Cum arată prima generație de școli pilot

Când strigă catalogul, profesoara Mihaela Vasile nu mai dă pagina, ci scrollează pe ecranul tabletei, în catalogul electronic pe care școala din Curcani, Călărași, îl folosește de doi ani. E final de octombrie, înainte de prima vacanță din acest an, și la clasa a VI-a recapitulează amestecurile omogene și neomogene și procesele de filtrare, cristalizare și separare. 

Dintr-una într-alta, de la cum separi uleiul de apă, profesoara îi întreabă de câte ori e sănătos să refolosești uleiul de gătit, apoi vorbesc despre E-uri și termenul de valabilitate de pe etichete și observă cu bucurie că pe bănci sunt acum mai multe sticle cu apă și mai puține cu suc decât la începutul anului.

În clasă sunt 23 de copii, așezați câte trei, pe două rânduri. Sala în sine e un amestec de vechi și nou: parchet laminat, vopsea roz pe pereți, sobă, calorifere, tablă de sticlă și, deasupra ei, unde odată era tricolorul sau portretul lui Ceaușescu, în funcție de epocă, acum e un monitor mare, conectat la internet. 

„Vreți să ne jucăm?”, întreabă deodată profesoara. De pe tableta ei deschide calculatorul clasei la o roată cu întrebări din chimie. „Jocul” se numește Wordwall și e una din multele aplicații educaționale pe care Vasile le folosește la fiecare oră. 

„Cine vrea?” Se ridică mai multe mâini. Prima întrebare: Sarea fină se dizolvă mai greu în apă? Răspunsul e simplu: nu. Prin ce metodă separăm amestecul de apă și ulei? Cu pâlnia de separare. Dar amestecul de nisip și apă? Prin decantare. „Voi, când scoateți apa din fântână, o beți imediat?” „Nu. Așteptăm să se lase nisipul.” „Aha, deci se produce decantarea”, punctează profesoara. 

Atmosfera e relaxată și ora trece repede. Nu e liniște totală și nici răspunsurile nu vin mereu din prima, copiii mai fac și câte-o glumă, dar toți sunt cu mintea acolo – nu fac teme la alte materii și nu stau pe telefon, deși toți îl au pe bancă.            

Mihaela Vasile are 56 de ani și 31 de experiență predând fizică și chimie. Din 2007 locuiește în București și face naveta cu microbuzul, dar asta nu i-a omorât entuziasmul și curiozitatea de a face lucrurile diferit. Acum vreo cinci ani simțea că nu-și mai găsește locul în sistem, așa că a început să facă PowerPointuri și să intre la ore cu singurul laptop și singurul videoproiector pe care școala le avea.

Treptat, Viforel Dorobanțu, care câștigase concursul de director în 2016, a reușit să pună WiFi și să doteze fiecare clasă cu calculator, astfel că școala era deja digitalizată când a venit pandemia. Nu doar că tehnologia i-a ajutat să treacă mai ușor peste învățatul online și i-a grăbit pe unii profesori s-o folosească în mod creativ pentru a nu-și pierde elevii care și așa aveau risc mare de abandon, ci a devenit una dintre uneltele principale în jurul cărora și-au construit planul de școală pilot în 2020-2021. 

Ce sunt școlile pilot

Școala din Curcani a fost una dintre cele șase care au spart gheața și și-au asumat în 2021 să testeze în premieră noi metode de predare și de evaluare, noi programe, noi structuri ale anului școlar, fiecare după nevoi, timp de patru ani. În 2022 li s-au adăugat încă 28 de școli din toată țara.

Nu au primit mai multe resurse de la Minister, ci libertatea de a încerca să facă lucrurile altfel și o promisiune că sistemul va fi cu ochii pe impactul obținut și, unde e cazul, va scala modelele de succes.

De școlile pilot se vorbește de cel puțin 10 ani. Posibilitatea de a le avea a apărut odată cu Legea Educației Naționale din 2011, dar, până de curând, niciun guvern nu și-a asumat că va permite efectiv existența lor, pentru că presupunea un curaj cu potențial de inovare și transformare care nu e mai niciodată confortabil.

Mai mult, în sistemul românesc supercentralizat și guvernat de zeci de legi și regulamente, pentru o schimbare cât de mică ce contravine regulilor în vigoare e nevoie de un ordin de ministru care să acorde derogarea respectivă. Practic, fiecare dintre cele 34 de școli pilot de azi are câte un ordin de ministru atașat, un fel de permis de liberă trecere. 

Cele 34 sunt și colegii naționale din capitală, și școli din orașe mici, și școli de la țară. Pentru a vedea cum decurge procesul, am ales să vorbesc cu câteva din primul val, dintre cele cu provocări mai multe și resurse mai puține.  

---

Curcani e o comună la 15 km de Oltenița și vreo 60 de București. O localitate mai mult lungă decât lată, împărțită în două de șoseaua națională, care uneori cotește brusc, de te și întrebi de ce-a fost nevoie de curba aia și nu putea drumul să meargă drept. Majoritatea caselor sunt de prin anii ’50, pe un singur nivel, cu curți mari și tufe de trandafiri înfloriți, dar pe străzile lăturalnice dai și de case sărace și mizerie.

E genul acela de localitate în care familiile pleacă la muncă primăvara și se întorc iarna. Uneori iau și copiii. Câteodată îi înscriu la școală acolo unde ajung, de cele mai multe ori nu. Câteodată profesorii știu de ei și ce șanse sunt să se mai întoarcă. Dar de cele mai multe ori nu. 

Ei încep să pună absențe și se tot roagă de rudele rămase acasă să-i încurajeze să vină pentru o lucrare, o teză, ca să le poată încheia media și să nu piardă anul. Anul trecut, 90 din vreo 600 au rămas repetenți tocmai din cauza asta. Alții au renunțat la școală ca să se întrețină – 10-15 lei din spart lemne azi cântăresc mai mult decât o pâine albă mâine. Alții muncesc înainte să vină la ore.

În Curcani, profesorii știu prea bine cine are șanse să facă un liceu sau măcar o profesională și pentru cine educația se încheie în clasa a VIII-a. „Tragem de ei cât de mult putem”, mi-au zis mai mulți profesori de aici. Pare să fie o mantră pe care fiecare și-o spune când intră în clasă. 

Școala e de departe inima comunei. Aici sunt cele mai multe mașini parcate, aici vin cele mai multe vizite de la București, aici se fac și se desfac destine. E școala cu o curte cât un parc, cu gard metalic pe care anul trecut l-au vopsit în culori elevii și profesorii împreună, cu o echipă de oină dublă campioană a României – și asta recent. Și e singura școală din rural care s-a înscris să fie pilot în 2021, când toată țara încă jongla cu scenarii online și offline și cu rate de vaccinare. 

Pentru că ceva trebuiau să facă, să le dea o șansă copiilor ăstora. 

Când telefonul nu mai e fructul interzis 

Ca în orice școală, chiar în interiorul aceleiași generații, nivelul copiilor e diferit. Unii vin zilnic, sunt activi și se pot concentra, alții încă învață să citească într-a V-a. Aduc cu ei tot ce li se întâmplă acasă, iar asta se vede de cum intri în clasă, spune Valentina Neagu, profesoară de română, care e chiar din Curcani și predă aici de 20 de ani. „Cred că pe pielea mea s-au schimbat foarte multe”, spune ea. „Inclusiv copiii și e clar că trebuie să ne adaptăm. Școala nu se mai poate întâmpla ca acum 20 de ani.”

Și orele pe care ea le ține sunt diferite. Joi, pe 3 noiembrie, a avut prima oră la clasa a VI-a C, una dintre clasele pilot. Le-a pus inițial un fragment video din piesa de teatru Dl. Goe, la care copiii s-au lăsat relaxați pe spătarele scaunelor și au râs. Apoi le-a explicat că a făcut asta ca să rețină mai ușor personajele și pentru că schița e în programa pentru Evaluarea Națională dintr-a VIII-a. Apoi i-a pus să citească cu voce tare, pe rând, un fragment din manual. Vreo doi băieți au citit cursiv, dar sacadat și fără intonație, iar două fete aproape că silabiseau – sunt dintre cele care repetă clasa din cauza absențelor, dar care anul ăsta n-au lipsit deloc. 

Neagu e calmă, merge lângă fiecare când citește și îi mângâie pe creștet. Fără ca ei să-și dea seama, le-a pus întrebări cum vor avea la examen: Unde se petrece acțiunea?, Care sunt personajele?, De ce merg la București?, Au procedat corect să îi dea lui Goe o recompensă?, Spuneți-mi un defect al lui Goe.

La a VI-a A, în schimb, unde e și dirigintă, studiază Oracolul, de Mircea Cărtărescu, un text mai complex, în care se vorbește (și) despre vaccinarea împotriva tuberculozei. Pe grupul de WhatsApp al clasei le trimite un link de Wordwall: trebuie să ordoneze niște propoziții în ordinea desfășurării acțiunii. Fiecare copil vede câte răspunsuri corecte au ceilalți și timpul în care au răspuns, astfel că învățarea devine și o competiție. 

Apoi trece rapid la lecția nouă: momentele subiectului. Le definește, după care le identifică împreună, tot pe Oracolul lui Cărtărescu. Aici nimeni nu silabisește, clasa e plină și atmosfera e relaxată. 

Fiecare însă a înregistrat micile ei victorii: la a VI-a C clasa e plină, de unde anul trecut veneau jumate, iar la a VI-a A profesoara a reușit să-i facă să se îndrăgostească de tehnologie și, automat, de materie: uneori, tema e să construiască o poveste sub formă de bandă desenată în Paint, alteori să facă un filmuleț de TikTok în care să-și convingă colegii să citească o anumită carte. În plus, dintre cele patru ore de română pe care le avea la a V-a, una a dedicat-o lecturii și așa i-a făcut să citească aproape toate operele recomandate.

Într-un fel, și pentru ea pandemia a fost un game changer, spune Neagu. Odată, pentru că și-a dat seama că oricâte proiecte pe reducerea abandonului ar încerca, oricâte ore de meditații în școală ar finanța câte un ONG sau altul, e nevoie să-i atragă pe copii în fiecare zi și la fiecare oră, or mulți intrau doar la unele materii și la altele chiuleau. Deci orice ar fi încercat nou, trebuiau să încerce toți. 

În al doilea rând, ca să se alinieze intereselor copiilor, s-a apucat și ea să învețe Canva și CapCut (pentru filmulețe de TiKTok) și s-a înscris chiar la cursuri de construit site-uri, atât back-end, cât și front-end. 

Chiar dacă e mult mai mult de muncă și salariul e același, nu ar mai face lucrurile altfel, pentru că vede, treptat, rezultatele. Iar la clasele a VII-a și a VIII-a care, oficial, nu sunt în pilotare, folosește în mare aceleași metode, doar că elevii nu sunt obișnuiți cu stilul și ritmul de adoptare a tehnologiei e mai lent. 

La prima vedere, profesorii de la Curcani nu fac nimic diferit de alți profesori dedicați și cu un pic de motivație: îi pun pe elevi să facă cât mai multe lucruri practice, să lucreze în echipă, pe bază de proiect sau predau interdisciplinar. Nu e diferit de cum sunt învățați profesorii din Teach for Romania sau Fizica Altfel sau alte proiecte din afara sistemului tradițional. 

Diferit e că s-au angajat să facă asta la nivel de școală (sunt doar vreo trei-patru profesori, din peste 30, care țin morțiș să facă lucrurile „ca înainte”) și să testeze și niște schimbări cu adevărat noi: încep fizica într-a V-a, în loc de a VI-a, și chimia într-a VI-a, în loc de a VII-a. Din niște chestionare aplicate elevilor și-au dat seama că la științe au cele mai mari probleme, așa că întind materia pe mai mulți ani. Ca elevii să nu aibă însă mai multe ore decât colegii din alte școli, au redus numărul de ore de matematică la a VI-a și a VII-a, de la patru la trei. 

Au racordat unele programe, acolo unde erau inadvertențe: de exemplu, diatezele se învățau la română într-a VII-a, dar la engleză într-a V-a, ceea ce evident era confuzant pentru copii. Așa că au mutat și la engleză diatezele. Au înlocuit tezele cu portofolii, ceea ce i-a scăpat pe copii de un mare stres. 

Și încearcă să aducă toate conținuturile în viața reală. Unul dintre exemplele preferate ale directorului Dorobanțu e o oră de biologie la care profesoara i-a învățat despre sistemul nervos central arătându-le un filmuleț cu Mihai Neșu, un fotbalist care a rămas imobilizat în scaun cu rotile după un accident pe teren.

Copiii aceia n-o să mai uite niciodată ce e cu sistemul nervos, e încrezător Dorobanțu, care a fost de când se știe împotriva curentului. Are 50 de ani, a absolvit Facultatea de Fizică a Universității din București, are un masterat în management educațional și studii post-universitare în TIC. Face parte dintr-un grup de inițiativă național care vrea să facă fizica mai „ingurgitabilă” și de fiecare dată când explică ceva, că ține de materie sau de rapoartele către minister, pune mâna pe o foaie și face scheme. (Curajul lui în pilotare a fost răsplătit la final de noiembrie cu titlul Directorul Anului pentru Inovare, de către juriul Asociației pentru Valori în Educație, o organizație care contribuie la schimbări sistemice în învățământ.) 

Și Vasile Barbu, profesorul de matematică, e sătul de teorie și de teoreme. Dac-ar fi după el, ar lăsa copiii, inclusiv la examen, să folosească calculatorul și să aibă la vedere formulele, pentru că nu capacitatea de memorare contează. Când îl întrebi la ce ar renunța din materie, primul răspuns e tabelul cu formulele trigonometrice – 12 formule pe care elevii lor nu le învață și care sunt și irelevante în viața de zi cu zi. Și pentru viață încearcă el să-i pregătească.

De exemplu, la început de noiembrie a scos clasa a V-a în curte, i-a împărțit pe echipe și i-a pus să măsoare lungimea unei bănci și a unei bare din gard, ca apoi să adune valorile și să exerseze astfel operațiile cu numere zecimale. (Varianta „clasică” e să scrie pe tablă tot felul de adunări și să mute virgula până învață.) 

Cât timp copiii au măsurat, Barbu le-a pus întrebări ca să le testeze gândirea critică: Contează ce culoare are scândura pe care o măsori? E nevoie să măsori toate scândurile sau e suficientă una? Din astfel de interacțiuni, de exemplu, și-a dat seama că le e mult mai simplu să înțeleagă „1 leu 80 plus 1 leu 80”, decât „1,8 m plus 1,8 m”. 

Se bucură că au scos tezele, pentru că erau o pierdere de timp, pe când așa folosește ocazia pentru mai multe lucruri practice. Și a arătat că e posibil să faci portofoliu și la matematică: de exemplu, îi pune să-și aleagă un oraș la X km de Curcani, să se uite pe Google Maps și să descrie traseul și formele de relief, să calculeze cât costă benzina și să identifice punctele de atracție turistică. 

Și la școală, și în Guvern, curajul trebuie exersat

E prea devreme pentru a măsura impactul deciziilor de la Curcani sau ale altor școli care s-au înhămat la această transformare, iar unele dimensiuni vor fi chiar greu de cuantificat. Școlile trimit rapoarte anuale către minister, dar, până una, alta, feedbackul vine din lucruri mici, precum un copil de-a V-a care i-a spus mamei la finalul anului trecut: „Eu nu vreau să se termine școala”. Sau din firescul cu care cei de-a VI-a mi-au mărturisit că le place că nu li se dictează pagini întregi, că nu dau teze, că sunt liberi să caute pe net și să folosească telefonul. 

Deși noua paradigmă a venit cu mai multă autonomie nu doar pentru profesori, ci și pentru elevi, unele comportamente și temeri sunt adânc înrădăcinate. Când trebuie să scrie ceva pe caiet la matematică, se trezesc întrebând: Pe aceeași pagină?, Putem să rupem foaia?, Cu literă mare?, iar uneori întreabă și dacă au voie să bea apă, deși convenția e clară: da, doar de-asta au sticla pe bancă. 

De curaj și asumare a fost nevoie și în 2020, când la minister s-a pus cu adevărat problema înființării școlilor pilot. De ce atunci și nu mai devreme? Pentru că a fost nevoie de un disruption masiv ca decidenții să nu mai aibă energie să se opună la transformări esențiale, explică Daniela Vișoianu, fostă președintă a Coaliției pentru Educației și consilieră a ministrului Educației, Monica Anisie, în 2019-2020. Iar acest disruption a fost tocmai pandemia. 

În plus, în același timp s-a alăturat, tot ca și consilier, Marian Staș, expert în educație care susține de ani de zile nevoia descentralizării și a unei noi arhitecturi curriculare, și, un an mai târziu, secretar de stat a venit Radu Szekely, pe un portofoliu pentru echitate și egalitate de șanse care nu mai existase până atunci și care, spune el, i-a permis să gândească o viziune, nu doar să stingă incendii. (Szekely lucrase ca profesor de română în comunități dezavantajate din Sibiu, peste 10 ani în Finlanda ca specialist în educația adulților și e consultant în educație al Comisiei Europene.) 

Practic, s-au aliniat niște planete și niște oameni și-au asumat și au susținut niște decizii chiar și după ce n-au mai avut un rol formal: chiar dacă Staș și-a dat demisia în 2020 pentru că proiectul școlilor trena, a continuat să lucreze cu directorii care se arătaseră interesați de idee.

Apoi, ministrul Anisie a împins Hotărârea de Guvern care le reglementa, iar Szekely și ministrul Cîmpeanu (după ce Anisie a fost schimbată) au instrumentalizat-o: au creat sistemul de derogări și ordine de ministru prin care ele chiar să funcționeze din toamna lui 2021. A contat și că proiectul era susținut de la Cotroceni și era parte din strategia prezidențială România educată. 

„Curajul establishmentului politic a fost chiar mai important decât capacitatea școlilor”, spune Staș. S-a mai întâmplat până acum o asemenea colaborare? „Din câte știu eu, nu.” De ce nu au existat școli pilot până în 2021? „Pentru că nu existase înțelegerea nevoii de pilotare”, spune Szekely, care a plecat din minister odată cu ministrul Cîmpeanu, în octombrie anul acesta. „Exista teama de eșec, or ideea de pilot e tocmai ca să eviți eșecul la nivel de sistem.”

Reticență a fost și în interiorul ministerului, spune Szekely, pentru că nu exista precedent și a fost nevoie de muncă de convingere că „ne încadrăm în lege și că nu punem copiii în situații de dezavantaj”. Și școlile au avut nevoie de sprijin – nu atât tehnic, cât emoțional, ca să treacă peste pragul ăsta. Și asta au făcut – și fac în continuare – și Szekely, dar mai ales Staș. În Zoom-uri cu directori de școli pilot și aspirante, în grupuri de WhatsApp și de Facebook.   

Staș numește ziua de 31 august 2021, când s-au emis ordinele cu derogările pentru primele șase școli, „clipa astrală a sistemului”. E încrezător că momentul marchează desprinderea, în sfârșit, de paradigma comunistă. Într-un sistem incredibil de lent, de rigid și cu rezultate tot mai proaste, asemenea reușite trebuie prețuite și, speră toți, folosite ca fundament pentru noi reforme.

Iar unele schimbări s-au produs deja: înlocuirea tezelor cu un proiect sau un portofoliu sau organizarea modulară a anului școlar au fost extinse la nivel național începând cu anul școlar curent.

Potențial mai au și alte măsuri care se testează acum în școlile nou-intrate, spune fostul secretar de stat Szekely: predarea în tandem la TIC, adică profesorul în clasă și un specialist în domeniul informaticii, online, sau organizarea modulară a orarului: nu mai ai câte o oră de geografie pe săptămână tot anul, ci crești numărul de ore până epuizezi materia, apoi treci la altceva. 

Mai puține teme, mai mult echilibru emoțional

Geanina Lalu Popescu și Angelina Rivera-Rocabado au simțit pentru prima dată „gustul dulce al autonomiei” în 2021, odată ce și școala lor, „Gheorghe Vernescu” din Râmnicu Sărat, a devenit pilot. Cele două sunt colege și prietene și fac echipă la conducerea școlii de cinci ani.

Rivera-Rocabado l-a auzit prima dată pe Marian Staș vorbind despre școli pilot și o nouă arhitectură curriculară în 2016 și i se părea că vine dintr-un viitor prea îndepărtat pentru România. Când s-a pus serios problema în 2020, n-au mai stat pe gânduri și și-au închipuit niște schimbări pornind din instinct și din nevoi. „Imaginați-vă că sunteți pentru o clipă propriul Minister al Educației”, fusese îndemnul. 

Și asta au făcut. „Când într-o clasă ai doi copii cu cerințe educaționale speciale, trei din centre de plasament și cinci cărora le e foame”, spune directoarea Lalu Popescu, „e foarte greu să păstrezi un echilibru”. Iar echilibrul și confortul psihic au fost esențiale pentru ele. 

În școala lor cu 340 de elevi, dintre care peste 60% din medii defavorizate, au început să gândească programa și evaluarea în arii curriculare: de exemplu, biologia și geografia dintr-a V-a (la care se adaugă fizica într-a VI-a și chimia într-a VII-a) formează „științele naturii și pământ”. Istoria, religia, educația civică și educația socială – „om, societate, spiritualitate”.

Apoi au analizat ce conținuturi se repetă și au încercat să le trateze interdisciplinar: de exemplu, pădurile se studiază și la biologie, și la geografie, și la tehnologie. Așa că Lalu Popescu, de biologie, și colega de geografie au început să gândească activități împreună și chiar au intrat amândouă la ore. Apoi au și evaluat elevii împreună, printr-o descriere narativă, iar în catalog (electronic, același de la Curcani) au trecut aceeași notă la ambele materii. 

La limbile străine ar fi vrut să scoată de tot notele, pentru a le alinia la standardele europene de stăpânire a competențelor (A1 – începător, A2 – cunoștințe de bază, până la C2 – aproximativ cunoștințe de limbă maternă), dar modificarea nu se putea face printr-un simplu ordin de ministru, pentru că ar fi încălcat o lege organică. 

Au înlocuit tezele cu un portofoliu pe an și au încercat să racordeze modul în care predau la specificul evaluării naționale de la finalul clasei a VI-a, cele două neavând acum nicio legătură. La evaluare copiii primesc, după modelul testelor PISA, o testare comună la română și o limbă străină și alta pentru matematică, fizică și biologie, or, la clasă, ele sunt materii distincte, cu note separate. (Asta deși aceste testări naționale există de opt ani deja.) 

Mai mult, anul trecut au reușit să introducă pentru prima generație pilot, de-a V-a, ca în fiecare zi, prima oră să fie una de acomodare, pe care o petrec cu dirigintele, se cunosc mai bine și, când e nevoie, lucrează la proiecte. Rezultatele se văd în cât de bine s-a sudat acea clasă și cât de echilibrați sunt copiii, spun profesoarele. (Cu generația de-a V-a de anul acesta nu au mai reușit, pentru că ar fi încărcat prea mult normele diriginților.)

„Și aici, și la Curcani”, spune fostul secretar de stat Szekely, „directorii au avut curaj din dorința de a-i ajuta pe elevi, nu din elitism”. Deși nu sunt simplu de măsurat, și la Râmnicu Sărat rezultatele s-au văzut imediat: copiii vin cu plăcere și fără teamă la școală, au mai puține absențe decât avea precedenta generație de-a VI-a, nu mai privesc evaluarea ca o măsură punitivă (de exemplu, nu mai dau lucrări de control când nu sunt cuminți și acum li se și explică în scris de ce au luat o anumită notă), și nici nu se mai minunează dacă în testul la biologie primesc o poezie. 

Profesoarele spun că nu au întâmpinat rezistență din partea colegilor când au propus aventura asta, mai ales că aveau în spate un climat de încredere și colaborare construit în trei ani. Da, pe parcurs au mai primit întrebări de la unii: „Și aici cum fac?”, pentru că nu le zisese nimeni până atunci: „Fă cum crezi tu că e mai bine”, își explică directoarea Lalu Popescu. Într-un chestionar în care i-au întrebat pe colegii profesori ce obstacole au întâmpinat în pilotare, unul chiar a zis: „propria mentalitate”. 

Nu e suficient să ai absolvenți pe hârtie

Școala „Ion Neculce” din Iași are aceleași provocări ca cea din Râmnicu Sărat. „Dacă un profesor rezistă aici”, spune directoarea Marilena Gianina Bîrsan, „poate rezista în orice altă școală din România. Am cazuri de profesori care au stat doar o zi”. 

Ca și la Râmnicu Sărat, „Ion Neculce” a plecat de la câteva premise: nu poți să ceri performanță, așa cum e ea înțeleasă acum (note mari, rată cât mai mare de promovabilitate), cuiva care vine flămând la școală; performanța de a aduce un copil de la nota 3 la nota 5 nu e recunoscută legislativ, iar starea emoțională a copilului determină reușita intervenției educaționale. 

De ani de zile deja încearcă să regleze decalajele emoționale și se concentrează pe a le calma mintea – profesoara Bîrsan își începe fiecare oră de română cu cinci minute de muzică liniștitoare. Și în pauze, și la ședințele cu părinții e astfel de muzică. 

Au schimbat și sistemul de evaluare: la primar au scos de tot calificativele și le-au înlocuit cu rapoarte narative care descriu raportarea la competențe (de exemplu: în ce măsură a atins copilul competența „învață să înveți”). La gimnaziu au păstrat notele, dar au cerut ca fiecare notă să aibă 75% pondere teoretică și 25% practică și le-au însoțit pe fiecare de rapoarte narative similare. 

„Pentru că e mult mai important să avem copii echilibrați, care să meargă la o profesională și să fie indivizi independenți și integrați social”, spune Bîrsan, „decât să fie absolvenți pe hârtie”. 

Nu toate măsurile implementate de școli au fost peste măsură de revoluționare. Colegiul „Gheorghe Lazăr” din București a decis ca cei de-a XII-a să termine materia în martie, astfel ca în ultimele săptămâni să facă doar disciplinele pentru Bac, trei zile la școală și două online. Practic, s-au adaptat unei realități care se întâmplă în toate liceele din țară: în ultimul semestru, elevii vin puțin la școală, cât să aibă media încheiată, și își văd de pregătirea pentru Bac și facultate. Rezultatul: la „Lazăr” a scăzut numărul de absențe.

Școala „Dimitrie Cantemir”, din Baia Mare, testează și ea: printre altele, a introdus o „săptămână a competențelor”, adică un fel de „săptămână altfel” din opt în opt săptămâni, și asta pentru că nu aveau suficiente săli ca toată lumea să învețe numai dimineața. 

Practic, prin rotație, câte o generație învață în alt spațiu: muzeu, bibliotecă, excursie, iar toate materiile urmăresc să dezvolte aceleași competențe. S-au gândit și să introducă unele discipline mai devreme, ca la Curcani, dar li s-a părut o schimbare prea mare. 

În doar un an, media și rata de promovabilitate la Evaluarea Națională au crescut (a contribuit și revenirea fizică la ore, nu doar pilotarea), copiii se simt liberi, părinții și profesorii sunt mândri că la ei în școală se schimbă lucruri și sunt mulțumiți că învață numai dimineața. E adevărat, și pragul nevoilor e altul decât la Curcani sau la Râmnicu Sărat: „Cantemir” e o școală nouă, din centru, e căutată și anul ăsta tocmai a fost digitalizată integral cu bani de la primărie. 

---

Pentru moment, fiecare școală pilotează timp de patru ani, adică un ciclu de învățământ. E de văzut câte dintre măsuri vor fi extinse și câte școli pilot se vor adăuga pe parcurs. Miza însă, explică Szekely, este descentralizarea curriculară, adică în viitor școlile să-și organizeze programa și chiar examenele în funcție de realitățile comunității, fără să mai fie nevoie de 100 de aprobări. „Ăsta ar fi cel mai mare câștig”, spune el. 

Așadar, privind la rece, școlile pilot sunt un exercițiu de încredere și de asumare a responsabilității de către fiecare colectiv de profesori probabil unic în sistemul românesc de învățământ de după ’90.

De prea mulți ani se vorbește despre nevoia de autonomie în educație, spune directoarea adjunctă Rivera-Rocabado, profesoară de franceză. Dar atunci când s-a ivit oportunitatea, doar vreo 20 de școli s-au arătat interesate și au început să participe la întâlniri cu Staș și Szekely, iar din 20 au rămas cele șase. „Poate ar trebui să ne punem întrebarea dacă ne dorim cu adevărat autonomia asta”, spune ea. 

Din biroul ei de la Râmnicu Sărat, îl completează, parcă, pe directorul de la Curcani. Când l-am întrebat ce își dorește pentru sistemul de educație, a zis: „Să nu mai fim ipocriți”. Să nu ne mai lăudăm cu rezultatele la olimpiadă și cu rata de promovare la examenul din clasa a VIII-a. „Ce spune despre mine, ca școală, că elevul ăla a luat notă mare la română și mate? La celelalte discipline ce știe? Cum l-a pregătit pe el școala pentru viață?”

Și pentru unii, și pentru alții, a fost un avantaj că nimeni nu mai experimentase pilotarea înainte, pentru că aproape nimic nu era imposibil, puteau cere orice le trecea prin cap. „A fost prima dată când am simțit că relația dintre minister și școală nu mai e una formală”, își amintește directoarea Lalu Popescu.

Sistemul educațional e dinamic și asta nu am înțeles suficient de clar, ca societate și ca lideri cu putere de decizie, crede directoarea. E nevoie de viziune, încredere și de un leadership colaborativ și real la nivelul școlii, ceva ce ea și Rivera practică de ceva timp. Mai în glumă, mai în serios, spun că sunt probabil singura echipă de conducere care și-a trecut în planul de management să formeze colegi dornici să preia ștafeta de la ele. 

Ce le diferențiază pe cele 34 de școli pilot e că ele au acționat atunci când li s-a dat ocazia. Au avut curajul să intre într-o luptă care nu era a lor, ci a întregului sistem care încerca să se aducă în secolul XXI, după cum bine a rezumat fostul secretar de stat Szekely. Nu i-au oprit întrebări precum: „Dar cu ce bani să devenim școală pilot?” sau „Își vor pierde profesorii orele?”, iar realitatea a arătat că soluții se găsesc. 

De exemplu, în curând, școlile pilot vor putea aplica pentru bani din PNRR, maximum 200.000 de euro, ca să completeze ce simt că le lipsește, de la dotări, la cursuri pentru profesori. Bani ar fi pentru vreo 60.

Iar profesorii nu doar că nu și-au pierdut orele și elevii, ci și-au asigurat generații viitoare: și la Curcani, și la Râmnicu Sărat, și la Iași, comunitatea a reacționat rapid – oamenii și-au transferat copiii de la alte școli sau i-au înscris în număr mai mare decât de obicei. Dintr-o școală care era Cenușăreasa, spune Lalu Popescu, au devenit un punct de interes.