Ce-și amintesc copiii

Acum câteva săptămâni țineam la o grădiniță un atelier de povești pentru grupa mare și printre copii am zărit o fetiță cu o urmă de pupic cu ruj pe obraz. Am întrebat-o cum de a aterizat acolo pupicul și mi-a spus așa: „E de la mama! Mi l-a lăsat dimineață. De fiecare dată când mi se face dor de ea, mângâi pupicul ei și mă liniștesc.”

Era o fetiță nouă, care avusese probleme de integrare, din câte mi-a povestit doamna educatoare, dar care, după „strategia” cu pupicul, s-a transformat miraculos.

Sunt părinte la rându-mi și totodată observator și explorator entuziasmat al lumii copiilor. Al lumii lor în relație cu lumea noastră, a celor mari. Și mă întreb…

După ce își vor fi trăit copilăria, cu bune, cu mai puțin bune, ce își vor aminti copiii noștri despre noi? Ce își vor aminti despre ei?

Experiențele copilăriei alimentează viața de adult

„Amintirile din copilărie sunt o poveste pe care individul și-o repetă sieși pentru a se pune în gardă, pentru a se pregăti, prin experiențele anterioare, ca să întâmpine viitorul cu un stil de acțiune deja testat”, spunea Alfred Adler în cartea sa What Life Should Mean to You.

Amintirile noastre, adunate în perioada de formare, joacă un rol extrem de important în modul în care dăm sens vieții noastre de adult – cum interpretăm ceea ce ni se întâmplă, cum depășim momente de cumpănă, cum ne facem planuri pentru viitor.

Până în jurul vârstei de 6-7 ani, un copil își va fi format o serie de „programe” de traducere a lumii în care se află, programe care îl ajută să dea un sens acesteia.

Aceste credințe și convingeri formate în copilărie influențează în mare parte personalitatea lor viitoare.

„Orice om își poartă copilăria ca pe o găleată răsturnată peste cap. (…) Conținutul ei se prelinge toată viața pe noi oricât ne-am schimba hainele…”

Drumul lui Conrad Castiletz, Heimito von Doderer

Un studiu publicat de Asociația Americană de Psihologie în revista Health Psychology arată că adulții care au un bagaj consistent de amintiri fericite din copilărie au o viață mai bună, atât pe plan emoțional, cât și fizic și cognitiv. Sunt mai toleranți, mai optimiști, mai adaptabili și mai bine „echipați” să facă față stresului sau diverselor evenimente neplăcute care pot apărea.

Într-o altă serie de studii s-a analizat și legătura dintre experiențele trăite în copilărie și capacitatea noastră, ca adulți, de a ne seta scopuri constructive în viață și a ne dedica împlinirii lor. Mai exact, o copilărie în care subiecții au avut parte de experiențe pozitive și relații de atașament sănătoase s-a tradus într-o viață de adult autonom, încrezător în forțele proprii, empatic și proactiv.

Din ce sunt făcute amintirile

Dar vine întrebarea: „Da’ își mai amintește ăsta micu’ cum era viața lui la doi ani, la cinci, când nu își mai amintește nici ce a mâncat azi la grădiniță?”

Articolele care vorbesc despre amnezia copilăriei (childhood amnesia) – golurile din memorie pe care le avem ca adulți, legate de primii ani ai copilăriei – ar putea descuraja un părinte. Și asta pentru că ne gândim la „amintiri stocate” în termeni de „Îți mai aduci aminte de tortul cu șapte etaje în formă de Tyrannosaurus Rex? Mai știi când am fost la mare, când aveai 6 ani, și am făcut snorkeling după scoici?”

Însă, din fericire, amintirile nu țin doar de locuri și momente în timp – parte din memoria explicită. Ele se formează și implicit (memoria implicită) din trăiri, emoții, stări pe care anumite persoane, contexte, întâmplări le-au trezit și care se atașează memoriei de lungă durată, croșetând încă din copilăria timpurie primele rânduri ale percepției asupra vieții.

Poate că cel mic, odată ajuns mai mare, nu își va mai aminti de tortul cu șapte etaje, dar bucuria momentului și faptul că i-a avut pe cei dragi aproape cu siguranță s-au transformat în „hrană” pentru mai târziu. Poate nu își va mai aminti că i-ai citit seară de seară tot soiul de povești, dar liniștea și tandrețea momentului s-au așezat și ele, pe tăcute, în sufletul său. În această perioadă a copilăriei învățăm dacă putem avea sau nu încredere în cei din jur, învățăm să ne plăcem… sau nu, învățăm să fim deschiși sau să ne retragem în carapace.

Când vine vorba de copii, o experiență nu ar trebui judecată în termeni de amintire prin care copilul să își documenteze viața atunci când va fi mare, ci, mai degrabă, ca sursă care să hrănească niște așteptări pozitive ale copilului cu privire la cei din jur și la lumea în care se află – părinții mă iubesc, eu sunt valoros, lucruri bune se pot întâmpla.

Amintirile se nasc din momente mici

În graba noastră cea de toate zilele, ca părinți, probabil nu realizăm cât de mult pot cântări momentele aparent insignifiante în colecția de amintiri a copiilor.
Centrul de Educație Timpurie al Universității din Vermont a derulat o cercetare restrânsă pe tema amintirilor copiilor în relație cu școala, cu scopul de a îmbunătăți experiența elevilor din ciclu primar.

Procesul a constat într-o întâlnire inițială cu învățătorii și cu ceilalți colegi, pentru a povesti despre momente memorabile din viața lor, după care fiecărui copil i s-a oferit un aparat foto pentru a documenta momentele prețioase din experiența la școală – amintiri pe care le poartă cu ei în clasă. 2.088 de fotografii mai târziu, profesorii universității au analizat cadrele surprinse de elevi și au extras o serie de categorii, numitor comun pentru tematica pozelor.

Ghiciți care a fost tema cea mai populară? Momentul în care copiii își luau la revedere de la părinți, dimineața, mulți dintre ei având tot felul de mici ritualuri de despărțire, la pachet cu îmbrățișări. Un pic de hrană pentru gândurile noastre de părinți și diminețile noastre grăbite.

Legat de momentele mici, dar cu încărcătură nostalgică mare pentru copii, Krystine Batcho, psiholog cognitiv comportamental care cercetează rolul nostalgiei pentru starea de bine, a inițiat un studiu centrat pe amintiri autobiografice. Preiau doar două exemple din cadrul acestuia.

O tânără își amintea cu drag momentele în care mergea împreună cu tatăl său la meciurile de hockey și baseball, clipe care au rămas atât de intacte încât când și le-a reamintit i s-a reactivat inclusiv mirosul de popcorn din tribune. „Erau momentele noastre. Timp tată-fiică”, povestea tânăra, cu bucurie și nostalgie.

Un alt tânăr își amintea de un moment din copilăria sa în care tatăl l-a lăsat să urmărească împreună cu el Campionatul Mondial de Fotbal, până târziu în noapte. Chiar dacă echipa lor nu a câștigat, acesta a rememorat momentul ca fiind unul dintre cele mai prețioase din copilărie. „Cred că niciodată nu m-am simțit mai fericit. După meci, eu și tata am dormit buștean pe canapea, cu televizorul aprins pentru tot restul nopții.”

Momente simple, în care ceea ce a contat a fost relația, prezența. Fără investiții materiale, ci doar sufletești.

Pofta vine jucându-ne

Nu aș vrea ca articolul ăsta să fie încă unul care adaugă presiune pe spatele împovărat de sfaturi de parenting al părintelui de azi. Sunt deja prea multe și am ajuns să fim atât de preocupați de cum va ajunge copilul nostru adult încât ignorăm momentele de acum, în care este copil.

Pentru că cei mici sunt într-o continuă creștere, credem că scopul, atunci când ai un copil, este să îl faci să crească bine, să crească potrivit viziunii noastre de adult și potrivit celor 21 de abilități necesare pentru anul 2030 (sau câte or fi).

Or, copilăria are feluri de a vedea, gândi și simți care îi sunt proprii, spunea Rousseau, în timp ce „oamenilor mari le plac numerele”. Sau, în cuvintele Micului Prinț, „când le vorbiți [oamenilor mari] de un nou prieten, nu vă întreabă niciodată ceea ce este cu adevărat important. Nu vă întreabă niciodată: Cum sună vocea lui? Ce jocuri îi plac? Colecționează fluturi? Ei vă întreabă: Câți ani are? Câți frați are? Cât cântărește? Cât câștigă tatăl său? Numai atunci ei vor crede că l-au cunoscut.”

Trăim în lumi diferite și am impresia că ne scapă printre degete copilăria lor, fără a-i cunoaște cu adevărat. Iar puntea către lumea lor nu o vom găsi în vreo carte sau curs de parenting.

O vom găsi pornind împreună în operațiunea de salvare a melcilor, după ploaie. O vom construi și întări dând în mintea copiilor – expresie care ar trebui reevaluată ca înțeles.

Fiecare părinte are capacitatea de a oferi cele mai bune amintiri copilului său. Nu mă îndoiesc de asta. Ce consider că ar ajuta un pic în proces sunt doar două lucruri bune de așezat în noi: 1. Poate vor uita ce le-am spus, ce i-am sfătuit, ce i-am învățat, dar nu vor uita niciodată cum i-am făcut să se simtă. 2. Pofta vine jucându-ne.

---

Alexandra Recășan este părinte, fost copywriter, actual voluntar în educație, viitor teaching assistant la International British School și om iubitor de copilărie.

Acest articol a fost publicat în cadrul proiectului Școala9, creat de DoR și BRD – Groupe Société Générale.