Cele mai bune povești din 2011
Când nu ne ocupăm de DoR, ne ocupăm să citim autorii pe care îi admirăm și publicațiile a căror abordare jurnalistică…
Când nu ne ocupăm de DoR, ne ocupăm să citim autorii pe care îi admirăm și publicațiile a căror abordare jurnalistică o respectăm (da, cam toate sunt americane). Pentru că fiecare dintre noi are o listă personală de lecturi preferate din 2011, am decis să împărtășim cu voi bucuria pe care ne-au adus-o. Puteți să alegeți oricare poveste din lista de 44 de mai jos – cu siguranță merită timpul petrecut cu ea.
Unele texte – cum e primul din listă – au fost printre preferatele multora dintre noi; pe acestea le-am inclus o singură dată.
PS: Vom reveni săptămâna viitoare cu textele preferate din DoR.
__________________________________
Cristian Lupșa, editor
A Murder Foretold
De David Grann, The New Yorker
Moartea unui avocat în Guatemala dă naștere unuia dintre cele mai îmbârligate mistere despre politică și corupție. Numai un maestru al enigmelor cum e David Grann putea să-l scrie.
The Apostate
Lawrence Wright, The New Yorker
Ce este și ce face de fapt scientologia. O muncă titanică pentru a expune o religie ultra-protectivă și un text cât un roman.
You Blow My Mind, Hey Micky
De John Jeremiah Sullivan, The New York Times
Copilul-minune al eseisticii americane despre cum e viața la Disney World când ești fumat.
Farther Away
De Jonathan Franzen, The New Yorker
Am citit mult Franzen anul acesta și chiar dacă mini-eseul lui despre social media a fost ca un pumn, am preferat meditația lui despre singurătate pentru că e de o frumusețe rară.
The Rules Can Set You Free
Radiolab
Un material radio despre table, șah, probabilități și minunile pe care le așteptăm în sport.
Chat History
De Rebecca Armendariz, GOOD
Istoria unei relații în chatul de GMail. O modalitate inedită de a reda o poveste de dragoste.
Gameboy Grows Up
This American Life
Despre un tânăr care coordonează angajații de vară dintr-un parc de distracții. Dovada că fiecare dintre noi avem o poveste.
There Is No Truth, He Said
De John H. Richardson, Esquire
O poveste despre adevăr și ficțiune și ce alegem să scriem.
My Mother’s Lover
De David Dobbs, The Atavist
Autorul se întoarce în timp ca să afle cine era bărbatul de care a fost mama lui îndrăgostită toată viața.
Autistic and Seeking a Place in the Adult World
De Amy Harmon, The New York Times
Probabil un viitor câștigător de Pulitzer. Amy Harmon a urmărit un tânăr autist timp de un an ca să vadă cum se poate integra în societate și într-o slujbă.
__________________________________
Gabriel Dobre, senior editor
The Man Who Sailed His House
De Michael Paterniti, GQ
După tsunamiul din Japonia, un bărbat plutește două zile pe mare, pe acoperișul casei sale. Scriitura lui Paterniti are un lirism care se îmbină foarte bine cu povestea și ajută cititorul să se pună în locul lui Hiromitsu. E articolul care m-a impresionat cel mai mult în 2011.
What Happened to Air France Flight 447?
De Wil Hylton, The New York Times Magazine
E un articol pe care l-am așteptat din momentul în care am văzut, în 2009, știrea despre dispariția inexplicabilă a avionului deasupra Atlanticului.
The Toppling: How the Media Inflated the Fall of Saddam’s Statue in Firdos Square
De Peter Maass, Propublica & The New Yorker
O investigație fascinantă despre cum a fost dată jos statuia lui Saddam și despre cum banalul de la fața locului capătă proporții eroice la TV.
The Boy from Gitmo
De Michael Paterniti, GQ
Paterniti din nou. Un copil afgan a fost arestat după un atentat în Kabul și a stat 7 ani în închisoarea din Guantanamo. Stilul în care e scris articolul te face să-l citești în primul rând cu sufletul.
Here Be Monsters
De Michael Finkel, GQ
Trei puști alcoolizați și temerari de pe o insulă mică și plictisitoare din Pacific pleacă cu o barcă spre o insulă vecină, rămân fără benzină și sunt găsiți 51 de zile mai târziu. Un text despre natura umană care te face să te întrebi la fiecare paragraf: eu cât aș fi rezistat?
The Code of the Winklevii
De Dana Vachon, Vanity Fair
Un text foarte amuzant despre gemenii din scandalul inventării Facebookului.
When Patents Attack!
De Laura Sydell, Alex Blumberg, This American Life
Un reportaj radio foarte bun despre scam-ul cumpărării de patente de invenție și darea în judecată a celor care chipurile le încalcă pentru a-i obliga să ajungă la niște înțelegeri „amiabile” de sute de mii sau milioane de dolari.
Getting Bin Laden
De Nicholas Schmidle, The New Yorker
Chiar dacă au fost unele discuții despre veridicitatea anumitor detalii din acest text, rămâne cel mai bun text despre capturarea lui Osama din câte am citit în 2011. Probabil va fi ecranizat la un moment dat.
Jon Stewart and the Burden of History
De Tom Junod, Esquire
Îmi place mult Jon Stewart, dar Junod îl pune aici într-o lumină nu foarte plăcută. Un profil-eseu despre apatie socială și refugiu în umor, bine argumentat și excepțional scris.
__________________________________
Lavinia Gliga, senior editor
Mind vs. Machine
De Brian Christian, The Atlantic
Testul Turing este o confruntare anuală între oameni simpli și cele mai elevate programe de inteligență artificială. Participant la test, autorul se străduiește să fie cât mai uman posibil, ca să nu fie confundat cu un robot.
The Blind Man Who Taught Himself to See
De Michael Finkel, Men’s Journal
Un bărbat care și-a pierdut vederea la un an navighează lumea – face drumeții, gătește, înoată, dansează – folosind ecolocația.
For Us Surrender Is Out Of The Question
De Mac MacLelland, Mother Jones
O tânără jurnalistă ajunge în mijlocul unei grupări care luptă pentru democrația Burmei.
The Possibilian
De Burkhard Bilger, The New Yorker
Profilul unui neurolog care investighează întortocheatele legături din creierul uman și infinitul de posibilități pe care le creează.
The Immortal Horizon
De Leslie Jamison, The Believer
În nordul Tennessee-ului se organizează anual Maratonul Barkley, o cursă extremă inspirată de evadarea ucigașului lui Martin Luther King Jr. Până în 2011, doar nouă bărbați au reușit să o termine.
Inside The Order, One Mormon Cult’s Secret Empire
De Jesse Hyde, Rolling Stone
Doi puști dezvăluie secretele murdare ale organizației de mormoni din care fac parte.
My Life As An Undocumented Immigrant
De Jose Antonio Vargas, The New York Times
Un eseu personal revelator despre viața ca imigrant ilegal în S.U.A.
Life After Death
De Michael Harris, The Walrus
În America de Nord, după zeci de ani de luptă pentru drepturile homosexualilor, e deja demodat să ai probleme legate de identitatea sexuală. Tratamentul pentru HIV/SIDA a evoluat într-atât, încât pare aproape inofensiv. Dar viețile gaylor sunt în continuare marcate de pericol.
Money Can Buy Happiness – As If
De Woody Allen, The New Yorker
Viața e ca o partidă de Monopoly.
__________________________________
Georgiana Ilie, editor asociat
Queen of the Mommy Bloggers
De Lisa Belkin, The New York Times
The Runaway Doctor
De Buzz Bissinger, Vanity Fair
What Do a Bunch of Old Jews Know About Living Forever?
De Jesse Green, New York
Notes from a Dragon Mom
Emily Rapp, The New York Times
Vetville
De Mike Sager, Esquire
__________________________________
Gabriela Pițurlea, editor asociat
The Lost Boys
De Skip Hollandsworth, Texas Monthly
Un candy man a omorât peste 25 de adolescenți în Texasul anilor 1970. Unii erau din același cartier. Nimeni nu s-a prins. (Textul meu preferat din 2011).
Brand Anna
De Joshua Levine, The Wall Street Journal
De ce contează Anna Wintour.
Crush Point
De John Seabrook, The New Yorker
Controlul mulțimilor, cum nu l-am mai văzut explicat.
Married, With Infidelities
De Mark Oppenheimer, The New York Times Magazine
Monogamia, Dan Savage și o abordare care ar putea zgâlțâi serios ideile despre căsnicie.
The Illusions of Psychiatry
De Marcia Angell, The New York Review of Books
Ușurința cu care psihiatrii americani pun diagnostice îndeamnă la scris.
__________________________________
Luiza Ilie, editor asociat
After Frazier Kept the Belt, a Long Shot Withstood the Blows
De Dan Barry, The New York Times
Povestea unui boxer necunoscut care a pierdut cândva un meci cu Joe Frazier, pe atunci campionul mondial. O poveste despre “cum ar fi fost”, dar mai ales despre salvare și dragoste.
A Dirty Business
De George Packer, The New Yorker
Un caz de insider trading pe Wall Street spus prin relația fascinanta dintre doi prieteni de ocazie.
Little Girl Found
De Patti Waldmeir, Financial Times
Un eseu cutremurator despre o generație întreagă de fetițe abandonate în China de părinți, din cauza politicilor demografice care favorizează păstrarea băieților. Scris de corespondenta din Shanghai a Financial Times, mamă adoptivă a două astfel de fetițe.
The Good Short Life
De Dudley Clendinen, The New York Times
Un eseu personal scris de un om diagnosticat cu A.L.S. care intenționează să se sinucidă înainte ca boala să preia controlul. “We need to go buy you a pistol, don’t we?” he asked quietly. He meant to shoot myself with. “Yes, Sweet Thing,” I said, with a smile. “We do.”
All the Single Ladies
De Kate Bolick, The Atlantic
O analiza a impactului demografic și social al crizei financiare și felul în care se reflectă aceasta în viața femeilor.
Four Hundred Dresses
De Gay Talese, The New Yorker
Dovada ca Gay Talese este un reporter și scriitor fantastic indiferent de lungimea textelor sale. Four Hundred Dresses este un profil în 700 de cuvinte al lui Elaine Kaufman, proprietara unui restaurant celebru din New York. Un eseu care pornește de la 400 de rochii și spune povestea unei întregi generații printr-o femeie și oamenii din jurul ei.
3 comentarii la Cele mai bune povești din 2011
Comentariile sunt închise.
S-ar putea să-ți mai placă:
Colin Meloy, de la compus cântece la scris cărți
Colin Meloy, solist, chitarist și fondator The Decemberists, vine pentru prima oară în România, la The Power of…
CM2014: Scrisoare din Berlin
Cum au trăit suporterii nemți seara în care au devenit campioni mondiali.
Cealaltă eu
Cam la un an jumate după nuntă, într-o seară de iarnă pe început de decembrie, tocmai văzusem Moulin Rouge și…
si daca tot veni vorba. http://www.newyorker.com/reporting/2010/12/13/101213fa_fact_lehrer
Buna ziua! Am incercat sa va trimit e-mail insa nu am reusit. Din acest motiv v-am atasat pe pagina de facebook materialul meu. Daca sunteti interesati astept un raspuns.
Multumesc.
Cu stima,
Ramona Dudan
You can choose any story from the list below, since each is definitely worth the time spent.