DoR de Cluj: Micul Silicon Valley

Sediul unuia dintre start‑upurile care apar cel mai des în conversație atunci când întrebi „ce start‑upuri interesante sunt în Cluj?” e într‑o încăpere mobilată spartan, cu trei birouri micuțe așezate în colțuri și cu pereții albi acoperiți de coli mari de hârtie pline cu notițele unui brainstorming recent. 

Medical Interactive Recovery Assistant, adică Mira (se pronunțămaira), este un soft care oferă jocuri video interactive pentru pacienții care au nevoie de tratament kinetoterapeutic și care ajută medicii să le urmărească evoluția. În cel mai simplu scenariu de utilizare, Mira poate fi o metodă distractivă prin care un puști de șase ani să fie convins să‑și facă exercițiile pentru recuperarea unei mâini rupte. Într‑unul ceva mai complicat, ar putea scurta considerabil recuperările de luni sau chiar ani de care au nevoie victimele unor accidente mai grave. Softul e deja folosit de câteva instituții medicale, printre care Spitalul de Recuperare din Cluj Napoca sau Wrightington Hospital din Marea Britanie. Iar din toamnă, va intra în vânzare pentru publicul larg. (O licență anuală va costa în jur de 50 de lire.)

Cazul Mira și al fondatorilor săi e unul atipic pentru cum se întâmplă lucrurile în IT‑ul românesc, în general, și‑n cel clujean, în special. În Cluj, domeniul dezvoltării de soft este dominat în proporție covârșitoare de companii care fac outsourcing, programatorii fiind mai degrabă atrași de siguranța financiară a unui salariu care poate trece și de 1.500 de euro, decât de vise antreprenoriale și dorința de a crea produse noi. 

Cosmin Mihaiu, Andrei Dascălu, Alina Călin și Andrei Cantea au început să lucreze împreună întâmplător. În 2010, voiau să participe la Imagine Cup, un concurs de inovație tehnologică pentru studenți organizat de Microsoft. Mihaiu și Dascălu erau colegi de grupă, în anul II la Mate‑Info la Universitatea Babeș‑Bolyai, iar Călin și Cantea erau în anul III. „Ceilalți fuseseră grupați olimpici cu olimpici”, spune Dascălu, „iar noi am fost rămășițele”. Au format o echipă și s‑au înscris, iar mai apoi li s‑a alăturat ca mentor lectorul Dan Suciu. Primul an a fost mai mult pentru experiență, chiar dacă au ajuns până la Varșovia, la etapa mondială, cu ideea unui joc online caritabil. În 2011, cu Mira, au câștigat etapa națională și au intrat în primele șase echipe în finala de la New York. „Am primit foarte mult feedback bun și am zis că e o idee care merită dusă mai departe, nu lăsată ca un proiect studențesc”, spune Mihaiu, care a stat șase săptămâni cu o mână în ghips când era mic și apoi a mai avut nevoie de alte șase de recuperare pentru că nu‑și făcuse exercițiile la timp.

În 2012, după ce au absolvit și Mihaiu și Dascălu, cei patru au început să‑și transforme proiectul în business. În august, au aplicat pentru un loc în programul unui accelerator londonez de start‑upuri cu specific medical, Healthbox, iar în octombrie au plecat la Londra. Locul în program a însemnat 50.000 de lire pentru 10% din companie (pe care au înființat‑o în Marea Britanie), trei luni de mentorat și contacte cu lumea medicală și de business. După încheierea programului au decis să își deschidă un birou la Londra, unde Mihaiu își petrece o mare parte din timp ținând legătura cu piața de acolo, iar dezvoltarea softului să o facă în continuare la Cluj, unde costurile sunt mult mai mici. 

Nu s‑au gândit să se angajeze după ce au terminat facultatea pentru că, spune Mihaiu, „știam că dacă ne angajam full‑time, cel mai probabil proiectul murea”. „Plus că, acum doi ani era și un mare tam‑tam făcut pe start‑upuri și primeam din foarte multe direcții sfatul: dacă vrei să o faci, fă‑o acum. N‑ai grijile pe care le vei avea la 35‑40 de ani, cu familie, cu copii, când o să ai nevoie să știi că ai un nivel de salariu suficient de bun cât să‑ți întreții familia.” 

„Nici nu gândeam foarte complex ce ne așteaptă”, spune Dascălu. „Adică partea de business, investiția și așa mai departe. Pe parcurs ne‑am lovit de fiecare perete și ne‑am dus mai departe și așa am evoluat. Dacă știam greutățile, poate stăteam pe gânduri.”

---

În perioada 1997‑2000, conform unui raport al Institutului pentru Tehnică de Calcul, în Cluj activau doar cinci dintre primele 100 de firme care ofereau servicii software în România. Cele cinci aveau împreună o cifră de afaceri de 7,9 milioane de dolari. În 2013, conform Ministerului de Finanțe, primele 20 de firme care oferă astfel de servicii în Cluj au o cifră de afaceri cumulată de aproape 300 de milioane de euro. (În 2011, cifra de afaceri a întregului domeniu de servicii IT din România era estimată la 2,6 miliarde de euro.) Numărul de angajați care lucrează în acest domeniu în Cluj a crescut de la 1.900 în 2002, la cel puțin 8.600 în 2013 (sunt și programatori care lucrează ca PFA‑uri).

Creșterea Clujului a început mai alert prin 2007‑2008. În București și Timișoara, salariul mediu anual al angajaților din IT era cu 33%, respectiv 26% peste media pe țară, care era de 7.200 de euro. În Cluj, salariile programatorilor erau sub medie, așa că multe companii, inclusiv unele care au intrat pe piață după aderarea la UE, au preferat să investească aici, atrase și de absolvenții celor două facultăți de profil de la UBB și Universitatea Tehnică. O evoluție care, chiar dacă nu e spectaculoasă prin comparație cu Bucureștiul, a generat în ultimii câțiva ani chiar ideea că la Cluj e pe cale să apară un Silicon Valley românesc. 

Philipp Kandal, CEO‑ul Skobbler, o companie care face un soft de navigare prin GPS, a venit pentru prima dată la Cluj în 2008. Pe atunci lucra pentru Navigon, o companie care făcea hărți pentru Nokia. În 2009, pentru că compania mamă nu mai credea în produs, l‑a cumpărat împreună cu trei parteneri și a înființat Skobbler la Cluj. În prezent, are peste 90 de angajați aici și încă 10 în Berlin; în primăvara acestui an, Skobbler a fost cumpărată de TeleNav, o firmă din Silicon Valley, pentru circa 20 de milioane de dolari. 

„Programatorii din Cluj sunt foarte tehnici, foarte buni pe partea de matematică a programării”, spune Kandal, un german solid, cu o față rotundă al cărei default pare să fie zâmbetul. „Dar sunt mai puțin buni pe partea de design, de user experience. Asta pentru că profesorilor de la facultățile de profil nu li se pare ceva serios.” (Kandal aduce o dată pe lună un designer din Berlin pentru a‑i pregăti pe dezvoltatorii de aici.)

Despre industria de outsourcing, Kandal crede că e principala responsabilă de creșterea domeniului IT din Cluj și că e un mod bun de a pregăti oameni. „Doar că modelul de business, pentru că facturezi la ora de lucru, nu te stimulează să faci cea mai bună muncă pe care o poți face și te încurajează să lucrezi mult ca să facturezi mult. E greu să‑i faci pe oameni pasionați de asta.”

Filip Cherecheș‑Toșa, un programator cu 10 ani de experiență (șapte dintre ei în Cluj), a lucrat în ultimul an în Londra și a simțit, interacționând cu clienții și alți oameni din domeniu, o diferență care atârnă ca un semn de întrebare deasupra ideii de mic Silicon Valley: „Ei gândesc, comunică, planifică, investesc, iau decizii, riscă, pe când noi doar executăm. Facem bine dacă ni se spune exact care sunt așteptările, dacă avem specificații. Destul de prost, dacă nu ni se dau specificații exacte, pentru că nu înțelegem businessul și pentru că nu comunicăm suficient de bine”. 

Cherecheș crede că, din punct de vedere antreprenorial, IT‑ul clujean a involuat față de acum șapte ani. „Cei mai mulți tehnologiști începeau ca freelanceri și mulți continuau pe cont propriu, începeau o mică agenție, iar alții mai curajoși lucrau la produse proprii.” Acum, spune el, aproape că nu se mai justifică rațional să începi ceva de la zero pentru că a te angaja ca programator, tester sau manager la o firmă de IT care face outsourcing înseamnă „un salariu aproape SF, un spațiu de lucru de vis, tot felul de beneficii, grad mare de confort și, în general, nu ai bătăi de cap”. 

Iar pe termen lung, efectul va fi unul de atrofiere a și așa slabului spirit antreprenorial. „Dacă cineva vrea să ia în serios ideea de Silicon Valley, singura șansă e să dezvoltăm produse proprii și să facem export de produse și servicii, nu de creier și proprietate intelectuală.”

Totuși, cel puțin în ultimii doi ani, în Cluj au început să se întâmple și lucruri care să încurajeze antreprenoriatul. Start‑up Weekend, un tip de eveniment în care participanții sunt ajutați să treacă în 54 de ore de la idee la o primă formă a produsului, a fost organizat pentru prima dată la Cluj în 2012. „Ne așteptam la 60 de participanți”, spune Vlad Ciurcă, unul dintre organizatori, „și am fost nevoiți să închidem înscrierile mai devreme pentru că ajunseserăm la 90 și treceam de capacitatea sălii”. În primul an, cam 60% dintre participanți au fost studenți, dar la cel organizat în 2014, cei cu experiență de câțiva ani în domeniu au fost majoritari. „Acum sunt mult mai multe evenimente despre start‑upuri”, spune Ciurcă, care a făcut parte și din echipa care a organizat în primăvară Techsylvania, o conferință cu speakeri din regiune și cu 270 de participanți. „Oamenii pot afla despre cum pornești, cum găsești finanțare, cum găsești co‑fondatori, orice desprecum să, dar nu e încă suficientă inițiativă. E mult potențial, dar mai durează până ajungem acolo.” 

Dincolo de evenimente, a început să apară și infrastructura. Clujul, orașul din România poate cel mai prietenos cu freelancerii (are trei spații de coworking), va avea din toamnă și un accelerator. Spherik Accelerator e rezultatul unui parteneriat între UBB, Universitatea Tehnică, Banca Transilvania și Liberty Technology Park, înființat în 2013 în locul fostei fabrici de mobilă Libertatea. Acceleratorul le va oferi start‑upurilor spațiu, mentori din România și străinătate, acces la experți (de la IT la avocați) și traininguri pentru dezvoltarea skillurilor soft (de exemplu, managementul conflictului − peste 65% dintre start‑upuri eșuează din cauza certurilor dintre fondatori).

„Ne așteptăm ca majoritatea aplicanților să fie studenți sau tineri de până în 25 de ani”, spune Jennifer Austin, directorul executiv al acceleratorului, o americancă care a renunțat la California pentru Cluj și care e încrezătoare căshiftul de la outsourcing la inovație locală se va întâmpla din ce în ce mai repede.

Poate și pentru că lupta pentru programatori buni determină o creștere a salariilor (pentru 2014, companiile din Cluj și‑au bugetat creșteri salariale între 5‑20%) și, implicit, o scădere a competitivității, unele companii de outsourcing au început să simtă nevoia reorientării către dezvoltarea de produse proprii. Un consorțiu de circa 30 de companii din Cluj, împreună cu autoritățile locale și mai multe universități au inițiat, în 2012, Cluj Innovation City – un proiect care presupune o investiție de jumătate de miliard de euro (care ar veni din atragerea unor fonduri europene plus fonduri publice și private) pentru construirea unui megaparc tehnologic pe un deal din nord‑vestul orașului. Momentan exclusiv pe hârtie și în declarații, proiectul, gândit să fie implementat în următorii 20 de ani, vrea să transforme Clujul într‑un hub regional de tehnologie. Un Silicon Valley, construit de sus în jos.

Până atunci, pe fundul unei văi, poate nu aceeași, sunt antreprenori precum cei patru care au pornit Mira. Uneori, privesc în jur, la foștii colegi de facultate, la programul acestora de opt ore și la salariul pe care‑l primesc sigur în fiecare lună. Uneori, se gândesc la părinții care i‑au întrebat de ce nu s‑au angajat și ei. Dar de cele mai multe ori, muncesc și 10 ore pe zi, pentru că e produsul lor, pentru că nu au nicio altă garanție și, poate, pentru a răspunde unei întrebări pe care și‑o pun și ei, și mulți dintre cei care‑i urmăresc: Oare putem?

---

Add‑on la salariu: Cu ce‑și ademenesc companiile de IT din Cluj programatorii.

» Asigurare medicală privată, plus, conform unui studiu realizat de compania de resurse umane AIMS, 30% dintre ele oferă asigurare și pentru soț/soție, 38%, pentru copii și 29% oferă și asigurare de viață sau în caz de accident.

»  Tichete de masă.

»  Carte de muncă, prezentată ca un avantaj fiindcă mulți programatori sunt plătiți ca PFA.

» Zile extra de concediu: se  pornește de la 24 pe an (minimul legal este de 21) și urcă odată cu vechimea.

»  Indexarea lunară sau trimestrială a salariului cu inflația. Salariile (în net) sunt negociate în euro.

» Sport:  abonamente la sală, chiar și pentru +1, sau închirierea de terenuri de sport.

» Fructe, ba chiar și mic dejun sau prânz.

» Transport: 22% dintre companii decontează abonamentele pentru transportul în comun, altele oferă carduri de combustibil sau decontează o anumită sumă, bonuri de taxi sau tichete de parcare. Cei din management primesc și loc de parcare.

» Primă de disponibilitate sau „on call bonus”, pentru cei care sunt disponibili clienților la orice oră; poate fi de până la 70% din salariu.

»  „Primă de proiect”, oferită de 39% dintre companii pentru lucrul la proiectele neatractive pentru programatori.

»  Prime de Crăciun (39%), de Paște (11%) și de vechime (22%).

» Traininguri, workshopuri, conferințe – nu doar pentru dezvoltarea cunoștințelor tehnice ci și pentru soft skills.

» Tehnologia de lucru: sunt companii care la angajare oferă posibilitatea programatorului să‑și aleagă specificațiile tehnice ale computerului și sistemul de operare.

» Petreceri și teambuildinguri, majoritatea în România, dar unii își duc angajații în croaziere sau excursii în străinătate. 

»  Prime de relocare la Cluj: apartamente de serviciu (40%) pentru o perioadă, sau o parte din chirie (20%).