Cheryl Strayed: Scrisul e risc și revelație
Cheryl, a cărei autobiografie, Wild, a fost #1 în New York Times Bestseller List, va vorbi în toamnă la The Power…
Cheryl, a cărei autobiografie, Wild, a fost #1 în New York Times Bestseller List, va vorbi în toamnă la The Power of Storytelling (14-15 octombrie). Mai jos, câteva dintre sfaturile ei pentru scriitorii la început de drum.
Cheryl Strayed și-a ales acest nume de familie după divorțul de primul ei soț. Strayed era un cuvânt care cuprindea tot ce se întâmplase cu ea până atunci, un nume care vorbea despre rătăcire, dar și despre libertate.
Cheryl și-a petrecut adolescența în Aitkin County din statul Minnesota, într-o casă pe care mama și tatăl ei vitreg au construit-o singuri în pustiu și care, multă vreme, nu a avut nici măcar electricitate. A fost învățată să lucreze de mică, și-a plătit singură studiile și a absolvit University of Minnesota din Minneapolis, cu o dublă specializare în Engleză și Studii feministe. Mai târziu, în 2002, a terminat și un master de ficțiune la Syracuse University.
Ca scriitoare, Cheryl a debutat în 2006, cu romanul Torch, dar a devenit celebră datorită autobiografiei Wild (În sălbăticie). Cartea a pornit de la un eseu personal pe care intenționa să-l scrie despre experiența ei de trei luni pe Pacific Crest Trail. În 1995, la 26 de ani, Cheryl și-a luat un rucsac în spate și a pornit pe acest traseu puțin umblat la vremea respectivă despre care aflase întâmplător, dintr-un ghid. Avea nevoie să fie singură. Viața ei o luase la vale de când mama ei murise de cancer la 45 de ani, cu câțiva ani în urmă: Cheryl se distanțase de soțul ei, ajungând până la urmă să divorțeze, alergase de la un job și de la un bărbat la altul și începuse să folosească heroină. Cheryl crede că experiența de pe PCT nu a fost o încercare de a fugi de viața ei, ci de a pătrunde mai adânc în ea, pentru a o înțelege mai bine. La nouă zile după ce a terminat traseul, Cheryl l-a cunoscut pe Brian Lindstrom, soțul ei actual, cu care are doi copii.
Oprah Winfrey a validat și propulsat cartea în momentul în care a inclus-o în Oprah’s Book Club 2.0, iar mai târziu Reese Witherspoon a co-produs ecranizarea Wild și a jucat rolul principal în film.
Cheryl e cunoscută în Statele Unite și datorită faptului că, timp de mai mulți ani, a fost scriitoarea anonimă din spatele îndrăgitei rubrici de sfaturi Dear Sugar din The Rumpus. Cartea Tiny Beautiful Things e o selecție a câtorva dintre cele mai îndrăgite răspunsuri ale ei.
Și dacă tot vorbim de sfaturi, iată câteva din recomandările lui Cheryl pentru tinerii scriitori:
1. Nu te grăbi să publici. Grăbește-te să devii cel mai bun scriitor care poți fi.
2. Fă-ți temele. Dacă vrei să fii publicat, află mai întâi ce presupune asta. Există atâtea informații despre orice ai vrea să știi. E datoria ta să le cauți. Nu te aștepta să vină singure la tine. Fii un ucenic bun într-ale meșteșugului și ale profesiei.
3. Fii curajos. Scrie despre ce e important pentru tine. Scrie ce crezi. Scrie despre ce nu înțelegi și despre ce te interesează. Scrie despre nebunie, despre greu, despre frumos. Scrie despre frică. Scrie despre ce te face să râzi și scrie despre ce te face să plângi. Scrie despre ce te rușinează și despre ce te face mândru. Scrisul e risc și revelație. N-are rost să vii la petrecere dacă ai de gând să stai toată noaptea cu mâinile în buzunare și să te holbezi la draperii.
4. Fii modest. Uneori oamenii care-ți spun că ceva nu funcționează la manuscrisul tău pot avea dreptate. Ascultă-i. Sfidează-ți atașamentul pentru lucrurile pe care le-ai scris. Poate fi un proces dureros, dar aproape întotdeauna dă roade.
5. Fii puternic. Nimeni n-o să-ți ceară să scrii. Mulți o să-ți spună să n-o faci. Nu-i asculta. Dacă vrei să scrii, scrie. Nu ai nevoie de permisiune. Iar dacă ai, uite una. Ți-o dau eu. Acum treci la treabă.
Cheryl Strayed vine în toamnă la a șasea ediție The Power of Storytelling. Îți poți rezerva locul de aici, ca s-o vezi, iar aici găsești detalii despre toți vorbitorii. ●
S-ar putea să-ți mai placă:
Despre munte – de la Alex Găvan pentru o începătoare
Anca pleacă la sfârșitul săptămânii pe Mont Blanc. Ca s-o ajute la drum, l-a rugat pe alpinistul Alex Găvan să-i…
[Pacientul H.M.] Memorie, nebunie și secrete de familie
Cartea Pacientul H.M. explorează urmările unui experiment neuroștiințific din anii ’50, condus de un neurochirurg apreciat.
Strada lor
De la prostituate de lux, la colț de stradă.
Comentariile sunt închise.