7 comportamente pe care ar trebui să le vedem mai des la politicienii români

Din primăvară, stau cu ochii lipiți de ecrane să urmăresc măsurile luate de mai multe țări pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. Cele ale Guvernului României mi-au afectat direct viața în moduri pe care nu le credeam posibile până în martie, iar știrile din celelalte țări m-au ajutat să compar răspunsul Guvernului cu alegerile altor politicieni, în sisteme pe care le consideram mai bine pregătite.

L-am văzut, printre alții, pe președintele Statelor Unite, Donald Trump, minimizând riscurile unei infecții cu coronavirus; pe Dominic Cummings, consilier-șef al prim-ministrului britanic, ignorând regulile de izolare impuse chiar de conducerea din care face parte, pentru o călătorie cu familia; și pe Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 din București la plimbare cu bicicleta într-un parc închis pe perioada stării de urgență.

Am văzut doi deputați PSD care au refuzat să poarte mască într-o șaormerie și au abuzat verbal un angajat; și pe primarul Ploieștiului fără mască într-un bar de pe litoral.

De ce contează toate astea, în afară de gustul amar pe care ni-l lasă față de politicieni?

Încrederea în Guvern a scăzut de la un neimpresionant procent de 27% în aprilie la 23% în iulie, conform unui studiu IRES, iar 65% din respondenți au puțină sau foarte puțină încredere că Guvernul va organiza corect alegerile din acest an.

Comportamentele politicienilor ne influențează însă în mai multe feluri, nu doar încrederea în autorități, pentru că, într-o echipă, rezultatele grupului vin din obiceiurile oamenilor, iar liderii grupului au o putere mult mai mare în a impune sau a cenzura norme de comportament, decât alți membri, spune Adrian Florea, senior partner la Trend Consult, o organizație care ajută liderii din companii să fie mai buni. În plus, comportamentul liderului este o sursă de obiceiuri pentru ceilalți. „Este foarte greu să impui niște reguli pe care tu nu le respecți.”

Florea crede că lucrurile funcționează așa și la nivel de țară. Comportamentele care sunt îmbrățișate de politicieni pot deveni norme și afectează atât partidul din care fac parte, cât și comunitatea pe care o reprezintă.

Și atunci, ce comportamente ar trebui să vedem mai des la politicienii români, astfel încât să ne ajute, ca societate, să navigăm perioade de criză precum cea sanitară de acum și perioadele de transformare care urmează, inevitabil?

Am căutat răspunsuri în politica de la noi și de afară, în organizarea comunitară și în cercetări academice. Am aflat că obiceiurile care ar ajuta un politician să conducă societatea printr-o criză și apoi spre transformare pot fi învățate și că deseori se văd în relația cu ceilalți.

Iată câteva comportamente pe care ar trebui să le vedem, și să le cerem, mai des de la politicienii din România.

Ascultă oamenii din comunitate

Când ai vorbit ultima oară cu un politician? „La firul ierbii”, liderii se consultă constant cu cei pe care îi reprezintă. Își pun întrebarea „oare fac ce-și dorește comunitatea?” și au mecanisme de dialog și consultare, fie că e vorba de întâlniri la cafea sau formulare, spune Alexandra Ștef, facilitator comunitar.

Prin acest dialog constant, liderul află și cu ce resurse sunt dispuși ceilalți să contribuie. „Mi se pare o formulă democratică reală”, spune Ștef.

Desigur, consultarea cu publicul este necesară prin lege pentru autoritățile care vor să înainteze proiecte – poți vedea unele proiecte cu consultări deschise și poți contribui la ele pe platforma e-consultare.gov.ro. Dar sistemul prin care se întâmplă asta în România acum nu este neapărat constructiv: consultările sunt anunțate deseori cu puțin timp înainte și nu este clar în ce măsură informațiile aflate prin consultări se integrează în proiect. Practic, pot lăsa impresia că se fac de formă.

În alte țări, unii politicieni au chiar mai mult decât o conversație cu cetățenii despre ce ar trebui să se schimbe. Prin proiectul Decide Madrid, conducerea orașului supune anual votului modul de alocare a până la 100 de milioane de euro din bugetul orașului.

În jur de 240.000 de utilizatori verificați ca rezidenți ai orașului s-au înregistrat pe platformă din 2016 încoace, ca să propună și să voteze proiecte, adică 8,7% din populația cu drept de vot a Madridului. Prin acest buget participativ, în primii patru ani au fost adoptate de Consiliul Local 845 de proiecte alese de cetățeni, printre care construirea unui teren de fotbal pe un câmp părăsit și instalarea panourilor solare pe clădirile instituțiilor publice.

Și la noi, tehnologia combinată cu voința autorităților ar putea deschide mai mult procesele de consultare publică. Programul Civic Labs, prin care organizația neguvernamentală Code for Romania propune soluții tehnice la probleme sociale, a identificat un ecosistem de soluții pentru transparență și acces la legislație, printre care și o platformă de consultare publică și una pentru consultarea specialiștilor.

Pentru a le finanța dezvoltarea, au aplicat pentru fonduri norvegiene în parteneriat cu primăriile din Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Sinaia – urmează să afle rezultatele în august. Pentru ca primarii să se implice în acest proiect au fost cruciale relațiile existente cu organizațiile societății civice locale sau, în cazul Clujului, cu Universitatea Babeș-Bolyai (UBB), spune Bogdan Ivănel, co-fondator Code for România și cercetător în cadrul proiectului Civic Labs. La începutul lunii august, Code for Romania a început să discute despre adoptarea platformelor și cu Secretariatul General al Guvernului.

Coalizează oamenii în jurul unei idei

Liderii comunitari se gândesc adesea la rolul lor ca unul de conector în comunitate, mai degrabă decât unul de conducător.

În vremuri de criză, un comportament de leadership din partea unui politician ar fi asumarea unui rol unificator în fața nesiguranței, nu o instrumentalizare a situației pentru câștig politic, spune Mădălina Mocan, doctorand în științe politice la UBB.

Iar când nu ne confruntăm cu o criză imediată, un om politic care se comportă cu adevărat ca un lider aduce împreună cât mai mulți oameni pentru un proiect în care crede, nu doar ca să strângă numărul necesar de voturi pentru a trece o lege în Parlament, spune Mocan.

În primăvară, cancelarul german Angela Merkel s-a concentrat pe construirea unui răspuns coordonat din partea statului federal în fața crizei sanitare. Politicieni din alte partide au vorbit despre calmul ei și modul structurat de a conduce discuțiile. „Un exemplu pozitiv mi s-a părut situația Angelei Merkel, care comunică extrem, extrem de rar via TV, dar care la începutul pandemiei s-a adresat germanilor”, spune și sociologul Barbu Mateescu.

În martie, Merkel spunea că pandemia este o provocare care necesită unitatea cetățenilor într-un mod nemaivăzut de la Al Doilea Război Mondial, iar spre final de aprilie, spunea că virusul ne va face viața dificilă pentru mult timp de acum înainte. Germania a trecut până acum prin pandemie fără să își suprasolicite sistemul sanitar, iar numărul de cazuri noi de coronavirus anunțate zilnic a scăzut față de situația din martie și aprilie.

Învață din mers și are flexibilitatea de a integra informații noi

La începutul pandemiei, fiecare stat trebuia să ia niște măsuri care să protejeze populația și, în paralel, să învețe din mers urmărind informații de la alte state, spune Tudor Țiclău, lector la Departamentul de Administrație și Management Public, Facultatea de Științe Politice a UBB.

Am văzut asta în România în martie, când Guvernul a închis școlile într-un moment în care numărul de cazuri de COVID-19 era încă mic, dar realitatea răspândirii virusului în Italia ne oferise deja o imagine a cum ar putea arăta spitalele la noi fără măsuri de prevenție.

Integrarea informațiilor noi în procesul de decizie, fără a lăsa frica de un potențial eșec să te blocheze, este un comportament de dorit de la orice politician care poate ghida o comunitate printr-o criză și o poate ajuta să se dezvolte în perioade mai calme.

De exemplu, primarul orașului maramureșean Târgu Lăpuș, Mitru Leșe, a învățat despre salubrizare și colectarea selectivă a deșeurilor de la mai multe autorități locale din Europa, întâlniri organizate pe lângă programul unui grup de lucru despre situații de criză din care făcea parte, scrie Press One. Ca urmare, în oraș sistemul de colectare funcționează de câțiva ani – în 2018, 65,47% din deșeuri au fost colectate selectiv, iar în 2019, procentul a fost de 64,7. Media țării este de 13,5%, ministrul Mediului, Costel Alexe, spunea în martie.

Deschiderea către învățare se vede și din modul în care o persoană se raportează la eșec, spune Țiclău. Un politician orientat către dezvoltare va vedea dintr-o provocare sau dintr-o nereușită o oportunitate de învățare și această abordare va influența și comportamentele celor din jur.

Comunică transparent, pe baza datelor științifice

„Rolul liderilor politici nu este doar de a informa sau impune narative politice, ci și de a mobiliza și educa”, spune consultantul politic Radu Magdin.

Spre exemplu, președintele francez Emmanuel Macron spunea pe 16 martie 2020: „Suntem într-un război sanitar”.

„Chiar dacă mulți s-au concentrat pe tonul oarecum eroic al discursului, el este unul foarte măsurat, prezintă realist situația virusului, încercând în același timp să mobilizeze populația și să dea încredere și speranță”, spune Magdin. „Contribuie și șarmul politic aici, dar discursul oferă o doză semnificativă de realism și descrie criza fără mănuși.”

În comparație, președintele Iohannis scria pe Facebook la sfârșit de februarie că în mare parte simptomele virusului sunt echivalente cu „orice răceală”. „Poate președintele nostru a vrut să calmeze”, spune Magdin, „dar cuvintele rămân și produc efecte, în special în ceea ce privește seriozitatea cu care populația reacționează”.

Comunicarea transparentă într-o criză sanitară include prezentarea informațiilor științifice și colaborarea cu experții în domeniu. De exemplu, prezența dr. Anthony Fauci, directorul Institutului de Alergii și Boli Infecțioase din SUA, în comunicarea strategiei de combatere a răspândirii coronavirusului, a ajutat, pentru că americanii îl consideră de bună-credință: 76% din respondenții unui chestionar făcut de The New York Times și Siena College au încredere în informațiile despre virus pe care acesta le oferă, față de mai puțin de 30%, care au încredere în Trump.

Fauci vorbește din poziția unui medic, nu din cea a unui politician, dar de-a lungul carierei sale a reușit să creeze o punte între știință și politică, începând din anii ‘80, în criza HIV. A ajutat până acum șase președinți americani atunci când s-au confruntat cu crize sanitare.

„Fauci dezvoltă soluții bazate pe date reale. Era transparent și sincer”, spune Țiclău. „Folosea un limbaj extrem de simplu chiar și când a fost invitat în comisii care erau extrem de dure cu el. Chiar și atunci când era atacat, nu riposta, comunica într-un fel în care persoanele să înțeleagă.”

Prezența lui Fauci în declarațiile administrației SUA a devenit sporadică în ultimele luni și asta a dus la speculații în presă despre diferențele dintre poziția acestuia față de măsurile de restricție necesare și direcțiile mai relaxate în care administrația Trump voia să meargă.

Într-un context în care există politicieni care intenționat sau neintenționat au căzut pradă unei revolte împotriva experților și a științei, un politician care folosește știința în procesul prin care ia decizii este necesar oricărei încercări de a trece printr-o criză cu bine, spune Țiclău.

Tratează oamenii ca pe adulți și le explică procesul de decizie

„Politica este un spațiu al alegerilor dificile”, spune Magdin. „Scopul politicienilor este, poate, să simplifice aceste alegeri și să și le asume, dar sunt momente în care nu pot purta responsabilitatea de unii singuri, în care alegerea, ca și în viață, nu este atât de clară.”

În astfel de momente este important ca un politician să facă un inventar pentru cetățeni cu aspectele pozitive și cele negative ale opțiunilor și astfel să treacă dincolo de ideologie sau tactică în luarea deciziilor, spune Magdin.

De exemplu, acest lucru ar fi trebuit să-l facă Traian Băsescu în mai 2010, când a anunțat măsurile de austeritate, printre care scăderea salariilor bugetarilor cu 25% și tăierea pensiilor cu 15%, pentru a nu pierde încrederea populației.

Zece ani mai târziu, după o stare de urgență în care libertatea de mișcare a fost extrem de limitată pentru evitarea răspândirii coronavirusului, Guvernul a relaxat restricțiile rapid și a impus reguli de protecție, pe care în mai multe cazuri nici politicienii nu le-au respectat. Ca urmare, numărul de cazuri noi a crescut, iar discursul public despre evoluția pandemiei îi învinuiește pe cei care nu respectă recomandările. „Românii nu se pot simți tratați ca adulți atunci când văd că li se cere să facă lucruri pe care guvernanții nu le respectă”, spune Magdin. „Aici nu e loc de politizare, nici de partizanat.”

Explicarea deciziilor e necesară permanent, și pentru măsuri care afectează direct și imediat viața cetățenilor, cum ar fi nevoia de a purta mască chiar și în unele spații deschise, dar și pentru angajamente mai mari, pe care statul și le ia pe plan internațional.

De exemplu, decizia Germaniei, aflată acum la președinția Consiliului Uniunii Europene, de a susține un fond de 500 de miliarde de euro alături de Franța pentru reconstrucția statelor europene după pandemie vine după o istorie de decizii austere din partea Germaniei în criza economică din 2008-2009.

„Justificarea a fost simplă –  este o criză excepțională, trebuie acționat cu mijloace excepționale, dar trebuie acționat”, spune Magdin. Merkel susține că un astfel de fond e necesar pentru a păstra piața unică activă – lanțurile de producție nefuncționale afectează în mod egal și Germania –, și atunci Germania este la fel de responsabilă în a le menține funcționale. „Unii ar zice că Merkel a renunțat la vechile principii, dar aici este vorba de a face ce trebuie la un moment dat, explicând publicului ce s-a schimbat”, spune Magdin.

Recunoaște când a greșit și invită la dialog

Felul în care un politician reacționează la critică și modul în care se comportă în fața unei greșeli sunt ocazii bune de evaluare a culturii pe care o promovează.

Un lider care poate conduce un sistem printr-o situație dificilă acceptă ideea de eșec și construiește mecanisme prin care poate învăța din proces, spune Țiclău, lector la Facultatea de Științe Politice a UBB. Deschiderea unui politician către astfel de feedback se reflectă la nivelul discursului atunci când se află într-o situație în care a greșit.

Jacinda Ardern, prim-ministrul Noii Zeelande, a fost lăudată în presa internațională pentru măsurile luate pentru a opri răspândirea coronavirusului, care au dus la aproape o lună fără niciun caz nou în țară. Până când două femei care veniseră în Noua Zeelandă din Marea Britanie au primit permisiunea de a pleca din izolare dintr-un centru din Auckland, pentru a călători într-un alt oraș, fără a fi testate. Ele au devenit primele două cazuri active după perioada de liniște.

Plecarea lor din centru s-a făcut după o cerere de a-și vedea tatăl bolnav pentru ultima oară, doar că procedurile pentru astfel de cereri nu au fost urmate pas cu pas. După acest incident, cererile de compasiune nu se mai aplică.

„Practic, ea [Ardern] și-a cerut scuze pentru că nu a aplicat masuri și mai dure”, spune Dorina Guțu, conferențiar la Facultatea de Comunicare și Relații Publice a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, care crede că astfel de situații arată diferențele dintre culturile politice ale diferitelor țări.

„Legitimitatea și credibilitatea unui lider pot justifica măsuri și comportamente care în alte țări ar duce la revolte. Însă populația de acolo este socializată politic altfel decât aici”, explică ea.

La noi, chiar și când un politician își cere scuze pentru o greșeală, demersul nu este întotdeauna agreat. Atunci când Titus Corlățean și Teodor Meleșcanu și-au cerut scuze diasporei pentru cozile prea lungi la secțiile de vot în 2014, respectiv 2019, cuvintele nu i-au încălzit cu nimic pe cei care au așteptat ore în șir, în unele locuri în frig și în ploaie, să voteze, și cărora tot nu le-a venit rândul înainte de închiderea secțiilor. „În ambele cazuri opinia publică românească nu a părut impresionată, ba efectul a părut să fie contrar”, spune Guțu. „Și iar ajungem la cultura politică, ca să nu mai amintesc de credibilitatea pe funcție dată acestor lideri.” 

Pentru Magdin, „răspunsul ideal, cel puțin din perspectivă etică, ar fi recunoașterea empatică a greșelii, asumarea responsabilității și transformarea momentului într-o oportunitate de învățare personală și colectivă”.

La începutul lunii august, președintele Klaus Iohannis a prezentat scenariile pentru redeschiderea școlilor în septembrie și a menționat o formulă greșită pentru determinarea acestor scenarii în funcție de numărul de cazuri noi de coronavirus dintr-o localitate. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a recunoscut că ministerul Sănătății a transmis eronat informațiile către Președinte, un exemplu rar de asumare în politica românească.

Situațiile în care un om politic chiar își recunoaște greșeala sunt greu de găsit. „Nouă din zece consultanți o să îți spună că a recunoaște o greșeală este o dovadă de slăbiciune”, spune Magdin. „Dacă situația pare fără scăpare, soluția este să încerci să schimbi agenda.”

Politicienii scapă din astfel de situații deseori fără a plăti personal pentru greșeli. Iar cea care suferă e politica. „Cei fără identitate partizană, independenții, abandonează politica, scade încrederea în general în politică și deci și participarea politică sau electorală”, spune Magdin.

Își asumă responsabilitatea poziției de conducere

Criteriul principal prin care judecăm un politician este responsabilitatea. Deseori uităm asta, spune Țiclău.

Ne putem uita la responsabilitate din mai multe perspective. Pentru Magdin, pe lângă competență, onestitate și empatie, coerența profilului public al unui politician este capitală. „Ai greșit, fie îți ceri scuze, fie pleci din funcție, dacă e posibil, dar nu încerci să bagatelizezi lucrurile. România e oricum într-un mare deficit de încredere.”

Pentru Mocan, importante sunt consecințele pe care le au acțiunile politicianului asupra sistemului din care face parte. Ce se întâmplă cu procedurile și cultura organizațională după ce acea persoană pleacă din funcție? La fel cum un potențial angajator are nevoie de recomandări de la fostele locuri de muncă înainte să facă o ofertă de angajare unei persoane, în Statele Unite în această vară are loc procesul de aprobare a potențialilor candidați pentru poziția de Vicepreședinte la alegerile din toamnă, prin care se verifică trecutul lor, inclusiv ce au lăsat în urma lor în echipele pe care le-au condus.

Seriozitatea cu care sunt tratate procedurile în echipele lor ne poate oferi încă o perspectivă asupra comportamentelor politicienilor aflați într-o funcție de conducere.

Procedurile ar trebui urmate chiar și când nu există o situație de criză, tocmai pentru a putea reacționa automatizat atunci când e nevoie și timpul se comprimă – ca la o alarmă de incendiu, când simulările ar trebui să ne ajute să știm pe unde să evacuăm într-un pericol real.

În România vedem deseori organizații care își pasează responsabilitatea una alteia, pentru că „nu noi ar trebui să facem ceva”, spune Mocan. Un exemplu recent este ping-pongul dintre DSP și Poliție despre cine ar trebui să readucă la spital persoanele infectate cu COVID-19 care au refuzat internarea în perioada dinaintea intrării în vigoare a noii legi a carantinării și a izolării.

Organizațiile care funcționează „sunt mai degrabă excepție și se datorează unui efort personalizat”, spune Mocan. „E important ca regulile să funcționeze după ce persoana nu mai este acolo.”

---

Schimbarea nu are o rețetă rapidă

Un lider care poate naviga o situație de criză se cunoaște pe sine și își analizează comportamentele. Are o viziune pentru schimbare și creează politici, procese și proceduri care conduc la atingerea acelei viziuni.

Dar chiar și un politician care face toate astea este limitat de contextul în care operează.

În țările care par că au gestionat pandemia mai bine, fundația pe care pot lucra e mai solidă decât la noi. Cultura politică și backgroundul liderilor a permis comunicarea empatică pe care am văzut-o, de exemplu, în Noua Zeelandă, unde Jacinda Ardern are, pe lângă experiența dintr-un sistem politic în care s-a putut implica încă din adolescență, și studii universitare în comunicare.

Dar „foarte puțini politicieni [români] au un simț real al responsabilității”, spune Țiclău. Cu cât înaintează pe scara ierarhică, comportamentele lor sunt validate de sistem și ideea că ar avea lipsuri sau lucruri de îmbunătățit devine mai greu de acceptat. Și, în extremă, reacționează ca cei doi deputați PSD din șaormerie: cu agresivitate când li se atrage atenția că încalcă legea.

Schimbarea se face în pași. La noi, a început cu presiuni externe, din partea Uniunii Europene, și a societății civile, spune Țiclău. Și continuă cu fiecare funcționar public care refuză să-și compromită rolul când cineva îi cere o favoare în afara procedurilor sau a legii. Cu fiecare politician care pune mai presus valorile care l-au dus într-un rol de reprezentant al cetățenilor, decât interesul său personal, și conduce prin exemplul propriu. Până când vom vedea mai puține comportamente care pun loialitatea față de partid înainte de responsabilitatea față de cetățeni.

Cum am documentat acest material
Pentru acest text am vorbit cu 10 experți în analiză politică, comunicare politică, științe politice, facilitare comunitară, sociologie, și leadership antreprenorial, pentru a înțelege așteptările pe care ar trebui să le avem de la lideri într-o perioadă de criză. Comportamentele și exemplele care le ilustrează reprezintă puncte comune pe care le-am identificat în discuțiile cu aceștia.