Conflictul în cuplu: Voi cum vă certați?

Citești o colecție de sfaturi despre cum să abordăm sănătos conflictul. Anca Blaga este psihoterapeut și gazda podcastul DOI, un mozaic de povești din relații puse în context psihologic, despre cum sunt cuplurile în zilele lor obișnuite, dincolo de vacanțe și de ce vedem în social media. Ascultă-l aici.

Cele mai multe relații se destramă din cauza înstrăinării, nu din cauza certurilor, chiar dacă sunt frecvente. Pe cât de contraintuitiv, pe atât de adevărat, zic studiile. Psihologul John Gottman a studiat în jur de 3.000 de cupluri în ultimii 40 de ani, iar unul dintre highlighturile analizei lui este că mai important decât de ce sau cum te cerți e cum repari – iar asta face diferența dintre relațiile bune și cele disfuncționale. El reinterpretează cearta și o așază la temelia relațiilor sănătoase pentru că, în varianta ei eficientă, e absolut necesară în relație din simplul motiv că pune lupa pe lucrurile importante care trebuie discutate.

Toți ne certăm, fie că suntem în relații fericite sau nu, dar diferența stă în modul în care o facem. O ceartă ineficientă alunecă fie doar spre rezolvarea problemei, uitând de relație, fie pe protejarea relației, ignorând voit problema.

Pierdem focusul pe relație atunci când explorarea diferențelor dintre noi se transformă într-un joc de putere. Miza adevărului personal ne face orbi la perspectiva celuilalt, pe care o combatem până o desființăm cu totul.

Alteori, din contră, parcăm temporar problema și renunțăm să dăm o voce propriului adevăr, de teamă să nu stricăm relația. Altfel zis, acomodăm conflictul. Însă, făcând asta, plătim un preț: suferința, care continuă să mocnească sub capac, ca într-o oală sub presiune. Când va găsi un pretext bun va ieși la suprafață și va trage după ea și alte povești nespuse sau nerezolvate, iar cearta se va transforma într-o tocăniță de probleme.

Între cele două extreme se joacă cartea conflictelor bune. Un conflict bun, adică cu asumare și cu reparare la final, este necesar pentru că aduce niște claritate privind lucrurile importante pentru celălalt și crește intimitatea emoțională din cuplu.

Iată câteva repere care te pot ajuta să navighezi un conflict într-un mod mai sănătos:

Istoria personală a fiecăruia influențează modul în care ne certăm.

Un subiect clasic e curățenia în casă, care devine deseori o sursă de conflict.

„Mama aranja obsesiv ciucurii de la covor, care trebuiau să stea într-un fel anume”, își amintește Laura că se întâmpla undeva prin anii ’90, în casa copilăriei ei. Știe ca atenția exagerată pentru ordine a fost tot timpul acolo, cu ei, în casă, dar o știe din poveștile altora. De la un anumit moment încolo a început sa aibă probleme cu anxietatea, care a crescut pe fondul unei tulburări de alimentație. Hainele trebuiau să fie călcate, să nu aibă dungi sau vreo scamă. Un creier înfometat, spune tot ea, percepe totul ca pe o amenințare, așa că a găsit refugiu în ordinea pe care putea să o facă și să o vadă în exterior.

În schimb, pentru Andrei, partenerul Laurei, curățenia în casa alor lui, în copilărie, era motiv de ceartă și de scene de furie ale mamei, pe care le poate descrie în detaliu, chiar și după atâția ani.

Unul vede în curățenie o sursă de tensiune și de stres, celălalt găsește în ea liniște. Când începi o conversație, nu uita că istoria personală a fiecăruia și experiențele din familie ne influențează pe toți și că nu există un singur adevăr. Ceea ce vedem sunt mecanisme diferite de adaptare la o sursă de stres.

Alege să vorbești despre ce simți, chiar dacă cel mai la îndemână impuls este critica

Pe același subiect al curățeniei, critica poate suna așa: „De ce ești atat de aerian? Urăsc să tot strâng în urma ta, tot timpul fac asta și m-am săturat. Pur și simplu nu-ți pasă decât de tine”. Sau: „Faci și tu ceva cu bucătăria aia sau îi dăm foc ca să se curețe singură?”.

Critica este unul dintre asasinii relației, pentru că e un atac la persoană, nu la comportamentul ei.

Când ai impulsul de a critica, amintește-ți că în spatele criticii se ascunde o nevoie. Află care e nevoia ta, de fapt, și vorbește deschis despre ea: „Sunt supărată pentru că nu ai curățat bucătăria ieri și aș vrea să o faci până diseară”. Adică spune cum te-ai simțit în situația respectivă și ce anume vrei să facă celălalt.

De regulă, nu vorbim despre nevoie, ci despre ce face sau ce nu face bine celălalt. „Tu ești de vină pentru ceea ce se întâmplă și, pentru că se întâmplă, mă simt cum mă simt și ești de vină și pentru cum mă simt.”

Colaborarea te ajută să păstrezi mai mult din ceea ce îți dorești, comparativ cu compromisul. În compromis fiecare lasă de la el câte ceva și ne întâlnim pe un teren comun, unde ambii suntem OK cu ceea ce decidem.

Când simți că celălalt rămâne doar în partea lui de adevăr și nu e dispus să facă ce ai tu nevoie, adu-ți aminte că o cale de mijloc ar putea fi colaborarea.

Mai exact, dacă reușești să găsești un lucru care pentru tine nu înseamnă mai nimic, dar are valoare pentru celălalt, îl poți oferi, primind la schimb același lucru: ceva care pentru celălalt nu înseamnă mai nimic, dar care pentru tine e important: „Pot strânge eu în locul tău, asta înseamnă că îmi rămâi dator vândut, mâine stai tu copilul de dimineață, iar eu dorm până la 10:00”.

Fiecare om vine în relație cu un manual de utilizare

Acestea sunt „ce”-urile și „de ce”-urile importante pentru noi. Până să ajungă să îl pună pe hârtie și să îl discute cu partenerul ei, Elena a trăit din plin frustrarea pe care i-a dat-o lipsa de claritate: „Confuzia din mine genera confuzie în celălalt și confuzia din noi crea confuzie în relație și apoi, în mâlurile alea, mă trezeam că îl pedepseam pentru că m-a pus în situația să fac lucruri pe care nu eram dispusă să le fac“.

Când îți spui „dacă mă iubește știe ce vreau, fără să fie nevoie să-i spun”, nu uita că, în relația adult-adult, gândirea asta de tip magic nu ar trebui să existe. E responsabilitatea ta să spui clar și asumat ce nevoi ai.

Adevărul tău nu îl anulează pe al partenerului, ele pot exista unul lângă altul

În mijlocul unui conflict suntem împachetați în tot felul de emoții. De cele mai multe ori e greu să ne uităm la noi ca fiind dezamăgirea cuiva, sursa emoțiilor lui grele, și alegem să ieșim repede din situație, cât mai neșifonați, așa că atacăm, devenim defensivi sau înghețăm. 

Când te simți încrâncenat să câștigi lupta argumentelor, amintește-ți că sunteți, de fapt, parteneri, nu inamici. Și că, în spatele reacției celuilalt, este o poveste pe care nu o cunoști încă: are și el propriile frici, convingeri care îi influențează reacțiile, răni emoționale nevindecate din trecut. „S-a așezat la ușă și m-a oglindit, mi-a spus ce crede el că se întâmplă: înțeleg că ești nervoasă, dacă ai nevoie să te las, te las”, povestește Elena. „Uite, stau aici la ușă și te aștept. Te aștept să fumegi ce ai de fumegat, dar uite că nu plec.” Altfel zis, chiar dacă nu înțeleg prin ce treci sau mi se pare că nu are nicio noimă, eu aleg să rămân ca să găsim o rezolvare împreună.

Evitarea conflictului e corelată mai mult cu nefericirea în cuplu decât confruntarea, pentru că lipsa încrederii că te poți face auzit și văzut în relație duce, în timp, la înstrăinare. Așa că, poate, când ne găsim în situații tensionate, întrebarea potrivită ar fi: Cum facem ca energia pe care o punem în jocurile de putere sau în evitare să o ducem în conversații care să ne apropie?

Citește mai departe:

• The Seven Principles for Making Marriage Work, de John Gottman
• The Science of Trust, de John Gottman
• Wired For Love, de Stan Tatkin
• Hold Me Tight, de Dr. Sue Johnson

Ascultă aici podcastul DOI.