Copiii Mihaelei

Narcisa Vladar nu mai auzise niciodată de Asociația „Ana și Copiii” din București când a hotărât să strângă bani pentru a-l trimite pe Bogdan, un copil pe care nu-l cunoștea, în tabără. A văzut pe Facebook un album cu 100 de poze și apelul ONG-ului, care cerea donații pentru a-i răsplăti cu o mică vacanță pe cei mai silitori dintre copiii de care are grijă, s-a uitat pe site-ul lor și apoi a ales un copil. Asistentă medicală de farmacie în Gherla, Narcisa nu își permitea să dea toată suma necesară unui copil, 300 de lei, așa că a început să le ceară și cunoștințelor să contribuie. Mai întâi pe Facebook, pe 18 iunie, printr-un share la poza lui Bogdan, un adolescent zâmbitor de 16 ani, apoi direct.

Pe 21 iunie, a anunțat pe Facebook, în albumul original:„Bogdan, azi am reușit să trec pe la bancă și am donat pt. tine 100 de lei, am reușit să găsesc și un alt suflet bun care mi-a mai dat 50 de lei pt. tine, luni sau marți o să-i trimit, sper din tot sufletul să reușim să te trimitem în vacanță”. Pe 2 iulie a revenit și a spus că a mai trimis 100 de lei. Într-un final, nu a reușit să strângă toată suma până la încheierea campaniei, pe 10 iulie. Dar când a vorbit cu oamenii de la Asociație, a aflat că „e ok chiar dacă nu am suma totală, că tot vor reuși să meargă toți copiii în tabără” și a fost foarte fericită că a putut să ajute.

Narcisa a strâns bani ca să trimită în tabără un băiat de 16 ani pe care nu l-a întâlnit niciodată, dintr-un oraș în care nu locuiește, doar pentru că, spune, a impresionat-o inițiativa de a le oferi o tabără unor copii buni care altfel nu ar putea merge nicăieri. Nu era o strângere de fonduri pentru o operație salvatoare, nici pentru o victimă a unei calamități naturale și fotografia nu era nici măcar însoțită de o poveste sfâșietoare despre viața acelui copil. De fapt, nu scria decât numele lui și vârsta. Iar copilul din poză nu purta haine rupte, nu era murdar și trist într-un colț al unei camere sărăcăcioase, ba chiar zâmbea fericit și arăta ca un adolescent normal și îngrijit.

La fel ca Narcisa, alți aproape 250 de donatori și peste 60 de voluntari permanenți ajută Asociația „Ana și Copiii” să le ofere o viață normală copiilor din familii foarte sărace din București și alte cinci județe. Este o comunitate construită în 12 ani de Mihaela Voivozeanu, 32 de ani, președintele asociației, încă de când lucra ca asistent social stradal pentru un centru de plasament privat și și-a dat seama că nu va putea schimba viețile copiilor – copii neglijați și abuzați în familie, copii din canale și de pe străzi – dacă nu creează un mediu sigur și stabil pentru ei. Asociația însăși a pornit așa, din dorința Mihaelei de a proteja copiii care fuseseră în centrul de plasament, care s-a desființat în 2006 ca parte a unei strategii a statului de a reintegra copiii în familiile lor. Strategia a constat în a închide centrele și a-i trimite pe copii înapoi acasă – la familii care îi abandonaseră, abuzaseră sau neglijaseră atât de mult încât tot statul îi luase de acolo – fără să mai urmărească cineva cum sunt tratați. Ideea ei a fost să ajute 20 de copii, să se asigure că au mâncare și haine și să îi ajute la teme. Lucra atunci la un alt ONG pentru tineri cu dizabilități grave și a cerut să folosească spațiul după ce se terminau activitățile de zi, să poată face temele cu copiii „ei”. Primul copil pe care l-a adus la teme a fost Ana, care avea 8 ani și pe care o știa de când avea 4 și o luase din familia care nu putea avea grijă de ea. (Ea este Ana, din „Ana și copiii”.) După cinci ani de teme în fiecare seară și un grup de copii tot mai mare, a reușit să strângă donații pentru a închiria și utila un sediu numai al lor. Din ianuarie 2012 sunt într-o casă veselă, foarte curată și rezonabil de gălăgioasă, ținând cont că aici sunt mereu 50 de copii, de lângă gara Basarab.

Acum, la sediul „Ana și Copiii” din București a reușit să creeze mediul sigur, în care copiii au căldură, mâncare caldă, un loc în care să facă temele în liniște, se pot spăla și pot învăța lucruri esențiale precum gătitul, curățenia sau bunele maniere. Stabilitatea vine din familia extinsă de donatori și voluntari și din eforturile ei constante ca centrul de zi să aibă mereu bani de mâncare și de utilități, copiii să aibă mereu ce să facă și să învețe ceva nou și voluntarii să fie mai mult decât vizitatori care oferă un ajutor sporadic sau singular, ci să se considere parte din echipă, să aibă inițiativă și să se ocupe singuri de proiecte pentru copii. „Sunt multe ONG-uri care se cred stăpâne peste tot ce fac și nu lasă pe nimeni să ajute”, spune Mihaela. „Noi încercăm să îi încurajăm să facă ei cât mai multe, că altfel nu am putea să facem toate astea.” Echipa e formată din ea și un coordonator de programe care face și multă treabă administrativă, precum acte și rapoarte către donatori, si șase asistenți sociali și îngrijitori care se ocupă de copii.

Tabăra de vară este doar una dintre activitățile asociației și una din puținele în care copiii primesc ceva care nu pare neapărat necesar. În restul anului, echipa și voluntarii au în primul rând grijă ca ei să fie bine hrăniți, curați, sănătoși, bine îmbrăcați și cu temele făcute. Cincizeci din cei 300 de copii – au între 3 și 18 ani – vin zilnic la centrul de zi din București. Alți 97 sunt în grija asociației la Fundulea. Acolo mama Mihaelei, care e învățătoare, a format un grup cu alți profesori și mediatori școlari pentru a-i ajuta la teme și pentru a se asigura că merg zilnic la școală sau că îi vede doctorul când sunt bolnavi. Încă 30 sunt la Urlați, Prahova, într-un centru de activități deschis în mai. Toți primesc atenție și îngrijire zilnică. Restul sunt în familii sau sunt minori care au deja propriile familii și pentru ei au găsit alte soluții: voluntari care pot oferi altfel de ajutor, mentori care îi învață să fie adulți, îi meditează, îi încurajează și au grijă să rămână în școală sau să își găsească un loc de muncă.

Lucrurile gratuite vin doar în situații de necesitate – haine de iarnă, încălțăminte, rechizite, și uneori, rar, chirie sau utilități plătite direct de asociație pentru cei care altfel ar fi în stradă. Unele familii au primit case noi după ce au muncit la construcția lor alături de voluntarii „Ana și Copiii” și cei ai organizației internaționale Habitat for Humanity. La rândul lor, oamenii au muncit mai apoi la ridicarea altor case, pentru alte familii în situații similare.

„Ideea e să schimbi omul, nu să-i dai bani ca să scapi de el”, spune Mihaela. „Nu îl înveți nimic, decât că vin niște bani care le rezolvă temporar problemele. Mâine o să aibă nevoie de alții.”

Aceeași abordare este și pentru copii, nu doar pentru adulți: tabăra este o recompensă. Doar 100 din cei 300 de copii merg pentru că trebuie să existe un mod semnificativ de a-i răsplăti pe cei care au învățat bine. Tabăra costa 600 de lei și este plătită pe jumătate de o firmă americană care trimite și voluntari, iar restul de bani e strâns pentru fiecare copil în parte prin campania Alege și trimite un copil în tabără de pe Facebook. Aproape 100 de fotografii cu adolescenți și copii zâmbitori, activi, care își arată plantele sau picturile, mingile de fotbal sau carnetul de note, sunt puse într-un album cu o explicație scurtă a campaniei – de ce, cât, unde și cum poți dona – și prietenii Asociației sunt rugați să aleagă un copil și să îl trimită în tabără. Despre niciunul nu afli mai multe în afară de prenume și de vârstă. Nici că uneori doarme pe stradă pentru că tatăl vitreg îl dă afară din casă, nici că locuiește cu bunica, mama, mătușa și alți patru copii într-o garsonieră, nici că stă într-un demisol fără electricitate și că în primele luni la Centrul de Zi a stat sub o masă și nu a vorbit cu nimeni. Nu de asta vrea Mihaela să îi ajuți să meargă în tabără. Ci pentru că sunt copii cuminți și silitori și merită această excursie pentru munca depusă.

Grupul constant de donatori și voluntari reacționează și contribuie de șase ani de când strâng bani pentru tabără așa. După ce au început să o facă și pe Facebook, mesajul a ajuns și la alți oameni și au apărut și donatori noi, precum Narcisa din Gherla. În 2012, un bărbat din București care văzuse albumul pe wall-ul unui prieten a sunat și a spus că va dona banii de tabără pentru un băiat de 13 ani din Prahova dacă poate merge la el acasă ca să vadă că are într-adevăr nevoie de ajutor. Mihaela își amintește că a avut nevoie de toată stăpânirea din lume pentru a-i spune că nu poate să îi dea datele personale ale unui copil, dar că poate, eventual, aranja o întâlnire la școală, în prezența unui asistent social. Omul s-a supărat și a spus că e evident că nu au nevoie de bani și i-a închis telefonul. Mihaela a preferat să riște mai degrabă să nu trimită un copil în tabără decât să îl expună la un rău mai mare, ireparabil. Asociația încearcă în primul rând să îi protejeze pe copii, și de viața grea pe care deja o duc în familii, și să îi ferească de situațiile în care s-ar putea profita de ei. (Riscurile sunt reale: la începutul acestui an, de exemplu, profesorul voluntar de pictură de icoane pe sticlă de la un alt centru de zi din București, al unei alte organizații, a fost reținut și este încă în arest pentru publicarea pe internet a multor fotografii și filme cu pornografie infantilă despre care procurorii au refuzat să specifice dacă erau sau nu cu copiii cărora le preda.) Donatorul de la „Ana și Copiii” a înțeles însă până la urmă singur, fără să i se explice de ce nu poate vizita singur un copil: în săptămâna următoare a trimis banii iar la începutul anului școlar a sunat și a întrebat dacă poate să îi ofere băiatului un set de rechizite și haine, ca să meargă la școală cu tot ce-i trebuie. I-a și făcut o vizită într-un final, la școală, în prezența unui asistent social, și continuă să-i sprijine educația.

Comunitatea s-a construit așa, din oameni care au venit ca să aducă o sacoșă de haine de copii, un tort pentru o zi de naștere sau un pachet cu ulei și orez și care au rămas. Nicoleta Popa, producător de evenimente, 36 de ani, a venit în mai 2013 ca să aducă din partea unei prietene un tort pentru ziua unui copil – Asociația are o altă campanie care „dă spre adopție” zilele de naștere ale copiilor pentru că acasă nu le face nimeni ziua – și, spune, „am început să mă gândesc cum aș putea să îi ajut”. S-a oferit să facă poze pentru copiii din centrul din București pentru albumul cu tabăra. Popa spune că revine tot timpul la Asociație – acum ține cursuri de gătit adolescenților – pentru că vede că „îi ajută dincolo de rezultatele la învățătură […] Îmi place că reușesc să le imprime principii și valori sănătoase și să rămână în același timp prieteni.” Bucuria ei cea mai mare a fost când fetele cu care a gătit într-o zi, a doua zi au făcut din nou plăcinta cu brânză pe care o învățaseră de la ea. “De data asta singure.”

Olivier Ravon, un expat francez de 40 de ani care trăiește în România de aproape 10, a început prin a trimite un copil în tabără acum doi ani, apoi soția sa a devenit mentor pentru una dintre adolescentele de la centru și el a început să le predea franceză. Olivier crede că să dai bani e ușor, dar acesta ar trebui să fie mai mult rolul companiilor (39 de companii, mari și mici, sprijină asociația cu bani și produse). „Ca individ, e mult mai util să-mi donez timpul”. Cele două ore pe săptămână, a socotit, înseamnă doar 1% din timpul lui, ceea ce e puțin, spune, dar contează că e constant.

Nu sunt câteva ore o dată pe an, ci e un angajament pe termen lung, și de aici vine stabilitatea.

Voluntarii permanenți formează un consiliu consultativ informal la care Mihaela apelează de fiecare dată când are de luat decizii mari. Când la începutul acestui an au primit o casă la Urlați pentru că un donator de acolo a vrut să îi ajute să deschidă un centru de zi pentru copiii pe care Asociația îi ajuta deja în familie, s-a consultat cu ei. Era un pas mare și riscant, presupunea un efort separat de strângere de fonduri pentru repararea și amenajarea spațiului și un buget separat, cu salariu pentru asistent social și bani pentru masa copiilor, care însemna încă un efort constant. Nu poți deschide un centru ca să-l închizi peste trei luni pentru că ai rămas fără bani. Ar fi devastator pentru copii. Cu sfaturile lor, a luat-o ușor: mai întâi a amenajat spațiul – termopane de la un donator, munca voluntară a altora – apoi a început să colaboreze cu primăria – pentru autorizații, dar și pentru a urmări împreună situația socială a familiilor din care veneau acești copii – apoi a început activitățile, în mai, deocamdată doar în weekend. La începutul anului școlar vrea să deschidă centrul în fiecare zi. Cel mai important a fost că a făcut un plan treptat și că l-a făcut cu oameni la fel de interesați ca ea ca totul să funcționeze pe termen lung.

„Nu cred că ce se întâmplă în organizație îmi aparține numai mie”, spune, deși ea a înființat-o și ea răspunde legal și financiar de toate, dar responsabilitatea de care vorbește e mai mult de atât. Familia de donatori și voluntari pe care a creat-o în jurul copiilor nu există doar pentru a le cere lucruri și bani, ci pentru a contribui cu experiența de viață și bunăvoința lor la stabilitatea asociației. Multe dintre activități sunt administrate integral de voluntari, precum campania de zile de naștere sau „Cămara copiilor”, în care strâng alimente de bază și pun conserve pentru a avea mereu ce pune pe masă copiilor – și că împreună construiesc ceva durabil. „Când am început organizația, îmi era foarte rușine să cer ceva”, spune Mihaela. „Mi se părea că deranjez. Mergeam la tot felul de evenimente și nu vorbeam cu nimeni, că îmi era jenă, deși nu ceream pentru mine. Apoi o doamnă, life coach, a insistat să îmi facă o ședință de evaluare. M-am trezit cu ea că îmi pune întrebări despre de ce fac ce fac și ce vreau să obțin. Şi la final – o oră a durat, asta a fost tot – mi-a spus că ca fac eu nu e să le cer oamenilor ceva, ci să le ofer posibilitatea de a face bine. Şi că oamenii au nevoie de asta. Şi de atunci s-a schimbat totul.”

Campania pentru tabără a strâns într-o lună toți banii necesari și chiar mai mult. Peste 100 de copii vor merge în tabără în august. Donațiile au variat de la 30 la 6.900 de lei – o  persoană a trimis 23 de copii în tabără. Printre donatori sunt profesori universitari, corporatiști, creatori de modă, avocați, oameni de afaceri, PR-iști, funcționari publici sau asistenți de farmacie din Gherla. Femei și bărbați. Unii sunt părinți, unii nu. Unii locuiesc în București, unii nu. Unii au promovat la ei pe pagina de Facebook sau în grupul de prieteni donația, unii au ales să fie anonimi. Fiecare dintre ei a profitat însă de oferta nelimitată a Mihaelei Voivozeanu, de a face bine. Pentru că toți oamenii au nevoie de asta.

__________________________________

Articol realizat în cadrul proiectului Jurnalismul responsabil – cale spre participarea civică, derulat în perioada octombrie 2012-iunie 2013, cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanțat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.