic sprijin de protecție pe care-l putem face pentru comunitate și pentru a avea grijă de noi”, spune Jim. Deși nu sunt încă cazuri confirmate în sat, Jim crede că e doar o chestiune de timp, pentru că sunt mulți săteni care nu respectă regulile.

Livrează în continuare în cantități obișnuite produse către Mega Image, însă alte mici buticuri s-au închis și n-au mai trimis comenzi. Jim anticipează că criza va afecta major afacerea lui, dar n-are încă un plan B. „Problema e că încă nu știm la ce să ne așteptăm, nu știm cum va arăta totul peste o lună, ca să facem planuri”. Cel mai important lucru pe care-l pot face pentru viitor, spune el, e să rămână sănătoși.

Angajații sunt principala grijă la pensiunea Bio Valeputna

Anul 2020 se anunța excelent pentru pensiunea Bio Valeputna, o cabană cochetă din Valea Putnei, județul Suceava. Pensiunea se închiriază cu totul, pentru 300 de euro pe noapte (350 în timp de weekend) și până în martie, 70% din an era deja rezervat. Pentru că startul era atât de bun, Mihaela Irimescu, proprietara, nu și-a făcut prea multe economii, cu gândul că oricum vor fi bani în lunile care vin. Epidemia i-a schimbat complet planurile.

La începutul lunii martie au fost ultimele două grupuri și, încă de când au fost interzise adunările cu peste 100 de persoane, turiștii și-au anulat planurile de vacanță.

„Situația e simplă: nu știm nimic și sperăm că o să treacă”, spune Mihaela. Deocamdată a închis pensiunea pentru turiști. Mai trece din când în când cineva să facă focul (sunt temperaturi sunt sub 0 grade în Bucovina), să se asigure că totul e funcționează. 

La pensiune lucrează patru persoane și dacă nimic nu se schimbă, în două luni Mihaela nu știe de unde le va mai plăti salariile. „E destul de greu. Angajații sunt responsabilitatea noastră.” Vorbește cu ei în continuare la telefon. Se gândesc cum o să se mai schimbe situația, se îndeamnă să rămână acasă și să-și păstreze calmul. 

Planul imediat e să depună actele pentru șomajul tehnic prin care angajații vor primi 75% din salariu în continuare. „Noi plătim toate taxele și impozitele, sperăm ca acum și statul să facă ceea ce trebuie.”