„Depășim granițe care nu ar fi trebuit nici măcar atinse”

Lumea în care vom păși când vom ieși din izolare va fi altfel decât cea știută. Pandemia nu rearanjează doar economia mondială, ci ne va remodela societățile. Ca să înțelegem în ce direcții am putea s-o luăm, am discutat cu oameni care au viziuni diferite asupra situației de-acum și a ce avem de făcut în acest moment. Veți găsi gândurile lor într-o serie coordonată de Vlad Odobescu.

Seria de materiale publicată până acum este aici.

Oana Paula Popa este cercetător ştiinţific în cadrul Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Bucureşti. Este specialistă în zoologie și conduce secţia de Biologie Moleculară.

Cum trăiește un cercetător această perioadă ce pare dominată de frici și incertitudini?
De la începutul apariției veștilor îngrijorătoare despre acest nou coronavirus, cuvântul de ordine a fost documentarea. Am citit cam tot ce mi-a picat în mână despre virus, am încercat să nu las informații esențiale să-mi scape. Cunoașterea, pentru mine, a însemnat o oază de liniște.

Și aici îmi amintesc de cuvintele lui Emil Racoviță, atât de actuale și acum: „A ști sau a nu ști – aceasta este întrebarea. Căci a nu ști înseamnă: superstiție, egoism orb, concurență sălbatică, neînțelegere, dușmănie, război, foamete, prăpăd. A ști înseamnă pentru omenire: organizare temeinică, activitate rațională, solidaritate și evolutie pașnică. A ști înseamnă pentru om a-ți trăi timpul de «a fi» cu mulțumire și de a aștepta timpul de «a nu fi» cu seninătate!”

Pe la mijlocul perioadei de izolare mi-am îndreptat atenția spre trecut. Am început să citesc despre cum a supraviețuit omenirea pandemiilor și epidemiilor care au afectat-o de-a lungul istoriei și mi-am întărit convingerea că, până la urmă, știința învinge. Uneori pașii sunt mici, dar în momentul în care s-a acumulat suficientă cunoaştere, leacul sau remediul pentru boala respectivă e descoperit.

Am organizat un club de lectură alături de colegele mele și, ca rezultat, am încropit împreună un foileton despre pandemii şi epidemii pe pagina de Facebook a muzeului. Am fost foarte bucuroase să constatăm că toate postările au fost citite și apreciate de prietenii muzeului.

Perioada în care am stat „încuiați în case” cred că a fost dificilă pentru fiecare dintre noi. Efortul, în cazul unora, a fost nu atât pentru ei înșiși, cât pentru comunitatea din care fac parte: prieteni, colegi, familie.

Și acest fapt este cu atât mai valabil pentru noi, zoologii. În deplasările noastre pe teren sunt frecvente cazurile în care manipulăm animale sălbatice, vietăți care sunt imprevizibile şi uneori purtătoare de numeroşi patogeni care pot infecta omul. Cu siguranță că mulţi dintre noi suntem „imuni” la panica stârnită de o eventuală infestare. În schimb, toți am respectat restricțiile pentru a nu pune în pericol comunitatea în care trăim.

Pentru mine, lectura, socializarea online – legătura permanentă cu colegii şi prietenii, cu familia mea aflată în vreo trei locuri diferite din ţară și lucrul individual au suplinit într-un mod mulțumitor „ecosistemul” în care îmi desfășuram activitatea până în primăvara asta pierdută.

Privim adesea pandemia ca pe-un dat, ca pe-un fenomen ce nu ține de noi și pe care îl putem doar trăi. În ce măsură are de-a face însă pandemia cu felul în care trăim și ce-am putea schimba?
Pentru această pandemie de COVID-19 pe care o traversăm acum există un singur responsabil și acela este specia umană. Omul, prin activitatea sa, este principalul vinovat de apariția acesteia.

Mai îngrijorătoare sunt însă prognozele oamenilor de știință care avertizează că pandemii precum aceasta vor fi din ce în ce mai dese. Statisticile raportează un număr de aproximativ 1,7 milioane de virusuri încă neindentificate care pot infecta omul și care sunt prezente în populațiile sălbatice de păsări și mamifere.

Despădurirea rapidă, expansiunea terenurilor agricole și a infrastructurii sunt principalele amenințări asupra naturii, care nu fac decât să ne pună și mai mult în contact cu animalele sălbatice. Braconajul, comerţul ilicit cu specii de animale sălbatice sunt probleme pe care trebuie să le rezolvăm în viitor. Depășim granițe care nu ar fi trebuit nici măcar atinse!

Mai trist este că nu pare să învățăm nimic din experiențele trecute. Un alt virus cu care ne-am întâlnit în trecutul nu foarte depărtat, coincidenţă sau nu, face parte chiar din același grup al coronavirusurilor. Este vorba de virusul responsabil de SARS (Sindromul Sever Respirator Acut), „împrumutat” de om de la civetele de palmier, care a apărut tot în China și care a afectat în jur de 8.000 de persoane. SARS se încadrează tot în categoria zoonozelor (rezervorul viral fiind reprezentat de animale).

Civetele, sărmanele viețuitoare braconate și comercializate în China în așa numitele wet-markets (piețe de animale vii), au fost la rândul lor o gazdă intermediară, gazda primară a virusului fiind reprezentată de specii de lilieci. Pentru o scurtă perioadă de timp de la această epidemie de SARS, civetele au fost interzise la vânzare, după care au redevenit animale traficate. Soluția cea mai simplă ar fi închiderea acestor piețe, numai că ar fi afectată puternic activitatea crescătorilor de animale, a celor care își desfășoară activitatea în mod onest și care respectă norme de securitate biologică.

Adevărata problemă este legată de comerțul cu animale capturate din sălbăticie, care ar trebui complet interzis. Aici intervine activitatea de educaţie ecologică atât a celor care le capturează, cât și a celor care le solicită sau consumă. Prin aceste obiceiuri, ei își asumă riscuri enorme, iar în joc este sănătatea întregii omeniri. În aceste situaţii însă, nu doar oamenii sunt afectați, ci și speciile de animale intens braconate.

Despădurirea rapidă, expansiunea terenurilor agricole și a infrastructurii sunt principalele amenințări asupra naturii, care nu fac decât să ne pună și mai mult în contact cu animalele sălbatice. Braconajul, comerţul ilicit cu specii de animale sălbatice sunt probleme pe care trebuie să le rezolvăm în viitor.

.

La începutul acestei pandemii, datorită publicării unor date de laborator intermediare, se vehicula ideea că pangolinul ar fi gazda intermediară pentru noul coronavirus. Putem spune că pangolinii sunt urmăriți de ghinion, dacă privim statisticile: un milion de pangolini au fost braconați între 2000 şi 2013, acest braconaj intensiv datorându-se faptului că sunt considerați o delicatesă în China și Vietnam, dar și pentru că reprezintă un remediu des utilizat în medicina chinezească tradiţională. Solzii pangolinului par a fi considerați un panaceu, tratând de la artrite la boli de piele şi multe altele.

Toate cele opt specii de pangolini care trăiesc în Africa și Asia sunt sub protecție strictă, având statut de amenințat (speciile africane) și amenințat cu dispariția (speciile asiatice) din partea Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN Red List).

Din 2016, toate speciile de pangolin sunt sub protecție CITES (Convenția privind Comerțul Internațional cu Specii Periclitate de Faună și Floră Sălbatică), comerțul cu aceste specii fiind considerat ilegal. În Asia, pangolinul este în pericol, este un caz care trebuie tratat cu maximă responsabilitate, la fel ca situaţia multor altor specii intens braconate.

Trebuie să fim optimiști și încrezători, dar mai ales responsabili în ceea ce priveşte natura și rănile adânci pe care i le producem.

Se vorbește mult acum despre tipuri de virusuri, despre cum se transmit, despre posibile tratamente. Dacă e să căutăm ceva pozitiv în ce ni se întâmplă, e acesta un moment bun pentru a ne întoarce la știință?
Cu siguranță! Pe buzele tuturor apare acum vaccinul sau un posibil tratament pentru COVID-19. Echipe de cercetare din lumea întreagă dezvoltă, testează – lucrează de luni bune fără oprire pentru a pune capăt coșmarului care pare să ne schimbe complet viața. Cercetarea bio-medicală și farmaceutică este clar vedeta în aceste momente. Eu aș vrea să vă povestesc puțin despre câteva domenii de cercetare, poate mai puțin celebre acum, dar cu o importanță covârșitoare în povestea actuală.  

Cred că ar fi util în perioada asta să citim puțină știință, să înțelegem că acest concept atât de intens utilizat – distanțare socială – nu este nici măcar specific omului. Sunt și alte specii animale care îl practică și aș aminti aici, în special dintre maimuțele antropoide, pe cimpanzei. Ei au anumite simțuri prin care detectează semnele de boală ale partenerilor de grup și evită contactul cu aceștia.

Uneori comportamentul lor ar putea fi catalogat de noi, oamenii, ca fiind extrem de dur, pentru că cei bolnavi sunt înlăturați din grupul respectiv, dar acest comportament instinctiv are ca scop final supravieţuirea grupului. Toate aceste comportamente au fost observate, studiate şi descrise de Dr. Jane Goodal, reputat primatolog și autoare a binecunoscutului volum În umbra omului.  

Un alt aspect care ne-ar ajuta să înţelegem dificultatea cu care am suportat cu toţii această perioadă de izolare este acela că omul este, din punct de vedere biologic, etologic, un animal social.

Este dificil să nu mai manifestăm nicio dovadă de afecțiune bazată pe atingere. Este împotriva firii noastre să nu ne putem saluta printr-o strângere de mână, o îmbrățişare. Aceste obiceiuri sunt atât de adânc înrădăcinate, încât sunt întâlnite, cu aceleași semnificații, și la rudele noastre apropiate, primatele.

Trebuie să facem apel la rațiune, la atributul dăruit omului în numele latinesc al speciei de către Carl von Linné, să dovedim că aparținem lui Homo sapiens – Omului Înțelept, care face tot ce poate pentru a se proteja pe el și a-și proteja semenii.

Despre conservarea biologică este extrem de important să discutăm, pentru că suntem cu toții actori în cea de-a șasea extincție a diversității biologice. Nu este un titlu de film horror, este pură realitate. Potrivit lui E. O. Wilson (biolog, naturalist și scriitor – n.r.), o personalitate marcantă în domeniul conservării biologice, a zoologiei și entomologiei, planeta pierde în jur de 30.000 de specii pe an.

Biologii estimează că în prezent împărțim planeta cu un număr de 10 millioane de specii. Foarte îngrijorător este faptul că rata de extincție este cam de 1.000 de ori accelerată față de naturalul procesului și, probabil că undeva în următorul mileniu, vom „termina” speciile disponibile.

Este în totalitate vina noastră și principalele „păcate” sunt reprezentate de distrugerea habitatelor și încălzirea globală generate de activitățile umane. Scenariile sunt sumbre și noi, ca specie, părem a fi condamnați alături de toate cele pe care „le ajutăm” să dispară – la fiecare trei ore, o nouă specie este pierdută.

Fiecare dintre noi, cei prezenți și viitori, putem contribui la încetinirea acestui fenomen. Tot Jane Goodal spune că „dacă înțelegem și ne pasă, putem ajuta! Dacă ajutăm, cu toții vom fi salvați”.

După două luni de izolare, omenirea se pregătește să iasă din casă. La ce ne recomandați să deschidem ochii în perioada asta, din lumile mici care ne înconjoară și pe lângă care obișnuiam să trecem pur și simplu?
La absolut tot ce ne înconjoară! Sunt adepta vorbelor „fă Rai din ce ai” și chiar în mijlocul unui oraș din ce în ce mai văduvit de spații verzi, de oaze de viață, așa cum a devenit Bucureștiul, natura acestei primăveri „altfel” părea că izbucnește din fiecare grădină.

Au fost două luni în care nu am putut ieși pe teren, activitate atât de îndrăgită de noi, zoologii. Am încercat să compensez cu momente petrecute în grădina muzeului, destul de rare totuşi, și zi de zi cu o „pândă” propriu-zisă a viețuitoarelor din grădinile aflate în vecinătatea blocului în care locuiesc. Să știți că pe multe dintre ele a fost prima dată când le-am observat.  La fiecare plimbare cu Lizuca, cățelușa mea, mai descopeream, cu bucurie, ceva – un copac, o gâză, o floare!

Natura are leac pentru tot, te poate binedispune, ideea e să vrei să îi acorzi credit. Este un panaceu la îndemâna fiecăruia dintre noi, cu condiția să nu uităm că tot ce trebuie să-i furnizăm în schimb este respect și protecție. Stă în puterea noastră.