Cum lucrezi cot la cot cu cei care nu aud și nu pot vorbi

„Mulțumesc” se spune atingându-ți bărbia cu degetele palmei deschise. „Cu plăcere” se spune mișcându-ți vertical pe piept palma deschisă, orientată spre interior. Sunt câteva dintre semnele de bază pe care unii dintre angajații manipulanți la depozitul FAN Courier din Ștefănești, Ilfov, le-au învățat ca să poată comunica cu colegii lor cu deficiențe de auz și vorbire. Sunt 34 în total, dintre care unul lucrează la magazie și 33 încarcă și descarcă colete în acest centru gigant unde se sortează zilnic circa 250.000 de pachete și lucrează 950 de oameni. 

Le iau de pe tobogan (banda transportoare care le plimbă, le cântărește și le sortează în funcție de destinație), le pun pe paleți, pe care apoi îi înfoliază și îi duc în camioanele care pleacă în țară în fiecare noapte. 

Cristian Anghelina are 44 de ani și e unul dintre cei cu deficiențele cele mai ușoare, adică nu are nevoie de limbajul semnelor în conversații cu persoane care aud. E adesea un liant între colegii lui cu hipoacuzie și ceilalți – e și un spirit energic și glumeț și îi vine natural s-o facă. A lucrat inițial trei ani la FAN, apoi a plecat pentru câteva luni și, de cinci, s-a reîntors. Spune că de-aici ar vrea să iasă la pensie, ba chiar ar mai sta câțiva ani după, dacă se poate. Până când… și imită râzând pe cineva care sapă o groapă, apoi bătătorește pământul cu piciorul. Înainte de FAN, a mai lucrat la imprimat produse într-o tipografie și la o fabrică de țigarete – ambele au dat faliment. Soția lui, și ea hipoacuzică, muncește într-o croitorie. Fata de nouăani, în schimb, nu are nicio problemă. Așa a vrut Dumnezeu.

„Munca e repetitivă și asta e esențial”, spune Valentin Barbu, unul dintre asistenții șefului de tură din depozit. Ca manipulant, nici responsabilitățile, nici postul de lucru efectiv nu ți se modifică, astfel încât e destul de simplu să te integrezi. Programul e în ture, de la 5 la 14, cu o oră de pauză, apoi de la 17 la 2. Iar când sunt lucruri de comunicat, folosesc un grup de WhatsApp în care sunt toți angajații depozitului. 

Toți cei cu hipoacuzie poartă veste galbene pe spatele cărora e desenată o ureche, astfel încât colegii, în special cei de pe motostivuitor, care se plimbă constant prin depozit, să știe că nu e suficient să claxoneze, ci trebuie să îi ocolească. În plus, toate semnalele sonore din depozit (de exemplu, atunci când pornește banda transportoare) sunt dublate de semnale luminoase puternice (niște becuri roșii care clipesc discontinuu). 

Primul angajat cu deficiențe de auz și vorbire pe care Barbu l-a avut în supraveghere este Ionuț Feraru, de 34 de ani, din Tulcea. El citește un pic pe buze și comunică doar prin semne; nu vorbește deloc. E de cinci ani în FAN și e mulțumit – salariul e bun și el are rate la bancă. Uneori mai iese și la fotbal sau la tenis cu colegii. Datorită unor scutiri de impozit pentru persoanele cu handicap, un manipulant hipoacuzic câștigă mai mult în mână decât colegii lui.

Compania a angajat primele persoane cu dizabilități în 2008, când a început să aibă deficit de personal. Nu au căutat explicit persoane cu handicap, dar au avut curaj să le angajeze, astfel că acum unele au împlinit deja 11 ani în firmă. Ulterior, s-au adus unii pe alții, pentru că recomandările angajaților existenți contează foarte mult în recrutare. 

Conform legii, firmele cu peste 50 de angajați sunt obligate să aibă 4% dintre ei persoane cu handicap, altfel plătesc o taxă la stat. FAN nu e încăacolo – raportat la cei peste 3,000 de angajați ar însemna săaibăcam 120. Și-ar dori să mai angajeze și în alte departamente, cum ar fi în call center, dar încă nu au găsit persoanele potrivite. Cei pe care îi au însă, spune Elena Anghel, HR Manager FAN Courier, „de departe sunt cei mai implicați angajați ai noștri”.