[Corespondență SoNoRo] Încă o dată!

Cei mai talentați bursieri ai Festivalului SoNoRo cântă, pe 11 noiembrie,  împreună cu maeștrii lor, la Colegiul Național de Muzică George Enescu. Luni seară, la repetiții, au reglat ultimele amănunte ale interpretării partiturilor: feelingul, culoarea, magia.

Într-o vilă ultraelegantă de pe bulevardul Dacia, mai veche de o sută de ani, cu oglinzi paralele, pereți împodobiți cu auriu și mobilă de lemn cu decorațiuni de bronz, Ilinca Forna stă pe un colț de scaun – scaun care are șanse să fie de zece ori mai bătrân ca ea – și ține vioara ca pe o chitară, în timp ce așteaptă să-i vină rândul la repetiție. E blonduță, slabă, are ghete negre de piele întoarsă, pantaloni înflorați și o bluză cu un craniu sclipicios.

A plecat la patru dimineața de la Cluj,  și acum, la șase seara, așteaptă – când mâncând o mandarină, când gâdilând corzile vioarei –, să înceapă repetiția programată cu o zi înaintea concertului pentru care a venit la București.

Ilinca e cea mai tânără dintre cei 34  de bursieriSoNoRo Interferențe – are 15 ani. Bursierii cântă la pian, vioară, violă, violoncel și oboi și au participat la workshopuri cu maeștri internaționali în primăvară și vară, în România, Italia și Germania. Programul de burse Interferențe este în al șaselea an de căutare și training de tinere talente și  e organizat în cadrul celui mai mare festival de muzică de cameră din România, SoNoRo, ajuns la a noua ediție. Acum, în timpul festivalului, bursierii vor susține un concert împreună cu artiști consacrați, la colegiul George Enescu.

În salonul cu lambriuri în care se țin repetițiile, lumini calde și schițe în cărbune pe pereți, sunt un pian cu coadă Yamaha, scaune vechi și moderne. Pe unul din cele două birouri cu ornamente de bronz sunt un laptop, o imprimantă în stand-by și un telefon fix cu ecran.

Înainte să-i vină rândul, Ilinca urmărește repetiția cvartetului cu pian (opus 16) al lui Beethoven. La pian e Diana Ketler profesoară la Royal Academy of Music din Londra și unul din cei doi directori artistici ai SoNoRo. Cu picioarele desculțe pe pedalele pianului, se oprește din când în când și le cere celorlalți să reia câte o bucată. Răzvan Popovici, directorul general al festivalului, cântă la violă și dă și el sfaturi celor două bursiere cu care cei doi seniori vor cânta mâine. Diana și Răzvan cer sunet mai plin, culoare și chiar magie. Vorbesc despre crescendo, vibrato, dolce, urât, panicat, încă o dată, ultima dată, încă o dată. După ce închide ochii la soloul de pian, Diana e nemulțumită, pentru că simte că ceilalți o grăbesc. Le spune celor două bursiere – Alexandra Bobeicu, 17 ani, vioară, și Ella Bokor, 29 de ani, violoncel – să-și noteze pe portative locul unde să înceapă să cânte mai încet. Ella e în al treilea an la workshopurile SoNoRo. Nici Alexandra nu are emoții mari pentru concertul care va avea loc chiar la liceul ei, pentru că a cântat toată vara la turneul de concerte prin clădiri de patrimoniu, SoNoRo Conac, și s-a obișnuit.

Un alt cvartet urmează. Diana rămâne la pian și i se alătură la vioară violonistul și violistul rus multipremiat Sergey Malov și doi bursieri de 23 de ani, studenți la conservator: Sorin Spasinovici, la violă și Andrei Nițescu, la violoncel. Repetă cvartetul cu pian de Mahler. Lui Sorin, care a mai cântat piesa, felul cum o cântă aici i se pare complet diferit: deschis, lejer, pianissimo.

În sfârșit, vine rândul Ilincăi să repete, împreună cu Diana și Sergey, cele cinci piese pentru pian și două viori, de Șostakovici. Sergey și Ilinca stau în picioare față în față, în dreapta pianului, cu stativele pentru partituri între ei. Înainte să înceapă, Sergey o întreabă ce crede despre piesele pe care urmează să le cânte. Ea spune, timid, că sunt romantice. Când el insistă și vrea să afle dacă ea crede că sunt tipice pentru compozitor, ea spune că nu sunt grele. „Într-adevăr”, spune el.

Încep să cânte și duc prima piesă până la capăt fără întrerupere. Fața Ilincăi se încrețește din când în când, a încordare. Diana și Sergey își zâmbesc în timpul piesei și, când îi vede, zâmbește și Ilinca. „Când ai zâmbit a fost atât de diferit,” spune Sergey. „Suntem amândoi din țări unde viața e grea, dar asta nu înseamnă că trebuie să fim încruntați”, încearcă el s-o facă să se relaxeze.

În timpul Gavotei lui Șostakovici, Ilinca se uită la Sergey și îi vine să râdă.

În timp ce cântă, el face chiar câțiva pași de dans. Dar la sfârșit vrea să repete bucata. Ilinca greșește o notă, Sergey îi dă un sfat de abordare a digitației, ea își notează ceva pe partitură și încearcă din nou. „Da, mult mai bine”, spune el. „Acum să adăugăm ceea ce simțim. Fără tradiții, fără înregistrări, fără nimic.” ●